Cele cinci articole de credință: Predarea adevărată (bogații nu ar trebui să aibă mai mult decât săracii). Cronica fraților hutteriți (74)

PREDAREA ADEVĂRTĂ (Gelassenheit1)

și comunitatea creștină a bunurilor

Exodul 16:14-20

Când Domnul Dumnezeu i-a condus pe copiii lui Israel în afara Egiptului, iar aceștia se aflau în pustia Sin, el le-a dat pâine din cer, mană, pe care au strâns-o, unii mai mult, iar alții mai puțin. Când au cântărit-o cu omerul, cei care strânseseră mult nu aveau nimic în plus, iar cei care strânseseră puțin nu aveau în lipsă. Dar când unii au ținut din ea și pentru ziua următoare, a făcut viermi și s-a împuțit. Acesta este un exemplu pentru noi. Acum că Dumnezeu a adus biserica creștină în afara Egiptului timpului prezent, biserica din pustia acestei lumi ar trebui să fie ca Israeliții; bogații nu ar trebui să aibă mai mult decât săracii, iar săracii nu mai mult decât bogații, ci totul ar trebui să fie pus la comun și pentru folos uniform. Apostolul Pavel ne explică chiar acest lucru nouă.

Leviticul 25:1-7; Deuteronomul 15:1-11

Pentru șase ani fiecare om din Israel să își semene ogorul, dar al șaptelea an să fie un an de odihnă pentru pământ, ținut ca Sabat Domnului. Ceea ce producea pământul în al șaptelea an aparținea tuturor, de la stăpânul casei, până la robi și roabe, celui tocmit cu ziua, celor din casă și străinilor, vitelor și fiarelor. În același mod, un creditor care l-a împrumutat pe aproapele său nu putea să ceară datoria în al șaptelea an, ci trebuia să dea uitării datoria, pentru că atunci era o proclamare glorioasă și festivă a anului eliberării oferite de către Domnul. Acest an al eliberării aducea atenția asupra timpului noului legământ în Hristos, care este adevăratul an al eliberării, anul acceptabil al Domnului de care a vorbit profetul. De aceea toate bunurile cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu în vremea aceasta nouă ar trebui să fie ținute la comun în dragoste creștină. Ar trebui să ne bucurăm de ele împreună cu frații noștri, aproapele, cei ai casei și să nu le mai strângem pentru noi așa cum am făcut în timpul celor șase ani. Acuma este o cu mult mai glorioasă și festivă proclamare a anului harului lui Dumnezeu decât era în Vechiul Testament.

Deuteronom 15:4-5

Domnul i-a poruncit lui Israel: „Totuși la tine să nu fie niciun sărac.” Cât mai perfect ar trebui să îndeplinim aceasta în noul legământ trăind în comunitate creștină!

Numeri 18:20; Deuteronom 12:12

Iosua 13:14; Ezechiel 44:28

Domnul i-a spus lui Israel, „Tu să n-ai moștenire în țara lor și să n-ai nicio parte de moșie în mijlocul lor. Eu sunt moștenirea și partea ta de moșie în mijlocul copiilor lui Israel.” Aceasta se aplică întregului popor adunat în Hristos Isus, pentru că ei sunt cu toții o preoțime regală de-a lui Dumnezeu și Hristos. Preoțimea de dinainte trăia din sacrificii, care odată făcute, nu mai aparțineau celor care le făceau. Așa ar trebui să se procedeze și în biserica creștină de azi.

Isaia 23:18

Când Dumnezeu era pe punctul de a distruge Tir-ul, profetul a spus, „câștigul” (luați aminte: în întregime) „și plata lui vor fi închinate Domnului, nu vor fi nici strânse, nici păstrate; ci câștigul lui va aduce celor ce locuiesc înaintea Domnului o hrană îmbelșugată și haine strălucite.” Aceasta este o profeție a bisericii adunate în Hristos.

Isaia 60:9

Domnul indică aceasta când vorbește prin profetul său, „Căci pe mine mă așteaptă ostroavele (mai precis păgânii), și corăbiile din Tarsis sunt în frunte, ca să aducă înapoi, de departe, pe copiii tăi, cu argintul și aurul lor, pentru numele Domnului, Dumnezeului tău, pentru numele Sfântului lui Israel, care te proslăvește.”

Zaharia 14:21

Profetul a spus, „Nu vor mai fi canaaniți în casa Domnului oștirilor în ziua aceea (pe vremea noului legământ),” așa cum se întâlnește în anumite traduceri.

Luca 3:11

Când oamenii l-au întrebat pe Ioan Botezătorul ce ar trebui să facă, el le-a răspuns, „Cine are două haine să împartă cu cine n-are niciuna; și cine are de mâncaresă facă la fel.” Vedeți cât de limpede este lucrul acesta!

Matei 5:3

Hristos a spus, „Fericiți sunt cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăția cerurilor.” Aici sunt incluși oamenii care și-au dat toate posesiunile lumești de dragul lui Hristos și nu mai dețin nimic. Când cineva este îndemnat de către Duhul să trăiască în sărăcie și Gelassenheit (predare adevărată), el este unul dintre cei săraci cu duhul. El poate aștepta bogățiile cerești și va fi numit binecuvântat. Dar nefericiți sunt cei ce fac opusul.

Matei 6:24; Luca 16:13

Hristos a spus, „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălant; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălant. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona,” care se referă la posesiuni materiale private sau bogății. Aici Hristos ne spune că este imposibil să ne agățăm de amândouă. Prin urmare, nu lăsați pe nimeni să spună că este posibil, căci niciun slujitor al lui Mamona nu poate fi slujitor al lui Hristos. Oricine vrea pe unul trebuie să renunțe la celălant.

Mai departe, este unul dintre principalele articole de credință creștină să mărturisești o singură sfântă și creștină biserică și o singură comunitate de sfinți, care nu este o comunitate parțială, ci o comunitate completă a ambelor feluri de bunuri, spirituale și temporale. Oricine care mărturisește comunitatea sfinților cu buzele sale, dar nu și în practică este un înșelător și nu un membru credincios al bisericii.

Matei 8:20

Celui care a vrut să îl urmeze și să-i devină discipol, Hristos i-a spus, „Vulpile au viziuni și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului nu are unde-și odihni capul,” ca și cum ar fi vrut să spună, „Atât de sărac trebuie să ajungi dacă dorești să fi unul dintre discipolii mei. Trebuie să renunți la proprietatea ta și să te eliberezi de ea.”

Matei 13:22

Hristos a spus, „Sămânța căzută între spini este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului acestuia și înșelăciunea bogățiilor îneacă acest Cuvânt și ajunge neroditor.” Cele două nu pot coexista. Dacă un om vrea să se țină de amândouă, el se înșeală pe sine însuși.

Matei 14:19-21; 15:36-38

Ioan 6:10-13

De asemenea, Hristos a predicat comunitatea creștină prin exemplul pe care l-a dat, primul printre 5000 de bărbați ( nenumărând femeile și copiii), apoi a doua oară printre cei 4000 care au venit la el în pustie. El i-a hrănit cu pâine și pești și când discipolilor li s-a spus să împartă totul, ei cu bucurie au distribuit micile provizii printre oameni și le-au dat fiecăruia ce aveau nevoie. Aceasta reprezintă o lecție pentru noi. Exact ca și discipolii, noi, de asemenea, ne-am părăsit casele, rudele și țările noastre de dragul Cuvântului Domnului, de care ne agățăm în pustie. Ca și ei noi ar trebui să ne ținem bunurile noastre temporale în comun din dragoste pentru aproapele nostru.

Matei 13:44-46

Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o țarină. Omul care o găsește o ascunde și, de bucuria ei, se duce și vinde tot” (luați aminte: tot) „ce are și cumpără țarina aceea.” Și aceia care găsesc comoara adevărului divin ar trebui să facă la fel, și să o facă cu bucurie.

Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Și când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce de vinde tot (luați aminte: tot) ce are și-l cumpără.” Când Dumnezeu ne arată adevărul său, ar trebui să facem cum a făcut negustorul și să ne dăm toate bunurile temporale în schimb.

Matei 19:20-24

Marcu 10:20-25; Luca 18:21-25

Tânărului bogat care a întrebat ce-i lipsește Hristos i-a spus, „Dacă vrei să fii desăvârșit, du-te de vinde ce ai, dă la săraci și vei avea o comoară în cer! Apoi vin-o și urmează-mă.” Luați seama, el spune că desăvârșirea stă în a vinde ce ai și a da la săraci. Dragostea este o legătură de desăvârșire; unde sălășluiește dragostea, nu se oprește la jumătate de măsură, ci face să ia loc comunitatea întreagă. Datul la săraci (înțeleși ca cei săraci din punct de vedere spiritual) nu înseamnă să fii mântuit de către săraci. Un om este mântuit urmându-l pe Hristos și poruncile sale.

În continuare, Hristos a spus, „Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în împărăția cerurilor. Vă mai spus iarăși că este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu. Nu ar fi greu pentru bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu dacă Hristos nu ar fi cerut Gelassenheit și comunitatea bunurilor în biserica sa de la toți aceia care vor să intre în viața eternă și să moștenească comoara cerească. Ar fi la fel de simplu ca și pentru săraci.

Mai departe, fiecare persoană credincioasă ar trebui să fie în stare să spună împreună cu Petru, „Iată că noi am lăsat totul (luați aminte: totul) și te-am urmat.” Domnul a spus, „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-și fi lăsat casa sau nevasta sau frații sau părinții sau copiii pentru împărăția lui Dumnezeu și să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viață veșnică.” Aceasta nu înseamnă să rămâi să te stabilești în casa, ferma sau pe proprietatea cuiva.

Matei 21:12-13; Marcu 11:15-17

Luca 19:45-46; Ioan 2:14-16

Isus a intrat în templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei și le-a zis: Este scris: Casa mea se va chema o casă de rugăciune. Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.” Hristos nu vrea vreun fel de comerț în casa sa; el dorește comunitate creștină. Această vânzare și cumpărare este un semn prin care cineva poate recunoaște falsa biserică, recunoscând răul pe care Hristos l-a scos afară de două ori cu un bici bun.

Matei 22:37-39

Marcu 12:29-31; Luca 10:27

Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Iar a doua, (care curge din cea de dinainte) asemenea ei: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine insuți.” Oricine vrea să facă aceasta va trebui să își împartă toate lucrurile cu aproapele și fratele său; altfel, nu îi iubește ca pe sine însuși, iar dragostea sa este doar falsă și fariseică.

Matei 23:34-46

În ziua judecății viitoare Hristos va spune celor de la dreapta sa: „Căci am fost flămând și mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și mi-ați dat de băut; am fost străin și m-ați primit,” însemnând că nu le-ați ținut doar pentru voi singuri. „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai mei, mie mi le-ați făcut.” Aceia care nu au făcut astfel vor fi puși la stânga sa și vor fi condamnați la pedeapsa veșnică.

Luca 12:33

Vindeți ce aveți și dați milostenie. Faceți-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoțul și unde nu roade molia.” El nu vorbește despre cadouri caritable oferite în maniera lumii. Nu este greșit să fii înțelegător și să ajuți un cerșetor trecător care și-a irosit bunurile și și-a distrus viața pariind sau bând sau ceva asemănător sau care este nevoiaș din pricina leneviei sale. Cu siguranță că el este sărac și totuși la fel de plin de ticăloșie ca orice alt om. Dar aceasta nu se poate spune că a fost făcută lui Hristos, deoarece omul nu era unul dintre membrii săi. Hristos vorbește aici despre predare totală în comunitate cu credincioșii, de a da tot ce are un om în putere să dea.

Luca 16:9-12

Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, pentru ca, atunci când veți muri, să vă primească în corturile veșnice.” Aceste locuințe reprezintă adevărata biserică a lui Dumnezeu, care primește pe oamenii nevoiași și din acel moment are grijă de nevoile lor spirituale și temporale în dragoste frățească. Este drept să îți faci prieteni prin aceste bogății nedrepte, iar aceia sunt prieteni adevărați care își pun toate posesiunile la dispoziția fiecăruia din dragoste creștină. „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari și cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept și în cele mari.” Cele mai mici lucruri sunt cele temporale. Dacă un om nu este sincer în lucrurile temporale și nu practică comunitatea creștină în interiorul bisericii lui Dumnezeu, atunci în ochii lui Dumnezeu nu este demn de ceea ce este mare, mai precis, lucrurile Duhului.

Deci, dacă nu ați fost credincioși în bogățiile nedrepte, cine vă va încredința adevăratele bogății? Și dacă n-ați fost credincioși în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?” Isus numește lucrurile temporale lucrul altuia. Prin urmare, un om care caută posesiuni lumești pentru el însuși greșește.

Luca 21:1-4; Marcu 12:41-44

Isus și-a ridicat ochii și a văzut pe niște bogați care își aruncau darurile în vistierie. A văzut și pe o văduvă săracă aruncând doi bănuți. Și a zis: Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât ceilalți, căci toți aceștia au aruncat la daruri din prisosul lor, dar ea a aruncat, din sărăcia ei, tot” (luați aminte: tot) „ce avea ca să trăiască.” Dumnezeu ne cere toată proprietatea noastră și întreaga noastră inimă pentru comunitatea creștină. Bogaților le-a spus (așa cum i-a spus tânărului bogat), că trebuie să dea tot ceea ce au și pentru a-i împiedica pe săraci de la a spune, „Am puțin,” el i-a învățat să facă la fel. Prin urmare, ar trebui cu toții să practicăm comunitatea creștină.

Ioan 13: 34-35

Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” Hristos ne-a iubit atât de mult încât ne-a promis să împartă cu noi moștenirea lui din cer, în timp ce aici pe Pământ el era în comunitate cu discipolii săi. Astfel că ar trebui să împărțim toate lucrurile cu frații noștri aici pe Pământ, să fim pregătiți să fim bucuroși sau necăjiți, să trăim timpuri bune sau rele. Acela va fi semnul pentru ca toți să vadă că suntem o credință în Hristos, că suntem adevărații lui adepți; pentru că dragostea este pecetea oamenilor credincioși și dedicați.

Ioan 17:10

Hristos a spus, „Tată, tot ce este al meu este al tău și ce este al tău este al meu.” Așa ar trebui să fie printre copiii lui Dumnezeu cu privire la bunurile lor temporale.

Ioan 12:6; 13:29

Hristos, care a venit înainte de noi, a pus în practică comunitatea bunurilor cu discipolii săi. Aveau un portmoneu comun și Iuda era responsabil de el.

Faptele apostolilor 2:44-45

Când s-a pogorât Duhul Sfânt, el a pus bazele comunității complete, iar cei trei mii și cinci mii de oameni din Ierusalim, „Toți cei ce credeau erau împreună la un loc și aveau toate de obște. Își vindeau ogoarele și averile și banii îi împărțeau între toți, după nevoile fiecăruia.”

Faptele apostolilor 4:32-35

Mulțimea celor ce crezuseră era o inimă și un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obște. Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsa: toți cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vândute și-l puneau la picioarele apostolilor, apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie.”

Faptele apostolilor 5:1-13

Niciunul din ceilalți nu cuteza să se lipească de ei.” Anania și soția lui Safira și-au vândut proprietatea și au adus o parte din bani apostolilor, dar a păstrat restul (fără îndoială pentru a mai avea ceva în caz că nu ar fi fost în stare să reziste; ceea ce arată ca dacă membrii erau necredincioși, ei nu și-ar fi primit proprietatea înapoi). Amândoi au murit brusc din pricina avariției lor și a vicleniei Satanei.

Faptele apostolilor 2:41-42

Cei ce au primit propovăduirea lor au fost botezați; și în ziua aceea , la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni.” Aici vedem că este la fel de necesar pentru noi să continuăm în comunitate creștinească, ca și în învățăturile apostolilor, frângerea pâinii și rugăciune.

Faptele apostolilor 11:26-27; 13-1

Ucenicii s-au adunat la Antiohia pentru un an întreg. Printre ei erau profeți și învățători. Ei se adunau cum o făceau și la Ierusalim și probabil că au locuit în gospodării comune ca și în Ierusalim. Aceia care au fost alungați din Ierusalim și împrăștiați în timpul persecuției lui Ștefan au venit la Antiohia și au pus bazele unei comunități acolo.

2 Corinteni 8:3-5

Biserica din Macedonia a procedat la fel. Pavel însuși a lăudat această biserică: „Vă mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea lor și chiar peste puterile lor. Și ne-au rugat cu mari stăruințe pentru harul și părtășia la această strângere de ajutoare pentru sfinți. Și au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului și apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu.” Nu este aceasta aceeași comunitate ca aceea din Ierusalim? Nimeni n-o poate nega.

2 Tesaloniceni 3:10-12

Biserica de la Tesalonica [sau Salonic] de asemenea trăia în comunitate, pentru că atunci când Pavel le-a scris despre membrii leneși și nepăsători care nu lucrau, ci își băgau nasul în treburile altor oameni, el le-a spus că acești oameni ar trebui să își mănânce propria lor pâine. Asta ne arată că ei luau masa în comun, pentru că Pavel nu ar fi scris în acest fel dacă fiecare dintre ei și-ar fi mâncat propria pâine.

1 Corinteni 10:17

Noi, care suntem mulți, suntem un trup,” spunea Pavel. Ca boabele de grâu, am predat tot ceea ce suntem și trăim în comunitate creștină.

Romani 12:4-5; 1 Corinteni 12:12

Efeseni 4:4; Coloseni 3:15

Apostolul ne-a învățat că suntem un singur trup și membrele unele ale celuilalt și că așa ar trebui să trăim. Gândiți-vă ce înseamnă să fim ca și membrele unui singur trup. Nu poți avea o învățătură mai puternică cu privire la comunitatea creștină.

1 Corinteni 10:24; Filipeni 2:3-4

Pavel ne-a învățat, „Nimeni să nu-și caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.” Pentru a putea face aceasta, trebuie să urmărim același folos comun.

1 Corinteni 13:5

Dragostea…nu caută folosul ei.” Cu siguranță, prin urmare ea caută doar comunitatea.

Filipeni 2:5-9

Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci s-a dezbrăcat pe sine însuși și a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, s-a smerit și s-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. De aceea Dumnezeu l-a înălțat nespus de mult…” În același fel el dorește ca noi, cât de minunați și de bogați am fi fost în lume, să nu ne gândim ca un lucru de apucat când suntem privați de aceste lucruri, ci să ne dezbrăcăm pe noi înșine și să luăm chip de slujitor în casa lui Dumnezeu. Chiar dacă am fi fost stăpâni când trăiam în proprietate privată, nu ar trebui să fim ca orice alt frate în Hristos, ar trebui să ne smerim și să rămânem ascultători lui Dumnezeu până la moarte. Apoi Dumnezeu ne va înălța nespus de mult. Doar pentru acest motiv este greu ca bogații să intre în împărăția cerurilor.

2 Corinteni 8:9

Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogățiți.” Acesta este exemplul pe care el ni l-a dat nouă, astfel că atunci când ne scuturăm de vechiul nostru fel de a fi și ne îmbrăcăm cu Hristos, suntem doritori să devenim săraci de dragul celorlalți și să ne iubim unul pe celălalt așa cum el ne-a iubit pe noi.

1 Ioan 1:7

Dar, dacă umblăm în lumină, după cum el însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții.”

1 Ioan 4:21

Si aceasta este porunca de la Domnul: cine iubește pe Dumnezeu iubește și pe fratele său.” Avem dovezi solide că Hristos și ucenicii săi predicau comunitatea neobosiți. În fiecare țară, în fiecare loc, oriunde exista o oportunitate, ei se adunau cât de mulți se putea pentru a demonstra viața în comunitatea creștină. Aflăm că biserica se afla în casa lui Priscila și Acvila și în Laodiceea biserica era în casa lui Nimfas. Arhipus, camaradul de credință al lui Pavel avea biserica ce ființa în casa lui. Pavel scrie din Corint la Roma că fratele Gaius este gazda lui și a întregii biserici de aici și în aceeași epistolă îi îndeamnă pe cei din Roma, „Primiți-vă unii pe alții, cum v-a primit și pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.” Cu siguranță că apostolul nu a dorit ca fiecare ucenic să caute o casă pentru el și să își mențină gospodăria proprie. Însuși Pavel nu a făcut asta. Când a venit la Roma ca și prizonier și a trăit în proprile lui camere închiriate pentru doi ani, i-a primit pe toți cei care au venit la el. Aici se află împlinirea profeției pe care oamenii o vor rosti, „Mutați-vă împreună și faceți-mi și mie loc, ca să pot să mă așez!” „Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții, și cu atât mai mult, cu cât vedeți că Ziua se apropie.”

1 Gelassenheit nu poate fi tradus printr-un singur cuvânt. Denotă predare încrezătoare în voința lui Dumnezeu, abandonarea sinelui și acceptare bucuroasă a suferinței de dragul lui Hristos. Vezi Robert Friedmann, „Gelassenheit,” ME, II, 448-449.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s