Și cine este de ajuns pentru aceste lucruri? Despre calificare.

N-am socotit niciodată că a urma o școală biblică este o condiție pentru a putea sluji lui Dumnezeu.
Fiind din familie de pastori, de generații, având rude pastori și preoți am văzut de aproape cum calificarea cuiva pentru slujire nu poate fi dată de absolvirea la o vârstă crudă a unei școli, absolvire care în puține cazuri nu îngâmfă.

Cred și astăzi cu tărie că pentru a sluji lui Dumnezeu ai nevoie de aprobare, fidelitate și calificare de la El. Sau că aprobarea Domnului vine din fidelitate și calificare. (A fi calificat sau în limbaj biblic a fi de ajuns pentru ceva.)
Dumnezeu, care are în subordine miliarde de îngeri special instruiți pentru a sluji ”celor ce vor moșteni mântuirea”, își rezervă cu ușurință dreptul de a lăsa încurcate și confuze căile celor ce vrea să-i încurce (celor necalificați și infideli) oricât de mult s-ar stresa aceștia ”să slujească” și la fel, El poate trimite avangarda legiunilor Sale îngerești pentru a deschide calea împrejurărilor favorabile slujirii și luptei celor fideli și calificați.

El, Cel care cunoaște inimile, nu lasă în casa Lui loc pentru slujirea oricărui exaltat, fidel doar cu pauze și calificat niciodată.

Să luăm o pildă: în orice firmă care se respectă, acordarea unei atribuții de serviciu se face în urma verificării calificării. Ca cineva să poată duce la bun sfârșit un lucru e nevoie de două dorințe din două direcții:
-cel ce muncește să vrea să muncească
-cel ce repartizează lucrul să-i acorde acestuia încrederea și să-i dea lui acel lucru. Verificarea calificării se face în mod gradual, prin acordarea de sarcini progresive și teste cu privire la felul cum a fost făcută treaba. Acest proces poate dura ani, dar fără acest proces nimeni nu primește nimic de lucru oricât ar vrea. (Testele sunt necesare nu Domnului care cunoaște inimile, ci chiar celui testat care nu-și cunoaște starea fără test.)

La fel și în cele cerești: dacă Stăpânul e mulțumit de o lucrare deja făcută, îți va mai da o lucrare în alt loc, va spune ”tot așa să mărturisești” și dincolo. Iar la sfârșit de tot, la repartizarea cununilor va spune ”bine slugă bună”.

Să nu vrem să lucrăm orice ne place, ci să vrem să fim calificați și oricând gata ”pentru orice lucrare bună” care ni se repartizează. Căci Stăpânul Casei, când va avea de făcut o lucrare (și El asta face toată ziua: lucrează, activează) va căuta un calificat s-o facă și desigur, cine-i cunoaște Cel mai bine gândul și Planul, cel ce a exersat lucrul va fi primul ales. Dumnezeu are mulți fii din aceștia, de aceea îi trece prin încercări înainte, pentru a-i califica.

Și acum textul și contextul: 2 Corinteni 2

” Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos, şi care răspîndeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.

15. În adevăr, noi sîntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sînt pe calea mîntuirii şi printre cei ce sînt pe calea pierzării:

16. pentru aceştia, o mireasmă dela moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă dela viaţă spre viaţă. Şi cine este deajuns pentru aceste lucruri?

17. Căci noi nu stricăm Cuvîntul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi; ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.”

O scurtă lămurire:
În slujba de jertfă a evangheliei, de multe ori ceea cu ce rămâne cel ce ascultă Cuvântul este ”mirosul jertfei”. Jertfele din vechime miroseau frumos, se adăuga vin, untdelemn și tămâie. Peste mirosul de carne prăjită sau fiartă, amintirea era a unei mese festive cu gust bun. Este un simbol al înțelepciunii cuvintelor ce străpung conștiința (ca și cuțitul jertfei carnea animalului), a tâlcuirii Scripturii ce face ”să ardă inima în noi” ca celor doi spre Emaus, a bucuriei înțelegerii (vinul) și a înțelepciunii urmării (untdelemnul) însoțite de rugăciune (tămâia).

Pentru cei de pe calea pierzării (aceștia în text) mireasma este de la moarte spre moarte (o să explic) pentru cei mântuiți deja, mireasma jertfei este de la viață spre viață.

Moarte spre moarte înseamnă că cel ce vestește se face una în moarte cu cel ce aude (cine este slab și să nu fiu și eu slab, cine se poticnește și eu să nu ard, m-am făcut tuturor totul, etc.) Predispoziția la a fi ”omorât”, la a pierde drepturile tale este condiție de a fi bun slujitor. Implicarea calificată presupune renunțarea la drepturile asupra ta pe timpul slujirii, e nevoie absolută să te faci una cu cel slujit cu gândul și spre slava Celui la a cărui ascultare vrei să-l aduci. Gândul este ca și cel ce acultă să dorească să piardă dreptul asupra propriei persoane, să se supună Celui cărui te-ai supus tu. Fără această evidențiere a autorității nici o slujire nu este calificată.

Cine este de ajuns pentru aceste lucruri? Cel ce are cunoștință? Cel ce are credință? Cel ce vrea? Toate și încă ceva: cel ce se supune de bunăvoie Tatălui Duhurilor spre a fi antrenat și calificat, ”în vederea lucrării de slujire”. Că această perioadă de maximă folosire are de-a face de multe ori cu perioada sfârșitului vieții este cert, dar că pregătirea pentru slujire se face toată viața este iarăși sigur.

Înainte de a dori să lucrăm ceva pentru Domnul, să ne punem întrebarea dacă suntem de ajuns pentru acea lucrare, dacă Domnul ne va da nouă acel lucru sau îl va da altuia.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s