”Înainte de a merge la locul de execuție, multe fete tinere se îmbrăcau cu cele mai frumoase rochii ale lor și își puneau podoabe ca și cum aceea ar fi fost o zi de sărbătoare,…” Cronica fraților hutteriți (66) Tabelul martirilor.

În continuare, dragi frați, străduiți-vă pentru tot ceea ce este onorabil și cu reputație bună, tot ceea ce Dumnezeu prețuiește în voi. Dați-i dragostei locul principal printre voi, astfel să fie rodnică fiecare întâlnire a unuia cu altul. Faceți tot ceea vă stă în puteri pentru a avea o conștiință fără de vină în ziua când Domnul se va pogorî din ceruri. Fie ca Dumnezeul tuturor harurilor, care are putere să vă mențină neclintiți și să vă facă fără de vină, care vă poate face bogați din abundență în lucrarea lui Hristos – fie ca el să vă îngrijească ca o plantă de-a sa, înspre mărirea sa veșnică.

Amin.

Cât despre noi, dragi frați, încă îl așteptăm cu răbdare pe Domnul și ceea ce dorește el să facă cu noi. Lucrările pe care le săvârșește pentru credincioși sunt minunate. El este furios pe ei pentru o secundă, iar apoi se împacă cu ei și le arată bunătatea lui iubitoare. El spune mării vijelioase, ”Potolește-te,” iar mândrele sale valuri se supun. Întunericului temniței îi spune, ”Dați-mi pe fii și fiicele mele ale luminii.” Domnul ne-a dat în mâna tiranilor pentru ca ei să facă cu noi ceea ce doresc toanele lor, pentru a ne descoperi ce se află în inimile noastre și dacă îl iubim sau nu pe Dumnezeu. Ne-au luat și ne-au aruncat într-o gaură întunecată, unde ne-au ținut în lipsuri mari, suferind de foame și de sete. Dar Domnul îi supraveghea și ne-a arătat cu claritate în acest chip că oamenii nu trăiesc doar cu pâine lumească, ci după fiecare cuvânt care vine din gura lui Dumnezeu. Pe vremea Domnului el a spus, ”Este suficient. Slăbește legăturile grele ale copiilor mei.” Imediat ce a vorbit, s-a făcut.

Acum, întemnițarea noastră a fost ușurată atât de mult corpurilor noastre, încât îmi umple inima cu neliniște, ca și cum aș sta pe ghimpi. Totul împrejurul nostru este atât de favorabil și plăcut încât îmi e teamă că ar fi tentația zilnică – așa cum soția lui Potifar îl tot ispitea pe Iosif – pentru a ne face să uităm lucrarea Domnului și să avem încredere în bunătatea lor până când se transformă într-o capcană. Toate speranțele și voința noastră se îndreaptă înspre a lăsa veșmântul nostru (trupul acesta) cu ea, așa cum a făcut Iosif, și cu el să plecăm nepângăriți, decât să cedăm în cea mai mică măsură. Vă spun, dragi frați, această libertate de a umbla încolo și încoace neînlănțuit m-a înfricoșat atât de tare încât nu aș fi acceptat-o dacă nu mi-ar fi fost frică să nu fiu privat de vizitele de la frați și surori. Mi-a fost frică că vom fi izolați de frați și surori prin refuzul de a o accepta. Acum, lăudat fie Domnul, nu mai suntem în închisoare, nu mai suntem răpiți de la voi. Astfel că, cu ajutorul Domnului, vrem să așteptăm cu răbdare voia sa, pe care o va îndeplini în concordanță cu planul său așa cum a făcut-o până acum. Vă implorăm, totuși, să nu ne uitați, ci să ne amintiți înaintea Domnului în rugăciunile voastre. Suntem siguri că faceți asta, dragi frați, pentru că nici noi, de altfel, nu v-am uita.

Acum, dragi frați, ne luăm rămas bun de la voi în Domnul și vă încredințăm lui Dumnezeu, regele veșniciei. Fie ca el să vă țină în adevărul său, credincioși și pioși până la sfârșit și să vă protejeze de înșelăciunile dușmanului, pentru lauda numelui său sfânt.

Salutări din inimă în dragoste cerească de la mine, fratele vostru Petre, acum un prizonier al lui Hristos. De asemenea, salutați-i pe Hans [Amon], Leonard [Lanzenstiel] și toți slujitorii și bătrânii voștri. De asemenea, transmiteți salutări soției mele, cu toți aceia care ne iubesc în Hristos Isus. Salutări tuturor fraților și surorilor dragi care slujesc în școală și la bucătărie și tuturor sfinților. Kaspar, camaradul meu prizonier în Hristos, vă trimite salutări pline de dragoste tuturor după nume. Întâmpinați-vă unul pe celelalt cu sărutul dragostei. Dragi frați, fie ca harul Dumnezeului nostru și binecuvântarea Preaiubitului său să fie cu voi întotdeauna și să vă mențină uniți în mintea lui Hristos în veci de veci. Fie ca inima, sufletul și duhul meu să fie unul cu voi întotdeauna și Duhul lui Hristos să fie cu noi pentru totdeauna. Amin.

Scrisă din închisoare

la Wolkersdorf, în Hesse

Când această scrisoare a fost citită cu voce tare în biserică, inima lui Hans Edelmair a fost mișcată, declarând că dacă ar fi auzit de învățătura din scrisoare aceasta mai devreme, niciodată nu ar fi mers atât de departe încât să se revolte împotriva slujitorilor și împotriva bisericii. După care a început să plângă și a făcut-o atât de mult încât bisericii i-a fost milă de el și l-a reacceptat ca și tovarășul lor credincios. Aceasta a durat doar pentru o perioadă limitată, așa cum se va spune mai târziu în locul potrivit.

În acest an 1540, fratele Hans Zimmerauer a fost întemnițat la Schwaz, pe valea Innului din cauza adevărului divin. Cum cei care l-au capturat nu puteau nici să îl facă să se dezică și nici să îl convingă pe baza Sfintei Scripturi, i-au atribuit marelui lor preot călăul completarea sarcinii. A fost executat cu sabia, oferind mărturie cu sângele său credinței sale în Dumnezeu. Cântările sale, care încă se păstrează, oferă o mărturie în plus că a rămas drept în Dumnezeu.1

În 1540 fratele Ulrih Stadler, slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu și a bisericii sale a adormit în Domnul la Butschowitz în Moravia după multe necazuri.

În 1540 am cumpărat o casă la Rakwitz2, pe un loc înspre Prittlach. Am trăit acolo după ce am construit mare parte de la nivelul solului în sus.

1541

În 1541 am cumpărat o casă în Saitz, am pregătit-o și am trăit acolo în comunitate creștină.

În același an, un învățător pe nume Cornelius din grupul de la Austerlitz a venit la Schakwitz împreună cu câțiva oameni și înaintea bisericii adunate au făcut tot ceea ce au putut să-i calomnieze ordinea și învățătura. Au sperat să slăbească câțiva dintre credincioși și să-i facă să plece de la biserică. Dar credincioșii au rămas neclintiți.

Într-un mod asemănător, un om pe nume N. Pilgram a sosit imediat după aceea, plin de șiretenie și intrigă. El pretindea că a venit în țară să strângă și să unească toate grupurile care s-au despărțit pe baza chestiunilor legate de credință, dar imediat a dovedit contrariul. Însuși prezența sa părea că provoacă agitație și confuzie, iar vorbirea sa calomnioasă a confirmat acest lucru. Când frații și surorile s-au întâlnit pentru a căuta alinare și putere în Cuvântul Domnului și au îngenunchiat cu o singură vrere să se roage, acest clevetitor dorea să li se alăture în rugăciune. Frații și surorile nu au permis acest lucru din cauza înțelegerii sale deficitare – prima dată turna sfidare pe ei, iar acum dorea să se roage cu ei. El vorbea și iar vorbea. Frații și surorile nu au reacționat la asta, ci au continuat să se roage. Apoi s-a înfuriat și a zis răspicat că mai degrabă s-ar uni cu turcii sau cu papa decât cu această biserică și a plecat tunând și fulgerând.

Totuși, biserica a rezistat tuturor atacurilor Satanei fără să slăbească sau să se descurajeze. Au rămas tari, încrezându-se în Hristos, piatra și fundația lor a adevărului de neclintit și au continuat cu fermitate în lucrarea lor de răspândire a Evangheliei.

Curând după aceasta, s-a decis în consiliul bisericii că Hans Gentner, un slujitor loial al lui Isus Hristos, ar trebui să meargă încă o dată la Hesse și Württemberg și așa a fost trimis la drum. La fel, biserica s-a despărțit de Cristoph Gschäl cu însărcinarea de a vizita prima dată credincioșii din Austria superioară, iar apoi să continue înspre regiunea Salzburg și la Carintia.

Cum biserica avea puțini păstori și slujitori pe vremea aceea, Christoph Gschäl a fost instruit să spună bisericii din Austria superioară că toți aceia care nu aveau motive suficiente să rămână acolo ar trebui să se mute la biserica-comunitate din Moravia pentru a nu avea nevoie de un slujitor sau învățător în Austria superioară. Când li s-a transmis această decizie, unii dintre ei s-au revoltat, în special Simon Schneider, Andreas Kupferschmied și Antoni Kupferschmied. Au fost auziți exprimându-și nemulțumirea, întrebând nerăbdători dacă grupul era atât de sărăcăcios în resurse umane încât să nu se găsească nimeni căruia să i se încredințeze această sarcină. Se sugera că cineva s-ar putea găsi din rândul lor.

În afară de aceasta se petreceau și alte lucruri pe care biserica nu le mai putea ignora, lucruri care arătau că stilul lor de viață nu se conforma cu viața și învățătura lui Hristos, ci i se opuneau, așa cum sunt înșirate aici. Prima dată, comunitatea a cumpărat o locuință la Steinbach, lângă Steyr, punând acolo unul dint membrii ei, Adam Fichter, la conducere ca și administrator, astfel ca și credincioșii să aibă la cine să se ducă când aveau nevoie de ceva. În același timp, tuturor administratorilor li s-a cerut de către magistrați să apară cu armele la inspecție, așa cum se procedează în lume. Același Adam Fichter s-a prezentat la locul precizat, ducând o halebardă prin acea mulțime, plătind apoi taxe pentru vărsarea de sânge din război.

Apoi Antoni și Andreas Kupferschmied au promis în primăria din Steyr să ajute când vor fi chemați pe vreme de război și în alte rânduri. Și le-au dat ajutoarelor lor escortă înarmată pe drumul ce duce în afara orașului cu butoaie mari de vin.

Când și-au dat seama că frații din Moravia vor să îi mustre și să îi pedepsească pentru această tulburare, ei, în special Simon Schneider, au luat asupra lor pedepsirea și excluderea unora, neavând nici autoritatea, nici dreptul de a le face. Când Christoph [Gschäl] împreună cu alți frați de la biserica din Moravia au vrut să investigheze și să pedepsească aceste infracțiuni, au dat piept cu o rezistență îndârjită, spunând că deja au fost pedepsiți. Prin urmare, Christoph și însoțitorii săi s-au întors în Moravia, descriind situația bătrânilor. Bătrânii l-au trimis foarte repede pe Christoph înapoi în Austria superioară cu paisprezece frați care să vorbească cu oamenii de acolo, să afle ceea ce s-a întâmplat și să folosească disciplina oriunde ceva era greșit. De asemenea, dacă frații din Austria superioară se considerau camarazii lor în credință și în supunere față de adevăr, ei ar trebui să își dovedească supunerea făcând ceea ce bătrânii și întreaga adunare dorea să facă, din moment ce felul în care locuiau împreună nu era favorabil mântuirii lor. Aceia care doreau să rămână devotați adevărului ar trebui să se mute la biserica-comunitate.

În afară de câțiva care s-au mutat la biserică, majoritatea au fugit, devenind parte din lume, pentru că au refuzat să accepte orice avertisment sau disciplinare de la frații trimiși lor. Frații din Moravia menționați anterior și-au continuat călătoriile, fiecare în țara stabilită pentru el. Prin această cale, biserica din Austria superioară și-a încetat existența.

Christoph Gschäl și însoțitorii săi au rămas cu un grup de credincioși nu departe de Sf. Georgen in Attergau și apoi au mers la oamenii dimprejur de Salzburg. Aceia care doreau să se ofere adevărului au fost aduși la Gmunden, unde frații au vorbit cu ei și apoi i-au trimis pe drumul lor spre biserica din Moravia.

În continuare, Christoph Gschäl a mers la Rattenberg, pe valea Innului, ceea ce nu i-a plăcut lui Hans Amon, slujitor și învățător al întregii biserici, mai degrabă l-ar fi văzut pe Christoph întorcându-se la biserică. A trimis frați din comunitate cu o scrisoare adresată lui spunând că dacă nu avea motive importante pentru a rămâne acolo, ar trebui să se întoarcă. Dar Christoph a vorbit cu frații pe care i-a adunat în Tirol și ei simțeau că era necesar ca el să rămână acolo cu ei. El însuși nu era doritor să se întoarcă la biserică și a stat acolo toată iarna.

Christoph i-a trimis pe Matia Legeder și Cristian Lissner prin trecătoarea Brenner în regiunea Adige. Amândoi au fst prinși la Sterzing din pricina credinței și au fost întemnițați acolo pentru o perioadă. După ce au îndurat multe neajunsuri, au fost eliberați prin voința lui Dumnezeu, venind nevătămați din închisoare și au fost primiți de către biserică cu mare bucurie. Christoph, care a rămas la Rattenberg pe durata iernii, a căzut grav bolnav, dar mai târziu și-a revenit.

În anul acesta 1541, în joia de dinainte de Convertirii lui Pavel [25 ianuarie], Hans Amon, slujitor al Cuvântului Domnului și Iacob Kircher, slujitor al treburilor temporale, au cumpărat o casă în numele nostru în Gurdau3 lângă Auspitz și am trăit acolo.

Tot în acest an, fratele Leonard Roth, un om cu frică de Dumnezeu și înzestrat cu multe daruri ale cărui scrieri le avem a adormit în Domnul la Schakwitz în Moravia. El a fost unul dintre aceia care au fost duși captivi la mare și care s-au întors.4

În acel an împrejurul zilei de Sf. Iacov [25 iulie], ciuma a izbucnit în Moravia și a ținut pe parcursul acelei ierni până în 1542, iar Dumnezeu și-a vizitat oamenii săi cu aceeași boală. Un număr destul de mare de credincioși au fost duși la locul de odihnă, cel mai notabil, frații Wolf Röschel și Blasius Tischler, care amândoi se îngrijeau de treburile temporale ale bisericii.

1542

De Întâmpinarea Domnului [2 februarie] în 1542, Domnul l-a eliberat pe dragul nostru frate Hans Amon din lumea aceasta prin aceeași molimă. Întreaga biserică-comunitate i-a fost încredințată lui. Pentru șase ani el a condus-o prin Cuvântul lui Dumnezeu și a ghidat-o prin credincioșie profundă prin harul lui Dumnezeu. De asemenea, el s-a bucurat de o mărturie de la toți credincioșii și de asemenea de la necredincioși, pentru că binecuvântarea lui Dumnezeu se vedea din abundență în lucrarea sa, așa cum se poate simți din scrisorile pe care le-a scris acelora din închisoare și bisericilor-comunități. Încă avem multe dintre scrisorile acestea, cât și unele din cântările lui.5 Și așa întreaga biserică a suferit o profundă amărăciune și pierdere, acum că trebuiau să se descurce fără el.

Dar Dumnezeu, care își alină oamenii săi în toate nevoile și nu îi lasă fără un lider, încă o dată le-a oferit un slujitor credincios înzestrat cu un zel arzător. Acesta era Leonard Lanzenstiel, un frânghier de meserie și slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu, care a acceptat îngrijirea bisericii din pricina marii sale nevoi. Hans Gentner îl asista cu atașament. Cei doi frați imediat au trimis vorbă, prima dată la Rattenberg pe râul Inn, apoi în Tirol, spunând că Hans Amon a fost chemat de către Dumnezeu din viața aceasta, Christoph [Gschäl] cam fiind nevoit să se întoarcă fără întârziere. În al doilea rând, i-au trimis vorbă lui Petre Riedemann în închisoare la Wolkersdorf în Hesse că Dumnezeu i-a ușurat întemnițarea și în anumite feluri i-a deschis o ușă pentru el și că biserica avea mare nevoie de el, era convingerea și sfatul bătrânilor și al întregii biserici că el și camaradul său întemnițat ar trebui să se întoarcă cât de curând posibil dacă ar putea să plece având o conștiință curată.

Pe vremea aceasta un val chema un alt val chiar mai mult, iar tristețea bisericii creștea zilnic. O soră a avut un proces de conștiință, suferind de o mare frică și groază a sufletului, fiind obligată de către Dumnezeu să dezvăluie ce avea pe inimă. Ea a dezvăluit că în timp ce încă se afla în Carintia, înainte de a veni la biserică, Christoph Gschäl, care se presupunea că este un slujitor al bisericii a atins-o și s-a folosit de părțile ei rușinoase. Bătrânii au fost șocați, dar au ținut chestiunea secretă până la întoarcerea lui.

Din moment ce sosirea fraților din afară întârzia din ce în ce mai mult, Leonard Lanzenstiel și Hans Gentner au adunat bătrânii bisericii și le-au spus de marea nevoie de a oferi bisericii bătrâni. După ce au perseverat în rugăciune arzătoare adresată lui Dumnezeu, întreaga biserică a numit în unanimitate cinci frați la o perioadă de probă în slujba Evangheliei. Numele lor erau Petru Walpot, un tăietor de stofă de meserie; Kaspar Seidelman sau Kaspar Boemul, un fabricant de cuțite de meserie; Mihai Matschidel de asemenea numit Micul Mihai (Mihai cel Scund), un pantofar de meserie; Iacob Kircher și Simon Waindel.

În același fel, cinci frați au fost numiți în serviciul pentru treburi temporale; numele lor erau Andreas Stuck, Petru Hagen, Klaus Dreytzel sau Müller (un morar), Pavel Zimmermann, Cristian Stöckel sau Häring.

Biserica-comunitate s-a bucurat cu privire la acești frați și i-a acceptat cu adâncă recunoștință ca un dar de la Dumnezeu.

După toate acestea, Christoph și însoțitorii săi s-au întors de la Rattenberg în Tirol și a stat prima oară cu frații ce locuiau în Dannowitz, la un kilometru și jumătate de Nikolsburg. Când bătrânii din Schakwitz au auzit asta, au mers acolo pentru a-i întâlni imediat, dar nu cu prea mare bucurie. Bătrânii nu l-au primit pe Christoph pe cale pașnică, ci imediat l-au luat deoparte și l-au certat pentru păcatul și indecența lui. Le-a spus că le va da o dare de seamă dacă vor fi răbdători cu el. Aceasta i s-a permis. Dar în aceeași zi frații, incluzându-l pe Christoph și însoțitorii săi, s-au întors la Schakwitz. Chiar în acea noapte mulți dintre bătrâni au venit imediat și s-au întâlnit cu ceilalți.

Când i s-au pus întrebări lui Christoph, s-a dovedit că ceea ce femeia le-a spus era adevărat. S-a decis în unanimitate că el ar trebui să apară în fața întregii biserici și deși a implorat ca din milă chestiunea să fie tratată în secret, decizia reunită a fost executată. Biserica s-a adunat în dimineața următoare înainte de ivirea zorilor, dar el nu a venit când s-a trimis după el. În schimb, a încercat să fugă pe ascuns, dar s-a luminat de zi și a trebuit să rămână.

Pe durata acelei zile, frații au vorbit deschis cu el de mai multe ori și într-un final a mărturisit că a comis păcatul precurviei cu mai multe femei. El se gândea mai degrabă să fie blestemat decât să fie nevoit să mărturisească. În acea seară, a fost disciplinat cu toată rigoarea în prezența întregii biserici. A fost pus sub interdicție și exclus. Toți aceia care s-au pângărit pe ei înșiși cu el de asemenea au fost excluși fără clemență, fiind îndepărtați de biserică.

Acest eveniment a adus multă tristețe și durere de inimă bisericii-comunitate, iar ei au strigat la Dumnezeu în nenorocirea lor. Dar frații cei falși erau încântați; ei insultau și abuzau biserica cu atât mai mult. Credincioșii, totuși, au dus la îndeplinire excluderile cu ardoare sfântă, fără diferență de persoane, așadar purificându-se pe ei în concordanță cu porunca Domnului și cuvintele lui Pavel.

După aceste întâlniri serioase, Petre Riedemann a fost eliberat din închisoarea din Hesse, iar biserica a fost din nou plină de bucurie și ridicată deasupra necazurilor ei. Doar cu câteva zile mai târziu, toți bătrânii bisericii s-au adunat și au decis în unanimitate ca frații Leonard Lanzenstiel și Petre Riedemann împreună să se îngrijească de biserică, ceea ce au și făcut cu dedicație adevărată.6 Domnul și-a dat binecuvântarea, biserica a crescut și numărul credincioșilor sporea zilnic.

Martorii și mesagerii lui Dumnezeu au oferit o mărturie de neclintit în cuvânt și faptă, vorbind cu forță despre regatul lui Dumnezeu. Ei îndemnau oamenii să își schimbe viețile, să se pocăiască și să se întoarcă de la păcatul lumii, blasfemie și nedreptate și să dedice persoanele lor Dumnezeului cel viu, Creatorul lor și Isus Hristos, Mântuitorul lor. Dumnezeu i-a binecuvântat și le-a dat bucurie în săvârșirea lucrării sale.

Aceasta, totuși, se petrecea cu prețul a mari suferințe și cu mare vărsare de sânge în multe ținuturi, orașe și piețe de dragul lui Isus Hristos și a adevărului său divin. Dumnezeu a vizitat în special Germania cu adevărul, dar Germania i-a rezistat, așa cum Ierusalimul orb și încăpățânat le-a rezistat apostolilor și profeților trimiși lui. De la începutul bisericii-comunitate până în ziua aceasta sute de frați și surori în Hristos au fost condamnați și uciși din cauza credinței lor. Chiar și aceia care de abea au început să cunoască adevărul și să trăiască după el, lăsând în spate ororile Anticristului, au fost făcuți să sufere pentru acesta. Așa cum s-a înregistrat, așa stăteau lucrurile mai ales în Austria pe oriunde mergea guvernatorul regal. Dacă întâlnea pe oricine pe câmpuri sau drumuri care recunoștea că era un frate și refuza să se dezică, el ordona ca el să îngenunchieze și îl decapita pe loc. În sate, spânzura credincioșii de ușorii ușilor, iar pe câțiva i-a aruncat în închisoare. La fel făcea și Aichelin, guvernatorul imperial, care călătorea peste tot în Suabia și Württemberg. Pe oriunde erau găsiți frați și surori, el îi omora prin intermediul focului, al sabiei sau frânghiei.

Această vărsare de sânge nu a încetat, ci continuă până în ziua de azi. În paginile următoare, se face o încercare de a înșirui pe toți cei care pot fi amintiți cu certitudine, deși nu sunt cunoscuți toți. Nu ne preocupă totalul cu exactitate, care cu certitudine că a fost mai ridicat. Preocuparea noastră este de a arăta cum, prin sângele martirilor, credința și adevărul divin au fost descoperite de către Dumnezeu în fiecare colț al pământurilor germane.

TABELUL MARTIRILOR

cum prin sângele credincioșilor

Dumnezeu a depus mărturie pentru adevărul său

și l-a făcut cunoscut în fiecare colț al tărâmurilor germane

Omul gospodar și-a trimis slujitorii la arendașii viei să își primească partea din fructe. Dar argații i-au luat slujitorii, l-au bătut pe unu și i-au omorât pe ceilalți, etc. (Matt. 21: 33-39)

Babilon, târfa cea mare și mama spurcăciunilor de pe pământ, este îmbătată cu sângele sfinților și cu sângele mucenicilor lui Isus. (Apoc. 17: 5-6)

Printre membrii bisericii, înțelepții pentru o perioadă vor cădea victimă focului și a sabiei, captivității și jafului. (Dan. 11: 33)7

ÎN BOEMIA

Praga 11

ÎN UNGARIA

Kirchschlag (Austria inferioară) 3

Loren*8 3

Nusel* 2

ÎN MORAVIA

Brünn 4

Znaim 7

Olmütz 4

ÎN AUSTRIA INFERIOARĂ

Vienna (și mulți au fost executați în secret) 23

[Wiener] Neustadt 2

Kreuzenstein* 6

Melk 3

Grein 1

Lembach 45

Mödling 4

Pöggstall 1

Ybbs 1

Krems 3

Böheimkirchen 2

Ottenthal 4

Pottenhofen 4

Feldsberg 1

Falkenstein 5

ÎN AUSTRIA SUPERIOARĂ

Mauthausen 1

Gmunden 2

Enns 1

Kropfing 2

Steyr 30

Wels 10

Fesselsbruck* 4

Gramastetten 3

Freistadt 10

Falkendorf 1

Vöcklabruck 8

Weissenburg* 2

Linz 72

ÎN BAVARIA

Munich 9

Rosenheim 1

[Bad] Aibling 3

Wasserburg 1

Mühldorf 5

Altötting 7

Landshut 5

Lambach 22

Burghausen 7

Ried (Austria superioară) 4

Schärding 3

Passau 2

Vilshofen 1

Mermos* 1

Ingolstadt 2

Nüneburg* 9

Neuburg 3

Freyburg 2

Julbach, lângă Braunau 1

Iată, eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor (Mat. 10:16).

Atunci vă vor da să fiți chinuiți și vă vor omorî (Mat. 24:9; Mar. 13:9).

ÎN STIRIA

Graz 7

Bruck an der Mur 12

Unzmarkt 1

Griesbach 5

ÎN CARINTIA

Sf. Veit 7

Kematen* 3

Göpingen* 5

Wolsberg în valea Lavant 3

ÎN VALEA PUSTER

Sillian 3

Taufers 1

Sf. Lorenzen 11

Kiens 5

Schöneck 4

Michelsburg 24

ÎN REGIUNEA ADIGE

Brixen 16

Klausen 7

Kaltern 4

Kuntersweg 9

Bozen 11

Neumarkt 9

Terlan 3

Sterzing 30

Gufidaun 19

Rodeneck 4

Schlanders 2

Trient 1

ÎN REGIUNEA SALZBURG

Salzburg 38

Tittmoning 4

Berchtesgaden 18

Marklibat* 2

Kuchl în valea Kuchl 3

Abtenau 1

PE VALEA INNULUI

Kufstein 16

Rattenberg 71

Schwaz 20

Hall (Solbad Hall) 2

Innsbruck 8

Landeck 1

Steinach 4

Kitzbühel 68

Stams 3

Petersberg 2

Imst 8

Rotholz 1

ÎN FRANCONIA

Ansbach 1

Bamberg 3

Kitzingen 20

[Bad] Frankenhausen 1

Fehelsbruck* 3

Würzburg 10

ÎN SUABIA

Augsburg 2

Landsberg 19

Lauingen 2

Dillingen 2

Höchstädt 2

Weissenhorn 1

Zusmarshausen 8

Nördlingen 1

Schwäbisch Gmünd 7

Günzburg 6

Mantelhof 20

Kaufbeuren 5

Sonthofen 1

Warthausen 1

Reutte 1

Va veni timpul când se va crede că prin uciderea voastră i se aduce un serviciu lui Dumnezeu (Ioan 16:2)

Ierusalime, Ierusalime, care-i omori pe proroci și îi lapidezi pe aceia trimiși ție! (Mat. 23:37)

ÎN WUERTTEMBERG

Urach 1

Esslingen 3

Schorndorf 1

Tübingen 5

Weil 2

Stuttgart 2

Rottenburg de pe Neckar 13

Rottenburg de pe Tauber 24

Herrenberg 12

Schlüsselfeld* 1

Stätz* 18

Deutschnofen (Tirol) 1

Ulmerfeld* 2

Waldshut 5

Wilhelmsbruck* 1

Weiden 3

Königsberg 3

Kürchen de pe Eck* 1

Illingen 10

În Marcgrafatul Baden

Baden-Baden 20

Pforzheim 2

Prethaim* 9

Bühl 2

Bruchsal 1

[Karlsruher] Durlach 12

Gernsbach 1

Singur, CONTELE PALATIN a fost responsabil pentru executarea a 350

PE RIN

Speyer 1

Pühelsberg* 1

Kislach* 1

ÎN OLANDA

Aurea* 1

Andorf 5

Lagrentzen* 1

Brussels 2

Aachen 5

ÎN VELSCHLAND*

Fuld* 18

ÎN ALSACIA

Ensisheim 600

Mühlhausen 17

ÎN ELVEȚIA

Zurich 16

Basel 3

Bern 1

Schwyz 3

Appenzell 1

Constanz pe lacul Constanz 3

Waldsee (În Suabia) 11

Ettach* 1

Baden 3

ÎN ITALIA

Veneția 3

Lavarone (lângă Trento) 3

Lechensteg* 4

De accea, iată, vă trimit proroci, înțelepți și cărturari. Pe unii din ei îi veți omorî (Mat. 23:34).

Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat (Rom.8:36).

Acești confesori ai credinței – atâți de mulți că au devenit ca un nou nor al mărturiei împrejurându-ne, ca un stâlp de foc mergând înaintea noastră în noapte – acești creștini, viteji pentru adevărul lui Dumnezeu, au fost condamnați la tortură și moarte pe căi prea numeroase pentru a fi descrise. Erau bărbați și femei, tinerei și fete, bătrâni și tineri, învățători și ascultatori. În ei vedem că Dumnezeu își toarnă harul și puterea în vremurile recente, așa ca și în vremurile trecute.

Unii au fost puși pe masa de tortură și întinși până când soarele putea străluci prin ei.

Unii au fost sfâșiați și au murit sub tortură.

Unii au fost arși până au ajuns cenușă ca și eretici.

Unii au fost prăjiți pe stâlpi.

Unii au fost sfâșiați cu clești roșii încinși în foc.

Unii erau încuiați în case și arși împreună.

Unii erau spânzurați de copaci.

Unii erau executați cu sabia, strangulați sau tăiați în bucățele.

Mulți au avut gurile astupate, iar limbile lor legate astfel să nu poată să vorbească sau să răspundă de ei înșiși și în acea stare au fost duși la moarte.

Au depus mărturie cu sângele lor pentru mărturia pe care o făceau cu buzele lor.

Au fost luați în turme ca și mieii cum sunt duși pentru a fi măcelăriți și uciși, așa cum îi face plăcere diavolului, pentru că el este un ucigaș de la început.

Unele dintre femei au fost împinse în apă, trase înapoi și întrebate dacă se dezic, când au persistat, ele au fost înecate. Prin aceste căi violente, Satana lucra prin copii săi. În multe locuri, cărțile Bibliei erau interzise cu strictețe și chiar arse, așa cum făcuse nelegiuitul rege Antioh. Unii oameni au fost uciși doar pentru că au fost găsite cărți în casele lor.

Unii erau înfometați până la moarte în temnițe întunecate unde nu putea intra nicio rază de lumină.

Unii erau puși în gropi adânci și temnițe insuportabile unde erau lilieci, șerpi și viermi, unde picioarele lor putrezeau și priveau cum le luau șoarecii degetele mari de la picioare. Aceasta s-a întâmplat fratelui Petru Voit. Unii care au fost legați strâns putrezeau în întregime.

Mulți erau hrăniți cu pâine și apă mult timp până să fie uciși și mulți erau torturați prin foamete și hărțuiți în fiecare mod posibil. Unii care au fost considerați prea tineri pentru a fi executați au fost legați și bătuți cu cruzime cu bâte. Aceasta i s-a făcut fratelui Hans Mändel când încă era un tânăr, fiind întemnițat la Sterzing. La fel i s-a întâmplat și Annei Tuchmacher din Tirol, o soră care nu avea nici măcar șaisprezece ani. Și totuși cu toții au rămas de neclintit. Nimic din acestea nu au putut să îi facă să șovăiască în credința lor sau în dragostea față de Dumnezeu în Hristos Isus, Domnul nostru. Aici, adevărul cuvintelor lui Hristos din Evanghelii poate fi văzut cu limpezime: ”Veți fi urâți de toți oamenii,” și ” Au să vă dea afară din sinagogi; vine vremea când oricine vă omoară va gândi că îi face lui Dumnezeu un serviciu.”

Multora li s-ua promis cadouri de valoare și bogății dacă s-ar dezice: salarii grase unora și putere și poziții altora. Mulți erau implorați să zică doar un cuvânt din ceea ce se dorea și li s-ar fi dat drumul. Dar ei nu și-ar fi dat acordul pentru o cale de scăpare necinstită. Unora li s-a spus că ar trebui să blesteme doar o dată, un mic blestem și ar fi eliberați. Aceasta i s-a întâmplat fratelui Cristian, dar el a ales să sufere o moarte amară și a fost decapitat în districtul Mermos din Bavaria.

Mulți au fost chinuiți zi și noapte cu șmecherii neauzite și viclenie. Călugări și preoți veneau cu cuvinte dulci și cărturari ai Scripturii cu învățături false: insultau și amenințau, aveau accese de mânie și făceau abuzuri, cu minciuni și blasfemii oribile. Dar toate acestea nu i-au făcut pe credincioși să deznădăjduiască.

Unii din aceștia care sufereau asemenea întemnițări crude cântau cântări de laudă Dumnezeului lor pentru că erau plini de bucurie.

Unii au făcut la fel când au fost duși din închisoare la locul de execuție. Cântau cu bucurie, vocile lor răsunând de parcă și-ar fi întâlnit mirele la o nuntă.

Înainte de a merge la locul de execuție, multe fete tinere se îmbrăcau cu cele mai frumoase rochii ale lor și își puneau podoabe ca și cum aceea ar fi fost o zi de sărbătoare, ca aceia care simt bucurie cerească și sunt pe punctul să intre pe porțile beatitudinii eterne. Alții mergeau cu un zâmbet pe buzele lor, slăvindu-l pe Dumnezeu că i-a găsit demni de moartea unor adevărați eroi creștini și nu ar fi dat-o pe o moarte liniștită în paturile lor.

Alții vorbeau mulțimilor de privitori, îndemnându-i cu seriozitate să se pocăiască și să-și schimbe viețile. Alții, care erau prinși înainte de a primi botezul prin apă, se grăbeau să fie botezați cu botezul sângelui pe baza credinței lor vii. Am putea să dăm numele câtorva, dar nu e necesar.

Da, erau mulți care n-au văzut biserica-comunitate, care doar au auzit și au crezut adevărul și totuși rămâneau neclintiți când erau capturați. Nu lăsau focul, apa, sabia sau călăii să îi sperie sau să îi convingă. Nicio ființă umană și nimic de pe Pământ nu mai putea să fure adevărul din inimile lor. Erau așa niște iubitori zeloși de Dumnezeu că focul ardea în ei și mai degrabă ar muri de cea mai amară moarte, mai degrabă să moară de zece ori, decât să abandoneze adevărul pe care l-au recunoscut. Ei nu ar fi acceptat nici glorie, nici vreun regat, nici toate plăcerile și bunurile lumii în schimbul credinței lor în Hristos, în care își aveau fundația și siguranța lor.

De la vărsarea unui atât de inocent sânge, pretutindeni s-au ridicat Creștini. Numărul credincioșilor creștea în toate acele locuri. A adus fruct și nu a fost vărsat în van. Aceste morți au făcut pe mulți să se gândească mai profund și să își îndrepte inimile și mințile lor înspre viitor. În sfârșit, așa cum s-a întâmplat în Tirol, multe autorități au încetat să îi mai execute în public. În schimb, îi executau în secret noaptea pentru ca puțini să vadă, audă sau să știe despre acestea. Nu se mai făceau în locurile obișnuite, din moment ce, deși erau inocenți, erau condamnați și omorâți și câteodată erau pur și simplu uciși fără vreo sentință.

În unele locuri, autoritățile umpleau toate închisorile și temnițele (așa cum făcuse contele palatin pe Rin), gândindu-se să înnăbușe focul lui Dumnezeu prin violență. Dar prizonierii cântau cu bucurie până când dușmanii lor din afară (care credeau că prizonierii vor fi înspăimântați) erau mai înfricoșați decât prizonierii, neștiind ce să mai facă cu ei, pentru că în multe cazuri și-au dat seama că credincioșii erau nevinovați. Mulți erau ținuți în închisori și temnițe pentru puțin timp, unii pentru mulți ani, îndurând fiecare tortură. Unora li s-au făcut găuri prin obraji cu un obiect încins înainte de a li se da drumul. Unii obțineau libertatea prin ajutorul lui Dumnezeu, deseori prin intervenția sa făcută în mod minunat. Au rămas neclintiți în credință până când Dumnezeu i-a luat la el.

Aceia care scăpau de toate acestea erau vânați și alungați din loc în loc și dintr-un ținut în alt ținut. Trebuiau să fie ca bufnițele și bâtlanii de noapte, neîndrăznind să apară pe timp de zi, ascunzându-se printre stânci și în spărturi în piatră, în păduri sălbatice și în adâncituri și gropi. Erau vânați de către conetabili și câini; curse erau întinse pentru a-i prinde ca pe păsări. Toate acestea fără să fi fost acuzați de ceva – ei nu au făcut rău și nici nu au dorit să facă rău cuiva.

Peste tot, răul și povești în totalitate false erau răspândite împotriva lor: cum că aveau copite ca și caprele sau boii; că le dădeau oamenilor să bea dintr-o sticluță pentru a-i face să se ia după ei; că își aveau soțiile la comun, stârnind confuzie totală; că își ucideau copiii și că îi mâncau. Erau acuzați de a fi răpitori de oameni și că divorțau pentru că adesea un credincios se alătura bisericii și își părăsea partenerul necredincios, dacă acesta nu dorea să îl urmeze. Erau numiți rebotezați, vagabonzi, seducători, sectari, gangsteri, mâncăi și ale nume rușinoase.

Din fiecare colț, împărat, regi și principi emiteau mandate care interziceau orice fel de toleranță: ei trebuiau să fie înlăturați și distruși și nimeni n-ar fi trebuit să îi adăpostească.

Mulți dintre acei cruzi fii ai lui Pilat care au ucis credincioșii și i-au făcut să sufere au avut o moarte îngrozitoare, fiind răpiți înainte de vreme de stăpânul pe care îl slujeau:

Unii au murit brusc.

Unii au fost loviți de Dumnezeu cu alte nenorociri.

Alții erau cuprinși de o frică mare, remușcare și deznădejde.

Unii n-au mai avut o zi bună sau fericită cât timp au mai trăit.

Unul și-a pierdut mințile.

Altul ar fi dat orice sumă de bani să nu fi făcut niciodată ceea ce făcuse.

Mulți ar fi dorit ca și credincioșii să nu fi intrat pe mâinile lor niciodată.

Mulți au luat hotărârea să nu aibă de-a face mai mult cu persecuția, pentru că frica i-a cuprins și aceștia aveau procese de conștiință. Am putea să dăm un număr considerabil de nume, dar nu e nevoie.

Toți aceia care nu se căiesc cu sinceritate și care nu găsesc schimbarea adevărată în viața aceasta pot să aștepte focul iadului, lacul aprins în care arde pucioasă; întunecimea exterioară, locul plângerii, al bocetului și al scrâșnitului dinților; abisul iadului unde fumul de la chinuirea lor se ridică în veci de veci și nu au parte de odihnă zi și noapte, focul lor nu va fi înăbușit niciodată și viermele ce roade nu va muri niciodată. Nu va mai fi mântuire sau ajutor pentru ei niciodată. Dumnezeu spune prin sfinții profeți, ”Deși iert toate păcatele, totuși cu siguranță că voi face dreptate pentru sângele nevinovat și nu îl voi lăsa nerăzbunat” (Gen. 9:5-6; Deut. 32:43; Ioel 3:21; 2 Ezr. 15:8; Idt.8:22).

Când Domnul nostru Isus Hristos va veni în foc strălucitor cu multe mii de îngeri pentru a aduce dreptatea în marea lui zi, apoi toți se vor ridica din nou, pentru că Pământul va ceda sângele pe care l-a înghițit și nu îi va mai ascunde pe cei uciși.

Când marea va ceda morții săi, când aceia care au fost arși de s-au făcut cenușă se vor ridica și vor apărea din nou, va fi o judecată diferită de cele din lume din ziua de astăzi. Împărați și regi vor fi țărani, mandatele lor se vor încheia, nu vor mai avea vreun sens, puterea lor nu va mai avea temei. Principele nu va mai fi un principe și nici nobilul nu va mai fi nobil. Acești oameni care vor acum să domine conștiința omului, unde doar Dumnezeu sălăsluiește și credința sa, care aparține doar lui Dumnezeu, îl vor vedea pe Acela străpuns de ei. Așa cum cartea Înțelepciunii ne spune, ei vor boci: ”Proști am fost că am considerat nebunie viața acestor oameni și sfârșitul lor neonorabil. Uitați-vă, acum se numără printre copiii lui Dumnezeu și le este dat un loc al lor printre credincioși.”

Sfinții martiri ai lui Dumnezeu și aceia care au rămas neclintiți printre toate nenorocirile vor primi o coroană a splendorii, un regat glorios, mare bucurie, pace din cer, viață veșnică, mântuire eternă – glorie de nemăsurat, contrabalansând de departe suferințele din prezent. Niciun ochi nu a văzut, nicio ureche nu a auzit, nicio inimă umană nu a perceput, nicio limbă omenească, cu cât de multă elocință ar fi fost înzestrată, nu a fost în stare să vestească în întregime gloria pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru aceia care îl iubesc. Această binecuvântare este veșnică și ține din eternitate până în eternitate. Să încheiem deocamdată cu acestea; haideți să continuăm cu relatarea noastră.

În 1542, frații Ulrih Hofer, Hans Greckenhofer, Stoffel Niedermair sau Spängler și Bastel Schmidt au fost aleși pentru slujba treburilor temporale și numiți la Schakwitz.9

Cam pe timpul acesta Burkhard Bämerle a venit, unindu-se cu noi în Domnul. El a fost la Auspitz cu Filipiții și s-a dus împreună cu ei când ne-au părăsit și s-au unit cu Frăția Elvețiană.10 Burkhard era un slujitor al Cuvântului în acest grup, iar când s-a alăturat bisericii noastre, i s-a îngăduit să continue să slujească și printre noi.

1543

În 1543, Hans Klöpfer din Feuerbach și cu alți patru s-au alăturat în Domnul fraților noștri de la Schakwitz. Înainte, el a fost un slujitor al Cuvântului printre cei din Frăția Elvețiană și a trăit la Pollau, la poalele Mayberg-ului.11 El a părăsit Frăția Elvețiană din pricina următoarelor chestiuni legate de credință. (El informase Frăția despre acestea mai devreme, când erau strânși la Tasswitz și le-a spus că nu ar avea conștiința curată înaintea lui Dumnezeu dacă nu i-ar fi informat prima dată).

În primul rând, au renunțat la adevărata comunitate Creștină, astfel că Dumnezeu i-a abandonat, iar ei merg din rău în mai rău.

În al doilea rând, ei plătesc taxe de război, prin urmare susțin războiul și vărsarea de sânge.

În al treilea rând, bătrânii sau învățătorii lor devin nesiguri cu privire la sarcinile lor și le abandonează. Mai târziu se repuneau singuri în funcții și li se dădea voie să predice cam ceea ce le făcea plăcere. Pentru a vorbi cu sinceritate, ei transformă în bătaie de joc lucrarea lui Dumnezeu și aceasta cu siguranță că îi va duce la pierzanie.

În al patrulea rând, la instigarea diavolului ei au ajuns să facă o josnicie adevărată prin permiterea ca toate păcatele să se săvârșească în particular între frați și surori, ori că vorbim de curvie, adulter, hoție sau orice de felul acesta. În acest mod, au apărut printre ei inimi și suflete murdare, iar astfel au participat la vină. Chiar dacă apostolul Ioan spune, ”Orice nelegiuire este păcat și unele păcate duc la moarte; Nu-i spun să se roage pentru păcatul acela,” totuși acestea ar trebui să fie pedepsite înaintea întregii biserici pentru ca aceasta să fie luminată, așa cum a spus Hristos. Pentru a preveni ca cineva să spună mai târziu că ignoranța sau minciunile i-au făcut să învârtă forța interdicției , aceasta îndreptându-i spre stricarea judecății și a rigorii în casa lui Dumnezeu, Hans Klöpfer a indicat zece sau doisprezece accidente, numindu-i pe cei implicați, unde au avut acestea loc printre ei, iar ei au știut prea bine despre acestea.

De aceea el i-a părăsit și de când a aflat că lucrurile stau altfel cu noi, s-a alăturat nouă. Acest Hans Klöpfer a fost mai târziu numit în serviciul Evangheliei printre noi, de asemenea, și a fost trimis în afară să facă munca Domnului și până la urmă a adormit în Domnul, după cum se va istorisi mai târziu.

În acest an, 1543, am cumpărat o casă la Lundenburg12 de la mama nobilului de Lundenburg, am pregătit-o și ne-am stabilit acolo; de asemenea aceasta era casa pantofarului, unde este baia publică.

În același an am cumpărat un loc distrus de incendiu la Saitz, am construit o casă nouă și ne-am mutat acolo.

În același an s-a produs o disensiune legată de întruparea lui Hristos. Aceasta s-a petrecut astfel: Hans Gentner, un slujitor al Cuvântului a fost trimis la Württemberg, iar fratele Mihai Kramer, un slujitor pentru treburi temporale a fost trimis ca și ajutorul său. Era un mic grup, iar ei între ei se numeau frați, condus de un anume Jörg Nörlinger. Ceea ce credeau despre întruparea lui Hristos era că acesta și-a adus carnea din Rai. Ei susțineau că dacă el și-ar fi primit carnea de la Maria, aceasta nu ar fi fost o naștere a unei virgine. Acești oameni doreau atât de mult să se unească cu Hans Gentner și cu frații noștri că Hans i-a acceptat în timp ce el încă se afla în misiune. Deși el și Mihai Kramer știau într-o oarecare măsură de credința lor greșită despre întruparea lui Hristos, i-au lăsat să persiste în ea, deoarece erau uniți în alte chestiuni referitoare la credință. Au crezut că atunci când grupul va veni la biserica-comunitate, ei ar fi convinși referitor la această chestiune, de asemenea, că vor renunța la punctul lor de vedere și că vor accepta ceea ce biserica credea.

Când au sosit la biserica-comunitate, totuși, și-au menținut opiniile, chiar le-au și transmis unor membrii. Cât de curând au aflat slujitorii, le-au pus sub semnul întrebării ideea lor greșită. Cu siguranță că biserica nu credea asta, nici nu era în concordanță cu adevărul și credința Creștină, care susține CĂ HRISTOS A FOST CONCEPUT DE CĂTRE SFÂNTUL DUH, NĂSCÂNDU-SE DIN FECIOARA MARIA. Hristos nu a fost conceput printr-un bărbat prin împreunare naturală, nici nu era mama lui Hristos pătată ca alte femei, care își pierd virginitatea când dau naștere unui prunc. Ea a fost o mamă fecioară, o virgină înainte și după ce a dat naștere.

Când soția lui Adam a fost concepută din coapsa sa, când stearpa a dat naștere, când femeile aveau sarcini în timpurile străvechi – toate acestea au reprezentat o pregătire pentru a face mai credibil faptul că o virgină poate rămâne însărcinată și a rămas însărcinată, având apoi un copil. Acest miraculos mod de concepere și naștere a fost profețit de prorooc, care a spus, ”De aceea, Domnul Însuși vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată și va naște un fiu.” Acesta nu ar fi reprezentat un semn dacă el ar fi fost conceput pe cale normală cu participarea unui bărbat, iar ea nu ar fi fost o fecioară.

Când îngerul i s-a arătat Mariei și i-a spus că va fi o mamă, ea a întrebat cum poate fi una ca asta, din moment ce nu fusese cu vreun bărbat. Nu ar fi fost nevoie ca ea să pună această întrebare, dacă ea însuși nu ar fi știut că este o virgină curată. Dar îngerul a răspuns, ”Duhul Sfânt se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; și Sfântul copil care se va naște din tine va fi chemat fiul lui Dumnezeu.” Nu spune ”din sămânța lui Iosif,” ci din ”Duhul Sfânt” și ”puterea Celui Preaînalt.” Aceaștia erau maeștrii muncitori care au lucrat în trupul venerat și pur al Mariei. Deducem că carnea și sângele său pur a fost sămânța umană din care Dumnezeu și Sfântul Duh au construit nobilul și curatul trup al lui Hristos. Prin urmare, Iosif plănuia să o părăsească discret, deoarece ea purta în pântece un copil înainte ca ei să trăiască împreună, dar îngerul i-a apărut și i-a spus, ”Copilul ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.”

Prin urmare, Scriptura vorbește doar despre o femeie și îl numește pe el ”sămânță a femeii.” Pavel vorbește la fel, spunând ”propriul fiu al lui Dumnezeu, născut din femeie.” Alți copii se nasc din bărbat și femeie, dar aici Scripturile spun doar despre o femeie și nu se referă la o femeie care a fost cu un bărbat.

Aceasta este promisiunea făcută lui Avram: ”Toate neamurile Pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta,” pentru că Maria, după sânge, este o descendentă a lui Avram și David, iar Hristos din Maria se trage prin sânge, astfel că el însuși provine din sămânța lui Avram. Din partea tatălui, Maria provine din tribul Iuda, iar din partea mamei din tribul lui Levi, și astfel mama lui Ioan Botezătorul Elisabeta îi era verișoară, ruda sa. Maria cea virgină, din partea tatălui ei, făcea parte din aceeași familie ca și Iosif, consortul ei în mariaj și așa fac evangheliștii ca arborele genealogic să ducă la el.

În maturizarea sa, Hristos reprezintă fructul doar al Mariei (asta însemnând că al unei femei, nu al unui bărbat), născut printr-o modalitate supranaturală. Aici un nou Adam a trebuit să se nască printr-o cale nouă, fără urmă de păcat, pentru că el trebuia să curețe pata nașterii păcătoase a bătrânului Adam, să-i calce capul șarpelui în picioare și să învingă moartea și iadul. Dacă s-ar fi născut în păcat, diavolul ar fi avut putere asupra sa așa cum are asupra copiilor mâniei. Dar diavolul, stăpânul acestei lumi, nu deținea controlul asupra lui.

Când el a spus, ”Eu nu sunt din lumea aceasta” (de aici crezând unii că el și-ar fi primit carnea sa din ceruri), el nu se referea că nu și-ar datora carnea fecioarei Maria. El se referea că nu avea nimic de a face cu răutatea lumii. În continuare, el a spus că discipolii nu erau din lumea aceasta, dar în ciuda acestui fapt erau făcuți din carne. Și cum ar fi putut să fie sămânța lui Avram dacă și-ar fi adus carnea din ceruri?

Acum acest Nörlinger și însoțitorii săi vorbeau despre credința lor greșită. Apoi susținea că Hans Gentner a adoptat și el această poziție în Württember, din moment ce nu i-a contrazis. Din moment ce nu doreau să renunțe la părerea lor și să accepte ceea ce erau învățați, au fost excluși – Nörlinger și aceia care erau de acord cu el – și doisprezece sau mai mult au plecat împreună cu el. S-au dat toate dispozițiile posibile pentru a afla cine era infectat îm mod similar astfel ca asemenea credință greșită să fie scoasă din rădăcini din biserică.

Leonard Lanzenstiel și Petre Riedemann, slujitori ai Domnului și a bisericii sale, cu ajutoarele lor în slujba Cuvântului, imediat au redactat o scrisoare prin care-i mustrau și-i corectau pe Hans Gentner și Mihai Kramer legat de acest subiect și mai spunându-le să se întoarcă la biserică fără întârziere. (Această scrisoare de la Leonard Lanzenstiel încă ni s-a păstrat). A fost dusă la Württemberg de către alt slujitor, Hans Klöpfer din Feuerbach, care se alăturase bisericii nu cu mult timp în urmă.

Când Hans Gentner și Mihai Kramer au sosit, s-a văzut clar că nu doar îi lăsaseră pe cei menționați anterior în credința lor greșită fără a o încerca schimba, ci chiar i-au acceptat și i-au trimis la biserica-comunitate, unde au îndrumat în greșeală și alți membrii. Hans Gentner și-a mărturisit greșeala și și-a dat demisia din slujba Cuvântului. Mai târziu, când serviciul său a fost iarăși acceptat, a fost investit din nou și a continuat credincios pentru restul vieții sale. Nici Mihai Kramer n-a rămas nedisciplinat, pentru că el avea vina mai mare dintre ei doi, convingându-l pe Hans să ignore problema, ceea ce Hans nu ar fi trebuit să facă.

1544

În 1544, fratele Hans Mändel a fost aruncat în închisoare din pricina adevărului sfânt la Landeck, pe valea superioară a Inn-ului pentru douăzeci și două de săptămâni. El a fost torturat cu cruzime acolo pentru a-l face să se dezică. Dar a rămas de neclintit. Apoi a slăbit cătușele de fier dimprejurul gleznelor bătându-le cu două pietre și și-a strecurat picioarele afară. A înnodat sforile care erau folosite pentru a-i coborî mâncarea și pentru a-l tortura și și-a dat jos din înaltul turnului. Astfel a ajuns liber, cu inima sa și conștiința împăcate.

Înainte cu câțiva ani, el fusese întemnițat în tinerețea sa pentru douăzeci și șase de săptămâni la Sterzing și a fost bătut cu asprime cu bâtele. Într-o zi, temnicerul nu a încuiat cu atenție ușa, ci a lăsat-o parțial deschisă, el strecurându-se în secret afară. Astfel că prin intervenția lui Dumnezeu a reușit să evadeze ambele dăți.13

În timpul acestui an 1544, fratele Jörg Liebich a fost întemnițat la Vellenburg, lângă Innsbruck din pricina adevărului sfânt.14 Aceasta este cunoscută în special ca fiind o temniță îngrozitoare pentru că este bântuită de duhuri sinistre sau de către cel rău, astfel că acest drag frate a trebuit să îndure foarte mult din partea diavolului, care l-a tentat într-o formă vizibilă ochiului, în special în timpul primului an. A venit la el deghizat într-o tânără femeie care a dat să îl îmbrățișeze. Când Jörg a îngenunchiat și s-a rugat, diavolul în forma femeii s-a întins în patul său, iar pentru el a fost foarte greu să-l facă să plece sau să-l îndepărteze.

Diavolul a încercat să îl ridice și să-l ducă, dar nu a putut. El venea sub forma unui tânăr sau a unui soldat și încerca toate tipurile de șmecherii. Când toate încercările s-au dovedit în van, el a dispărut prin tavanul închisorii, lăsând o asemenea duhoare malefică în urma sa că fratele aproape a leșinat.

Diavolul i-a spus multe lucruri ce se întâmplau sau se întâmplaseră printre frații din Moravia și despre cum erau frații pe care-i avea. Îi reproșa multe lucruri greșite pe care le făcuse odată, făcând din țânțar armăsar și mult din puțin, spunând, de exemplu, că Jörg Liebich ar fi pretins că își iubește aproapele ca pe sine însuși și totuși tăiase colțul de pâine, care-i plăcea cel mai mult, în timp ce ce aproapele lua restul pâinii. Liebich a răspuns că frații săi deja l-au mustrat și disciplinat despre astfel de lucruri și de atunci purtarea sa s-a îmbunătățit, iar el nu va deznădăjdui. Într-un sfârșit, diavolul nefiind în stare să obțină vreun succes, l-a lăsat mai mult sau mai puțin în pace. Aici putem vedea cum lucrează diavolul.

Pentru a furniza mai multe tentații, diavolul lucra prin copiii săi la fel de bine ca în persoană. Unul dintre copilașii săi a venit deghizat pentru a-l vizita pe Liebich în închisoare, recomandându-se ca Dr. Weber.15 Odată a venit îmbrăcat ca un frate și se purta ca unul, spunând, ”Domnul să fie cu noi, drag frate,” și dându-i salutul păcii. Această viclenie avea rolul de a-l dezorienta, dar Liebich l-a întrebat cine era și de unde venea. Când i-a răspuns că a venit de la biserica lui Dumnezeu din Moravia, Liebich s-a interesat cum mergeau treburile acolo. El i-a spus că biserica-comunitate și toți frații au fost alungați și împrăștiați și nici un frate nu a mai rămas împreună cu altul. S-a terminat de tot cu ei. La aceasta, Liebich a văzut prin înșelăciune, l-a certat pentru reaua lui credință, acum destul de evidentă și l-a expediat cu sfaturi pline de gravitate, care i-au dat destul de gândit pentru o perioadă lungă de timp.

Pe deasupra acesteia, pentru a umple urciorul tentațiilor sale și a nu omite nimic, nelegiuita speță a Satanei a pus o soră lângă Liebich în închisoare, a legat-o de piciorul său și i-a lăsat împreună pentru o perioadă lungă de timp. Ea, de asemenea, a fost întemnițată pentru credința sa, o femeie tânără și frumoasă pe nume Ursula Hellrigel.16 Este ușor să îți imaginezi ceea ce ar fi vrut să vadă diavolul și acoliții săi, dar celor doi le-a fost frică de Dumnezeu și nu au cedat tentației. Această Ursula Hellrigel a scris o cântare pe care încă o avem. De asmenea, în timpul întemnițării sale, Jörg Liebich, a scris mai multe cântări care încă sunt cunoscute și cântate în biserică.17

Liebich știa în avans ziua în care el va fi eliberat, dar nu și care an. Când acea zi a trecut, el a știut că va mai trebui să rămână în închisoare încă un an. Mai târziu a fost eliberat chiar în acea dată și s-a întors la biserică. După un timp a adormit în Domnul la Bohuslawitz, lângă Gaya.18 Ursula Hellrigel a fost eliberată mai târziu prin intervenția lui Dumnezeu, cu credința și conștiința sa nevătămate. A venit la biserica-comunitate și a adormit în Domnul.

În același an 1544 la Schakwitz, fratele Walser (Baltazar) Maierhof cel bătrân (din Niedervintl), Hans Gütten și Cristian Häring au fost confirmați în slujba treburilor temporale de către bătrâni punându-li-se mâinile pe cap.

1545

În 1545, am cumpărat o casă și tot mobilierul necesar la Rakschitz19 lângă Kromau, prin Hans Greckenhofer, Melhior Kellner sau Zimmermann (un tâmplar) și Hans Klampferer ca reprezentanți ai noștri. Am pregătit-o și am trăit acolo.

Pe 16 februarie în acel an, Bärtel Riedmair sau Schlesinger (silezianul), Fabian Fitz, Martin Voyt și Iacob Heusler au vorbit cu frații noștri în Domnul și s-au alăturat nouă.

Bärtel Riedmair a fost înainte un slujitor al Cuvântului în Frăția Gabrielită, dar atunci el și alții au experimentat căile dezordonate și atitudinile lui Gabriel Ascherham, slujitorul lor (care a fost exclus și pus sub interdicție de către biserica-comunitate a noastră). Gabriel făcea să circule o carte printre oamenii săi în care a scris, ”Dacă mă întreabă oricine dacă botezul nou-născuților este greșit, voi răspunde că nu. Dacă vrea să știe motivul, voi spune că nu există unul.” El a adăugat că până când motivul va fi cunoscut, botezul nou-născuților ar trebui întrerupt din pricina folosirii sale greșite.

La un moment dat a plătit proprietarului o chirie mai mare pentru o casă, astfel că dacă un război va veni, el să fie scutit [de taxe].

De asemenea el a făcut o cupă, iar când se desfășura momentul de aducere aminte a lui Hristos în greșitul și superficialul lor spectacol, unul dintre bătrânii săi ducea cupa în manieră papală, cu un material înfășurat împrejurul ei ca și cum ar fi fost sfântă și nu putea fi atinsă cu mâna goală și li se dădea fiecăruia să bea din ea. El chiar a susținut că această pâine și vinul erau hrană și băutură spirituale.

Odată l-a disciplinat pe Bärtel Riedmair din pricina unei haine de blană și i-a luat serviciul, deși Gabriel însuși avea două haine și mai bune. Conform lui Gabriel, nimeni nu trebuie să îl eclipseze în acest sau alt privilegiu, din moment ce nici unul nu îl egala în daruri – ca și cum acestea le-ar fi obținut el singur și nu le-ar fi primit. Și totuși el nici măcar nu avea ceea ce ar fi trebuit să aibă.

Acuma chiar dacă Gabriel l-a îndepărtat pe acest Bärtel de la serviciul său, nu avea niciun motiv întemeiat să îl excludă. El a scris grupului din Silesia, unde Bärtel fusese slujitor, spunându-le că la un moment dat Bärtel a făcut ceva greșit, astfel că a fost îndepărtat de la serviciul său, dar că aceștia nu trebuie să se intereseze mai în amănunt de chestiune.

1 Despre cântările lui Hans Zimmerauer, vezi Wolkan, Lieder, 40. De asemenea vezi ME, IV, 1139; Martyrs Mirror, 455; Beck, 148-149.

2 Rakwitz (Rakvice) și Saitz (Zaječi), sate parohiale la nord-est de Nikolsburg (Mikulov), la nord de Eisgrub (Lednice), acestea aparținând nobililor de Lipè. În ambele locuri, Jan de Lipè a cedat pământ și suprafețe de fermă hutteriților. Zeman, Topography, #128, #134.

3 Gurdau (Kurdějov), nord-est de Auspitz (Hustopeče), aparținea de nobilii de Lipé. Beck, 168 n. 2; Zeman, Topography, #45; ME, II, 612.

4 Cât despre Leonard Roth ca și scriitor de cântări, vezi Wolkan, Lieder, 173; Beck, 149.

5 Cântările lui Hans Amon sunt în LdHBr, 115-120; de asemenea vezi Wolkan, Lieder, 178 n.2. Printre scrisorile lui Amon sunt următoarele, scrise fraților săi întemnițați: 1) prizonierilor de la Mödling, 1537; 2) prizonierilor aflați în captivitate la Falkenstein, 1539; 3) fraților dispăruți din Trieste, 1540; 4) fraților ”din Trieste sau de la mare,” 1540. Șaptesprezece din scrisorile lui Amon se află în Codex A b 5, fol. 1-122, Biblioteca Universitară din Budapesta. Vezi Friedmann, Schriften, 105; Beck, 150; ME, I, 99-100; de asemenea vezi deasupra, p. 188 n.3.(!)

6 Despre conducerea lui Lanzenstiel cu ajutorul lui Petre Riedemann, vezi Williams, Radical Reformation, 670-673.

7 Și în codicele ”1580” și în cel ”1581” al acestei cronici, tabelul martirilor are nouă coloane, lăsând spații goale între coloane și câteva coloane goale la sfârșit, poate că pentru adaosuri ulterioare. Pe fiecare pagină există un verset din Biblie (incluzând aceste trei citate) acesta fiind situat vertical între două coloane.

8 Locurile marcate cu un asterisc nu au putut fi identificate.

9 Ulrih Hofer, de asemenea numit Ulrih Gschäll, era unul dintre aceia care scăpaseră de galerele de la Trieste. De asemenea vezi dedesubt, p. 483 (!); Beck, 274.

10 După cum scrie Beck, 152 n.1, numele ”Frăția Elvețiană” se aplică 1) rebotezaților elvețieni stabiliți în Palatinat și lângă Bad Kreuznach și 2) fraților de la Nikolsburg, Moravia, care n-au mai avut un conducător de la moartea lui Hubmaier și care s-au stabilit în Pergen, Pollau, Wisternitz, Voitelsbrunn, Tasswitz, Urbau, Jamnitz, etc. În timpul persecuților din 1535, congregațiile Frăției Elvețiene au dispărut aproape în totalitate. Întărite de noi sosiți din Germania, s-au adunat din nou la Pollau, Muschau, Znaim, Tasswitz și în alte locuri și treptat s-au unit cu Hutteriții. Hans Klöpfer (vezi mai jos) a fost de timpuriu un conducător al Frăției Elvețiene din Pollau în 1543; în 1591 încă mai existau în Znaim; chiar și în 1618 încă mai avea o comunitate mică într-o suburbie Eibenschitz-ului, pe atunci un sanctuar pentru toate bisericile libere. Vezi H. S. Bender, ”Frăția Elvețiană,” ME, IV, 669-671. Pentru diversele orașe și sate menționate, vezi Index-ul și Zeman, Topography.

11 Cât despre Hans Klöpfer, vezi ME, III, 206 (Feuerbach, un oraș la nord-est de Stuttgart, Germania); Beck, 153. Pollau (Pavlov), la nord de Nikolsburg (Mikulov), era proprietatea lui Leonard de Liechtenstein.

Mayberg-ul (Děvín) este un munte ce aparține de dealurile Pollau (Pavlovské Vrchy), o culme cam de 520m, în a cărui peșteri sau ”scobituri” și-au găsit refugiu în timpul persecuților de mai târziu. La capătul estic al culmii se află ruinele castelului Maidburg sau Maidstein (Dívčí Hrady). Zeman, Topography, ”Mayberg,” #78; ”Pollau,” #114.

12 Lundenburg (Břeclav), oraș de pe râul Dyje lângă granița cu Austria, deținut de nobilii von Zerotin până la 1620. O capitală provincială a secolului al XIII-lea, este unul dintre cele mai vechi orașe din Moravia. Hussiții se stabiliseră la Lundenburg în 1426. Zeman, Topography, #76; ME, 414.

13 Prima întemnițare a lui Hans Mändel s-a petrecut în anul 1537 (nu în 1536), chiar după botezul său; vezi Beck, 134-135. Cât despre ultima întemnițare și execuția sa în 1561, vezi dedesubt, pp. 372-375(!); ME, III, 454-455.

14 Castelul Vellenburg este o ruină acum. Cât despre Jörg Liebich, vezi ME, III, 337; Martyrs Mirror, 466-467; Beck, 155-158; Mecenseffy, Österreich, III, 500-501.

15 Pseudonim de-al Dr. Gallus Müller, predicator al curții la Innsbruck; de asemenea vezi mai jos p. 170(!).

16 Ursula Hellriger, o fiică de agricultor din zona Petersberg din valea superioară a Inn-ului, avea șaptesprezece ani în 1538, când a fost întemnițată pentru credința sa în turnul Petersberg. De acolo a fost transferată la închisoarea în care se afla Liebich de la castelul Vellenburg și într-un final la Kräuterturm în Innsbruck. În februarie 1544, după șase ani de temniță, a fost eliberată când gardianul ei, Petru Müller din Silz, care s-a oferit să plătească costurile cazului. Vezi ME, II, 695; Beck, 157-158; Martyrs Mirror, 466-467; Mecenseffy, Österreich, III, 377, 522.

17 Cântarea Ursulei Hellrigel, ”Ewiger Vatter von Himelreich, Ich ruff zu dir gar inniglich” (Tată veșnic din ceruri, pe tine te chem cu cea mai mare ardoare) a fost atribuită în mod eronat Annei din Freiburg; vezi Ausbund, 209-211; Wackernagel, Kirchenlied, III, 487-488; Wolkan, Lieder, 178.

Dintre cântările lui Liebich doar una s-a păstrat; vezi LdHBr, 120-121: ”Zum ersten preis’ ich meinen Gott” (Mai presus de toate l-aș lăuda pe al meu Dumnezeu).

18 Bohuslawitz (Bohuslavice), un sat parohial de lângă Gaya (Kyjov), la nord de Göding (Hodonín), Moravia, partea din proprietatea Butschowitz. În 1544, proprietatea se afla în posesia judecătorului districtual, contele Václav de Boskovice; vezi deasupra p. 159 (!)n.; Zeman, Topography, #16.

19 Rakschitz (Rakšice) la periferia Mährisch Kromau-ului (Moravský Krumlov) la sud-vest de Brno. M. Kromau era centrul unei mari proprietăți deținută de trei sute de ani (1320-1620, cu întreruperi scurte) de către casa de Lipé, care a protejat hussiții, cât și piccarzii și alte grupuri, atât la M. Kromau, cât și în orașul vecin Eibenschitz (Ivančice).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s