1547-1553: A doua mare prigoană
În același an 1547, biserica a crescut subtanțial sub raport numeric. Domnul își aduna oamenii săi și le dădea locuri în care să se adăpostească – comunități au fost stabilite în Schakwitz, Poppitz, Pausram, Gobschitz, Bochtitz, Rakschitz lângă Mährish Kromau, Hrubschitz, Eibenschitz, Gurdau, Pawlowitz, Boretitz, Bisenz, Wessely, Bohuslawitz, Butschowitz, Austerlitz, Pulgram, Rakwitz, Saitz, Kostel, Bilowitz, Altenmarkt, Lundenburg, Göding, Tscheikowitz și în alte câteva locuri. Satana nu a putut să îndure asta pentru mult timp. Din adâncul invidiei sale aduce insinuări rele, la fel cum i-a făcut și lui Iov, spunând că era ușor pentru credincioși să fie cu frică de Dumnezeu din cauză că locuiau împreună.
Și astfel, din moment ce Dumnezeu i-a permis, Satana a continuat să înflăcăreze acea speță de vipere a preoților, care îl bombardau cu plângeri, în timp ce alți inși nelegiuiți au mers la el în mod repetat cu acuzații mincinoase. Stârnit până la amară mânie, regele a emis un mandat cumplit în care se spunea ca oamenii lui să nu tolereze credincioși în ținut, ci să îi alunge pe toți, altfel ar fi pierdut privilegiile regale și și-ar fi atras asupra lor pedepse și o dizgrație cruntă.1
Din moment ce domniile din Moravia au pierdut libertatea pe care Dumnezeu a dat-o Moraviei de dragul credincioșilor săi, ei nu le-au mai putut rezista regelui sau împăratului. Regele a lucrat pe la spatele lor și la Dieta de la Brünn în plin Postul Paștelui [martie] 1545 decizia a fost luată că dacă nu renunțăm a ne strânge în comunități vom fi expulzați din Moravia. Ei au spus că doar de la cinci la șapte persoane ar trebui să locuiască într-o gospodărie. Din pricina credințelor noastre, totuși, nu ne-am putut conforma acelei decizii.2 Interdicțiile erau o încercare vicleană de a ne fura inimile și de a ne face sclavii lor.
Totuși, lucrurile nu s-au agravat pentru noi timp de un an și ceva, până când, în 1547, împăratul Carol [Carol Quintul], fratele regelui Ferdinand,3 n-a preluat controlul asupra regatului, iar Ducele Elector Hans al Saxoniei [Ioan Frederic I] n-a fost luat prizonier. Nobilii au sperat că regatul va câștiga, fiind și noi lăsați în pace atunci. Dar cât de curând Ducele Hans ajunge în închisoare, a fost: Afară! Afară cu noi! Pretutindeni, nobilii moravi ne-au ordonat din scurt să le părăsim proprietățile, luând cu noi pe cei tineri și pe cei bătrâni, pe cei slabi și pe cei bolnavi. Nu ni s-a permis să stăm nicăieri. A trebuit să plecăm dintr-un loc în altul, până când am ajuns aproape la capătul puterilor. Eram extenuați, nenorociți și nevoiași pe oriunde am fi mers. Am strigat la Dumnezeu și l-am rugat, dacă voia sa era ca noi să rămânem împreună, să ne arate în ce direcție să mergem în nevoia noastră și să îngrijească de aceia care se încred în el, dar sunt părăsiți de toți ceilalți.
Apoi, Domnul în mila sa ne-a arătat o cale de scăpare, pentru că am fost acceptați în Ungaria (în acel moment această țară nu ne era prea bine cunoscută), în special de nobilul Franz Niáry din castelul Branc,4 și treptat ne-am mutat pe pământul lui. De asemenea, am fost primiți de către nobilul Petru Bakisch la Holitsch și Schossberg, împreună cu bolnavii și copiii și toate bunurile noastre.5 Comunități au fost fondate la Sabatisch, Gunowe, Holitsch, Sdräse, Protzka, Egbell, Petersdorf, Toytsch, Senitz, Rabenska, Gätte și Gutta.6 Totul a trebuit să fie prima dată construit și aranjat, și multe fâșii de pământ au trebuit să fie curățate și arate dacă credincioșii au dorit să trăiască aici și să își adăpostească bolnavii și copiii. Acești nobili au fost foarte mulțumiți să vadă munca de curățare, tăiere și construire și au fost foarte amabili. Dar asta n-a ținut mult, așa cum se va putea vedea în curând.
1 Privitor la numeroasele mandate imperiale și provinciale care i-au afectat pe rebotezați în Austria și Moravia, vezi Beck, 177-180; Johann Loserth, Der Communismus der Mährischen Wiedertäufer im 16. und 17. Jahrhundert (Viena, 1894), 161-166. Vezi J. Kühn, ed., Deutsche Reichsakten unter Kaiser Karl V, VII (1935), pentru o discuție completă a persecuților regelui Ferdinand ale rebotezaților între 1527-1529; ME, III, 446-453, pentru o listă extinsă, dar nu completă de mandate și decrete emise împotriva rebotezaților și a altor eretici; Mennonitisches Lexikon, I (Frankfurt am Main, 1913), 201-209, „Bestrafung der Täufer.”
Dieta de la Brno, Lunea albă, 16 martie, 1545, cedând la presiunea exercitată de Ferdinand I, a decretat ca toți rebotezații ce trăiau în comunitate să părăsească Moravia până de ziua sf. Kunigund [3 martie, 1546]. O dietă ulterioară de la Brno, 19 mai, 1545 și decretul regelui din 26 martie, 1546, a întărit decizia și a cerut expulzarea tuturor rebotezaților: aceia care trăiau comunitar, până de ziua sf. Iacob [25 iulie] 1546, restul, până la ziua sf. Gheorghe [23 aprilie] 1547. Nobilii s-au opus acestor măsuri deoarece i-ar fi privat de cei mai buni muncitori ai lor, în detrimentul țării. Ferdinand nu a fost înduplecat, totuși și printr-un ordin dat de la Augburg în miercurea de după Paște, 1548, cerea expulzarea imediată a tuturor rebotezaților. Printr-un decret ulterior datând 5 mai, 1548 (Zieglschmid, Chronik, 317 n., ne dă data; Loserth și Beck notează acest și alt mandat emis trei zile mai târziu, pe 8 mai), rebotezații au fost expulzați din întreaga Austrie și s-au refugiat în Moravia, unde s-au ascuns în grotele din munții Pollau (vezi deasupra, p. 226 n. (!)). Cam cu două săptămâni înainte de Paște, 1549, autoritățile, știind de întoarcerea rebotezaților, au reînnoit ordinul de expulzare din mai 1548, dându-le termen refugiaților până de ziua sf. Ioan [6 mai] 1550 să părăsească Moravia.
Nobilii moravi au fost, așadar, obligați să acționeze împotriva rebotezaților, în câteva cazuri împotriva voinței lor. Cu toate acestea, au rămas un număr însemnat de hutteriți în Moravia sub protecția unor domni și nobili individuali. Noi comunități hutterite au fost construite: în 1550 la Damborschitz; în 1553 la Schadowitz și Gobschitz; vezi dedesubt, pp.315 și 318 (!).
2 Comunitatea bunurilor, așa cum s-a spus mai înainte în cronică, era unul dintre principiile fundamentale ale Frăției Hutterite, bazat pe Ioan 1:32-51, 17:6-26; Faptele apostolilor 2:44-47, 4:32-37; Romani 8:6; Efeseni 4:4; etc. Încă este practicată astăzi de către comunitățile lor în Canada, Statele Unite, Anglia și Japonia.
3 Următoarea diagramă poate ajuta în constituirea unui fundal istoric general
***arbore genealogic***
4 Contele Franz Niáry de Bedek, nobil proprietar la Bisenz (Bzenec), Moravia și co-proprietar al Branc-Sabatisch-ului, Ungaria (vezi deasupra, p. 245(!)), a permis hutteriților să se așeze la Sabatisch în 1546, lângă castelul Branc. La Bisenz, unde o comunitate exista din 1545 (vezi deasupra, p. 239(!)), contele Niáry a cunoscut bine frații. De asemenea, vezi Beck, 179.
5 În cursul a numai câteva luni, Petru Bakisch de Lák, proprietar al Holitsch-ului (Holíč) și a Schossberg-ului (Šaštín), s-a transformat în unul din cei mai aprigi opozanți ai fraților, deși prima dată a oferit privilegii celor care s-au așezat pe proprietatea lui. În 1554 și-a împărțit proprietățile cu urmașii lui Czobor, care sunt menționați de mai multe ori în această cronică după 1616; vezi Index-ul la Czobor (!).
6 Toate locurile numite erau pe atunci parte din Ungaria, acum Slovacia. Sabatisch (Sobotište); Gunowe (Kunov), la sud de Sabatisch; Holitsch (Holíč), la sud-est de Göding (Hodonín), Moravia; Sdräse (Stráže), pe râul Myjava, în direcția opusă de Schossberg (Šaštín) (Schossberg și Sdräse formează acum un singur oraș: Šaštín- Stráže); Protzka (Brodsé), la nord de Gätte (Kúty), pe râul Morava; Egbell (Gibely), aproximativ la jumătatea distanței între Holitsch și Schossberg; Petersdorf (Petrova Ves) la nord de Sdräse; Toytsch (Dojč) pe râul Myjava, la vest de Senitz; Senitz (Senica), la vest de Schossberg; Rabenska (Rovensko), la jumătatea distanței dintre Sabatisch și Senitz, unde o comunitate a fost arsă pe 21 noiembrie, 1623 (vezi dedesubt, p. 704 (!)); Gätte și Gutta, posibil să fi fost sat și oraș cu același nume, Kúty, lângă confluența râurilor Morava și Myjava.
Vestea Bună 