Castelul Falkenstein, deportarea spre galere, evadarea, 1539-1540, Cronica fraților hutteriți (65)

Continui aici publicarea pentru prima dată în română a Cronicii fraților hutteriți. Ne apropiem de un sfert deja tradus.
cronica
Despre hutteriți se știu multe lucruri, au o istorie fascinantă, plină de învățăminte.
Legat de episodul de astăzi (pe care l-am notat cu 65. e o numerotare arbitrară) despre acest episod este un mic film făcut de urmașii hutteriților chiare acolo unde s-a întâmplat.


Și acum urmează episodul de azi al textului cronicii:

Înspre primăvara aceluiași an, frăția a decis să îl trimită pe Cristoph Gschäl să viziteze biserica din Austria superioară și apoi să se întoarcă în Stiria și în Carintia, ceea ce a și făcut, dar cu rezultate mici.

De asemenea s-a decis în unanimitate de către biserica lui Dumnezeu ca Leonard Lanzenstiel1 (sau Seiler) să fie numit în slujba Cuvântului. Curând după aceea a fost confirmat punându-i-se mâinile peste el și a fost trimis la Tirol unde a dus binecuvântări și mântuire la multe suflete.

Cristoph și Leonard împreună cu aceia de care erau acompaniați au fost încredințați harului lui Dumnezeu cu rugăciuni înfierbântate și după ce și-au luat rămas bun au plecat spre Linz. În timp ce s-au întâlnit cu tovarășii credincioși de acolo, au primit scrisorile citate mai sus de la Petre Riedemann din Hesse. Apoi Leonard și-a continuat drumul în Tirol, în timp ce Cristoph a vizitat biserica din Austria superioară și apoi a călătorit în Stiria, așa cum fusese instruit.

Toți credincioșii au fost bucuroși când aceste vești din Hesse au ajuns la Hans Amon și la biserică. Curând frăția i-a cerut lui Hans Gentner să meargă la Württemberg, la grupul care îl trimisese la biserică mai devreme. S-au rugat intens lui Dumnezu în timp ce el pornea în călătoria sa. Și-a îndeplinit sarcina cu bucurie și cu frică de Dumnezeu și a ajutat mulți să găsească mântuirea și binecuvântarea eternă.

Pe vremea aceasta, biserica din Austria și Moravia nu avea slujitori, învățători sau predicatori pentru a proclama Cuvântul lui Dumnezeu în afară de Hans Amon și Ulrih Stadler. Aceștia doi, în concordanță cu harul ce le-a fost dat, și-au pus toate forțele în această sarcină. Ca și păstori devotați, ei au învățat credincioșii să urmeze calea adevărului și cu inimi oneste au ajuns la Dumnezeu.

După ce Leonard Lanzenstiel a vizitat cât de mulți oameni temători de Dumnezeu se putea în Tirol și a muncit din greu să strângă sfinții pentru Domnul, s-a întors bucurs în toamnă la biserica-comunitate. A adus cu el mulți care și-au predat viețile lor lui Dumnezeu. Dar soția lui Leonard, Apollonia, a fost arestată și dusă la Brixen. Deoarece a rămas neclintită în credința în Hristos și a refuzat să se dezică, ea a fost înecată.

Puțin mai târziu, de ziua sf. Martin [11 noiembrie], Cristoph Gschäl și însoțitorii săi s-au întors din Carintia și Stiria la biserica-comunitate a lui Dumnezeu. În săptămâna de după ziua sf. Nicolae [6 decembrie], Petre Riedemann s-a întors de la Hesse la Steinebrunn în Austria, neștiind că guvernatorul a deportat frații. A găsit doar surorile și copiii. Inimi au fost frânte și era o mare tristețe. De asemenea, Hans Gentner s-a întors de la Württemberg în acest copleșitor dezastru al bisericii-comunitate a lui Dumnezeu.

Începutul acestui timp al mâhnirii este descris în ce urmează. Când Dumnezeu a dorit să își sporească gloria sa și prosperitatea credincioșilor, i-a pus pe aceia care se adunaseră în numele său la o încercare riguroasă, așa cum aurul este testat în foc. Aceasta a fost pentru a verifica ce era în inimile lor, astfel că statornicia credinței lor să fie vizibilă în ei ca la copiii lui Dumnezeu. În același timp răutate șarpelui bătrân s-a arătat prin intermediul falșilor săi profeți, care l-au pus la încercare pe regele Ferdinand (prin aceeași modalitate prin care diavolul la pus l-a încercare pe Iov), împuiându-i urechea cu acuzații false împotriva bisericii lui Dumnezeu. L-au tot zorit până când, într-un final, a făcut așa cum vroiau ei și și-a trimis mareșalul de la Viena împreună cu guvernatorul și niște călăreți, care au ajuns fără vreun avertisment la Falkenstein.2 Luând o gloată netrebnică cu ei, au atacat comunitatea creștină din Steinebrunn seara târziu pe 6 decembrie 1539. Au închis toți bărbații pe care i-au putut găsi într-o cameră, femeile și fetele într-o alta. Au postat santinele și au făcut mare zarvă, jefuind tot ceea ce puteau.

Cel mai mult doreau să captureze bătrânii și slujitorii bisericii, sperând să obțină mari sume de bani și bunuri de la ei, astfel jefuindu-i pe cei săraci fără să se gândească că Dumnezeu se va răzbuna printr-o pedeapsă aspră. Deși oamenii pe care îi căutau erau în casă, Dumnezeu în providența sa i-a salvat pe frați de la gloata aceea fără de minte.

Nedorind să lase nici măcar puțină mâncare pentru văduve și orfani, au căutat în fiecare colț, dar nu au putut găsi nimic, pentru că Dumnezeu le-a răstălmăcit toate planurile și le-au transformat eforturile lor în pură stupiditate. În timpul infamului raid, cei bolnavi, copiii și gravidele au fost cuprinse de groază, temându-se pentru viața lor. Frații și surorile care erau sub cheie s-au pregătit să își dea viețile lor pentru Dumnezeu, murind prin ardere sau de sabie.

În aceeași seară, în mijlocul nenorocirii, mai mulți oameni au sosit de la filipiți să vadă bazele după care trăia biserica-comunitate de la Steinebrunn.3 Ei au fost printre cei 150 de frați capturați și duși sub escortă la castelul Falkenstein.4 Printre captivi se aflau și unii care încă nu fuseseră botezați și alții care au deviat de la adevăr și căutau să se mântuiască. Când au ajuns cu toții la castelul Falkenstein, frații s-au întâlnit afară cu toți aceia care făcuseră legământul de credință și i-a întrebat ce vor face aflându-se într-o situație atât de grea. Cu multă dragoste le-au explicat că de dragul mărturiei și-ar pune viețile în mâinile lui Hristos pe timp de suferință, indiferent de orice frică sau nevoie ar putea să întâmpine, frații i-ar considera ca tovarăși moștenitori ai regatului lui Dumnezeu, având siguranța că Dumnezeu ar fi milostiv față de ei. Frații au adăugat că prin ajutorul lui Dumnezeu oricare dintre ei ar trebui să-și recapete libertatea și să se întoarcă la comunitate, apoi biserica avea autoritatea de la Dumnezeu să aducă în discuție situația personală a fiecăruia în concordanță cu ordinea bisericii. Între timp, frații i-ar informa pe bătrânii de acasă cu tot ceea ce ar fi dorit, transmițându-le după aceea decizia bisericii. Toți bărbații și-au dat acordul cu entuziasm. Erau plini de bucurie și mulțumire față de propunere și au primit-o ca un cadou de la harul lui Dumnezeu.

Imediat, un raport scris a fost trimis bisericii și o scrisoare a venit imediat înapoi spunând că toți credincioșii au căzut de acord ca: Din moment ce aceia care nu au devenit încă membrii ai bisericii conform cu ordinea divină (pentru motive valide în ochii lui Dumnezeu) erau acum o minte cu biserica și erau pregătiți să depună mărturie pentru adevăr, să sufere împreună cu frații și să își pună în pericol propriile vieți, ar trebui să li se ofere cu bucurie recunoaștere ca și tovarăși credincioși.

Când decizia bisericii li s-a adus la cunoștință, cu dragă inimă s-au încredințat pe ei înșiși Domnului, dovedindu-se răbdători în toată aceea tristețe, oferind bună mărturie în fața mai multor martori, așa cum alți credincioși făcuseră.

Între timp, regele Ferdinand și-a trimis mareșalul, mai mulți savanți și preoți, precum și călăul ca al lor ”mare preot” și ajutor. Au folosit zilele creștine (un lucru rar făcut oriunde) pentru a-și începe tratamentul lor malițios al martorilor captivi pentru adevăr. Pe unii i-au interogat sub tortură cu privire la credințele lor de bază și speranțe și pe unde își țineau comorile. Credincioșii au mărturisit în unanimitate că Hristos Mântuitorul era unica lor speranță și cea mai dragă comoară a lor, prin care au obținut mila Tatălui.

Torționarii lor i-au întrebat despre multe alte aspecte, cu intenția de a le predica și a-i converti. În special s-au învârtit în jurul euharistiei, ridicând-o în slăvi, încercând să îi facă pe prizonieri să creadă că sângele și carnea lui Hristos era prezentă în ea, că acestea erau ”Domnul nostru Dumnezeu.” Frații au răspuns că era un idol prostesc și că ei aveau o concepție întreagă diferită a Cinei Domnului, decât cea sucită folosită de către adversarii lor pentru a înșela lumea. După ce au auzit aceasta și după multe alte mărturii de credință, emisarii regali s-au întors la Viena, iar frații au rămas întemnițați la castelul Falkenstein.

1540

În 1540, mareșalul regal a venit la Falkenstein însoțit de un călăreț cunoscut ca și Lang Hans (Hans cel Înalt), guvernatorul și alți călăreți înarmați. Au interogat frații întemnițați unul câte unul. Toți cei care au refuzat să fie de acord cu ei și se țineau tare de adevăr erau legați în perechi cu cătușe de fier, mâinile lor fiind înlănțuite împreună.

Când se auzea că prizonierii erau să fie trimiși la mare, multe surori în credință au venit la castelul Falkenstein. Unele dintre ele erau soțiile fraților, altele erau prieteni sau rude. Au îngenunchiat împreună, rugându-se cu ardoare Tatălui lor, cel mai măreț Dumnezeu, pentru protecția de toate păcatele și răutatea de pe pământ sau de pe mare și pentru inimi neclintite care rămân credincioase adevărului până la moarte.

După ce s-au rugat, însoțitorul mareșalului, Lang Hans a dat ordine tuturor să se pregătească de plecare. Au plecat vărsând multe lacrimi amare, încurajându-se unul pe celelant să se țină bine de Domnul și de adevăr. Fiecare l-a încredințat pe celelalt protecției milostive a lui Dumnezeu, neștiind dacă se mai vor vedea vreodată pe acest pământ. Fiecare să gândească el singur ce nenorocire mare a fost ca soții să fie despărțiți de soțiile lor, și tații să își lase micuții lor copii în spate. Adevărat că sângele și carnea nu pot, dar Dumnezeu îi va căuta pe aceia care provoacă asemenea tristețe și îi pedepsește cu asprime.

Rămasul bun a reprezentat o scenă atât de tristă că nici măcar mareșalul regal și unii din oamenii lui nu își puteau stăvili lacrimile. Când totul a fost gata și escorta a sosit, credincioșii au fost trecuți prin poartă doi câte doi, ei crezând cu putere că Dumnezeu îi va proteja. Atunci au pornit nouăzeci de oameni, după ce au fost întemnițați pentru șase săptămâni și jumătate.

Surorile au trebuit să rămână în urmă în castel. S-au urcat pe zid și, având inima ruptă de durere, priveau după frații lor, de care erau legați prin dragoste divină, până când nu se mai puteau zări. Apoi, au fost trimise de la castel acasă.

Acei frați care nu au fost duși la mare pentru că erau slabi sau bolnavi sau prea tineri erau ținuți în castel. Mai mulți băieți tineri au fost dați unor nobili austrieci, dar aproape toți s-au întors la biserică. Frații mai mari au rămas în castelul Falkenstein până când Dumnezeu în îndurarea lui i-a condus afară.

Cu aceea ocazie, domnul Hans Fünfkirchen, a jurat că va amplasa o inscripție deasupra porții castelului, în care să fie scris că de când a fost construit acel loc, nu au mai fost în el atât de mulți credincioși la un loc, dar cel mai probabil că a uitat să facă asta. În ciuda sinelui său, a trebuit să fie martor la adevăr.

Această mare tristețe s-a pogorât asupra credincioșilor pentru că ei mărturiseau împotriva papei și a preoților, împotriva vieților lor păcătoase și a întregului sistem idolatru, zicând că Dumnezeu îi va pedepsi cu asprime pentru nelegiuirile lor și îi v-a lăsa să moară în păcatele lor. De aceea, regele Ferdinand a împuternicit gloata preoților însetată de sânge să facă ceea ce doreau cu prizonierii. Preoții au fost rapizi în luarea deciziei că frații meritau să moară, că nu puteau fi tolerați pe pământ, ci ar trebui trimiși pe mare să se vestejească și să sufere mult ca și sclavi la galere. Trebuiau să fie dați pe mâna amiralului flotei Andrea Doria5 pentru a fi folosiți în cadrul flotei sale de nave de război care lupta cu turcii și cu alți dușmani. Chiar pe când frații erau transportați cu ajutorul violenței și întemnițați, i-au avertizat pe agenții regelui că nu vor vâsli măcar o dată pentru a fi de folos războiului și jafului. Pe pământ, ori pe mare, au refuzat să fie parte în răutate și în păcat împotriva lui Dumnezeu deoarece inimile lor respingeau toate păcatele. Dumnezeu în puterea sa de neînvins îi va proteja pe mare așa ca și pe uscat și îi va ține în harul său.

Cu toate acestea, oamenii regelui au primit instrucțiuni severe ca prizonierii să fie târâți sub pază din tribunal în tribunal. Astfel că acești martori ai adevărului au fost aduși în fața magistraților din orașe și sate, unde au trebuit să dea piept ostilității și să sufere neajunsuri. Dar Dumnezeu întotdeauna are mijloace de a oferi har oamenilor săi. Frații au putut să se roage lui Dumnezeu în fiecare dimineață și seară fără să fie opriți de cineva. Orice frate care primea cuvinte de mângâiere sau încurajare de la Dumnezeu putea vorbi fără frică, astfel aducând alinare fraților săi. Credincioșii erau adânc recunoscători pentru acest dar special și mila lui Dumnezeu.

Aceasta printre alte lucruri au adus o schimbare în atitudinea oamenilor privitoare la ei în mai multe locuri, rezultând în a fi priviți cu simpatie în loc de a fi luați drept criminali, ca atunci când au sosit pentru prima oară. În afara de asta, soldații care îi însoțeau deseori vorbeau pentru ei și îi încurajau să dea mărturie pentru credința lor în cântări și prin alte mijloace, în loc de a trece prin orașe în tăcere.

În acest fel, trupa de credincioși era dusă ca o turmă de oi prin oraș și la sat înspre mare și Trieste, prima dată de la castelul Falkenstein la Viena, apoi la Neustadt, Schottwien, peste Semmering la Bruck an der Mur și în jos spre Graz, la Leibnitz și Marburg (Maribor) și înspre Cilli (Celje), apoi la Stein (Kamnik) în Carniola, peste râul Sava la Laibach (Ljubliana), pe cursul superior al râului Laibach și într-un final la Trieste.

În tot acest timp, frații au îndurat foamete și mari lipsuri, fiind hrăniți cu pâinea fricii și cu apele tristeții.

Aceea a fost calea prin care Dumnezeu a ales să își descopere adevărul oamenilor care încă se aflau în ignoranță, să fie auzit ca sunetul unei mărețe trompete. Dumnezeu întotdeauna a furnizat căi de a găsi harul pentru a trage oamenii din calea răului, ca în acest caz. Când credincioșii treceau prin mai multe locuri unde se auzeau limbi stranii, iar oamenii nu auziseră niciodată adevărul, au găsit pe câțiva în sudul Austriei, Carniola și în nordul Italiei care au fost mișcați de mărturia lor pentru a-l căuta. Un număr de oameni au îmbrățișat adevărul și îl slujesc pe Dumnezeu cu inimi sincere până în ziua de azi.

Cât despre răul tratament pe care l-au primit prizonierii în mai multe locuri – cum au fost bătuți sau tratați cu asprime, cum erau legați unul de altul cu frânghii și lanțuri – nu e nevoie ca toate acestea să fie descrise. Toată lumea își poate imagina că tot ce se petrece în astfel de locuri e departe de a fi plăcut. Dar deși a fost o experiență îngrozitoare, Dumnezeu întotdeauna i-a alinat pe frați în inimile lor.

Chiar și în vremuri de mari tristeți, Dumnezeu nu și-i uită pe ai lui. El le-a dat la câțiva prizonieri imbolduri interioare de speranță și încredere că Dumnezeu le va arăta o cale să scape. Au vorbit despre aceasta împreună în frică de Dumnezeu. Deși erau determinați să sufere și să moară pentru adevăr mai degrabă decât a lua parte la ticăloasă piraterie, aveau toate motivele să continue să ofteze și să pledeze că Dumnezeu ar putea să-și arate cinstea în ei.

Pe când se rugau, Dumnezeu le-a arătat că ar trebui să cadă de acord între ei cum cei puternici vor avea grijă de cei slabi și cum să se ajute unul pe celelalt. Deși aveau puțină mâncare, aveau încredere că Domnul le va furniza cele necesare, astfel să nu fie nevoiți să cerșească sau să caute pâine. În cea de-a doisprezecea noapte în Trieste cu toții au fost dezlegați. Au ieșit din închisoare, și Dumnezeu le-a arătat un loc unde în decurs de o oră cu toții au putut să se coboare cu ajutorul frânghiilor. Frânghiile care îi legau și în care au fost conduși în închisoare slujeau acuma la evadarea lor. Astfel că orice planuri rele au oamenii nelegiuiți pentru credincioși, Dumnezeu le schimbă în bine pentru oamenii săi.

Mulțumită intervenției lui Dumnezeu, au scăpat de dușmanii lor. Cu toate santinelele agere puse de nelegiuiți pe zidurile orașului, Dumnezeu le-a preschimbat precauțile lor în nebunie: el le-a arătat fraților un loc chiar lângă căsuța santinelei de pe zid. Când toți, bolnavi și sănătoși, erau pe cealaltă parte a zidului, au îngenunchiat să îi mulțumească și să îl mărească. De asemenea, Domnul le-a pregătit calea pentru majoritatea dintre ei să se întoarcă la biserica sfinților din Moravia, umplându-se inimile lor cu bucurie și cu pace.

Totuși, doisprezece dintre ei au fost prinși în nemiloasa urmărire ce a avut loc în continuare. Au fost dați pe mâna lui Andrea Doria, amiralul împăratului pentru război naval și au fost duși la galere cu intenția de a fi folosiți la vâsle. Dar credincioșii erau determinați să își riște viețile, să fie mai degrabă biciuiți decât să își folosească mâinile la vâslit. Încă nu știm cu exactitate cum care a fost sfârșitul fiecăruia, dar dacă au rămas credincioși în Domnul cu siguranță că nu le-a mai rămas multe zile senine.6 Frații pe care Dumnezeu i-a răscumpărat s-au întors la biserica din Moravia în a patra duminică din Postul Mare în 1540. Au fost primiți cu mare bucurie și recunoștință ca un cadou de la Dumnezeu.7

Înainte de aceasta, biserica-comunitate a fost forțată să părăsească Schakwitz-ul, dar în anul 1540 au primit permisiune de la domnul mareșal de Mährisch Kromau să înceapă să construiască din nou și să strângă credincioșii acolo. La Întâmpinarea Domnului [2 februarie] din acel an, Mihai Matschidel și Blasius Tischler (amândoi slujitori pentru treburi de zi cu zi) au cumpărat casa mare de la Schakwitz în numele nostru pentru a doua oară de la persecuția din 1535, de la un cetățean din Brünn numit Schleicher. Au aranjat-o din nou, ca și alte două case care intraseră în posesia noastră pe timpul acela când oameni din Schakwitz ni s-au alăturat. Mai târziu ni s-a dat posesia legală a altor câtorva case.

Pentru a construi casa lui Dumnezeu cu ai săi aleși, Dumnezeu le-a dat slujitorilor săi curajul și ardoarea pentru a trimite frați în diverse direcții. Un zel arzător pentru adevăr era acum aprins printre oameni prin intermediul mărturiei formate în timpul problemelor din trecut de la Steinebrunn atrăgându-i pe aceștia înspre credincioși, care purtau crucea ca semn al victoriei pe al lor stindard pătat de sânge. Pe vremea lui Faraon, care a dat ordin ca toți băieții să fie uciși la naștere, sperând să slăbească poporul lui Israel, Dumnezeu i-a dat peste cap planurile, iar israeliții au crescut în număr până când pământul roia cu copiii lor. La fel, intenția regelui Ferdinand de a extermina copiii lui Dumnezeu prin trimiterea fiecărui bărbat la mare a slujit doar la sporirea numărului lor.

În acest același an 1540, adunarea Domnului a trimis frați în călătorii misionare. Leonard Lanzenstiel a fost trimis din nou în Tirol, Cristoph Gschäl în Stiria și Carintia, iar Petre Riedemann la Hesse.8 Hans Gentner a fost trimis în Suabia inferioară și la Württemberg. Din toate aceste locuri, Dumnezeu a adus mulți oameni la biserica sa, care s-a răspândit într-o bună parte din Moravia.

Și totuși Satana întotdeauna se află în preajma celor credincioși pentru a-i împiedica să facă lucrarea lui Dumnezeu [Ps. 109:6]. Acum agitase câțiva dintre credincioși să se revolte împotriva bisericii, în special pe Hermann Schmidt și alții de teapa lui, care susțineau că frații au evadat din Trieste nu prin intermediul intervenției lui Dumnezeu, ci prin a fi necredincioși, fugind de disciplina lui Dumnezeu și că aceștia ar trebui să se întoarcă în închisoarea lor. Acest grup a încercat să submineze încrederea pe care o aveau acești oameni care sosiseră de curând și să provoace o scindare în frăție.

Când biserica a opus rezistență încercării lor, au căutat alte modalități să îi facă pe oameni suspicioși cu privire la slujitorii lor. Printre alte lucruri, ei spuneau că slujitorii favorizau surorile care aveau mânecile jachetelor lor umflate (pe care le-au adus cu ele din lume pentru că aceasta era moda vremii) și că le luau cu ei în călătorii prin țară. Slujitorii le-au răspuns că fac aceasta doar pentru ca oamenii cu care se întâlnesc să se bucure împreună cu biserica în harul lui Dumnezeu. Apoi, în stupiditatea lor, Hermann Schmidt și ceilalți s-au gândit că credincioșii nu ar trebui să țină porumbeii ce zburau împrejurul caselor lor pentru hrană. Aceasta a fost contrazisă de către mărturia divină a lui Dumnezeu cum că Dumnezeu a creat mâncare pentru fiecare ființă. Obiceiul în această țară este de a mânca porumbei și nu este nimic greșit ca și credincioșii să se bucure de ei.

De asemenea, agitatorii criticau frăția pentru că slujitorii beneficiau de mâncare și băuturi deosebite.

Toate acesteau au fost puse pe tapet într-o întâlnire a frăției. Cum Hermann Schmidt și cei care-l urmau nu acceptau vreun fel de corecție, cu toții au fost excluși pentru tulburările revoltătoare provocate.

Nu cu mult după, alt membru, Hans Edelmair a început la fel, deși în mod secret, să strângă câțiva oameni iresponsabili în jurul lui și să formeze o opoziție la biserică și slujitorii ei. În curând a fost demascat ca și agitator și el și cei care-l urmau au fost excluși din biserică.

Din această cauză, cât de mulți frați au putut s-au întâlnit să se consulte fără bătrâni – slujitori ai Cuvântului și slujitori ai treburilor de zi cu zi. Recurgând la Sfânta Scriptura, și-au dat seama că aceia care slujesc Evanghelia ar trebui să primească mâncarea lor zilnică pe baza aceasta. Unui bou de treieratat nu trebuie să-i acoperi gura, iar aceia cu cea mai mare responsabilitate merită cinste dublă. Din moment ce servesc cu credincioșie frăția cu hrană spirituală, nu ar trebui să li se dea cu regret hrana pământească. Astfel că frăția și-a dat seama că era greșit să facă loc unor nemulțumiri pline de pizmă. Membrii frăției au afirmat că era drept să aibă grijă de slujitorii lor în dragoste și grijă frățească. Oricine care găsea vreo greșeală în acest fapt nu trebuia le reproșeze aceasta slujitorilor, ci ar trebui să meargă înaintea frăției pentru un răspuns.

Pe vremea aceasta, Petre Riedemann se afla în închisoare la Marburg și apoi la Wolkersdorf în Hesse.9 Când acest Hermann (menționat mai sus) a ajuns la Hesse împreună cu însoțitorii săi, care ascultau de el, unul dintre ei s-a întâlnit cu o moarte bruscă prin mânia lui Dumnezeu. La aceasta, Hermann a suferit un șoc puternic și s-a umplut de remușcări. A mers la Petre Riedemann în închisoare și i-a dezvăluit ceea ce făcuse. După multe insistențe și lacrimi, l-a determinat pe Petre să îl trimită la biserică, alinându-l prin harul Domnului și având de asemenea încredere în biserică că aceasta va cădea la pace din nou cu el, care s-a petrecut atunci. În afară de aceasta, Petre a scris o scrisoare gravă adresată bisericii, spunând că ei ar trebui să îl privească ca neinfluențat, din moment ce încă se afla în lanțuri și nu știa dacă se va mai bucura din nou de binecuvântarea bisericii. I-a îndemnat pe toți să fie foarte îngrijorați cu privire la slujitorii lor și scrisoarea pe care a trimis-o atunci sună astfel:

De la Petre, fratele vostru și prizonier al lui Hristos ca și martor al numelui său. Tuturor din Hesse, Suabia și Moravia care au găsit o credință comună împreună cu noi,dragii mei frați membrii în Domnul:

Fie ca binecuvântarea raiului, unde locuiește Tatăl în totalitatea sa, să fie întotdeauna cu voi și să vă împrospăteze ca o ploaie de seară și să vă facă virtuțile să crească verzi și pline de fruct ca o plantă, în cinstea și gloria Tatălui nostru din ceruri, invizibilul și Singurul înțelept.

Dragi frați, vă păstrez în inima mea ca și tovarăși în har, chiar și în lanțurile mele. Din cauza responsabilității mele de a reprezenta Evanghelia, nu pot să neglijez a vă scrie, având încredere că veți face ceea ce eu vă spun, din moment ce deja ați început să urmați calea Domnului și să trăiți la modul activ poruncile sale.

Este voia lui Dumnezeu pentru voi – și v-a dat al său Duh în acest scop și a pus pecetea pe voi ca și aleși cu acest semn – ca toți să fiți îndrumați de către același Duh să trăiți înaintea sa cu o inimă și o minte asemenea Fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos, Domnul nostru, care a arătat prin întreaga sa viață că avea comuniune cu Tatăl și Tatăl avea cu el. Aceasta înseamnă că Tatăl locuiește în el, iar el în Tatăl. În același fel voi ar trebui să aveți comuniune cu el, ceea ce înseamnă că el locuiește în voi, iar voi în el. Așa cum Fiul nu face nimic altceva în afară de ce vede la Tatăl său și voi, de asemenea, ar trebui să nu faceți nimic altceva decât ceea ce îl vedeți că face sau ceea ce el vede în voi. Apoi, veți fi întotdeauna parte din ființa sa; și nicio scindare, nemulțumire, răutate sau orice de felul acela nu se va mai putea trezi în voi. După aceea, Satana nu vă mai poate face rău, pentru că orice încercare de a vă accesa va fi oprită și împiedicată lui.

Prin urmare, fiți atenți la chemarea pe care ați ales-o și acceptat. Luați în considerare valoarea prețioasei comori care vi s-a oferit spre păstrare, prin care voi deveniți o preoțime regală și sfinți moștenitori. Deci, nu cruțați nici un efort în a păzi comoara eficient, pentru că este viața voastră, bogățiile voastre, siguranța voastră. Să nu vă descurajați în a sluji unul pe celelant cu dragoste și bucurie, pentru că atunci Dumnezeul dragostei și al pacei va fi cu voi. Cu cât puneți mai multă inimă și suflet în lucrarea sa, mai mult se apropie de voi; și cu cât îl slujiți mai mult, cu atât mai mult vă dăruiește al său har vouă. Prin urmare, oricine dorește să fie bogat în Dumnezeu, nu trebuie să fie zgârcit în muncă. Lăsați-l să se scuture de lenevia cărnii sale și i se va da un spirit săritor care slujește cu bucurie, o bucurie care va crește pe măsură ce va sluji. Aceia care sunt conduși de acel duh vor primi putere mai mare; vor merge și nu vor slăbi, vor fugi și nu vor obosi.

Dragi frați, nu vă scriu acestea ca și cum nu le-ați fi știut. Deja le știați din moment ce sunteți copii ai cunoașterii lui Dumnezeu. Scriu acestea cu singurul scop de a vă reînvia înțelegerea limpede în Hristos, astfel să puteți împărtăși ceea ce știți cu mai mare râvnă, lăsându-vă, prin urmare, lumina să strălucească din ce în ce mai mult. Apoi nu vă veți lăsa să fiți speriați de către opoziție, nemulțumirea și clevetirile de la aceia pe care greșit îi numiți frați, și în loc îi veți lăsa să vă îmboldească înspre mai mare ardoare, mai multă dragoste, supunere din întreaga inimă și adâncă stimă unul pentru celelalt, cel mai mult înspre slujitorii voștri, prin intermediul cărora Dumnezeu vă oferă vouă al său har.

Dumnezeu vă spune în mod expres să faceți asta și pentru că este un serviciu plăcut pentru el, diavolul țipă și se înfurie împotriva lui în totalitate prin aceia care îi slujesc. El încearcă să vă facă nepăsători și suspicioși cu privire la slujitorii voștri, ca să nu vă facă plăcere auzirea Cuvântului de la ei și Cuvântul să nu facă fruct în voi. Pe această cale, diavolul va putea să vă împrăștie și să vă târască în regatul său.

Unde ar putea el să atace mai cu forță decât aici? Ce cale mai bună este de a demola o casă decât să sapi și să scoți stâlpii care o susțin? Acum slujitorii sunt numiți stâlpi ai casei lui Dumnezeu. Așa cum spune Pavel, ”Au fost recunoscuți ca și stâlpi.” Credinciosa Iudita a spus, ”Voi, bătrâni de care depind viețile oamenilor.” Astfel că el, diavolul, caută cel mai potrivit loc în care să atace și spune, ”Un păstor adevărat își pune viața în pericol pentru oi; dar când apar probleme, slujitorii fug de voi, astfel că ei sunt salariați și nu păstori.” Mai mult decât atât: ”Ei mânâncă singuri și din ce e mai bun. Vă învață comuniunea bunurilor, dar ei nu o respectă.” Cu acestea și cuvinte asemănătoare încearcă diavolul și ajutoarele sale să vă înșele și să vă încâlcească în conștiințele voastre, precum și să vă facă refractari în a face binele. Blestemați să fie aceia care îi ascultă!

Dragii mei copii, nu scriu acestea deoarece cred că sunteți neglijenți în ceea ce privește această chestiune, pentru că știu că voi însuși sunteți gata să procedați așa. Dar pentru a preveni ca vreunul dintre voi să slăbiți din cauza injuriilor, vă cer vouă, dragi frați, să luați în considerare severitatea pe care o are Dumnezeu cu acei oameni și bunătatea sa față de voi, care până în prezent au continuat în ceea ce este bine. Aveți-i în considerare pe cei care i-au pizmuit pe slujitori. Ce li s-a dat de către biserică: există unul singur care a rămas cu neclintire în adevăr? A fost vreodată Dumnezeu mulțumit de oamenii care îi desconsiderau pe slujitorii lor în loc de a-i găsi demni de cinstea hărăzită lor de către Dumnezeu? N-au decăzut toți în zădărnicie și nu s-au conformat lumii din nou? Voi, cei care ați menținut respectul pentru slujitorii voștri ați rămas cu statornicie în adevăr, iar Domnul v-a însoțit până în ziua de azi. De ce a fost așa? Pentru că i-ați ținut decretele și i-ați prețuit darurile mult. Domnul, care cunoaște asta, v-a dat cele mai bune daruri (pentru că le-ați meritat mai mult decât mulți alții), retrăgându-le de la alții care le disprețuiau, nefiind așadar vrednice de ele. Un om care prețuiește darurile pe care Dumnezeu i le oferă va primi din ce în ce mai multe, dar cineva care disprețuiește aceste daruri i se vor lua de la el deoarece este nevrednic.

Astfel că dragi frați, continuați cum ați început. Nu fiți conduși în direcția greșită de către vorbărie lumească, ci cinstiți-vă slujitorii și Domnul întotdeauna va fi cu voi, așa cum a fost până acum și vă va crește binecuvântările cerești. Dacă unii se simt ofensați fiindcă nu înțeleg sau sunt persoane prea simple, veți fi în stare să îi învățați ceea ce este corect, iar ei vor fi dornici în a învăța să urmeze calea corectă. Unde nu e așa, știind că inimile lor sunt împietrite și că niciun semn sau minune îi va ajuta mai mult decât i-a ajutat lui Faraon; asemenea oameni vor sfârși asemenea lui. Apoi, ca și el, trebuie să fie lăsați să meargă pe drumul lor. Dar nu trebuie să lăsați pe oricine să vă oprească din a face fapte pline de dragoste fraților și surorilor voastre, în special pentru aceia care vă conduc, pentru că aceea este voia Domnului. Prin urmare, ”Iată, Copilul aceste este rânduit pentru prăbușirea și ridicarea multora în Israel și să fie un semn care va stârni împotrivire.”

Nu este adevărat, dragi frați, că un bărbat care i se opune poruncii Domnului, se opune însuși Domnului? Și porunca Domnului este: ”Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciți de îndoită cinste.” Luați în considerare: A dat Domnul vreodată o sarcină fără să stabilească plata pentru care sarcina să fie îndeplinită? Dacă a făcut așa pentru alte sarcini, nu cu cât mai mult pentru sarcina predicării Evangheliei? Astfel că Pavel spune, ”Dacă am semănat printre voi bunurile duhovnicești, mare lucru este dacă vom semăna bunurile voastre vremelnice?” El mai spune, ”Cine paște o turmă fără și nu mânâncă din laptele turmei?”Spun acestea dintr-un punct de vedere omenesc? Nu spune Legea același lucru: ”Să nu legi gura boului care treieră grâul”? Pentru bou se îngrijorează Dumnezeu? Nu este zis mai degrabă pentru noi?

În toate acestea, dragi frați, aveți grijă să vă îngrijiți de slujitorii voștri nu doar din dragoste, ci și pentru că este datoria voastră. Dacă clevetitorii vă spun, ”Dacă ei mânâncă la fel ca toți ceilalți, încă se bucură de la laptele turmei. Asta nu înseamnă că trebuie întotdeauna să le dăm ce este cel mai bun.” Dragii mei frați, știu ce gândiți referitor la asta, dar pentru a vă ajuta să le răspundeți clevetitorilor, vă voi arăta adevărul acestor lucruri. Așa cum este de responsabilitatea noastră să vă apărăm din pricină că sunteți inscripționați în inimile noastre, astfel că este de responsabilitatea voastră să ne apărați. În această încredere mutuală sunt cu atât mai deschis cu cât mă cunoașteți bine și vă dați seama că grija mea este doar pentru mântuirea voastră, astfel ca voi să fiți pe placul lui Dumnezeu.

Pavel ne arată într-o manieră limpede și minunată că nu există validitate în interpretările dușmanilor noștri. El spune: ”Nu știți că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte sunt hrăniți din lucrurile de la Templu și că cei ce slujesc Altarului au parte de la altar?” Astfel că Domnul a poruncit ca aceia care predică Evanghelia să își câștige traiul de la Evanghelie. Uitați-vă la ceea ce ne descoperă Pavel aici, dragi frați.

Nu a pus deoparte Dumnezeu partea bună din ofrandă pentru slujitorii templului și altarului, în loc să îi lase să mânânce la fel ca aceia care au adus ofranda? Toată grăsimea aparținea Domnului și după porția Domnului, următoarea cea mai bună era a preoților. Oamenii luau restul pentru a mânca împreună cu casa lor. Era la fel cu zeciuiala și cu primele produse ale recoltelor și turmelor. Acesta este contextul pentru cuvintele Domnului ”Nu vei lega gura boului care treieră grâul.” Asta înseamnă că nu veți reține sau restrânge ceea ce este cuvenit celor care slujesc.” Aceste cuvinte enunță simplu că slujitorii au drepturi în lucrurile de zi cu zi, drepturi cărora trebuie să le fie acordată atenție și că ar trebui să se bucure de libertatea Evangheliei. Așa cum spune Pavel, ”Ar trebui să ni se dea aceeași considerație ca și lui Petru și altor apostoli.” Nu era greșit din partea lor să folosească acest drept, care este menționat în special în legătură cu Petru.

Din dragoste, prin urmare – și nu doar din dragoste ci și pentru că o datorați, după cum spune porunca – arătați dublă cinste și dragoste, fiți supuși și oferiți cu generozitate în chestiunile temporale, așa cum Simon tăbăcarul a procedat în legătură cu Petru. Cine poate spune că Petru nu a mâncat ceea ce era al lui? Obiecția se ridică des în cazul lui Petre, când acesta nu s-a folosit de această libertate în câteva locuri din Ahaia, fiindcă a avut motivele sale, așa cum el însuși ne-o arată. Asta nu înseamnă că nu a folosit-o în alte țări. Da, vă spun că cu siguranță a folosit-o în alte țări – bisericile i-au oferit sprijin temporal când era cu ei și când se afla în altă parte. Cu atât de multă ardoare se îngrijeau de el, iar el de asemenea a acceptat acest lucru, numind un asemenea serviciu ”un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită și plăcută lui Dumnezeu.” El spune Corintenilor, ”În adevăr, în ce ați fost voi puși mai prejos decât celelante biserici, afară doar că numai eu singur nu v-am fost o sarcină?”

Deducem din acestea, dragi frați, că (dacă am vrea una ca asta) chiar dacă slujitorii însuși cedează această libertate, voi nu cinstiți biserica, ci o necinstiți prin acceptarea situației, pentru că asta înseamnă că nesocotiți decretul și porunca Domnului. Dragi frați, chiar dacă slujitorii voștri sunt gata să renunțe la acest drept, voi nu trebui să lăsați să se întemple asta, pentru că este o chestiune a onoarei voastre înaintea lui Dumnezeu și a sfinților săi îngeri. Știu bine că slujitorii voștri sunt doritori de a ceda nu numai ceea ce li se cuvine, ci însuși viețile lor, de dragul mântuirii voastre. Cât de mult ar trebui la rândul vostru, dragi frați, să fiți pregătiți să îi susțineți în drepturile lor, pentru că este în beneficiul vostru. Nu lăsați clevetitorii să vă direcționeze greșit. Între voi încercați să faceți tot ce puteți pentru a vă învăța unul pe celelalt. Apoi, faptele voastre bune vor fi făcute cu bucurie și entuziasm și acestea vor fi autentice și nu ipocrite.

Dragii mei frați, v-am scris acestea vouă din pricina dragostei deosebite pe care v-o port de dragul Domnului. Știu că dragilor frați le e teamă de a aborda acest subiect și mai degrabă ar continua fără să zică nimic – în cazul în care cineva își imaginează că sunt egoiști. Din moment ce sunt departe de voi, un prizonier pentru Domnul, neștiind dacă vă voi mai vedea vreodată în viața aceasta, sau voi pe mine, nimeni nu-și poate imagina că scriu acestea pentru mine sau pentru alt motiv trupesc. Vreau doar să îmi îndeplinesc slujba mea pentru voi, arătându-vă calea potrivită. Așa cum deja v-am explicat, este de datoria voastră să vă susțineți slujitorii, pe care i-ați recunoscut ca și credincioși, apărându-i împotriva tuturor clevetitorilor și a opozanților. Slujitorii nu sunt gata doar să dea uitării ceea ce le aparține, ci și să pună la bătaie și viețile lor, de asemenea, pentru că tot ceea ce ei caută este salvarea voastră. Ei nu vor nimic din ceea ce nu le este dat de către voi, biserica, și cu tot ce ați face pentru ei, le datorați încă și mai mult; pentru că le datorați chiar pe voi înșivă, așa cum Pavel îi spune lui Filimon.

Dacă priviți aceasta prin lentilele potrivite, dragi frați, vă va face și mai dornici să îi îndepliniți sarcina în întregime. Apoi dragostea voastră unul către celelalt va spori, pacea va înflori, iar a fi virtuos va prima printre voi. Dincolo de aceasta, nu consider necesar a scrie mult, dragi frați, pentru că nu vă lipsesc mustrările cerești, Domnul fie lăudat! Doar, dragi frați, să priviți cu seriozitate înaintea Domnului ceea ce el însuși v-a poruncit: ”Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.” Prin urmare David spune, ”Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așează pe scaunul celor batjocoritori! Ci își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc; tot ce începe duce la bun sfârșit”; pentru că Domnul Dumnezeul său este cu el și îi netezește toate cărările.

Așa cum am spus, fiți sârguincioși, dragi copii și slujiți-vă unul pe celelalt cu credincioșie în beneficiul întregului trup al lui Hristos. Fiți exemple unul celuilalt în dragoste și supunere evlavioasă. Cinstiți-vă unul pe celelalt, dar mai presus de toate cinstiți-vă slujitorii și voi îl veți cinsti pe Domnul, pentru că este porunca sa și un pas în adevăr. Oricine este nemulțumit și comentează împotriva acesteia se opune adevărului.

Astfel că să nu vă lăsați să fiți deviați de la această sarcină de către opozanții voștri și de către aceia fals numiți frați, care s-au fofilat de au pătruns înăuntru pentru a spiona libertatea pe care o avem în Hristos și pentru a vă lua-o de la voi. Fiți atenți să nu vă predați sau supuneți lor; apoi adevărul lui Dumnezeu va rezista prin intermediul vostru.

Motivul pentru care mă simt obligat să vă scriu acestea, dragi frați, a fost cantitatea de bârfă răspândită de inamicii noștri. Ei promovează tot felul de ponegriri nejustificabile împotriva adevărului și le folosesc pe cei cu mintea simplă pentru a le învălmăși conștiințele. Mulți încearcă să își apere nebunia prin asta, care duce apoi la certuri și cuvinte încinse. Domnul respinge asemenea nebunie și o pune în lumină. Stați în gardă, deci, și nu vă luați după a lor nebunie a inimii ca nu cumva să ajungeți să vă luați la harță cu ei. Singura mea grijă este pentru voi, din moment ce văd cum alte biserici pierzându-și ardoarea, au dispărut sau au fost corupte. Dacă vă pierdeți nerăbdarea de a sluji și ajungeți să fiți indiferenți, apoi Satana, câștigându-vă în legătură cu acest subiect, vă va ataca cu putere într-un altul și nu se va da bătut până când nu va face cu voi ceea ce a făcut cu alții. Oricine neglijează sau încalcă porunca Domnului printr-un singur individ va deveni curând necredincios ca și grup.

Prin urmare mă simt obligat să vă avertizez, pentru că văd ceea ce plănuiește Satana să facă și poate că vă pot proteja de la rău și mă pot menține nevinovat în legătură cu sângele vostru. Domnul spune, ”Dacă paznicul vede apropiindu-se dezastrul și nu dă alarma pentru a-și avertiza oamenii și dezastrul se întâmplă, unii vor muri prin nelegiuirea lor; dar îl voi trage la răspundere pe paznic pentru sângele lor. Dar dă alarma pentru a avertiza oamenii și ei refuză să ia în considerare avertismentul și dezastrul se petrece, aceia care mor pentru nelegiuirea lor vor fi socotiți răspunzători pentru propriul lor sânge. Paznicul va fi apoi liber de vină pentru că i-a avertizat și ei nu au făcut nimic.” Deși vă scriu în felul acesta, aștept ceva mai bun de la voi, dragi frați, decât un refuz care urmează avertismentului meu. Mă încred că veți face așa cum am spus.

Vă scriu această scrisoare de asemenea pentru că nu am mai putut rezista insistențelor lui Kaspar de a o face. El spune că este datoria noastră de slujitori să pășim în breșă ori de câte ori scindarea ne amenință și să restabilim armonia învățându-vă ceea ce Dumnezeu spune. Nicăieri altundeva nu există mai multă scindare, nemulțumire, pică și clevetire decât în legătură cu aceea învățătură, ea fiind comanda și porunca lui Dumnezeu. Kaspar a simțit că nu putea să rămână în tăcere și să eșueze în a face ordinea lui Dumnezeu să fie cunoscută și menținută. Dacă nu aș fi scris, el nu ar fi fost împăcat cu mine referitor la această chestiune. Nu putea să se împace cu ceilalți slujitori, decât dacă ei ar fi făcut toate eforturile să aducă această chestiune înaintea bisericii. El spune că la început și el a adoptat aceeași poziție, mai precis, că din dragoste slujitorii ar trebui să renunțe la discutarea subiectului din pricina ofensei pe care o aducea. Acum că Dumnezeu i-a arătat că este un ordin minunat și porunca expresă a lui Dumnezeu, el nu mai crede că trebuie renunțat – mai degrabă ar trebui să se țină cu putere de aceasta, astfel ca decretul lui Dumnezeu să nu se deprecieze, iar mânia sa să se pogoare peste întreaga biserică.

1 Cât despre Leonard Lanzenstiel, vezi deasupra, (!) p. 85 n.3; Beck, 143;

2 Falkenstein, Austria de nord-est (lângă granița cu Cehia, la sud-vest de Mikulov), loc al unei curți comitatense și o fostă proprietate; în secolul al XV-lea includea și vechea citadelă din Falkenstein; de la 1529 la 1571 proprietate a nobililor de Fünfkirchen. Vezi Beck, 144 n. 2.

3 În acea seară fatidică de 6 secembrie 1539, un număr de filipiți și alții din Frăția Elvețiană au sosit la Steinebrunn, sperând în pregătirea terenului unei eventuale uniri cu hutteriții; vezi Martyrs Mirror, 450-453; Beck, 144-149; ME, IV, 624. În 1539, Steinebrunn era proprietatea nobililor de Fünfkirchen. Cardinalul Franz von Dietrichstein a achiziționat-o în 1637.

4 O corespondență însuflețită a început să se poarte între frații duși la Falkenstein și biserica din Moravia. Patru scrisori pe care frații le-au scris comunității se află în Codex A b 5, Biblioteca Universitară din Budapesta; vezi Friedmann, Schriften, 108, ”Brüder d.” Stoffel Aschelberger a scris patru scrisori, trei dintre ele soției sale. Leonard Roth, alt prizonier, a scris trei scrisori bisericii. Hans Amon a trimis patru scrisori ca și răspuns și Antoni Erfordter de asemenea a scris prizonierilor; vezi Friedmann, Schriften, ”Aschberger,” 106; ”Roth,” 125; ”Amon,” 105 (10-14); ”Erfordter,” 113. Următoarele fragmente din aceste scrisori suplimentează relatarea de deasupra.

Dintre cele patru scrisori scrise în numele tuturor prizonierilor, prima se termină cu câteva dintre numele lor: Nickel Schreiber, Cristian Häring, Petre Schuster, Jörg Planer, Ulrih Gschäll (de asemenea numit Ulrih Hofer), Stoffel Aschelberger și scribul scrisorii, Leonard din Braunau. A doua relatează că patru frați au fost puși în lanțuri – Mihai Oswaldt, Nickel Obster, Jobst și Stoffel Aschelberger – și continuă:

Nu știm ceea ce Domnul va îngădui pe viitor pentru noi, dar credem că au trimis după călăi și că ne vor tortura din nou. Voia celui Preaputernic va fi făcută. Lăsați să ne amenințe cât poftesc, pentru că nouă nu ne e frică de abuzurile lor.

A patra scrisoare conține informații cu privire la calea prin care frații au reușit să trimită scrisorile acasă:

Oamenii cărora le-am încredințat aceste scrisori cu siguranță că vă for spune cum stau lucrurile cu noi. Cu credincioșie nu ne pierd urma și își riscă pielea pentru Domnul și pentru noi. Am fost duși într-o coloană lungă, implorând și suferind de lipsuri, mergând pe cărări dificile prin țara Wenzilor [în sudul Austriei] până la mare. . . . Nu știm ce vor mai face cu noi, în afara faptului că alt ordin a sosit de la rege și că este posibil ca la Trieste să fim separați și puși în diferite castele.

Optzeci și unu de frați au fost duși la Trieste, printre ei aceia care au semnat scrisoarea de deasupra: Oswaldt, Nickel, Blasi Schneider, Cristian Häring, Ulrih Gschäll, Casperle Schneider (Kaspar Braitmichel) și Liendl.

Din prima scrisoare a lui Aschelberger aflăm că aproximativ 136 au fost duși ca și prizonieri la Falkenstein.

Leonard Roth, într-una din scrisorile sale pentru biserică adresate lui Hans Amon, menționează activitatea lui Amon din Tirol:

Am auzit despre lucrarea ta din Tirol. Când au ajuns la mine veștile despre unirea cu elvețienii [Frăția Elvețiană], m-am temut pentru tine. Cunosc perfidia elvețienilor din Tirol. Îi mulțumesc lui Dumnezeu din ceruri, care m-a salvat de la ei în simplitatea mea, pentru că imediat ce am intrat în țară am observat că ei trăiau într-un fel care ducea la propria lor ruinare și prăbușire. Fie ca Dumnezeu din ceruri să îi ajute să facă voia sa cerească. Sper ca totul să meargă bine. Am sperat că puteți face ceva legat de câțiva oameni, ca și Mihai din Cinsen, Melchior Zimmermann, Hans din Elbrun și pentru unii din aceia din Laymen și Malsch. Fie ca Domnul să îi îndrume astfel ca numele său să fie glorificat.

Dragă frate, te rog să o iei pe Clara a mea în grija ta deosebită și te rog să trimiți frați mamei mele la Dannowitz cândva pentru a o convinge să își schimbe viața, dar procedați la aceasta doar cu sfatul Clarei mele, pentru că ar trebui făcută cu discreție din pricina tatălui meu vitreg. El reprezintă un mare obstacol. Dacă nu era el, mama mea ar fi găsit calea cea bună de mult timp. Clara mea îți va spune totul despre ea. Nu am prea mult timp să scriu. Cu siguranță că te întrebi despre ceilalți care vroiau să se unească cu noi – ca Hans Schneider din Gutenbrunn, Gilg din Rakwitz, Paulo Schumacher și soția sa și Ana din Pawlowitz – și care probabil că au fost descurajați de această întemnițare și zarvă.

. . . Am auzit că Galle, care a venit cu mine, s-a dezis. Este foarte posibil, deși nu știm nimic sigur, dar el și alți patru frați nu mai sunt cu noi. . . . Să nu te cătrănești cu mine din cauza lui; tu însuți știi cum era. El mi-a pricinuit multe necazuri; mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat de el.

În a treia scrisoare pentru Amon citim: ” Fiind în arest, ne-au pus să mărșăluim până la un sat numit Kagran, cam la 1km și jumătate de Viena. Acolo ni s-a îngăduit să ne odihnim pentru o zi, dar ni s-a spus că tot trebuie să mergem până la mare.”

Hans Amon scrie în cea de-a doua scrisoare adresată prizonierilor de la Falkenstein: ”Am trimis niște frați să vă urmărească ca să vadă unde vă permite să mergeți Domnul Dumnezeu și mai târziu vrem să trimitem alții care, cu ajutorul și prin puterea lui Dumnezeu, vă vor căuta și alina.” De asemenea, aflăm că trei surori erau gata să li se alăture fraților în captivitate. Amon le-a sfătuit să nu facă asta, pentru că îi era teamă că vor fi curând separate de frați, în special ”printre câinii străini.”

Într-o scrisoare pentru surorile și cei bolnavi care au rămas în spate la Steinebrunn, Amon le mulțumește că au rămas credincioși și neclintiți, adăugând, ”Este limpede că am fost protejați, pentru că la Kostel și Pulgram alor noștri li s-a ordonat să plece. Bolnavii și copiii au fost alungați fără milă, iar la Kostel s-a produs o rumoare când oamenii noștrii nu doreau să plece.”

Altă scrisoare de-a lui Amon este adresată fraților care nu au reușit să scape din Trieste: Stoffel Aschelberger, Jörg Geier, Martin din Elbogen, Kaspar Müller, Thoman Graber și Melchior Stockner. (Vezi dedesubt, p. 195 (!)pentru povestea evadării) El încearcă să îi aline amintindu-le de mulțimea de frați ce a stat la închisoare cu anii – de exemplu, ”Un frate stă la Bamberg [Bavaria] de doisprezece ani deja, iar alții au stat la închisoare pentru șapte sau opt ani, iar Dumnezeu i-a păstrat devotați și credincioși. Altul este dragul frate [Jörg] Liebich și o soră [Ursula Hellrigel] care se află în închisoare la Innsbruck deja de trei ani.” Amon continuă prin a relata condițiile din Moravia:

Știi că noi trăim în Moravia ca până acum, dar la Whitsun au hotărât să îi alunge pe toți cei care vor să trăiască în comunitate. . . . Mulțumită lui Dumnezeu, dragii frați care au fost întemnițați cu tine s-au întors cu toții, în afară de tine și de Cristian. Lamprecht Creutztaller și Kaspar Braitmichel încă sunt în Carintia sau Stiria. Îi așteptăm în fiecare zi și nu știm ce s-a întâmplat cu ei. Mihai Schneider și Hansel Koll s-au întors în țara lor; cei doi frați dragi încă sunt întemnițați la Graz, iar Nickel la Viena. Jörgel din Salzburg, Bastel Beck și Alt-Rupp au fost chemați la ultimul lor popas după ce s-au întors înapoi. Fratele nostru drag Leonard Lanzenstiel se află în ultimul său loc. Fratele Petre [Riedemann] s-a dus să facă lucrarea lui Dumnezeu în Hesse.

Într-o ultimă scrisoare de la Amon la frații ”din Trieste sau de la mare,” el le cere vești despre ei: ”Am întrebat peste tot împrejur la Trieste și Laichab (unde Domnul ne-a dat câțiva frați noi), dar nu am auzit nimic sigur despre voi.” Puțin mai încolo în scrisoare, el descrie condițiile din Moravia:

Trăim în Moravia în aceleași locuri ca înainte, în special comunitatea de la Schakwitz din casa mare unde stăteam și înainte. Dar în fiecare zi suntem amenințați cu persecuția. De exemplu, chiar acum, o Dietă imperială se ține la Regensburg și unii spun că se va ține de asemenea și un consiliu, care, ei cred, că nu ne va mai tolera. Dar ne aflăm în mâinile lui Dumnezeu și nimic nu ni se va întâmpla decât dacă aceasta este voia sa.

Fratele Hans Gentner se află în imperiu [Germania] și avem și acolo mulți frați de asemenea, Domnul fie mărit. Petre [Riedemann] a fost prins în Hesse. După cum știi, el a stat în închisoare opt ani înainte și acum stă de aproape un an. Andreas Keller, pe care l-au lăsat în urmă pe când veneați înapoi se află tot în închisoare în Graz. Încă mai sunt la Innsbruck Jörg Liebich și o soră[Ursula Hellrigel].

Soția lui Schuster, sora logodnicei tale dragi Stoffel [Aschelberger] se află cu noi în Domnul. Soția ta, draga [Jörg] Planer a murit în Domnul. Tatăl tău, dragul [Melchior] Stockner și de asemenea cu mama ta, se află cu noi în Domnul cu toți copiii lor, făcând excepție fiul cel mare, și ei te roagă să rămâi devotat Domnului. Sora ta, draga Kaspa Müller de asemenea a murit în Domnul. Dar acești dragi nouă încă se află cu noi în Domnul; a ta Tilga, draga Stoffel; Sofia a ta, dragul Matei; al tău Agnes, draga Valtin și sora ta, draga Jörg Geier. Te roagă din inimile lor să rămâi credincios și să nu îți faci griji pentru ei. Sunt pregătiți să renunțe la tine pentru Domnul, astfel ca voi să vă întâlniți cu toții în eternitate cu toți credincioșii. Tu, dragă Jörgel Maier, preaiubit cumnat, tatăl tău Baltazar și Iustina lui te roagă in adâncul inimilor lor să te lupți cu curaj pentru adevăr. . . .

Prin fratele nostru Petru vă trimitem fiecăruia dintre voi o batistă ca semn de iubire și ca să vă reamintim, în timp ce vă ștergeți ochii în amărăciunea și suferința voastră, că într-o zi Dumnezeu va șterge toate lacrimile.

Vezi și Beck, 146-148. Pentru mărturisirea de credință scrisă de frații captivi, vezi Müller, Glaubenszeugnisse, I, 190-205.

5 În 1528, Andrea Doria (1468-1560), faimosul amiral genovez, s-a pus pe sine și flota sa în serviciul împăratului Carol Quintul, folosind sclavi, dar și condamnați pe galerele sale.

Din 1492 până în 1559, cu o scurtă întrerupere, Trieste și Fiume (Rijeka) au aparținut Austriei.

6 Frați au fost trimiși la Trieste să îi caute pe frații dispăruți, dar fără de succes; unul dintre aceștia a fost Jörg Maierhofer. Vezi Beck, 147. În studiul său, ”Die ungarischen Wiedertäufer bei Grimmelshausen,” Zeitschrift für Kirchengeschichte (1940), LIX, A. J. F. Zieglschmid pune bazele teoriei cum că câțiva, dacă nu toți cei doisprezece au ajuns la republica muntelui Athos în Grecia, fiind preluați de către mănăstirile de la Athos. Este posibil ca și călugării de la Athos, după ce au auzit relatările fraților să trimită trei reprezentanți în Moravia în 1540 pentru a stabili un contact și învăța mai multe despre bazele credinței rebotezate. Despre Athos, de asemenea vezi Schaff-Herzog, I, 348-349;

7 Pentru istorisirea deportării și a evadării fraților, de asemenea vezi Martyrs Mirror, 451-453. Această experiență a dus la o bogăție de cântece scrise de către sau despre prizonieri; vezi Falkensteiner Lieder în LdHBr, 89-115. Leonard Roth a scris trei cântece: ”Ach Gott im höchsten Reiche” (Dumnezeul meu din cel mai înalt regat), ”O Gott, Vater in Ewigkeit” (O, Dumnezeule, Tată veșnic) și ”Herr Gott, Vater vom Himmel” (Doamne Dumnezeule, Tată din ceruri) cu acrostihul ”Hinzug der gefangenen Brueder” (Plecarea fraților întemnițați). Hans Amon scria, printre altele, o cântare care începea așa ”Unbillig haben’s gehandelt” (S-au comportat criminal) cu acrostihul ”Und ihr Erledigung” (Și evadarea lor). Petru Hagen sau Schuster a scris ”Ewiger Gott vom Himmel” (Dumnezeul veșnic din ceruri); Kaspar Braitmichel, printre alte cântări ”Merkt auf, herzlieben Brüder mein” (Auziți acum, preaiubiți frați).

Un cântec a fost scris în colaborare de mai mulți frați, fiecare contribuind cu unul sau două versuri, primul vers fiind: ”O Gott, Vater vom Himmelreich” ( O Dumnezeule, Tată din regatul ceresc). Autorii au fost Oswald Falger, Stoffel Aschelberger, Jobst din Villach, Bastel Beck, Blasi Schneider, Wolf Schwägel, Leonard Roth, Hans Brigel, Kaspar Braitmichel, Georg Krel, Jörgel din Salzburg, Georg J. Schneider, Hansel Taurer, Petru Hagen, P. T., Klein Gilg P., Georg Schuster, Antoniu Schuster, Iacob din Sternenfels, Martin Schuster, L. H., Matia Schuster, Ulrih Gschäll.

Alți compozitori de cântări: Antoni Erfordter ( de asemenea vezi ME, II, 242-243), ”Von Trübsal, Schmerzen, Elend gross” (De suferință, durere și nenorocire mare); Hansel Taurer, ”Herr Gott, ich tu dich bitten” (O Dumnezeule, eu te implor pe tine) cu acrostihul ”Hennsel Taurer”; Hans Brigel, ”Herzliebster Vater in deinem Himmelreich” (Preaiubite Tată în regatul tău ceresc) cu acrostihul ”Hans Brigl.”

8 Petre Riedemann a fost însărcinat cu reînoirea vechilor contacte dintre frații din Hesse și aceia din Moravia și să formeze o relație pe cât de strânsă era posibil. Următoarea scrisoare de la Hans Amon adresată bisericii din Hesse, pe care Riedemann trebuie să o fi luat cu el în călătorie, probabil că avea același scop. (Codex A b 5, fol. 97, Biblioteca Universitară din Budapesta); de asemenea vezi Günther Franz, Wiedertäuferakten, 1527-1626, Vol. IV din Urkundliche Quellen zur hessischen Reformationsgeschichte (Marburg, 1951), 276-277 (fragmente).

Din partea bătrânilor și slujitorilor și a întregii biserici de la Auspitz în Moravia, strânsă în numele Domnului nostru Isus Hristos prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu: Preaiubiți frați din Hesse, care ați fost aruncați când încoace, când încolo, suferind multe încercări, vă dorim har și pace de la cel atotputernic, Dumnezeu cel milos, Tatăl nostru ceresc, prin pura, nealterata cunoaștere a Domnului nostru Isus Hristos. El este speranța noastră, un Dumnezeu care este peste toate lucrurile, binecuvântat în toată eternitatea. Amin.

Dragi frați, din pricina dragostei pentru voi care stă să se reverse am trimis de câteva ori frați pentru a vă găsi și pentru a vă arăta dragoste frățească, deși era mare nevoie de aceștia aici acasă. Acești frați au dat întotdeauna aceeași mărturie despre noi, mărire și mulțumiri lui Dumnezeu, mai precis că Dumnezeu ne menține cu hotărâre în singurul său fiu.

Dar acum, dragi frați, am înțeles că aveți îndoieli din pricina câtorva oameni fără de scrupule care v-au zis lucruri rele despre noi. Ne-a șocat și îndurerat să auzim că v-ați îndepărtat și întors împotriva noastră atât de repede. Când lucrurile n-au mers tocmai bine cu voi, am fost foarte îngrijorați la adresa voastră și ne-am bucurat când am auzit că sunteți bine în Domnul. V-am vizitat mai mult decât o dată pentru a ne deschide inimile în fața voastră și voi ne-ați crezut pe vremea aceea și ați trimis frații și surorile voastre la noi. Încă se află printre noi și sunt bucuroși să stea împreună cu noi. Ni se alătură ori de câte ori vă scriem sau trimitem mesageri la voi. Cu toate acestea, ați permis atât de repede să fiți deviați de către oameni pe care noi i-am exclus pentru păcatele lor.

O, dragi frați, ne e teamă că nu veți ajunge nicăieri. Așa cum depune mărturie Sfântul Duh, când oamenii cred în minciuni, mai degrabă decât adevărul, Dumnezeu îi pălește cu asemenea orbire și confuzie că ajung să bâjbâie din loc întunecos în loc întunecos ca un bețiv de-a lungul unui zid. Am venit la voi în dragoste, cu frică de Dumnezeu și cu rugăciune arzătoare pentru Cel preaputernic. Frații noștri întotdeauna v-au oferit aceeași mărturie despre noi și nu ne-am schimbat. Dar înțelegem că dușmanii noștri v-au făcut să fiți nesiguri cu privire la noi. Reprezintă un șoc dureros pentru noi când voi credeți că atâta ușurință răul vorbit despre noi. Nu știți că oamenii vor vorbi urât, fals și nedrept despre noi așa cum o spune Hristos?

Acum, dragi frați, vă iubim mai mult decât o putem zice, astfel că trimitem frații noștri să vă viziteze din nou. Ei reprezintă o scrisoare vie pentru voi și veți auzi auzi de la ei care este de fapt adevărul, pentru că le-am transmis lor toate grijile inimilor noastre. Ei vă vor explica totul vouă și ar cam trebui să îi credeți. Frații noștri vă vor spune personal despre Hans Both și Valtin [Schuster]; ei reprezintă mărturia noastră cea vie, din moment ce au trecut și ei înșiși prin aceste lucruri. Dacă îi veți crede, îl vom lăuda pe Cel preaînalt. Dar dacă nu, aceasta va reprezenta o mărturie în ziua Domnului Isus Hristos că v-am trimis vouă relatări adevărate și tuturor alor voștri, comportându-ne într-o manieră dreaptă și creștinească.

Aceia dintre noi care au venit aici de la Hesse vă poruncesc în numele Domnului nostru să îi credeți pe frați și să nu permiteți inimilor voastre să se înstrăineze și mai mult. Le-am trăit pe toate personal și i-am rugat pe acești frați să vă viziteze ca și scrisoare vie pentru a vă explica vouă totul. Nu știm ce altceva să mai scriem. În dragoste frățească și din toată inima vă încredințăm harului lui Dumnezeu. Fie ca El să vă păstreze inimile voastre și pe ale noastre în pace și unitate a Sfântului Duh prin Domnul nostru Isus Hristos, care ne-a chemat pe această cărare. Amin. Noi slujitorii și întreaga biserica vă trimitem ca și salut pacea lui Dumnezeu din toate inimile noastre. Fie ca el să fie cu voi și cu noi acum și pentru totdeauna. Amin.

9 Riedemann nu s-a întors la comunitatea din Moravia până în 1542; Beck, 151. Despre ”Confesiunile de Credință” sau Account of Our Religion, Doctrine, and Faith, vezi mai jos, p.294 n. (!)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s