Iarăși despre învățături. Cronica fraților hutteriți. (87)

PRIMA DATĂ, DESPRE CĂSĂTORIE: Legătură realizată cu Dumnezeu (1 Petru 3:18) este cea mai înaltă formă de căsătorie (Efeseni 5:29-32). Ea durează pentru toată eternitatea și nu va fi ruptă (Matei 24; Coloseni 1; Evrei 3). Nimic nu trebuie să o obstrucționeze (Matei 10:37; 1 Corinteni 7): nu legătura superficială a căsătoriei (Geneza 3; 1 Împărați 2:1-4), nici posesiunile, banii (Matei 19:16-22; Marcu 4:19; Luca 14: 16-20), nici vreun lucru creat (Romani 8:35-39).

Legătura superficială a căsătoriei (Ezra 10:2, 10; Tobias 6:13-14) nu este de la Dumnezeu dacă nu se petrece într-o manieră omenească și nu li se alătură Sfântul Duh (Geneza 6:1-4; Matei 24:38; Luca 17:27). Dar dacă partenerii se întorc de la păcat și cu adevărat se dau pe ei înșiși lui Dumnezeu (Faptele apostolilor 2:38; 16:31), păcatele lor vor fi șterse (Faptele apostolilor 22:16). Apoi Duhul (2 Tesaloniceni 2:13) le va consacra mariajul (Evrei 13:4); va fi în concordanță cu voința lui Dumnezeu, și ceea ce Dumnezeu a împreunat acuma (Geneza 24; Tobias 7; Matei 19:6) nimeni să nu despartă.

Totuși, dacă un partener s-ar despărți de celălalt, el ori trebuie să nu mai aibă vreo relație de acest gen cu altcineva sau să se căiască și să se împace (1 Corinteni 7:10-11). Până când se căiește (1 Corinteni 5:2-5; 2 Tesaloniceni 3:14-15), celălalt partener nu ar trebui să aibă de-a face cu el în afară de a-l pofti să se căiască, sau dacă ar mai fi alte motive evlavioase.

Dacă partenerul care s-a separat se afiliază altui grup care se numesc pe ei înșiși frăție, dar duc vieți dezordonate (2 Tesaloniceni 3:11-12), el ar trebui evitat chiar dacă pretinde a se numi frate (1 Corinteni 5:11; Ezra 10:8, 11). Pe cealaltă parte, partenerul separat nu poate să trăiască în adulter, deși conformându-se lumii și aflându-se în nevoie ar tânji pentru celălalt, care este credincios Domnului și nu dorește să intervină în dedicația acestuia sau acesteia. În ciuda acestui lucru, ultimul totuși are libertatea de a rămâne devotat Domnului în biserica sa, ceea ce este cea mai sigură cale. El nu este legat de necredincios, pentru că nu există poruncă expresă de a-l sluji pe Dumnezeu lângă un apostat (1 Corinteni 7:15). Dar dacă se alătură partenerului necredincios, ar trebui să fie în frică de Domnul.

De asemenea se poate întâmpla ca un cuplu căsătorit să vină dintre păgâni și doar unul dintre parteneri să accepte credința și să intre în adevărata comunitate cu Hristos și credincioșii (Fapte 2:44), în timp ce celălalt nu e în stare să înțeleagă credința. Dacă ultimul respectă credința celuilalt și dorește să trăiască cu el și să nu se amestece în practicile credinței sale – chiar de-ar însemna participarea la adunări pentru auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, creșterea copiilor lor în modul corect (Efeseni 6:1-4), sau slujindu-i pe frați și surori (Luca 8:2-3) – atunci ei pot trăi împreună în speranța că Dumnezeu își va întinde mâna și până la necredincios de asemenea (1 Corinteni 7:12). În asemenea circumstanțe, credinciosul nu este profanat de trăirea cu un necredincios. Copiii lor vor fi sfinți (1 Corinteni 7:13-14) din cauză că Duhul Sfânt îi direcționează prin intermediul celui credincios (Geneza 8:15-18; Tobias 4:12; Efeseni 6:1-3).

Dacă partenerul necredincios i se opune cu îndârjire celui care crede și încearcă să îl direcționeze greșit din direcția lui Dumnezeu (Matei 10:34-39; Luca 12:51-53), apoi fratele sau sora credincioasă nu este legat/ă (Luca 14:26) – de către mariajul superficial, de aceasta – dacă se separă de necredincios de dragul lui Dumnezeu și a propriului său suflet. Și dacă partenerul necredincios dorește să se separe, lasă-l să o facă. Cum poți ști tu, credinciosule, dacă vei avea câștig de cauză în chestiunea necredinciosului? Ai grijă să nu te câștige el de partea lui! Credinciosul este chemat să trăiască în pace cu Dumnezeu. Lasă-l să rămână în pace (1 Corinteni 7:15-16).

ÎN AL DOILEA RÂND, DESPRE DĂRI sau serviciul datorat guvernului (Matei 22:17-21; Romani 13:7; Titus 3:1; 1 Petru 2:13): Ar trebui să îl oferim într-o manieră corectă și adecvată, așa cum Dumnezeu a lăsat această ordine. Dar un credincios nu datorează taxe destinate vărsării de sânge, pentru războaie combatante, pentru alte cauze nedrepte sau pentru lucrurile pe care guvernul le întreprinde de capul lui și nu prin poruncă divină – lucruri care sunt împotriva conștiinței lui (Fapte 5:17-42). Dumnezeu îi poruncește – și a promis-o – să își iubească dușmanul (Matei 5:44; Romani 12:14). El nu ar trebui să își facă arme de război (Isaia 2:4; Mica 4:3) decât dacă nu vrea să se facă vinovat de vărsare de sânge.

ÎN AL TREILEA RÂND, DESPRE SEPARAREA de alte grupuri. Credinciosul nu trebuie să aibă nimic de-a face cu aceia care se numesc pe ei înșiși frați (1 Corinteni 5:11) dar duc vieți lipsite de disciplină și nu trăiesc în concordanță cu Duhul (1 Împărați 13:8-24; Ezra 10:11; Ieremia 16:11-13; 2 Tesaloniceni 3:6; 2 Ioan 10). Așadar, copiii lui Dumnezeu nu vor fi ademeniți departe de Dumnezeu (Numeri 23; Deuteronomul 7:2-6; Iosua 7:1; 23:6-13) de către ipocriții care încearcă să inducă în eroare credincioșii (Efeseni 4:14) cu virtutea lor construită de ei înșiși (2 Corinteni 11:3-15).

Cât despre aceia care depun mărturie pentru adevăr sau mor de dragul credinței lor în afara comunității, lăsăm judecata pentru Domnul. Poate că nu au găsit credința întreagă, dar au tânjit pentru ea. Domnul știe poziția luată de fiecare și cât a suferit, și le poate da mântuirea veșnică dacă îl căutau pe el din toată inima. Trebuie să o lăsăm în mâinile lui și să așteptăm voința sa, așa cum seva sau fructul unui pom tânăr este apreciat doar după ce este cules. Cred că Domnul va oferi mântuire acelora care cu adevărat au căutat fundamentul perfect.

ÎN AL PATRULEA RÂND, DESPRE MÂNCAREA ȘI BĂUTURA și necesitățile zilnice ale slujitorilor Cuvântului: Duhul lui Hristos conduce (1 Corinteni 12) biserica sa (Efeseni 1:22-23) și folosește toți membrii pentru a construi trupul (Efeseni 4:11-16; Romani 12:4-8), fiecare sprijinindu-l pe celălalt (Coloseni 2:19). Fiecare membru ar trebui să se dedice sarcinii ce i-a fost încredințată, în concordanță cu Duhul ce lucrează în el. Pentru a o transpune într-o parabolă: mâinile slujesc trupul și îl hrănesc (Matei 9:10-15; Luca 5:30-35) prin duhul ce lucrează în ele. Sufletul continuă să lucreze în trup într-o asemenea manieră că energie și putere (Ioan 15:1-6) sunt transmise picioarelor, care transportă trupul. În mod similar, în corpul bisericii, mâinile, reprezentate de credincioși, slujesc corpul și îl hrănesc (Fapte 2:46; 1 Corinteni 9:4-19) cu o inimă binevoitoare (Galateni 4:14-15; 1 Tesaloniceni 5:11) deoarece percep Duhul care lucrează în trup prin intermediul picioarelor, reprezentate de slujitorii Domnului și pentru că Domnul le-a poruncit (Deuteronom 26:11-12; Matei 10:10) să își cinstească slujitorii (1 Timotei 5:17-18). Aceasta este scrisă în Vechiul și Noul Testament (Numeri 18:8-36; Fapte 1:8; 1 Tesaloniceni 5:12-13).

Deși mâinile spirituale (credincioșii) furnizează în mod liber mâncare pentru trup, totuși picioarele (acestea fiind slujitorii) primesc nu mai mult decât ceea ce Duhul le alocă în trup (1 Corinteni 12:14-26) și care dă roade. Slujitorii acceptă aceasta cu recunoștință ca și venită din partea Domnului (1 Timotei 4:3) și în schimb folosesc darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu pentru a sluji trupul, mergând prin noroi, aceasta fiind îndurarea umilinței (1 Corinteni 4:9-13). Din dragostea lor pentru Dumnezeu (Galateni 4:13-15) și pentru că le-a poruncit-o, credincioșii își cinstesc slujitorii și de dragul acestei cauze îi consideră vrednici de o recompensă dublă.

ÎN AL CINCILEA RÂND, DESPRE CUMPĂRAREA CASELOR ȘI A TERENURILOR: Credincioșii trebuie să renunțe la toate bunurile lumești (Ecleziastul 2:1-11; Matei 19:21; Luca 5:27-28; 12:15-34; 14:33) deoarece Dumnezeu i-a chemat în afara proprietății private. În continuare, el le-a poruncit să nu achiziționeze bunuri pe viitor (1 Corinteni 13:3), ci mai degrabă să vorbească împotriva lucrurilor create ca posesiuni personale (Geneza 3; 1 Corinteni 10:24; Filipeni 2:21). Ca credincioșii să își cumpere lucruri pentru ei înșiși, prin urmare, nu mai încape în discuție. Totuși, din moment ce Dumnezeu conduce în trup prin Duhul său (1 Corinteni 12:4-7) și îi pasă de trupul său, păsându-i de oamenii săi (Romani 12; 1 Petru 5:10), dându-i fiecărui membru o sarcină de făcut (Efeseni 4:11-13), revine ochilor (Numeri 10:31) să se uite după un loc unde trupul poate trăi, oriunde dă Domnul un asemenea loc (2 Ezra 16:55-60; Fapte 2:44-47; 11:26; Apocalipsa 12:6).

Ei nu caută un adăpost pentru ei sau pentru beneficiul lor propriu, ci pentru beneficiul trupului (1 Corinteni 10:24; Filipeni 2:4). Dumnezeu îi ghidează (Ioan 14:16-17; Fapte 8:26-39) pentru a satisface nevoile corpului. Prin urmare, este bine pentru ei să urmeze conducerea Duhului și să găsească găzduire pentru credincioși, ori prin achiziționare, ori prin alte aranjamente pe care Dumnezeu le poate oferi, atâta timp cât cel care purcede la cumpărare nu o face pentru el însuși (1 Corinteni 7:30-31).

ÎN AL ȘASELEA RÂND, DESPRE SLUJIREA IDOLILOR (Exodul 32; 1 Corinteni 8): Idolatria duce la depărtarea de Dumnezeu (Înțelepciunea lui Solomon 14); reprezintă o abominație pentru el (Deuteronomul 27:15; 2 Împărați 10:18-28). Cu toții care i-au parte la ea îl slujesc pe Dumnezeu și nu pe diavol (1 Corinteni 10:20). Este prin urmare limpede ca lumina zilei că apostolii nu și-au făcut vreun idol de lemn, piatră, argint sau aur; nici nu au plătit pe cineva să le facă. La fel, este adevărat și în cazul templelor. Într-adevăr, ei protestau împotriva lor (Fapte 7:39-43; 17:29), spunând că Dumnezeu nu își găsea plăcerea în ele: el nu trăiește în el și nici nu este venerat acolo.

Este clar că asemenea temple sunt păgâne la origine, proiectate de către ingeniozitatea omenească și construite în servitute falsă față de Dumnezeu. Toată această idolatrie a continuat până în ziua de azi, din moment ce oamenii contribuie la construirea templelor cu daruri sau bani (2 Corinteni 2:17). Și din moment ce idolatrii îndrăznesc greșit să preia sarcina predării evangheliei (1 Corinteni 12:2) și să-și obțină mâncarea de la idoli (Daniel 14:14-15; Baruh 6; 2 Ioan 7), credincioșii pe bună dreptate că îi evită ca oameni ce aduc o învățătură falsă. Credincioșii nu ascultă de asemenea oameni, pentru că sunt străini (Ioan 10:5). Credincioșii refuză să ia ceea ce aceștia ar oferi (1 Împărați 13) și nu pot avea nicio legătură cu ei. Nu lucrează pentru ei, nici nu fac afaceri cu ei, decât dacă doresc să ia parte în păcatele lor.

ÎN AL ȘAPTELEA RÂND, DESPRE CHEMAREA LA BISERICA-COMUNITATE: Prin Duhul său, Dumnezeu întotdeauna i-a condus pe credincioși (Numeri 9:15-23) în concordanță cu Cuvântul său și voința sa înspre locul care lui îi face plăcere sau pe care îl pregătise pentru ei să viețuiască în el (Geneza 12:1; Exodul 19:4-6; Fapte 11:4-18), și încă îi conduce și separă pe ei de lume (Exodul 12:51; Fapte 2:40; 9:3-6; 2 Corinteni 6:14-18), pentru că el vrea să fie Domnul și Conducătorul lor (Ecleziastul 7:29-31; 1 Corinteni 12) și are foarte mare bucurie când credincioșii viețuiesc împreună (Psalmi 25; 133; Eclesiastul 13:15-16; 25:1; Efeseni 4:3; Filipeni 2:2).

Prin urmare, vedem în biserica de la început (Fapte 2) în ce mod se bucura Domnul (Fapte 4:11) în câștigarea oamenilor săi dintre multele graiuri de sub soare și întemeiându-și domnia sa cerească pe pământ (Psalmi 48; Isaia 2:1-5; Efeseni 4:1-16). Îl mulțumea să pregătească un loc în sălbăticia de aici de pe pământ pentru mireasa sa, unde ea s-ar fi bucurat de un repaos din partea dragonului și ar fi putut să își nască copiii (Apocalipsa 12:6). De aceea Duhul lui Dumnezeu în credincioși are cea mai adâncă dorință de a trăi chiar în acel loc (Psalmi 26:8; 42:4-5).

Din moment ce toți apostolii credincioși și păstorii adevărați au făcut tot ce se putea face (Ioan 21:15-17) și au lucrat cu sârguință în văzul lui Dumnezeu (1 Corinteni 12) pentru a-i ține pe mieii lui Hristos împreună (Fapte 13; 19:1-20; Evrei 10:32-34), asta dacă nu vor să fie sfâșiați de către lupi (Ioan 10:11-12) credincioșii de asemenea au putut cu stăruință să își găsească calea înspre turmă (Romani 12; 2 Corinteni 8:16-24; Efeseni 4:1). Și așa ar trebui să fie.

După ce Lorenz Huf a obținut punctele de mai sus în scris de la slujitorul Domnului și Cuvântului său Hans Schmidt, el le-a citit oamenilor săi și i-a întrebat pe fiecare personal să spună dacă le-au înțeles și erau de acord cu ele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s