Atașament și influență

Am citit mult în lunile când ne-am bătut cu Barnevernetul norvegian despre ”Teoria atașamentului” aplicată în Sistemul lor de Procurat Copii. Am și scris despre acest subiect și cineva mai specialist ca mine a intrat mai adânc în mizerie să priceapă cum e și să ne spună și nouă. Și ne-a spus.
(Întotdeauna i-am respectat profund pe cei ce fac meserii care eu nu le-aș face, de xemplu n-aș putea lucra cu sânge.) Tot la fel, analiza ițelor acestui sistem diabolic de distrus familii prin frângerea atașamentului față de părinții naturali prin răpire din familie și apoi prin construcția cât mai rapidă a unui nou atașament față de familia adoptivă este un efort cu atât mai demn de respect (despre analiză scriu) cu cât cere intrarea în lucruri murdare, în subteranele politicilor sociale pe unde curg țevi ciudate de influențe și interese.

(Când vreau să spun ceva important, scriu introduceri lungi, ca cei superficiali să renunțe la citit după 3 rânduri.)

Se repetă des în afirmațiile norvegienilor cuvântul ”atașament”.
La o simplă căutare pe Google a termenului am găsit o groază de rezultate. Eu nu știam nimic despre subiect, dar pentru alții e pâinea și cuțitul, e munca lor de zi cu zi.
Între timp am citit, m-am pus la punct cu informațiile și acum redau ce cred că este spre folosul celor care citesc tot și se mai și gândesc la ce au citit.

Despre influență

Psihologii arată că pentru a putea conduce un om sau un grup de oameni, nu e destul, poate e chiar nepotrivit să-ți impui voința, să facă ei ce vrei tu, (la prima cedare a presiunii tale, ca un resort, oamenii vor face iar ce vor ei, fără tine), cel mai bine este să reușești să-i influențezi pe ceilalți încât ei să ajungă să vrea să face ce vrei tu, mai mult, să creadă că ideea ta e de fapt ideea lor. Acest lucru se numește INFLUENȚĂ. 
Există termeni pe care psihologii și regizorii sociali îi cunosc: agent de influență, capacitate de influență, posibilități de influență.

Pentru ca cineva să poată influența pe altcineva (vorbim aici îndeosebi având în vedere denaturarea sau deturnarea de lideri de grupuri, pentru a coordona astfel activitatea grupului), se pregătesc din timp și cu timp agenți de influență. Iar primul pas pentru ca cineva să fie un agent de influență bun pe lângă un obiectiv este câștigarea încrederii acestuia, mai mult: câștigarea atașamentului. Nu e destul ca cineva să devină doar prietenul victimei al cărui soft trebuie schimbat (resetat), trebuie să devină confidentul lui. Nu e destulă încrederea, e necesar atașamentul. Să ajungă victima ”îndrăgostită” de agent, să fie o plăcere să-și deschidă inima față de el.

Despre atașament

În politicile de manipulare socială, îndeosebi aplicate asupra grupurilor ”radicale”, religioase sau politice și jurnaliștilor formatori de opinie, etapele atașament și influență sunt strict deosebite. Nu se va încerca folosirea unui agent de influență înainte de a i se verifica existența sigură a atașamentului ”victimei” față de el. Mai întâi stabilirea atașamentului și apoi pârghiile influenței.  De aceea perioada formării atașamentului este foarte importantă și adesea lungă. (Se încearcă scurtarea perioadei de formare a atașamentului prin diverse metode: prin vizite dese și lungi, prin cadouri, prin petrecerea împreună a cât mai mult timp. Dar cere timp.) Nimeni nu-și deschide sufletul altuia de azi până mâine.
Dar nimeni nu este imun la atașament. Există un principiu al reflexiei spirituale: inima omului răspunde inimii omului. Iar cel care caută să se atașeze de un altul , va da ceea ce dorește să primească: confesiuni, deschidere, mărturisiri. Și mai repede decât pare, va primi la fel: confesiuni, mărturisiri, sincerități și intimități. Odată o astfel de conductă instalată, atașamentul instalat adică, poți da drumul să curgă pe ea câtă influență vrei, ”victima” va crede orice.

Cum te aperi de atașamente false? Nu devii cumva ursuz și respingător?
Simplu,prin Cuvântul lui Dumnezeu.
Te rog să observi că creștini fiind, noi trebuie să arătăm atașament prioritar față de Domnul nostru, El în toate lucrurile trebuie să aibe întâietatea. Mai ales în dragostea noastră.
La fel ar trebui să fie orice apropiat care să ne merite încrederea.
Dacă cineva arată mai mult atașament față de persoana noastră,  decât față de Domnul și Cuvântul Lui, dacă ne apreciază și ne laudă, dacă ajungem că ne place lingușeala lui, atunci deținem o mare măsură de dragoste de sine și o mică măsură de dragoste de Domnul. Căci numai așa am fi mulțumiți să ne măgulească un lingușitor care nu-L iubește pe Domnul și nu-i pasă de Cuvântul Lui și în loc să ne doară nesimțirea lui, ne place lingușeala cu care ne udă.
Într-un fel, primind atașament și arătând atașament față de astfel de instalatori de viitoare conducte de influență (ce vor inunda viețile noastre și ale celor din jur cu otrăvurile lor), ne merităm soarta. Dacă nu băgăm de seamă că acești lingușitori ne ”iubesc” mai mult pe noi ca pe Domnul, dacă ne place să fim linși, atunci nici noi nu avem o dragoste reală față de Cel ce ar trebui să fie singura noastră sursă de cotație, singurul apreciator, singura sursă de mângâiere. Un înșelător este înșelat încă odată în istorie, nu este nimic nou. Dar de ce să fi tu acela? Te poți pocăi de înșelare și vei scăpa și de înșelare. Nu-L mai linguși pe Tatăl cu vorbe fără realitate și te va feri de lingușitori. Nu odată în istoriile Vechiului Testaemnt care ne învață, găsim oameni care s-au pocăit de fățărnicie și au fost scăpați de fățarnici, s-au pocăit de idolatrie și împărăția li s-a întărit.

Cazul Bodnariu a fost un caz test. Dar nu numai colectarea de copii deștepți și albi pentru adopție a fost miza, ci educația părintească este miza socială pe care statele călărite de filozofii darwiniste încearcă prin orice influență să o diminueze. De ce copiii lui Barbu au fost dați unor homosexuali? Oare nu tocmai pentru a irita exact comunitățile creștine înrădăcinate în Cuvânt? Nu cumva pentru a obține reacție negativă, ca să poată apoi arăta cu degetul: iată ce fac creștinii ăștia, nu au toleranță!?

Când cineva manifestă atașament suspect față de tine, fii prudent!
Dacă acest atașament nu izvorește din dragostea pură față de Dumnezeu, dragoste dovedită de acela prin fapte independente de persoana ta (lepădare de sine de ex., adică de el), atunci respinge ferm atașamentul om-om dintre voi, nu păcătuiești, dimpotrivă.
Căci ”Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate.” Proverbe 18:24

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s