Nu exista falsitate în el. Moartea lui Peter Riedeman. Cronica fraților hutteriți. (86)

1556

În 1556, fratele Valtin Hess, un slujitor pentru treburi temporale, a adormit în Domnul la Schadowitz, iar fratele Leonard Schuster, de asemenea un slujitor al treburilor temporale, a adormit în Domnul la Kostel în Moravia.

În același an, frații au început să construiască o comunitate la Nikolsburg.1

O cometă strălucitoare cu o coadă foarte lungă a fost văzută în ceruri în acel an.

De asemenea în 1556, în prima zi de decembrie, fratele nostru drag Petre Riedemann a adormit în Domnul la Protzka în Ungaria. S-a născut la Hirschberg în Silesia, fiind un bărbat inspirat și înzestrat din plin de către Dumnezeu, un slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu și un Vorsteher (bătrân aflat în conducere) al întregii biserici. Predicarea și explicarea sa a Scripturilor avea o mare valoare pentru noi, camarazii lui în credință.

A servit biserica ca slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu pentru douăzeci și șapte de ani, incluzând întemnițările sale, care totalizau nouă ani. Pentru prima dată, a fost întemnițat la Gmunden în Austria superioară pentru trei ani și patru săptămâni. De acolo s-a ales cu numele Petre din Gmunden. A doua oară, a stat la Nuremberg pentru patru ani și zece săptămâni. A treia și ultima oară a fost la Marburg și Wolkersdorf în Hesse pentru aproximativ un an și jumătate.

Domnul l-a izbăvit din toate încercările prin care a trecut pentru că dăduse mărturie pentru Isus Hristos și adevărul său. Nu exista falsitate în el: a rămas ferm, iar inima și conștiința sa erau împăcate, așa cum s-a spus mai devreme în această carte.

Petre Riedemann a scris multe epistole minunate, și din închisoare și din comunitate, fraților și surorilor care erau întemnițate sau care trăiau altundeva.

În timp ce se afla în închisoare în Marburg și Wolkersdorf în Hesse, a scris darea de seamă completă a religiei, învățăturii și credinței noastre. Și în închisoare și în biserica-comunitate, a scris multe cântări creștine frumoase, spirituale și biblice, pentru că el era bogat în toate secretele lui Dumnezeu. Darul Cuvântului lui Dumnezeu izvora din el ca apa curgătoare și dădea pe afară.2 Toți care îl ascultau se umpleau de bucurie. A trăit aproape până la vârsta de cincizeci de ani.

Ca rămas bun pe patul său de moarte a compus încă o cântare, care începe așa, „Din legăturile morții, Hristos ne-a mântuit, din măreția diavolului ne-a eliberat” (Quitt, ledig, los hat uns gemacht Christus vom Tod des Teufels Macht). Aceasta încă se mai cântă de către comunitate.

Frații și oamenii sufereau profund pentru că el era bolnav și erau plini de griji referitor la plecarea sa din mijlocul lor, astfel că le-a spus aceste cuvinte din cartea lui Ezra [Neemia] în ultimul său ceas: „Duceți-vă de mâncați cărnuri grase și beți băuturi dulci și trimiteți câte o parte și celor ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mâhniți, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră.” (Neemia 8:10; 1 Ezra 9:50-54). Apoi a murit în Domnul.

Pe vremea aceasta, în Palatinatul de lângă râul Rin, un număr de oameni au părăsit comunitatea Frăției elvețiene de lângă Bad Kreuznach din pricina păcatului și a ofenselor descoperite acolo. Ei erau Lorenz Huf, un slujitor din Sprendlingen, Rupp Gellner (de asemenea numit Rupp Kern), Matia Stroh, Wilhelm Henchen și încâ câțiva frați și surori.

În primul rând, deși ei au fost învățați că un om trebuie să sacrifice pe sine însuși împreună cu tot ce posedă lui Dumnezeu și sfinților săi, viața lor se afla în opoziție cu învățătura lor. Fiecăruia i se permitea să își păstreze posesiunile și să le dea săracilor ceea ce ar fi dorit.

În al doilea rând, predicau că comunitatea însemna că nimeni nu deținea vreo proprietate privată: posesiunile fiecăruia aparțineau tuturor, aproapelui său la fel de mult ca lui însuși. În schimb, dacă cineva avea nevoie de ceva trebuia să cumpere de la ceilalți.

În al treilea rând, ei nu predicau adevărul despre păcatul originar.

Plăteau taxe de război și sacrificau idolilor. Problemele bisericii se rezolvau nedrept, iar facerea de rele nu era pedepsită cu seriozitate. Era pedepsită în privat pentru ca să nu se știe între oameni.

Nu aveau o linie de demarcație distinctă între ei și alte grupuri, ci se amestecau cu ele în mai multe aspecte.

Prezbiterii lor erau dezbinați și certați unul cu celălalt, și așa erau și oamenii. De asemenea, existau și alte motive pentru care acești oameni au părăsit Frăția elvețiană și s-au întâlnit cu unii dintre frații noștri pentru a-i întreba despre bazele credinței. Au vorbit cu Hans Schmidt, un slujitor al Cuvântului, și însoțitorii săi, care fuseseră în misiune din partea frăției noastre din Moravia. Această întâlnire este descrisă dedesubt, de asemenea minunata cale prin care Dumnezeu a smuls măștile cucerniciei false și și-a despărțit proprii săi oameni de ipocriți. Cum a lucrat Dumnezeu se poate vedea din istorioara ce urmează.

Așa cum Dumnezeu întotdeauna a furnizat o cale prin care munca sa să continue, la fel a făcut și în 1556, când diviziuni s-au petrecut prin Frăția elvețiană la Worms și Bad Kreuznach, în special printre bătrânii lor din conducere, Theobald [Winter] și Farwendel. (Mai târziu vom vedea cum Dumnezeu l-a mișcat pe Farwendel într-o manieră atât de minunată că s-a unit cu biserica noastră.) În vremea aceea, cei doi au început o polemică bazată pe tema păcatului originar și s-au ciocnit, astfel că s-au întâlnit în Strasbourg3 într-un han public pentru a dezbate mai departe. Așa de importantă era problema păcatului originar pentru ei că au cheltuit câteva sute de guldeni în timpul discuțiilor de dragul stomacurilor lor. Era mare discordie și ceartă între ei. Theobald l-a numit pe Farwendel un profet fals și l-a acuzat că a părăsit învățăturile lui Hristos și că își inducea în eroare adepții, lăsându-i fără Dumnezeu. Altă dată Theobald a spus că diavolul se poate deghiza într-un înger al luminii, astfel că nu e de mirare că slujitorii diavolului pretind a predica virtutea. El și adepții săi îl făceau în mod repetat pe Farwendel mincinos. După aceasta, fără să se căiască, Theobald și Farwendel s-au împăcat în fața oamenilor, spunând că de acuma totul era clar între ei, iar darurile lor cerești nu li le-au fost luate. Dar din moment ce fiecare dintre ei era mai preocupat cu propria sa onoare decât cu Dumnezeu și adevărul său, au devenit dezbinați din nou, astfel că întreaga chestiune s-a sfârșit prin separarea lor și a oamenilor lor.

Unii dintre oamenii de la Bad Kreuznach, totuși, care cunoșteau căile lor nelegiuite și care au observat că au încercat să ajungă la unitate fără vreun rezultat, au început să întrebe despre adevăratele fundamente ale credinței creștine și despre aceia care o practicau. Dumnezeu s-a folosit de un om pe nume Toma Neuman pentru a-i ghida în această căutare. El era un pantofar din Wolfsheim care a plecat din pricina diviziunii. Când a auzit că erau oameni în Moravia care trăiau în frăție în unitate și comunitate adevărată de obște, și-a pus în gând să nu se oprească din căutare până nu îi va fi găsit. Astfel că a plecat de acasă și a călătorit până a ajuns la biserica lui Dumnezeu din Moravia și a găsit adevăratele baze ale credinței. Apoi a trimis mesageri în urmă la prietenii lui. Bătrânii care se rupseseră de Frăția elvețiană (Lorenz Huf, Rupp Gellner, Matia Stroh și Wilhelm Henchen) s-au întâlnit cu acești mesageri, întrebându-i entuziaști despre credința creștină. Prima dată nu au ajuns nicăieri cu discuția lor, dar ei și în special slujitorul lor Lorenz nu și-au abandonat căutarea lor a adevărului. Când el și ceilalți bătrâni au venit să vadă că ceea ce Neuman găsise era de la Dumnezeu, bătrânii au vorbit între ei și tuturor oamenilor lor (care plecaseră din Frăția elvețiană împreună cu ei). Cu toții doreau să îi asculte pe frații din Moravia (care sunt numiți hutteriți) și să se intereseze despre bazele credinței lor. Aceasta s-a întâmplat.

Apoi au trimis pentru frații din Moravia, mai exact, Hans Schmidt (un slujitor al Cuvântului) și însoțitorii săi, care făceau lucrarea Domnului, călătorind în Hesse și Württemberg, în zona din munte numită Bromberg. I-au implorat să le explice bazele adevărului divin, în special anumite chestiuni care îi nedumereau. Frații din Moravia erau bucuroși să ofere mărturie adevărului pentru gloria lui Dumnezeu și pentru mântuirea sufletelor lor. Le-au explicat principiile lor, în special cu privire la numirea și sarcinile slujitorilor, a misiunii, comunității bunurilor, a Ordnungen-ului casei lui Dumnezeu, educația copiilor, căsătoria și separarea de alte grupuri.

După ce au auzit toate aceste lucruri, Frăția elvețiană și-a îndemnat bătrânii – Lorenz Huf și ajutoarele sale – să afle mai multe despre frații din Moravia pentru a avea o certitudine mai mare, în special cu privire la următoarele aspecte:

  • Căsătoria
  • Taxe și taxa de sânge vărsat
  • Separarea de alte grupuri care de asemenea se auto-intitulează frății
  • Mâncare și băutură pentru slujitori
  • Slujirea idolilor
  • Achiziționarea de case pentru biserică
  • De ce ar trebui să se mute cineva în Moravia

Lorenz și ajutoarele sale au propus ca oamenii să cadă de acord pe cine să trimită pentru a participa în aceste viitoare convorbiri, dar oamenii credeau că bătrânii însuși ar trebui să îi aleagă pe aceia pe care ei îi considerau mai potriviți. Astfel că bătrânii i-au ales pe aceia care știau că ridicaseră cele mai multe obiecții. După ce acești bărbați i-au ascultat pe frații din Moravia și le-au auzit motivele pentru credințele lor, nu li s-au putut opune, ci în curând au fost convinși și au căzut de acord.

După ce au trecut prin fiecare aspect cu temeinicie, au fost mulțumiți și i-au rugat pe frații din Moravia să scrie tot pentru ei pentru a le clarifica totul grupului lor. Apoi au stabilit o întâlnire a oamenilor lor și au citit aspectele și tot ceea ce vorbiseră cu frații. Hans Schmidt, un slujitor al cuvântului lui Dumnezeu, le-a scris după cum urmează:

1 Despre Nikolsburg (Mikulov), vezi deasupra, p. 47 n.2. (!)

2 Petre Riedemann a fost un scriitor prolific. Despre Confesiunile de credință ale sale, vezi deasupra, p. 294 n. (!) Patruzeci și cinci din cântările sale sunt în LdHBr, 450-537; vezi Wolkan, Lieder, 185-206. O importantă sursă de înțelegere a învățăturii rebotezate sunt numeroasele lui pastorale, precum și alte scrisori, vezi deasupra pp. 164-168, 177-181, 182-186, 200-209, pentru patru scrisori ale lui Riedemann. De asemenea vezi ME, IV, 326-328; Friedmann, Schriften, 123-125; Beck, 206-207.

3 Conferința de la Strasbourg s-a petrecut în 1557 (nu 1556); vezi ME, IV, 642-643, „Strasbourg 3”; A. Hulshof, Geschiedenis van de Doopsgezinden te Straatsburg van 1525 tot 1557 (Amsterdam, 1905), 224 ff.; John Horsch, „Strassburg, a Swiss Brethren Center,” MQR, ianuarie 1939, 26; Williams, Radical Reformation, 796.

Despre Farwendel, vezi dedesubt, pp. 388-391. (!)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s