În același an, 1557, fratele Hans Schimdt sau Raiffer, un slujitor al lui Isus Hristos și a bisericii sale, a continuat lucrarea Domnului, strângându-i pe credincioșii de-a lungul Rinului și din Olanda. Acolo l-a întâlnit pe Hans Arbeiter1 din Aachen, un bătrân pentru treburi temporale din Frăția elvețiană, iar cei doi au discutat următoarele chestiuni:
1. Predarea
2. Comunitatea
3. Slujbele în biserică
4. Păcatul originar
5. Căsătoria
6. Separarea de lume
7. Întruparea lui Hristos
8. Idolatria și preoții
9. Disciplina bisericii
10. Mâncare și băutură pentru slujitori
11. Creșterea copiilor
12. Taxele
13. Salutul
14. Promisul sau strângerea mâinilor într-o înțelegere
15. Îngrijirea bolnavilor
16. Văduvele
17. Meserii și meșteșuguri
Când Hans Arbeiter a fost mulțumit că în toate aceste chestiuni, poziția noastră era bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu, s-a unit cu frații noștri și a fost acceptat în biserica Domnului.
Chiar acolo, în Aiffen, Olanda, a vorbit întregii congregații a Frăției elvețiene în prezența a trei frați care mai târziu au fost executați împreună cu Hans Schmidt. A ținut altă adunare în casa lui din Aachen și a vorbit bătrânilor din Frăția elvețiană despre defectele și deficiențele pe care le-a văzut printre ei și de ce îi părăsea. După aceea a călătorit la biserica-comunitate din Moravia, unde cu siguranță că era nevoie de el. Aceasta se va relata mai târziu.
1558
În 1558, fratele Hans Schmidt, un slujitor al Evangheliei și un apostol al lui Isus Hristos, a fost trimis de către biserică să facă lucrarea Domnului. A pornit să-i strângă pe aceia însetați după adevăr. S-a simțit chemat de către Domnul să se întoarcă în Olanda, unde el și alți unsprezece au fost capturați în orașul Aachen pe 9 ianuarie.2 S-au adunat într-o casă să vorbească din Cuvântul lui Dumnezeu, rugându-se lui Dumnezeu cu o singură inimă, când au fost trădați. Conetabilii (acei pui de Pilat) au venit noaptea cu sulițe, halebarde, funii și lanțuri și au înconjurat casa cu torțe. I-au legat pe frați și i-au luat la închisoare. Au luat chiar și o mamă cu bebelușul ei care stătea în leagăn. Dar prizonierii nu s-au lăsat intimidați. S-au încurajat unul pe celălalt să nu lase loc fricii, pentru că erau arestați de dragul lui Dumnezeu. Astfel că au început să cânte cu bucurie și încredere. Atunci au fost separați și duși la închisoare. Chiar și surorile erau voioase și cântau, ceea ce îi îngrozea pe ceilalți oameni.
Devreme în dimineața următoare, judecătorul a convocat prizonierii și le-a vorbit fiecăruia individual, dar găsindu-i de neclintit i-a pus din nou în închisoare.
Ziua următoare, slujitorul [Hans Schmidt] a fost chemat înaintea nobililor din nou și a fost întrebat câți a botezat, unde se aflau și unde se aduna biserica. S-a făcut clar înțeles că mai degrabă își va pierde viața decât să le spună și să fie un trădător.
Astfel că l-au întins pe patul de tortură timp de cinsprezece minute. S-a supus de bună voie, și-a desfăcut nasturii de la haine și și le-a dat jos singur. Prima dată l-au întins fără greutăți. Cum nu au ajuns la niciun rezultat, l-au lăsat jos și au plecat de la el, dar în curând s-au întors, spunând, „Mai bine ar fi să ne spui ce ști, sau te vom întinde până te vom zdrobi.”
De asemenea l-au interogat despre botezul nou-născuților. El a răspuns că era o instituție omenească și așa îl privea el – nu ca și adevăratul botez creștin. Atunci l-au întrebat despre mesă, iar el a spus, „Tot ceea ce aud este multă ceartă referitoare la ea, iar modul în care preoții oficiază mesa nu este adevărata Cină a lui Hristos, ci o invenție idolatră.”
Apoi l-au legat din nou de mâini și de picioare și au atașat de el o bilă mare de fier, care cântărea mai mult de cinzeci de kilograme. L-au întins până când inelul din fier s-a rupt, deși fierul în sine nu s-a mutat. Apoi au luat o frânghie și au pus-o în locul inelului rupt, au atașat fierul din nou și l-au întins. L-au lăsat să atârne în acest fel pentru o perioadă, dar nu au obținut nimic.
Astfel că l-au lăsat în jos din nou și l-au pus înapoi în închisoare până duminica devreme, când guvernatorii orașului au venit cu doi preoți care l-au interogat cu privire la misiunea sa. Le-a spus că el însuși nu a ales să ducă la îndeplinire această sarcină, ci a fost numit de către Dumnezeu și Duhul său în biserica sa. Așa cum Dumnezeu și-a trimis Fiul său, și așa cum Fiul și-a trimis apostolii în toată lumea, astfel că el încă își trimite slujitorii prin Duhul său, în primul rând să predice Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi ei botează, nu nou-născuți și copilași, ci aceia care aud, înțeleg și cred.
De asemenea, ei l-au interogat despre aceia din guvernământ dacă îi considera creștini. El a răspuns, „În primul rând sunt creaturi ale lui Dumnezeu, dar au fost direcționați greșit de către preoți și învățați ticăloșia și niciodată nu au devenit parte din adevărata biserică creștină.” Apoi l-au întrebat de unde venea autoritatea guvernamentală. El le-a spus, „Funcția și puterea este de la Dumnezeu.” La întrebările lor dacă ei erau creștini, el a spus că dacă se negau pe ei înșiși, renunțau la tot, își luau crucea în spinare, se întorceau de la toată puterea și gloria falsă, și l-ar fi urmat pe Hristos, atunci ei ar fi creștini. Dar nu puteau fi creștini în timp ce ocupau acele funcții.
Mai departe l-au interogat despre jurăminte, la care el a răspuns că Hristos le-a interzis. A spus mult mai multe, dar sunt prea multe pentru a fi cuprinse aici, deși ei au notat tot ce a spus.
Altă întrebare era despre întruparea lui Hristos. El a spus că credea că Hristos era cu adevărat Dumnezeu și cu adevărat om, dar fără de păcat.
În sfârșit, i-au spus lui Hans Schmidt că dacă ar fi fost pregătit să-și renege botezul și să mărturisească că s-a înșelat, ei l-ar grația și s-ar putea salva pe sine și pe alții de asemenea. Dar el le-a răspuns că a învățat adevărul pur al lui Dumnezeu și că va rămâne în el. Au spus că le pare rău, dar nu puteau să îl ajute. Regele sau noul împărat i-ar pedepsi dacă nu ar pedepsi asemenea credințe și se temeau, fiind dintre puii lui Pilat. Fratele Hans, totuși, le-a spus ce soartă grea vor avea, pentru că deși Dumnezeu ierta toate păcatele, el va răzbuna sângele nevinovat. Ei nu ar trebui să se gândească că atunci când îi vor fi omorât pe frați cazul se va fi închis. Va ajunge în atenția lui Hristos, care îl va judeca în ultima zi.
L-au dus înapoi în închisoare și în seara de luni, judecătorul s-a întors cu alții, incluzând un călugăr, pentru a-l interoga; dar nu au înfăptuit nimic. Călugărul era roșu de rușine când a plecat, bucuros să o tulească cât de repede posibil.
În mod repetat, călugări și preoți au fost trimiși să discute cu prizonierii, dar erau în totalitate discreditați. Ei nu erau în stare să-i facă pe credincioși să se răzgândească. Multe au fost dățile când frații au fost chemați pentru interogatoriu și de fiecare dată Dumnezeu le punea asemenea răspunsuri pline de bucurie și înțelepciune în gurile lor că cei care îi interogau nu găseau nicio greșeală, nimic în ei vrednic de moarte. Și totuși le era frică de împărat.
Într-o zi, au adus un șarpe viclean de lingușitor la Heinrich Adams, spunând cu lui nu îi plăceau clericii, aceștia fiind călugării și preoții, că au adus un cărturar din lume să îl instruiască. Dar fratele Heinrich a spus că nu are nevoie de instrucțiune din partea lui – a primit suficiente instrucțiuni de la Hristos și Cuvântul său și nu avea nicio dorință să caute viața de printre cei morți. Omul învățat a încercat să dovedească că apostolii au instituit botezul nou-născuților. După răspunsul lui Heinrich, a fost forțat să recunoască că niciun nou-născut n-a fost botezat în timpul apostolilor. Fratele Heinrich de asemenea a spus că nou-născuții nu au credință. În prezența nobililor el a scris asta pe tablă cu o bucată de cretă, spunând că aceasta era pentru a-și întări mărturia. Oponentul său a fost redus la tăcere, iar Heinrich le-a spus nobililor, „Așa veți fi făcuți de rușine de către Cuvântul Domnului.” Ca răspuns, unii dintre nobili și-au spus unul altuia că dacă acelui om – referindu-se la Heinrich – i se va tăia capul, le-ar plăcea să îl aibă pe umerii lor. Au devenit destul de prietenoși cu el în acel moment.
O dată, fraților li s-a permis să fie în aceeași închisoare cu surorile de la patru dimineața până la zece noaptea. Împreună s-au bucurat în Domnul, s-au rugat împreună și l-au lăudat pe Dumnezeu, Hans, ca slujitor, a spus rugăciunea pentru ei cât de tare îi permitea vocea, atât de tare că oameni din toate părțile s-au adunat să asculte. Cât de curând, magistrații orașului au auzit de asta și au trimis un oficial să afle ce era cu zgomotul acela în oraș. Frații au spus că se rugau și că au terminat chiar înainte ca el să fi venit. Fratele Matia [Schmidt] a adăugat, „Intenționăm să ne ridicăm vocile la Dumnezeu chiar dacă cineva ne aprobă sau nu.” Când au fost separați din nou la zece seara, au cântat cântări de credință în timp ce erau duși prin oraș.
Unii dintre consilieri vroiau să îi omoare, dar alții li s-au opus deoarece și-au dat seama că frații sunt nevinovați. De cinci ori a venit călăul, pregătit să-i execute, dar consiliul nu a putut da un verdict.
Se gândeau să îl execute prima dată pe slujitorul Hans Schmidt și pe celălalt, Heinrich Adams, deoarece aceștia doi li s-au opus cel mai mult, și sperau că aceasta i-ar zgudui pe ceilalți. Când Hans a auzit că era pe cale să moară, a început să cânte de bucurie. El i-a oferit mulțumiri lui Dumnezeu și s-a rugat din toată inima ca Dumnezeu să își aibă în pază oamenii.
Data execuției lui Hans Schmidt și a lui Heinrich Adams a fost fixată pentru 13 august. Hans, slujitorul, a fost adus înaintea tribunalului, iar apoi fratele Heinrich a fost adus să i se alăture sub arcadele de lângă stâlpul infamiei din piață, unde o mulțime s-a adunat. Unii care simpatizau cu ei și care le trimiseseră mâncare și băutură din când în când au venit și îi întindeau mâna lui Hans. El le strângea mâna și le zâmbea. Chiar și când a traversat mulțimea din piață avea zâmbetul pe buze. Oamenii au dat buzna în strânga și-n dreapta lui, în față și în spate, în timp ce era luat dinaintea tribunalului, ceea ce l-a făcut să exclameze, „Ce nuntă minunată am, cu atât de mulți oameni care participă!” El era plin de bucurie, pentru că spera ca în acea seară să fie în Rai cu frații și surorile sale și toți credincioșii, din care îi cunoscuse pe mulți pe pământ.
La locul execuției, de asemenea, oamenii se adunaseră deja, bărbați și femei, tineri și bătrâni, să privească sfârșitul fraților. În acel moment doi călugări au venit să se certe cu ei. Pentru un timp, Hans le-a răspuns și le-a indicat înșelătoria lor, dar după aceea a refuzat să mai continue și a spus că nu va renunța la adevăr, că ceasul lui a sosit și că acum avea treburi mai bune de făcut decât să vorbească cu ei.
O întârziere s-a produs în procedură deoarece cei șapte jurați nu s-au putut înțelege asupra sentinței. Le-au spus fraților că vor mai aduce un om de știință și dacă vor asculta ceea ce spunea, vor amâna întreaga chestiune. „Altfel va trebui să vă omorâm, cât de mult ne-ar displăcea asta.” Dar Hans și Heinrich le-au spus clar că se țineau de convingerile lor și că nu se vor întoarce de la adevăr înspre dreapta sau înspre stânga. Nu exista niciun motiv să îi cruțe sau pentru vreo întârziere din pricina lor. Dar de acestea totuși ar trebui să ia aminte: dacă îi omorau pe frați, nu contează ce vor face, dormind sau treji, conștiințele lor nu vor mai fi niciodată împăcate, ci cu atât mai mult îi vor acuza ca un vierme dăunător.
Apoi nobilii și-au pus mințile la contribuție și le-au spus mulțimii să se împrăștie. Când frații au văzut asta, au fost cuprinșii de frica amânării, pentru că deja erau destul de pregătiți și s-au gândit că învinseseră deja viclenia șarpelui.
Astfel că oamenii au plecat, fiecare în treaba lui, ca și cum ar fi pierdut o bătălie. Când seara a venit, frații au fost duși înapoi în închisoare, mâhniți că au fost împiedicați să ofere mărturie cu sângele lor, și au fost duși pe străzi înapoi fără lanțuri. Aceasta le-a dat subiect de gândire oamenilor. Mulți au fost cuprinși de frică deoarece Dumnezeu se opunea și împiedica acest caz să se desfășoare.
Un consilier i-a informat pe frați de decizia de a-i executa în decurs de o săptămână și să nu o mai întârzie mai mult de atât, dar aceasta nu s-a întâmplat. În schimb, au fost ținuți în închisoare până în toamnă și au trebuit să îndure multe supărări până când au fost condamnați și executați.
Deoarece Hans Schmidt era un slujitor, pe el l-au executat primul. În timp ce era dus prin oraș a cântat cântarea următoare, scrisă de dragul nostru frate Ieronim Käls,3 care a fost executat pentru credința sa în Viena, Austria.
În tine, O Tată,
E bucuria mea,
Deși aici trebuie să îndur suferință!
Lasă să fiu batjocorit
De către toți
Dacă harul tău este aproape, iată-l!
Lumea ne detestă
Că tu ne iubești
Pentru că ne lăudăm
Cu adevărul tău cel mai mult,
Ne etichetează drept o oștire eretică.
Ale noastre laude și mulțumiri
Ție ți le închinăm
Cât timp noi pe pământ stăm.
Niciodată fie ca nevoia
Sau suferința sau urâta faptă
Să ne despartă de marea ta dragoste, ne rugăm.
Al nostru dușman
Spumegă în libertate.
Însă, O Doamne, ca voia să ți-o împlinim,
Noi, fără ca să ne stingherim,
Cu bucurie Cuvântul ți-l vestim
Și cu puterea ta de bătălie ne pregătim.
Nimic n-are putere
Să ne abată
De la tine, a noastră Putere și Turn.
Pentru că ești lângă noi
Să alini și să risipești nori
Unde credincioase sunt inimile și sincere.
Pe acest pământ oropsit
Nu este vreo lipsă
De veselie libertină și frivolă.
Copiii tăi, totuși,
Și supuși loiali de-aici de jos
În această oarbă lume mare tristețe cunosc.
Și cum, din nou,
Timpul ei iarăși vine,
O femeie își poartă copilul în durere.
Apoi întâmpină noua viață
Plin de bucurie și nerăbdător –
Așa și noi suferim răbdători.
Pentru cei care îndrăznesc
Crucea lui să o ducă,
O coroană de bucurie Hristos pregătește.
Mâhnirea lor va fi
Preschimbată în beatitudine pură și extaz
De către Isus Hristos pentru eternitate.
Dumnezeu Tată, Fiu și Duh, de asemenea –
Lor toată lauda și gloria datorată
Să le fie dată de adevăratul lui popor.
Doamne, condu-ți a ta trupă
Cu grațioasa ta mână
În afara acestei lumi pe al tău pământ.
După aceasta a mai spus puțin mai mult, dar a mers direct la locul execuției ca un miel tăcut și răbdător. Acolo a fost sufocat cu o sfoară, legat de rug cu un lanț și a fost pârlit cu foc.4 El a știut modul în care va muri deoarece Dumnezeu i-a dezvăluit-o. El i-a spus asta unui om care obișnuia să îi aducă mâncarea în închisoare. Omul a spus, „Hans, ei spun că voi toți veți fi decapitați.” Hans a răspuns că nu, el nu va fi executat cu sabia. Aceasta i s-a făcut cunoscută într-o viziune cu o noapte înainte. Pentru trei zile nu a mâncat, ci era găsit rugându-se încontinuu, pentru că spunea că sfârșitul său se apropia. Mai târziu a luat mâncare din nou și era vesel, și curând, pe 19 octombrie, 1558, el a fost dus la execuția sa cum am relatat mai sus.
Trei zile mai târziu, alți doi au fost duși înaintea tribunalului și condamnați la moarte. Ei erau Heinrich Adams și socrul său Hans Weck.
Unul dintre consilierii din Aachen, consilierul Pock, era în mod constant răutăcios cu frații. Odată, când s-au legat de fratele Heinrich cu întrebările sale și nu îl puteau clinti. Consilierul Pock a strigat, „În foc cu el! Lăsați-l să moară! N-are rost. Nu merită să li se mai arate milă.” Fratele Heinrich (fără îndoială prin inspirație divină) i-a spus consilierului Pock că nu va trăi până la ziua execuției, nici nu-i va vedea pe frați murind. Și așa s-a și întâmplat. A murit la trei zile înainte de sfârșitul lui Heinrich, în ziua în care slujitorul Hans Schmidt a fost executat. Pe patul său de moarte își smulgea barba cu ambel mâini și era panicat, ceea ce a convins mulți oameni că acest om însetat de sânge cu siguranță că păcătuise și că era pedepsit de către Dumnezeu.
Fratele Heinrich Adams, împreună cu celălalt frate, au fost conduși înspre morțile lor fără să dea vreun semn de șovăială. Călăul i-a legat mâinile atât de strâns că degetele sale s-au înnegrit, dar Heirich și-a ridicat mâinile în mulțumire lui Dumnezeu pentru că îl considera demn de asemenea suferință. Și-a scos mâinile din frânghii astfel că s-a eliberat.
I-au legat mâinile la fel de strâns ca înainte ca să nu se elibereze din nou, dar degeaba. Cât de curând își ridica mâinile, sforile cădeau. Acest miracol s-a întâmplat de mai mult ori și mulți martori au fost de față.
Judecătorul era furios și a dat ordine să îl lege din nou, dar călăul a spus, „Nu vedeți că degeaba îl legăm?” Ultima dată când s-a întâmplat, fratele Heinrich a aruncat frânghiile în mulțime și nimeni nu le-a găsit. El a spus, „Nu este voia lui Dumnezeu ca eu să fiu legat,” și a adăugat, „Voi vedeți că Dumnezeu cu puterea și minunile sale este împotriva voastră. Și totuși încă sunteți înfuriați și nu există pocăință printre voi. Cu siguranță că Dumnezeu vă va cere să dați socoteală pentru asta.”
Apoi acești doi frați, Heinrich Adams și socrul său Hans Weck au fost executați la fel ca Hans Schmidt, slujitorul. Au fost strangulați cu o sfoară, apoi legați de rug cu un lanț de fier și pârliți cu foc. Aceasta s-a întâmplat pe 21 octombrie, 1558, în prezența unei mari mulțimi din oraș.
Mai târziu, cam pe 4 ianuarie, 1559, frații Matia Schmidt și Tilman Schneider au fost omorâți în același fel la Aachen. Astfel că cinci frați au depus mărturie neclintită și curajoasă adevărului cu sângele lor, deși unii dintre ei nu au trăit niciodată într-o biserică-comunitate și n-au văzut una.
Hans Schmidt a scris multe scrisori frumoase5 în timpul întemnițării, oferind îndrumare și alinare bisericii și camarazilor săi de închisoare. De asemenea a scris multe cântări spirituale frumoase. Unele dintre cântările scrise de camarazii lui de temniță de asemenea mai există.6 Cel de-al șaselea frate prins împreună cu ei, al cărui nume era Werner, a cedat și s-a dezis sub toată tortura; dar nu cu mult după a ajuns la comunitate și a găsit pocăința. După întemnițări îndelungi și tratament crud, cele șase surori au fost bătute cu vergile și au fost lăsate libere. S-au întors la biserică în pacea lui Dumnezeu.
Rezistența acestor frați și surori atât de tare i-a șocat și convins pe oamenii din Aachen, că au încetat în a-i mai vâna și i-au lăsat nevătămați. Au simțit o mare remușcare pentru ceea ce făcuseră, în special aceia care au fost direct implicați. Fără îndoială cu și-au făcut multe procese de conștiință. Din această perioadă începând, mulți oameni din Olanda, Aachen și ținutul Rinului au fost cuprinși de evlavie, dorind să își schimbe viețile și s-au alăturat bisericii.
1 Pentru detalii despre întemnițarea lui Hans Arbeiter, vezi dedesubt, pp. 398-399 (!).
2 Despre Hans Schmidt (de asemenea numit Raiffer după orășelul natal Raiffach din Tirol) și activitatea sa în Aachen, vezi ME, IV, 462-464; Josef Hansen, „ Die Wiedertäufer in Aachen und in der Aachener Gegend,” Zeitschrift des Aachener Geschichtsvereins, VI, 295-338, care include cântarea lui Schmidt despre ce i s-a întâmplat acolo: „Fröhlich so will ich heben an, Gottes Wunder erzählen tun” (Voi cânta cu bucurie despre minunile pe care Dumnezeu le-a făcut să se întâmple); de asemenea în LdHBr, 557-564; vezi dedesubt, p.363 n.1 (!).
3 LdHBr, 67, „Ich freu mich dein. O vater mein,” cu acrostihul „Jeronimus.”
4 Vezi A. Keller, C. Calvert și A.W. Gruner, eds., A Hangman’s Diary: Being the Journal of Master Franz Schmidt of Nürnberg (New York, 1928), privitor la arderea simbolică prin pârlire.
5 Treizeci și șase dintre scrisorile lui Hans Schmidt sunt păstrate în diferite manuscrise, oferindu-ne un tablou remarcabil al acestui frate. Aici putem include doar o fracțiune din ceea ce se află în Codex I 87, 708, Biblioteca Universitară din Viena. Vezi Friedmann, Schriften, 126 („Treizeci și șapte de scrisori”).
„Scrisoarea pentru frații și surorile din comunitățile și școlile din serviciul bisericii lui Dumnezeu” (fol. 43) ne relatează despre suferințele pe care le-a îndurat în închisoarea din Aachen. Altă scrisoare, datată 26 aprilie, scrisă bisericii din Moravia în numele său și al fraților și surorilor care erau cu el (fol. 80), continuă istorisirea întemnițării lor. Ambele scrisori au putut fi sursa relatării de mai sus. Extracte din scrisoarea de adio a lui Hans Schmidt pentru camarazii săi prizonieri (fol. 83) sunt redate aici pentru un exemplu de Gelassenheit și încredere absolută în Dumnezeu cu care acești frați au înfruntat moartea.
Preaiubiți și credincioși frați și surori în Domnul,
Se prea poate ca în câteva zile Tatăl nostru iubitor din ceruri ne va pedepsi în continuare, luând pe câțiva dintre noi la el, păstrându-i pe câțiva aici pe pământ să îi facă lucrarea; sau ne poate lua pe toți la el sau ne poate oferi o altă cale de eliberare. Dragostea lui Dumnezeu mă obligă să vă scriu deoarece am un presentiment puternic că Dumnezeu îmi pregătește sfârșitul prin Maier din Butschet. Se pare că intenționează să mă execute conform cu mandatul împăratului lor (deși chestiunea încă se află în mâinile lui Dumnezeu), în timp ce voi restul poate că veți fi bătuți cu vergile, dacă Dumnezeu o va permite.
Acum, preaiubiți frați și surori, sper că Dumnezeu vă va sprijini și va continua să facă asta în fiecare nevoie a voastră ca să învingeți tot ceea ce se opune adevărului sau încearcă să stânjenească ceea ce este de la Dumnezeu. Nu cred că trebuie să scriu mai mult de atât, pentru că prin îndurarea lui Dumnezeu, deseori ați fost alinare și putere pentru mine – slăvit să fie Dumnezeu – nu știu nimic din ce aș putea să adaug pentru a vă încuraja în afară de faptul că Dumnezeu m-a făcut să fiu determinat să rămân supus lui în toate suferințele. Tot ceea ce știu este că voi mărturisi pentru adevărul său până când voi muri, și este foarte posibil să nu vă mai văd fețele din nou pe pământul acesta sau să fiu în stare să vă mai scriu prea multe vouă.
Atunci cu această scrisoare, preaiubiții mei frați și surori, deja îmi iau rămas bun de la voi ca și cum ne-am despărți unul de ceilalți. O fac cu durere și lacrimi. Nu cunosc nimic pe pământ care poate să mă despartă de voi și de credincioși, cu ajutorul lui Dumnezeu, în afară de Domnul însuși, cel mai mare bine al nostru. Cu acest ajutor sper să mă supun lui. Chiar dacă el poate să ne separe în trup, el ne aduce inimile împreună și ne va conduce împreună spre împărăția sa cerească. Astfel că vă binecuvântez și vă ofer mâna inimii mele. Vă îmbrățișez în adevărată și evlavioasă dragoste ca și copii în Domnul, surori și frați prin harul lui Dumnezeu, pentru care îndur chinul. Și acum sunt supărat deoarece trebuie să vă părăsesc. Dar sper ca Domnul să îmi dea putere să fiu credincios prin toată suferința, și că el vă va lua și pe voi, de asemenea, direct la el. Apoi vă voi îmbrățișa din nou în bucurie și glorie eternă. Fie ca Domnul să fie cu voi și să vă protejeze ca pe lumina ochilor săi; fie ca el să aibă grijă de voi așa cum o doică și-i îngrijește pe cei mici ai ei astfel ca niciunul dintre voi să nu pățească ceva rău. Dumnezeu să fie lăudat pentru toată dragostea pe care mi-ați arătat-o și pentru supunerea voastră față de el. Fie ca Domnul să își revarse bucuria veșnică asupra voastră. Amin.
Acum din adâncul inimii mele vă salut de o sută de ori în dragostea cea vie a lui Dumnezeu și pacea interioară a lui Hristos; și dacă Dumnezeu vă va întoarce la credincioși și pe mine mă va lua, oferiți-le salutările mele din inimă de asemenea, în special slujitorilor Cuvântului, și spuneți-le rămas bun în numele meu tuturor celor care îl iubesc pe Hristos. Amintiți-vă de mine înaintea Domnului, și voi face la fel pentru voi. Vă încredințez lui Dumnezeu și îndurării sale. Scrisă Luni, 4 iunie, 1558. Din dragoste pentru voi am scris acestea acum, din moment ce se poate să nu-mi mai fi rămas timp. Fie ca voi să continuați cu bine în Domnul, cu ajutorul lui Dumnezeu. Ne așteaptă bucuria în curând, ori cu credincioșii pe pământ sau în odihna veșnică. Amin. Sfârșit.
De asemenea vezi Martyrs Mirror, 588-590; Beck, 230-234; ME, IV, 462-464.
6 Die Lieder der Hutterischen Brüder include șaisprezece dintre cele douăzeci și patru de cântări ale lui Hans Schmidt (551-611), patru de Heinrich Adams (611-619) și două de Matia Schmidt (619-623), toate fiind posibil să reprezinte sursele pentru relatarea din această cronică.
Valoare deosebită au diferitele acrostihuri. Strofele cântării a cincea a lui Schmidt ne dau propoziția: „Gott ist mit euch, ihr lieben Brüder und Schwestern und Kinder Gottes und darum gehabt euch wohl” (Dumnezeu este cu voi, dragi frați și surori și copii ai lui Dumnezeu, și prin urmare îmi iau rămas de la voi); a opta cântare a lui: „Hansl, Heinrich, Matthias Schmidt, Tilman, Hans, Werner sambt unsern liben Schwestern täten euch zu wissen wie es uns geht in dem Herrn” (Hansel, Heinrich [Adams], Matia Schmidt, Tillman [Schneider], Hans [Weck], Werner și dragile noastre surori vor să vă aducă la cunoștință cum ne raportăm față de Domnul); cea de-a doisprezece cântare a sa: „Mein Gott, gross Barmherzigkeit hast mir getan und viel Lieb durch deine Kindlein, darum so will ich dich preisen bis in Tod” (Dumnezeul meu, mi-ai arătat îndurare mare și dragoste prin copiii tăi, prin urmare te voi preaslăvi până la moarte): Heinrich Adams își i-a rămas bun de la soția sa cu acrostihul celei de-a treia cântări: „Heinrich Adams, meiner eelichen Schwester Marien” (Heinrich Adams, soției mele, Maria).
De asemenea vezi, Wolkan, Lieder, 210-228. Conform lui Wolkan, 211 și ME, IV 463d, „Hymns,” „Cântecul numărul trei” al lui Schmidt nu a fost scris de el, ci despre el.
Vestea Bună 