1551
În 1551 toată munca le-a fost interzisă fraților în multe părți ale Moraviei, cu pedepse grele pentru neascultare. Nimeni nu le puteau vinde nimic de asemenea. Acestea au fost inițiate pentru a le grăbi plecarea. Astfel că au trebuit să se descurce cu ce puseseră deoparte în vremuri de pace, pentru că nu mai puteau câștiga nimic.
În plus, prețurile au crescut. O baniță de grâne costa un gulden, în unele locuri mai mult și asta a durat până în anul următor. Acuma mulți erau încercați de către foame și mizerie; unii de abea mâncau o masă sau două într-o săptămână sau chiar și mai mult. Chiar și pâinea uscată era greu de găsit. Și totuși îi mulțumeau lui Dumnezeu și toate le îndurau. Își ridicau mâinile pentru a-l lăuda pe Dumnezeu că măcar aveau ceva de mâncat și apă curată de băut de asemenea. Când aveau pâine și apă în care să o frângă, o duceau bine, și erau fericiți să muncească când găseau ceva.
În aceste vremuri grele, mulți oameni pretindeau a fi prietenoși și le promiteau lefuri bune fraților dacă lucrau pentru ei. Apoi, ei le rețineau banii datorați și îi expediau pe frați cu mâna goală.
Exista un loc numit Pulgram pe moșiile Nikolsburg, unde credincioșii s-au aflat în afara pericolului pentru o vreme, astfel că aceia care erau slăbiți din punct de vedere fizic s-au refugiat acolo; invalizii, aceia ce aveau lepră și alte boli, de asemenea mame și nou-născuții lor, care de obicei erau simpatizați de toată lumea. Dar nu avea să mai dureze.
În același an un măcelar pe nume Kontheer a venit din Austria. Soția lui, care era din Hesse, a venit împreună cu el, și acesta dorea să dea de urma fraților din pricina ei, pentru că fostul ei soț fusese cu noi în Moravia. A adunat o gloată împrejurul său, complet nemiloasă, ca și el. Tot ceea ce dorea să facă era să se îmbogățească pe spinarea celor care erau săraci. Nu reprezenta nicio cauză justificabilă, ci ura aprinsă de Satana din inima sa l-a împins la rele.
Prima dată le-a spus minciuni nobililor, transmițând informație cu nicio fărâmă de adevăr în ea. Rezultatul a fost că a primit permisiune și nu s-a odihnit până n-a ajuns la Pulgram cu clica sa și a atacat frații care se adăposteau acolo. Niciunul n-a fost cruțat. Au furat de la toți tot ceea ce doreau – de la bolnavi, copii și infirmi – nici măcar mamele cu nou-născuți sau ologii nu erau cruțați. Nici prietenia și nici rugămințile nu au dus la vreun rezultat. Au luat tot ceea ce au putut. În noaptea întunecată i-au zvârlit pe bolnavi și pe cei țintuiți la pat din paturile lor și le-au luat cearceafurile pe care ședeau. Nimic din ceea ce li se spunea nu a fost primit cu respect. În scurt timp, întreaga săracă și micuță turmă a fost alungată în codrii, unde și-au așezat tabăra pentru o vreme.
Mai multe scursuri au sosit în curând, plănuind să fure de la frați. Tâlharii au așteptat în tufișuri în timpul zilei ca să ajungă repede la victimele lor la sosirea nopții și să nu îi oprească nimeni.
Tâlharii au întâlnit un frate pe nume Iacob Binder nu departe de tabără. L-au tratat cu brutalitate, pentru că țipetele sale nu se puteau auzi și nimeni nu era de față pentru a vedea. L-au jefuit și l-au aruncat în râul Dyje. Apoi au pornit și i-au jefuit și pe ceilalți.
Acestea li se întâmplau săracilor, infirmilor, bătrânilor și mamelor cu pruncii nou-născuți – tuturor celor care erau slabi.
În vremea aceasta de adâncă suferință, mulți dintre credincioși au trecut în Austria în grupuri mici și au încercat să găsească de muncă, mâncare și adăpost. Unii au călătorit mult, la nord de Retz, lângă Dunăre. Au mers în multe locuri, un grup aici, altul acolo. În Austria li se dădea ocazional de lucru și un loc unde să stea. Dar invidia diavolului nu i-a lăsat să prospere pentru mult timp. În acel an, 1551, un om pe nume Lang Hans a fost investit ca șef al poliției în numele regelui. El a mers prin Austria și s-a interesat unde erau frații. A căutat în multe sate și i-a pus pe o listă pe oamenii care le-au oferit găzduire, amenințând să îi pârască regelui la Viena. I-a speriat ca ei să îi ofere cadouri, care au devenit profitul său. Credincioșii nu au avut altă alternativă decât să plece. Chiar și în păduri nu au putut sta ascunși pentru mult timp.
Astfel că din nou au fost alungați din Austria în Moravia, din moment ce nimeni nu era atât de devotat lor ca să se pună în calea pericolului și a răului pentru ei. Și-au lăsat lucrurile în multe hanuri, dar încrederea le-a fost înșelată și unele lucruri au fost furate. Unii hangii care îi adăpostiseră au păstrat lucruri ca și compensație în caz că vor fi pedepsiți pentru că i-au adăpostit. Încă doi oameni au venit în 1551 tocmai din Austria superioară. Înainte, ei au vrut să devină frați, în special fiul lui Hans Bader cel bătrân. Acum, tot ceea ce doreau era să jefuiască. Mergeau din loc în loc, arătând o scrisoare de autorizare de la rege. Cu doi însoțitori ca ajutoare, au apărut în fața judecătorului și au fost încântați când el le-a acordat sprijinul său.
Multe dintre posesiunile noastre i-au fost date unui anumit Festel pentru a le depozita în casa sa de la Schakwitz. Ziua în amiaza mare, acești pungași au intrat în casă și s-au făcut nevăzuți cu tot. Nimeni nu le-a opus rezistență. Judecătorul, care ar fi trebuit să îi oprească, era în cârdășie cu ei. Majoritatea prăzii a fost pusă în casa lui peste noapte. Dar hoția aceasta a fost oprită, pentru că Dumnezeu nu o îngăduiește. El a stârnit oameni în alte locuri, care s-au implicat în chestiune când au auzit de o asemenea nedreptate. Unul dintre tâlhari a scăpat, dar ceilalți au fost arestați pentru ticăloșia lor nerușinată și duși la castelul de la Göding. Acolo au fost ținuți pentru o perioadă lungă de timp, spre necazul lor. Astfel că au fost scoși din acțiune și dușmănia lor era în van. Dumnezeu i-a împiedicat să își ducă la îndeplinire intențiile lor rele.
Cu certitudine că profetul a rostit adevărul când a spus, „În toate locurile apropiate va veni un atac violent asupra celor cu frică de Dumnezeu. Ei vor fi ca turturicile; nimeni nu va fi cruțat. Inamicii lor îi vor jefui și distruge pe toți aceia care se tem de Domnul. Ei le vor lua bunurile și îi vor scoate din casele lor. Atunci se va știi care sunt oamenii mei credincioși, care au trecut testul precum aurul în focul evaluatorului. „Ascultați, preaiubiților,” spune Domnul, „înțelegeți că zilele suferințelor crunte sunt aici, dar vă voi salva. Să dispară temerile și îndoielile voastre, pentru că Dumnezeu este conducătorul vostru!” Și cu adevărat, Dumnezeu și-a salvat oamenii și i-a condus, altfel n-ar mai fi rămas nimeni. Ar fi fost înghițiți ca apa pe pământ uscat. Dar Dumnezeu i-a sprijinit și le-a protejat credința.
După aceasta, credincioșii tot au trebuit să hoinărească din loc în loc în nevoie și suferind. Diete provinciale au fost ținute, și fiecare nobil se asigura că frații i-au părăsit ținutul deoarece regele a decretat-o și le era frică de amenințările lui. Nu doreau să-și atragă asupra lor dizgrația regală și astfel duceau spre îndeplinire mandatul regal, deși ei înșiși au spus des că reprezentau un popor cu frică de Dumnezeu și că ceea ce credeau ei era adevărul. Nobililor nu le era frică de altcineva în afară de rege. Nu luau seama de Dumnezeu din ceruri. Cu cât mai mult gloata lua aminte la ceea ce se petrecea, cu atât mai multă nesocotință au început să jefuiască.
Credincioșii au fost alungați din Moravia în Ungaria, din Ungaria înapoi în Moravia, din Moravia în Austria, iar din Austria înapoi în Moravia. Pe scurt, nu mai aveau vreun loc pe care să-l numească acasă. Erau forțați să se mute încoace și într-acolo și multora dintre ei nu li se dădea adăpost, în timp ce cel mai mare infractor al țării nu avea probleme în a găsi găzduire.
Ar fi luat mult prea mult să relatăm de la început, să ne amintim chestiunile variate petrecute credincioșilor. Mulți o știu doar prea bine, pentru că au îndurat-o pe pielea lor. Se aflau la mila tuturor, un spectacol pentru bătrâni și tineri, pentru copiii de pe străzi, pentru bogați și săraci. Nu încape îndoială, calea lor era dreaptă și îngustă.
În ciuda acestei opresiuni lungi și dure, nu au șovăit. Îi mulțumeau Domnului că au fost găsiți vrednici să sufere de dragul numelui său. Deși spre marele lor necaz, mulți din rândurile lor au devenit necredincioși și s-au întors la lume, ceilalți s-au ținut cu și mai mare putere de Dumnezeu. Singura lor pledoarie era ca el să poată să îi protejeze de rău și să îi păstreze credincioși, să poată să le împrumute rezistență și putere. Acestea le-a oferit Domnul lor și au trecut peste toate prin credință, victoria prin care învingem lumea. Deși nelegiuiți tunau și fulgerau, deseori Domnul le dădea peste cap planurile, astfel că uneltirile lor nu duceau la nimic. El lasă oamenii să vadă puterea lui din când în când pentru a ne arăta că dacă avem încredere în el, nimeni nu poate face nimic, decât dacă este voia sa.
Credincioșii au trebuit să îndure aceste lucruri deoarece au acceptat credința și adevărul lui Dumnezeu, al Domnului nostru Isus Hristos, punând accent nu pe botezul nou-născuților al papei, ci numai și numai pe botezul lui Hristos. Nici nu credeau ei în euharistia idolatră, în care Hristos în trup – în același fel în care stătuse pe cruce cu carnea și sângele său, pielea și părul, mâinile și picioarele – se presupunea că era prezent într-o bucățică de pâine, de fiecare dată, de o mie de ori iar și iar. În locul acesteia, credeau că, așa cum ne spun Scripturile, Cina Domnului trebuie ținută spre amintirea suferinței și morții sale, prin care ne-a mântuit și ne-a făcut pe noi membre ale trupului său.
Deoarece credincioșii au părăsit vechea, desfrânata biserică și au depus mărturie împotriva ei, Satana, invidios de la începuturi, i-a mișcat pe papă, acel anticrist și gloata de preoți și nu le-a dat pace până nu l-au determinat pe rege să facă ceea ce doreau ei. Regele i-a forțat pe nobilii cu proprietăți să se supună voinței sale și să îndeplinească dorințele preoților. Nenorociți să fie la vremea judecății lui Dumnezeu, pentru că atunci nu vor mai fi regii și nobilii cu preoții lor. Vor avea aceeași soartă și judecată ca Faraon, regele egiptean care a asuprit poporul israelit; Sanherib; mândrul Haman; regele Nebucadnețar; regele Antiohie, care de asemenea au oprimat și chinuit popoarele lui Dumnezeu din trecut, dorind să aducă toate națiunile la credința lor proprie; și însetata de sânge Izabela și cei patru sute de falși profeți ai ei, care au prigonit și ucis adevărații profeți ai lui Dumnezeu. Toți prigonitorii noștri vor primi aceeași pedeapsă ca aceștia în afurisenie veșnică dacă mor fără să se căiască cu adevărat și să se convertească. Din pricina acestui motiv trebuie să se aibă milă de ei și să fie plânși, nu invidiați. Dar sânge nevinovat strigă din pământ la Dumnezeu și nu va fi uitat.
Vestea Bună 