Omul care m-a vândut

Nu scriu această postare ca să mă răzbun, deși el asta credea când i-am sugerat printr-un prieten că aș putea să-l confrunt public. A făcut urât, mi-a zis că mă dă în judecată, că a înregistrat convorbirea. Fusese un test, l-a căzut.
Nu scriu această postare nici ca să mă justific, nu sunt mai bun ca el, deși oricum aș întoarce-o, cine citește asta crede, că mă dau mare călcând pe ”slăbiciunile” semenului meu.
Nu scriu ca să conving pe cineva, oricum majoritatea celor care dau de acest titlu vor trece fără să citească, puțini vor citi începutul, cei mai mulți vor închide și nu vor ajunge nici până aici cu cititul.
Eu scriu pentru tine, cel care ai ajuns la acest paragraf 4.
E o filă de istorie, istorie trăită: decimarea comunităților prin ruperea de relații. Ca unelte de lucru s-au folosit oameni înfiltrați.
Pe omul care m-a vândut îl cheamă Cornel.
Era prin 1986, la întoarcerea mea din armată. Grupul de tineri cu care umblam prin țară era destul de eterogen. Venea cine voia, cine avea ”râvnă”, nu era refuzat nimeni.
misiune
Cornel era predicatorul de serviciu. Nu că era un bun predicator, dar era înalt, prezentabil și reușea să vorbească plângând, asta impresiona. Deși, am observat, folosea aceleași fraze, același tipic, de fiecare dată crescendo, până la un moment în care asistența era ”pătrunsă” de emoția transmisă.
Eram în relații amicale, dar nu apropiate, ne întâlneam tot grupul pe la întruniri, odată pe lună în diverse locații anunțate dinainte. Cornel nu era liderul, ci adjunctul. Eu intrasem în grup prin lider.  După ce m-am căsătorit, în 1988 și după ce am început să multiplic anumite ”materiale”, ”înscrisuri dușmănoase” cum le ziceau ei,  am fost identificat ca autor și mi s-a deschis Dosar.
Prima din sarcinile trasate de securistul cel mare către securistul mai mic era:
cornel
Și așa a început:
Într-o seară de vineri sau de duminică, ieșind de la biserică (mergeam la Mănăștur atunci) Cornel s-a apropiat de mine cu un zâmbet larg și țin minte că m-a întrebat dacă poate să mă conducă acasă. Soția era acasă cu copilul, am mers împreună cu Cornel spre casă. Eram emoționat, tocmai așa frate de vază vine la noi. A stat mult, până pe la 11 noaptea, nu se mai dădea dus. Zâmbete, prietenie, povești.
Apoi a tot venit.
Singur sau cu alții. Eram căsătorit de un an, aveam copil mic, soția era studentă și ea, lucram la zi și eram și student la seral. O viață plină.
Cornel venea pe la noi seara, singur sau cu alții, tot mai des. Stătea mult.
Îmi cerea cărți. (Fiind nepot de păstori, fusesem recomandat ca om de încredere la un prieten bătrân al bunicului meu, care bătrân îmi dădea regulat cărți primite din apus prin contrabandă. Cornel știa că am cărți și îmi tot cerea, știa toate titlurile, dar nu l-am lăsat să le vadă. Tot cerea, ba una, ba alta. Cărțile le țineam într-o debara cu intrare de pe hol. Când cineva cerea cărți eram în living, ieșeam pe hol, închideam ușa la living, scoteam cărțile și intram în living. Se știa că am cărți în casă, dar nu se știa exact unde și câte.)
Într-o seară eram cu mai mulți în bucătorie. Bucătăria avea ușă și spre balcon. Ușă de sticlă, din aceea cu două mânere de geam, sus și jos. Era în 1989 toamna. La un moment dat Cornel zice: ”Eu mă duc.” și dă să iasă spre balcon. Am râs toți de zăpăceala lui. N-am băgat în seamă momentul, dar….
…într-o seară următoare eram de data aceasta pe hol tot așa cu mai mulți, povesteam, când Cornel zice: ”Eu mă duc” și în loc să iasă pe ușa de intrare, deschide larg ușile de la debara (două uși cu mâner rotund, fără clanță, nici vorbă să semene cu o ușă de intrare). A privit lung în debara, sus și jos în timp ce ceilalți râdeau. Eu n-am râs. Cărțile erau acolo, dar n-a văzut niciuna, erau sub masa pe care țineam aparatul de mărit foto, sub o față de masă până jos (debaraua era și laborator foto).
Din acel moment fratele Cornel mi-a devenit suspect, dar …predica cu lacrimi.
Abia după ce mi-am primit dosarul mi-am dat seama că teatrul cu zăpăceala a fost jucat de Cornel ca să justifice deschiderea ușii la debara. Ieftin.
Habar nu aveam atunci de metodele folosite de securitate și de numărul mare de ”latenți” introduși în toate grupurile, adunărelele și bisericile.
Nu, nimic din aceste lucruri nu sunt în dosarul primit de la CNSAS. Dosarul l-am primit periat. Aceste lucruri mi le amintesc acum și le privesc cu alți ochi. Relația periodică a ”fratelui Cornel” cu securitatea a continuat și după revoluție. Nota care apare în dosar este datată 2 octombrie 1990.
cornel2
Și noi care am crezut că la revoluție s-a terminat cu urmărirea creștinilor.
De ce am scris totuși?
Pentru că traiectoria ulterioară a fratelui Cornel a fost una de ”răsplătit”, a primit un post de pastor, ca și alții, pentru a dirija activitatea credincioșilor în felul dorit de ei. Probabil asta face și acum.
Și pentru ca tu care ai ajuns cu cititul până aici, să conștientizeze că s-ar putea ca cel la care-i zici unsul Domnului sau prezbiter al adunării, să fie un om așezat acolo tocmai pentru că a colaborat cu cine a trebuit.
Și pentru că ”fratele Cornel” a fost un ”dulce”, nimic nu-i alunga zâmbetul de pe față, radia de fiecare dată când ne întâlneam.
Și pentru că am primit zeci de comentarii (care nu le-am lăsat publice) de la tot felul de ”dirijați” de acum care cel puțin să intimideze încearcă. Ce i-ar putea face unuia vindecat de cancer? Ce i-ar putea face unuia păzit de Dumnezeu?
Nu, nu scriu din răzbunare, ci ca să arăt monstruzitatea acestei prefăcătorii, adâncimea ei în timp și mai ales ca să te vezi tu dragul meu cât de vulnerabil poți fi la ”zâmbete”, la relații toxice, la legături otrăvite. Postările mele din trecut despre Amalec, despre relații toxice,au de-a face cu aceste experiențe. S-ar putea să fi victima lor și să nu știi.
Unul din sfaturile pe care le dau oricui pentru a para săgețile de bârfă care pot conduce la ruperi de relații bune sau la statornicire de relații toxice este ca: ”orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia  adoi sau trei martori!”

Pentru orice lucru trebuie să ne arătăm mulțumitori, chiar când trecem prin felurite încercări. Încercarea lingușirii este cuptorul de foc.
Glorie lui Dumnezeu pentru toate.
”Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gîndurile în Hristos Isus.” Filipeni 4:7

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s