În toamna anului 1545, Andreas din Villach a jefuit comunitățile din Schakwitz, Pulgram și Rampersdorf,1 luând în special vitele, caii, boii, pielea și vinul, ceea ce Dumnezeu accepta și autoritățile permiteau. El a pricinuit mare pagubă bisericii-comunitate din cauza propriului său frate Stoffel, un fost căpitan în armată, care se alăturase frăției și care dăduse bisericii toate proprietățile sale. Andreas vroia să le ia înapoi. Până atunci, comunitatea n-a mai avut probleme grave de la persecuția din 1535.
Numărul credincioșilor a crescut, cu oameni venind din multe țări, în special din Kaufbeuren și din zona aceea înconjurătoare. Mulți s-au alăturat bisericii, predându-și viețile voinței Domnului. Multe persoane aveau nevoie de un loc să trăiască, astfel că mai multe case au fost cumpărate, după cum urmează:
Înaine de ziua sf. Gallen [16 octombrie] Stoffel Niedermair a cumpărat o casă în numele nostru în afara Bochtitz-ului2 și ne-am mutat în ea.
Pe 5 octombrie, Hans Klöpfer din Feuerbach și Hans Mändel din regiunea Adige au cumpărat o casă în numele nostru în afara satului Hrubschitz,3 lângă Eibenschitz și ne-am așezat acolo.
De sărbătoarea sf. Martin [11 noiembrie] Iacob Säckler a cumpărat o casă în numele nostru de la un nobil la Wessely. Ne-am mutat acolo, dar pe 2 iunie, 1546, casa a ars și astfel am făcut un contract cu proprietarul pentru locul pe care avusese loc incendiul.
De ziua sf. Ecaterina [30 aprilie], Mihai Matschidel, slujitorul cuvântului Domnului de pe vremea aceea, a cumpărat altă casă în numele nostru la Wessely.4 Și această casă a ars în focul din 1546. Nobilul din Wessely ne-a oferit alt loc de casă în care fusese incendiu în schimb, situat lângă poarta de sus de lângă râul Morava. Această locație era mai convenabilă pentru noi și ne-am construit o casă acolo în 1547.
De ziua sf. Andrei [30 noiembrie] am cumpărat și ne-am mutat într-o casă la Bohuslawitz lângă Gaya, care avea o moară cu trei angrenaje. Achiziția s-a făcut în numele nostru de către Mihai Matschidel, slujitor al cuvântului Domnului, Melchior Kellner, slujitor pentru treburi temporale și Thoman Schmidt, interpretul nostru.
1546
În anul 1546, de Întâmpinarea Domnului [2 februarie], am cumpărat altă casă la Bohuslawitz, lângă Gaya. Hans Gütten, Paul Zimmermann și Hans Klampferer au făcut achiziția.
De Postul Paștelui în același an am cumpărat o fermă la Tscheikowitz, unde am construit o casă nouă din temelii.
Pe 29 iulie, am cumpărat o moară în care nu se mai lucra de la Clement Pap la Sabatisch în Ungaria,5 am făcut din ea locuințe și am trăit sub protecția lui Franz Niáry la Branc. Achiziția a fost făcută în numele nostru de către Avram Schneider, Hans Klampferer și Christel Stampfer. Mai târziu, nobilul Franz Niáry a cumpărat două treimi din moară, lăsându-se pe noi doar cu o treime ca proprietate a noastră.
În același an, patru frați au fost luați prizonieri în Austria împreună cu soțiile și copiii lor. Ei erau Hans Staudach din Kaufbeuren; Anthoni Keim, un croitor din Gunzenhausen; Blasius Beck și Leonard Schneider, amândoi din Kaufbeuren.6 Ei erau pe drum înspre comunitatea de aici. Pe 3 august au fost duși la Viena. Au fost duși prin oraș ca niște criminali, înlănțuiți doi câte doi și cu cătușe la picioare, soțiile și copiii lor urmându-i. O mulțime s-a adunat ca și cum venea regele. Frații au fost duși la închisoare și lăsați cu soțiile și copiii lor pentru patru zile. În timpul acestor patru zile au fost interogați cu înverșunare iar și iar dacă vroiau să își păstreze credința. Și-au oferit mărturia: da, cu ajutorul lui Dumnezeu. Apoi cei patru frați au fost mutați la o închisoare diferită, unde au fost interogați din nou. Soțiile și copiii lor au fost duși în casa judecătorului, iar frații au fost împiedicați de a vorbi cu ei.
Duminica, pe 16 august, un număr mare de oameni au venit la frați în închisoare pentru a vorbi cu ei, aceștia dorind ca frații să se dezică, măcar de dragul soțiilor și a copiilor lor. Dar ei au fost curajoși și au rămas fermi, deși erau făcute amenințări că le vor lua copiii de la ei. Între timp, soțiile lor au fost eliberate și s-au întors la biserica-comunitate de aici.
Multe trucuri haine au fost încercate pe acești frați pentru a-i înfricoșa, a-i încurca și a-i face să se dezică. Au fost duși la Viena și au trebuit să apară de patru ori în fața autorităților. În acestea includem călugări, preoți și învățați, pe care Isus îi numește corect lupi răpitori, avertizându-ne să stăm în gardă. Ca lupii care mănâncă pe săturate doar după ce au omorât fiecare animal din țarc, profeții falși nu sunt satisfăcuți cât timp rămâne vreun credincios care n-a fost direcționat greșit. De aceea i-au chinuit pe atât de multe căi, așa cum au făcut acești iubitori ai lui Dumnezeu; dar nu au înfăptuit nimic. Au fost doar făcuți de rușine, pentru că nimeni nu-i poate lua pe ai lui Hristos din mâna sa.
Apoi mandatul regal a fost citit fraților. Erau amenințați cu foc, apă și sabie; ei vor fi ținuți cu pâine și apă și vor fi separați unul de altul. Pentru a-i teroriza, fratele Osvald din Jamnitz a fost înecat noaptea, așa cum s-a relatat deja.7
Joia, după ziua sf. Mihai [31 octombrie] au fost puși din nou împreună. Prin toate acestea au rămas neclintiți, continuând să depună mărturie că aceasta era calea adevărului divin, pe care ar întări-o cu sângele lor. Pe 22 noiembrie, la scurt timp după ziua sf. Martin, au fost condamnați la moarte și dați pe mâna călăului. I-a legat și i-a condus la locul de execuție în zori de zi, astfel ca veștile să nu se răspândească și să nu se adune o mulțime.
Cântau cu bucurie în timp ce erau duși la calapodul de măcel. Cum era obiceiul la execuții, un cerc s-a făcut, iar frații au îngenunchiat în mijlocul lui și s-au rugat cu ardoare. Călăul avea inima grea și era șovăitor în a duce la capăt această sarcină. Ceilalți fii ai lui Pilat, de asemenea, ar fi rămas inocenți cu bucurie, doar că trebuiau să o facă din pricina autorităților și pentru a-și proteja proprile poziții. Ar fi dorit să se afle la kilometrii distanță.Cel mai tânăr dintre frați a fost luat primul. I-a binecuvântat pe ceilalți din inima sa, spunându-le să suporte cu curaj: ”Astăzi vom fi împreună în regatul Tatălui nostru ceresc.”
Astfel că toți cei patru au fost decapitați. Cu curaj și bucurie și-au dat gâturile sabiei de dragul numelui lui Hristos. O cântare pe care Wolf Sailer a compus-o despre ei oferă mărturie despre aceasta. La fel și cântarea compusă de Hans Gurtzham, care se afla în aceeași închisoare pe vremea aceea. În plus, încă avem ceva cântări și scrisori ale lui Hans Staudach și ale camarazilor lui de temniță.8
1 Rampersdorf (Ladná), sat la nord de Lundenburg (Břeclav); proprietate a nobililor de Zerotin; frații aveau o moară și o fermă. ME, IV, 249; Zeman, Topography, #129.
2 Bochtitz (Bohutice), sud-vest de Brno, sat și proprietate ce aparținea familiei Kusý de Mukoděl, c. 1500-1620. Zeman, Topography, #14; ME, IV, 197.
3 Hrubschitz (Hrubšice), sat pe râul Jihlava, lângă Eibenschitz (Ivančice); în 1545 proprietatea lui Wenzel din Hodic; după 1550, satul făcea parte din proprietatea de Mährisch Kromau. Zeman, Topography, #51.
4 Wessely (Veselí nad Moravou), un oraș de pe râul Morava la aprox. 27 km. nord-est de Göding (Hodonín), pe vremea aceasta proprietate a lui Hynek Bilík de Kornice, el însuși un ”piccard” zelos. Hutteriții ocupau o casă învecinată cu grădinile zoologice seniorale în suburbia din Wessely numită Břeh. Beck, 165; Zeman, Topography, #171.
5 Sabatisch (Cehă: Sobotiše; Germană: Freischütz), târgușor slovac la est de Lundenburg (Břeclav), între râurile Morava și Vah. Freischütz era numele german folosit de către hutteriții sec. al XVI-lea. ”Freischütz” sau ”Freischutz,” un loc unde libertatea este ocrotită, poate deriva din cuvântul maghiar Szabad = libertate, așadar Sabatisch sau Sobotište. O altă posibilă explicație a numelui Sobotište ar fi derivarea din cuvântul slovac Chobot sau Sobota, ”târgul de sâmbătă.” Vezi Beck, 196 n.2.
În cuprinsul cronicii, denumirea ”Ungaria” sau ”ungar” a fost păstrată pentru bucata din Slovacia care aparținuse regatului Ungariei și care este acuma parte din Slovacia.
Sabatisch era deținut în parte de către Franz Niáry de Bedek și ținea de proprietatea Branc (Branč). Ruinele castelului Branc încă se pot vedea din Sabatisch. În 1938, acolo încă existau 150 de descendenți ai vechilor frați hutteriți care deveniseră catolici la sfârșitul sec. al XVIII-lea și erau numiți Habaner; unii încă mai locuiau în casele originale acoperite cu paie. Originea numelui Habaner este incertă: Poate deriva din cuvântul german Haushaben, însemnând ”case la comun.” Unii învățați caută originea cuvântului în cuvântul slovac care înseamnă ”oameni care și-au pierdut toate posesiunile,” și mai sunt și alte ipoteze (vezi de asemenea ME, II, 618-619). Robert Friedmann, Die Habaner in der Slowakei (Vienna, 1927); ME, IV, 557-558; Beck, 165 n.4; Zieglschmid, ”Die ungarischen Wiedertäufer…,” Zeitschrift für Kirchengeschichte, nota 29 sau un fragment al aceluiași în Publications of the Modern Language Association of America, LIV, No. 4 (decembrie 1939), 1031-1040, nota 12.
6 Cât despre cei patru frați menționați aici, vezi ME, 619; III, 161; I, 260; IV, respectiv 470; Martyrs Mirror, 475; Beck, 165-167.
7 Osvald din Jamnitz = Osvald Glait; vezi deasupra pp. 240-241(!).
8 Pentru scrisorile lor, vezi Adolf Mais, Jahrbuch des Vereins für Geschichte der Stadt Wien, Vol. 19/20 (1963-1964), 137-152, 159-161, 161-162.
Vezi Wolkan, Lieder, 179-185 și LdHBr, 128-138, pentru cântări scrise de către sau despre Hans Staudach și camarazii săi martiri. Wolf Sailer, un slujitor al cuvântului și un tâmplar de mobilă de artă a murit în 1550 la Saitz în Moravia; vezi dedesubt, p. 315. ME, IV, 400; Zeman, Topography, #134; Beck, 167.
Vestea Bună 