Învățăturile care duc la îngâmfare

Grea postare!
Demult o rumeg.

E greu de răspuns la o întrebare: dacă sunt doi-trei tineri crescuți aproximativ în aceeași aceeași ”cultură” religioasă, de ce unul ajunge motivat și angajat în slujirea lui Dumnezeu pe când altul devine apatic și creștin de formă iar un altul poate cu totul inert? Ce-i deosebește, de unde se creează diferența? Răspunsul este unul singur: din învățătură. Există o învățătură care duce la angajare și multe alte învățături care duc la înstrăinare.

După ce am scris despre învățătura care duce la evlavie (angajament, dedicare) mă văd ca obligat să descriu cealaltă parte a monedei: falsul, dosul, inversul, adică despre învățăturile care duc la dezangajare, la apatie, la lene.

Dar nu e ușor: așa cum drumul spre evlavie (angajament) nu este un mic click teologic, o mică formulă de gândire, nu e un mecanism pe care dacă-l declanșezi și jucăria funcționează, tot așa nu o singură învățătură duce spre îngâmfare. Și nu doar spre îngâmfare.
Învățăturile rele pot conduce oamenii pe unii spre ură, pe alții spre lenevie spirituală, pe alții spre nepăsare, pe alții spre abandon și păcat, pe trasee de gânduri pline de confuzie și imposibil de descris. Dar prima cădere a sufletului e căderea în mândrie, în îngîmfare, mândria merge înaintea căderii…în celelalte.
Părăsind Scriptura, oamenii pot ajunge în mari și diferite belele, nu le enumăr pe toate, pentru că mi se pare că poarta relelor e mândria, ”cursa Diavolului”: îngâmfarea.
Când omul curios vrea să iasă din casa credinței, poarta cea mai largă dă în piața Îngâmfării, piață din care pleacă toate străzile erorilor: strada Păcatului, strada Leneviei, strada Disprețului, etc.
Așa că în loc să vorbim despre învățătura care duce la lenevie spirituală, învățătura care duce la nepăsare spirituală, învățătura care duce la păcat, învățătura care duce la prostire, etc. e destul să scriem despre învățăturile care duc la îngâmfare, căci după ce omul cade în îngâmfare nu mai vorbim de nici o învățătură, ci de o lepădare accelerată a învățăturii evangheliei și de o ureche surdă la Adevăr.
Iar învățături care duc la îngâmfare sunt mai multe:

Teologia arminianistă
Cum că ”omul are voință liberă” și că prin decizie ”se poate hotărî” oricând să-L urmeze pe Domnul. Iată o pricină de îngâmfare: ”depinde de mine” zice omul plin de sine, parte a sinelui său fiind și ”capacitatea” de a răspunde lui Dumnezeu, deci face ce vrea. Raționamentul izvorât din această eroare de program spiritual este unul al îngâmfării: ”eu decid” când mă voi întoarce la Dumnezeu. Și așteaptă pensia ca să se pocăiască.

Teologia calvinistă
Am fost mult timp calvinist de 5 stele așa că știu despre ce vorbesc. Chiar dacă aparent calvinimul produce oameni smeriți, oameni care nu se bazează pe eforturi proprii pentru că nu-i așa: ”nimic bun nu locuiește în mine”, deci n-am cum să fac binele, deci aparent n-aș avea cu ce mă lăuda, calvinismul păcătuiește prin acordarea iluziei de apartenență la un popor ales (pe criterii neștiute), și prin această portiță strâmtă a mândriei iluziei alegerii,  conduce omul pe calea cea largă a leneviei și dezangajării, căci ”Domnul cunoaște”, ”Domnul alege”, Domnul e mare și tare iar eu sunt mic și nimic bun nu-i în mine. Deci n-are rost să fac nimic, să mă angajez la nimic. Predestinarea de către Dumnezeu a unor oameni spre împietrire este descrisă în Romani pentru a arăta dreptul lui Dumnezeu de a împietri pe evrei și a acorda har popoarelor, dar a deduce de aici o alegere individuală va duce la o creștere în îngâmfare a celor absorbiți de acest punct de vedere.

Evanghelia bucătăriei
Asta mănânc, asta-i spurcat. Am prieteni care au picat în cursa asta și-i groapă adâncă. Se cred pe piscuri de spiritualitate pentru că ei bagă în tubul lor digestiv numai alimente ”curate”. Că dacă ce se duce în hazna mai e curat sau nu, ăsta-i subiect pe care numai Domnul Isus a avut curajul să-l deschidă. Selectarea alimentelor în curate sau spurcate e îngâmfare mare, scurtă și rapidă, devii sfânt de mâine dimineață de când ”nu te mai spurci” cu porc și savurezi deja starea de sfânt. Carnea ta e mai pură, stomacul tău mai divin, ești ”altfel” decât ceilalți. Problema este că te blochezi la asta, asta-i cheia cu care descui tu binecuvântările lui Dumnezeu. Desigur, dacă tu respecți, Dumnezeu va trebui să te răsplătească cu răsplăți, n-are altă treabă. Și îngâmfarea crește.

”Evanghelia” carismatică
Ăsta-i drac strălucitor. Orbitor. Domnul lucrează. Duhul energizează. Noi avem Duhul. Am avut experiențe cu Domnul, deci suntem aprobați de Domnul, altfel nu ne-ar fi dat experiențele. Să căutăm să ”trăim”, să fim în ”prezența Domnului”, să fim ”plini de Duh”, să avem ”viața”, iată slogane și lozinci cu care o armată de nătăfleți își defilează incompetența plin de pompa prostiei crase. Să nu credeți că doar ramurile penticostal-carismatice ale copacului creștin au această boală. Iluzia posesiei duhului extatic a trecut demult toate granițele și este pictată pe toate drapelele, atrage și distinge. E învățătura care-i îndepărtează pe oameni de Biblie în două generații. Căci desigur, dacă ai duhul care te insuflă, la ce mai e bună Biblia? Litera omoară, duhul dă viață. Nu mai continui, deși am ce….

Duhul popiei
Eu am ungerea, sunt unsul Domnului, am terminat un seminar, eu învăț și voi mă ascultați. Iată o pricină de mare îngâmfare izvorâtă dintr-o la fel de mare prostie. Să pui un absolvent într-un post de conducere, ar fi o greșeală pe care nici o companie n-o face. Doar bisericile plătesc seminarii care scot pe bandă rulantă ”directori” de biserici. Că în timp unii din aceștia ajung să câștige și experiență e posibil, dar că mulți cad datorită îngâmfării e dovedit. Cârmuirea corăbiei adunării este încredințată de Căpitan unor cârmaci experimentați, bătrâni și cunoscători ai mării și ai stâncilor ascunse, aceștia nu sunt niciodată popi.

Învățătura că nu trebuie învățătură
Că Duhul te învață, că nu trebuie să citești Biblia, ci să aștepți să fi insuflat, că ”voi aveți ungerea” și știți toate. Că ”nu trebuie mulți învățători” și așa mai departe. Experiențele extatice sau oareșcari coincidențe de întâmplări pot adăuga viteză acestei alunecări spre mlaștina unei îngâmfări adânci.

Am enumerat doar câteva, mai sunt. Poate ar trebui să scriu despre învățătura prezenței, cum că a fi creștin are de-a face cu a merge regulat într-un loc unde este Dumnezeu, un templu sau o capelă pentru a savura prezența.

Este o singură învățătură a Domnului, o singură învățătură care duce la angajament (evlavie).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s