Rugăciune zadarnică: ”…să se atingă Domnul de inima lor!”

Este fraza în care mulți părinți condensează ceea ce cred ei despre educația copiilor lor.
Mulți părinți cred că, cumva, cândva de-a lungul timpului, la un  moment dat, asupra copilului lipsit de educație creștină se va abate un fel de influență divină, ”va fi cercetat” de ”duhu Domnului” și va începe să creadă. Din această pricină și cu această scuză mulți părinți socotesc că este zadarnic să opereze în copilărie o schițare a unui model familiar de educație biblică asupra copiilor lor și în mod comod și inconștient lasă totul ”pe seama Domnului”, ”să lucreze Domnu”. Unora li se pare chiar mai evlavios așa.
Nu contest că Domnul poate face și astfel de minuni, dar dacă le face trebuie luate ca minuni, nu ca normă.
Normalul e lăsat în Scriptură prin comparația cu plantele:
”….eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească!”
Cam așa:
rasaduri

Cineva a pus pământ în acele ghivece, cineva a semănat cu grijă semințe sau a plantat plăntuțe și cineva udă zilnic. Abia după această muncă miracolul creșterii vieții se produce.Abia după aceea ”se atinge Domnu”. Atingerea luminii și căldurii de umezeala humei crează acel mediu în care sămânța se înmoaie și încolțește, rădăcina se adâncește și se ramifică și din ea se ridică la fel de ramificate plante ce vor da flori și roade.
Fără munca de început cu pământul (cugetul) și cu sămânța (Cuvântul), lumina și căldura vin degeaba.
La fel este și cu educația creștină: fără munca la cugetul omului și semănarea Cuvântului în minți, orice rugăciune după aceea este cam fără folos.
Ghivecele goale nu vor da rod niciodată, oricât le-ar bate soarele.
Rugăciunile: ”Doamne te rugăm atinge-Te de inima copiilor mei (noștri)!” sunt fățărnicii goale, dacă nu au fost precedate de învățarea învățăturii Domnului. Dacă lucrăm la agricultură, nu cerem ploaie și binecuvântare peste pământ nesemănat, decât după ce am pus în straturi.

Lois și Eunice nu au mizat pe ”atingerea Domnului”, ci l-au învățat pe micuțul Timotei Sfintele Scripturi. Nu scrie nicăieri că Timotei a avut ”o scumpă zi”, dar nu putem contesta nașterea lui din nou, chiar dacă modelul experienționalist al convertirilor mistice lipsește în cazul lui (și în mai toate cazurile din Noul Testament).

Dragi părinți, cu această postare vreau să vă conștientizez de necesitatea și obligația în fața Domnului, conform Scripturii, de a organiza în familiile voastre educația biblică a copiilor voștri. Nu vă lăsați copiii să vi-i fure lumea. Școala și anturajul vor seduce copiii voștri la o vârstă când va fi prea târziu și nu veți mai putea face nimic, dacă atunci când au fost mici nu ați construit temelia casei înțelepciunii lor.

Educația copiilor nu este dată de Domnul adunării, ci părinților. Slujbele de ”învățător de copii” sau ”educator de copii” în adunare sună măgulitor, chiar confortabil pentru tine, dar nu sunt în Biblie, așa cum nu sunt mitropoliții și patriarhii de sub mâna cărora au fugit bunicii noștri. Tu ești ”învățătorul de copii” al copiilor tăi. Tu trebuie să faci cu ei, nu școală duminicală, ci școală zilnică la vârsta la care încă n-a pus nimeni nimic în capul lor. Pune tu bazele, pune tu temelia și ai grijă ce se zidește deasupra. Porunca îți este dată ție tată, ție mamă: ”voi părinților”.

Familia Bodnariu suferă acum pentru că la un moment dat tatăl, Marius a avut o altercație cu o învățătoare (agentă secretă a ”poliției” copiilor Barnevernet) care susținea că ”nici acasă nu are voie să cânte cântece creștine și să facă educație creștină” copiilor. Marius a ripostat spunând că ”ce fac eu acasă e treaba mea” și apoi copiii le-au fost luați. Miza în cazul din Norvegia e educația în familie, educația de acasă, educația de prunc, cea care ne-a format pe mine și probabil și pe tine, dacă nu te-ai plictisit și ai ajuns până la sfârșit.

Dacă simți miza subiectului citește mai multe despre Educația creștină.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s