Invidia, pizma, competitivitatea – roade ale darwinismului (2.)

Am mai scris despre subiect aici și aici, acum dezvolt, am primit un ajutor.
Psihologul american Alfie Kohn pune sub lupă o practică cu rădăcini cauzale puternic înfipte în filozofia darwinistă.
De ce derivă competiția (pizma, invidia) din darwinism?
Pentru că în explicarea pretinselor mutații genetice, evoluționiștii aduc ca argument lupta pentru supraviețuire în cadrul speciei, cu victoria exemplarelor celor mai viguroase, exemplare din care, Darwin cu puțina lui minte susținea că se vor selecta alte specii prin mutații între exemplarele ”superioare”.
Deci competiția e bună, zic darwiniștii, și nu numai zic, ei și fac. Iată-i pe darwiniștii naziști socotiți superiori cum au ucis milioane de exemplare de oameni inferiori din ”rasa” evreiască și au dezvoltat rasa lor ariană. Sau darwiniștii comuniști cum au socotit pe cei ce susțineau proprietatea privată ca retrograzi și au unplut lagărele cu ei, să se selecteze doar indivizi cu concepții înaintate pentru apariția omului nou. N-ați uitat!
Sau recent darwiniștii norvegieni cum separă mii de copii de părinții lor pentru că Norvegia a ajuns foarte departe în domeniul Protecției copilului și este o diferență culturală pe care aborigenii imigranți n-o înțeleg. Aceeași poveste a superiorului care distruge pe inferior.
În sistemul educativ competitivitatea produce mult rău.
Am cunoscut recent pe cineva, o tânără studentă, credincioasă care și-a terminat sesiunea cu șase de 10 și un 9…și a mers la mărire. I-am spus de multe ori versetul din Eclesiastul: ”nu cei iuți aleargă…!” Pe copiii noștri i-am învățat de mici acest verset și nu le-am cerut să fie cei mai buni. E o mare cursă pentru suflet, să vrei să fi primul.
Să citez:

”Alfie Kohn, care a crescut în sânul uneia dintre cele mai competitive naţii din lume, cea americană, în care „să fii cel mai bun este o adevărată religie de stat”, după cum afirmă chiar el, şi-a dedicat ani din viaţă pentru a înţelege de ce este nevoie de o alternativă la acest tip de cultură competitivă.”

”…nu este nevoie să câştige sau să piardă, să înfrângă alţi copii sau să se teamă că vor fi ei înfrânţi. Copiii se simt infinit mai bine atunci când locurile de joacă şi sălile de clasă sunt organizate pe cooperare şi nu pe competiţie. Când lucrează cu alţii şi nu împotriva altora, iar stima lor de sine nu depinde de câştigarea unui concurs, după cum au dovedit nenumărate cercetări pe această temă. ”

Ajungem să-i privim pe oameni ca obstacole în drumul nostru spre succes, în loc să realizăm că ne pot fi aliaţi pentru a obţine rezultate şi mai bune decât o poate face o singură persoană, oricât ar fi de pregătită aceasta”

”Pentru a exemplifica modul în care, la clasă, în timpul orelor, stima de sine a copilului este zdrobită într-un sistem de învăţământ în care accentul se pune pe competiţie şi nu pe cooperare, psihologul a adus aminte de momentul în care un copil este scos la tablă şi nu cunoaşte răspunsul la întrebarea profesorului. Copilului care nu poate face mai mult decât îi cere profesorul îi este strivită stima de sine atunci când cadrul didactic solicită clasei să ofere răspunsul pe care el nu-l cunoaşte, pentru că, în mod evident, nu poate mai mult. Ceilalţi copii din clasă râd de jena celui scos la tablă, o pădure de mâini se ridică dornice să dovedească faptul că ei sunt mai buni, că pot mai mult decât cel prins pe picior greşit. Chiar dacă am trecut cu toţii prin astfel de scene la şcoală sau la locul de muncă şi poate că ni se par fireşti, astfel de scene sunt de o cruzime incredibilă, a punctat Kohn.”

”un sistem de învăţământ cu adevărat competitiv este cel în care elevii şi studenţii sunt încurajaţi să-şi împărtăşească cunoştinţele acumulate, nu să ţină pentru ei informaţia doar pentru a dovedi că ei se ridică deasupra celorlalţi..:”

”În opinia psihologului, persoanele care nu pot concepe viaţa fără competiţie, hipercompetitivii, au un comportament care pur şi simplu strigă după ajutor. „Sunt oameni care au permanent nevoie de confirmarea propriei valori, au un sentiment de nesiguranţă care îi ucide încet din punct de vedere psihologic, pentru că nu poţi câştiga mereu, oricât ai fi de bun şi de competitiv”, a explicat Kohn modul în care competiţa afectează în mod negativ atât învingătorul cât şi învinsul.”

Citeste mai mult: adev.ro/o7kp99

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s