” Astfel că scriu să vă avertizez să nu vă corupeți împreună cu corupții, nici să deveniți mânioși cu mânioșii, nici să vă împiedicați cu aceia care deja s-au împiedicat, nici să cădeți mai departe printre cei ce au căzut deja.” O altă scrisoare a lui Peter Riedemann. Cronica fraților hutteriți (63)

      Petre, un slujitor al lui Isus Hristos și al bisericii sale, pentru toți frații filipiți oriunde se află: har și milă de la Dumnezeu Atotputernicul și de la preaiubitul său Hristos, care a fost uns și trimis de către Dumnezeu Tatăl. El este sursa virtuții ce emană din credință autentică în el care unește toate lucrurile într-un singur corp prin legătura dragostei și a păcii. El conduce în unitate inimile tuturor copiilor săi preaiubiți, iar viețile lor sunt petrecute în servirea reciprocă întru-mărirea sa veșnică. Amin.

      Binecuvântare, glorie și cinstire din inimă să fie pentru Dumnezeu, preamărețul și Tatăl veșnic. În mila sa incomensurabilă și în dragostea sa el ne-a luminat dezvăluindu-ne Cuvântul puterii sale divine. L-am pierdut din vedere din pricina întunecimii care ne-a orbit inimile prin lucrarea diavolului. Cel rău a sădit buruieni și înșelăciune în fiecare inimă omenească. A sufocat glorioasele semințe ale lui Dumnezeu provocând spinii să crească în loc de grâu și toată carnea a fost coruptă. Duhul Sfânt aduce dovada: toți oamenii au fost corupți și au devenit de nimic, străini de viața pioasă; fiecare s-a dus pe calea sa, rezultând în amăgiri și ticăloșie. Dumnezeu cel Atotputernic a declarat război la asemenea ticăloșie. În harul și dragostea sa devotată, și-a trimis lumina sa divină, aceasta fiind cunoașterea adevărului, astfel încât întunecimea păcatului să fie gonită și ca noi toți să putem păși ca și copii ai luminii. Aveți aceeași chemare pe care o avem și noi: a fi un trup al cărui cap este Isus Hristos. Știți, preaiubiților, cum Dumnezeu Atotputernicul ne-a adus la unitate a minții și credinței în Duhul Sfânt; la aceeași dragoste, comunitate, supunere și speranță a vieții veșnice; la o recunoaștere unită a Fiului lui Dumnezeu, astfel ca să ne maturizăm în maturitatea perfectă a lui Hristos.

     Dar diavolul, marele dușman al salvării noastre, nu pierde niciodată timpul. Stă la pândă pe ici pe colo ca un leu mugind, căutând a devora pe aceia pe care-i poate prinde. Niciodată nu a încetat în a distruge și în a diviza, deoarece dorește să inverseze fiecare lucru care îi aduce cinstire numelui lui Dumnezeu. Astfel, el nădăjduiește să conducă oamenii de la dragostea lui Dumnezeu și de la slujirea reciprocă.

     Preaiubiților, îi strig Domnului Dumnezeu, fiind foarte îndurerat, căci diavolul și-a început vânătoarea printre voi. Știți că ne-am despărțit în pace și unitate, dar acum vă găsesc separați. Îmi e teamă că în inimile lor, slujitorii voștri niciodată nu au fost în totalitate împăcați cu noi. Acțiunile lor arată că niciodată nu au gravitat înspre noi, pentru că nu au rămas cu noi. În schimb, ei erau adepții diavolului, trimiși să devieze în răutate pe toți cei care îi urmau. Știți doar prea bine ce confuzie și neliniște au provocat prin ticăloșia lor. Dar pentru că voi încă aparțineți lui Dumnezeu, el în mila sa a marcat finalul ticăloșiei lor, prin asta prevenindu-vă de asemenea și pe voi de la a cădea pradă ispititorului. Prin persuasiunea făcătorilor de rele v-ați separat de credincioși. Acum deschideți-vă ochii voștri cât mai este timp și întoarceți-vă la pace, dragoste și unitate întru-Duhul Sfânt. Hans Gentner (pe care voi l-ați trimis pentru exact același scop) și cu mine am lucrat neobosiți pentru a ajunge la acest rezultat și Preamărețul Dumnezeu ne-a adus înapoi la adevărată pace, dragoste și unitate. În mila sa ne-a readus la prima noastră dragoste, să trăim și să muncim în supunere față de Duhul Sfânt și în comunitiate pentru aceasta astfel ca nimeni să nu mai trăiască doar pentru el, ci să slujească pe Dumnezeu și preaiubiții copii ai lui Dumnezeu.

      Când au auzit de reconciliere, unii frați cu mintea orientată spre lume i-au întors spatele lui Hans Gentner și altor frați, deși au motivat printr-un argument diferit (despre care voi vorbi mai târziu). Dar era clar că Filip și alții reprezentau o asemenea piatră de împiedicare pentru ei încât aceștia sunt acuma apostați. Acțiunile lor arată că acum ei și-au pierdut curajul și zelul pentru Dumnezeu, și fiecare dintre ei se întoarce la casa lui. În acest moment ei nu sunt pregătiți să își recunoască greșeala. O nenorocire mai mare le-ar putea livra-o totuși acasă.

      Astfel că scriu să vă avertizez să nu vă corupeți împreună cu corupții, nici să deveniți mânioși cu mânioșii, nici să vă împiedicați cu aceia care deja s-au împiedicat, nici să cădeți mai departe printre cei ce au căzut deja.

     Vreau să vă explic pe scurt motivul despărțirii. Putem să dezvoltăm mai târziu când vă vom vizita, așa cum plănuim să o facem dacă aceasta este voia lui Dumnezeu, dar acum vă scriu în dragoste pentru a vă încuraja să așteptați răbdători până când vom veni. Fiți tari și nu vă înstrăinați mai mult prin asocierea cu alte grupuri. Fiți răbdători. Ați trimis un slujitor să caute unitate și să afle motivul despărțirii. El a făcut acestea prin ceea ce a experimentat cu mine și cu alți frați credincioși; el sau altul va veni la voi. Între timp, nu lăsați pe nimeni să vă inducă în eroare.

     Asta este ceea ce s-a întâmplat:

MAI ÎNTÂI, părea corect ca Iacob Hutter, căruia i s-a încredințat de către Dumnezeu același servici al Cuvântului ca și Schützinger, ar trebui să slujească cot la cot cu Schützinger fără vreun fel de restricție, în loc ca Schützinger să aibă întâietate, acest lucru fiind dorit de Filip [Blauärmel], Gabriel [Ascherman] și susținătorii lor.

ÎN AL DOILEA RÂND, împotriva conștiinței lor, oamenii au cedat presiunii venite dinspre Gabriel și luat decizia nedreaptă de a-l plasa pe Schützinger deasupra lui Iacob. Acum, ei s-au smerit și și-au mărturisit greșeala, rugându-se la Domnul Dumnezeu să le ierte lipsa lor de înțelepciune.

ÎN AL TREILEA RÂND, deși oamenii au luat o decizie greșită, aia nu înseamnă că ei aparțin de diavol, așa cum susține Filip. Chiar și credincioșii fac greșeli.

ÎN AL PATRULEA RÂND, vorbind în răutate, Filip și Gabriel l-au numit pe Iacob un idol, iar pe oameni idolatrii, deoarece s-au smerit înaintea lui Dumnezeu și și-au cerut iertare pentru greșeala lor. În opinia acestora, oamenii erau blasfemiatori care trebuiau a fi excluși.

ÎN AL CINCILEA RÂND, Filip a mințit. Și-a schimbat punctul de vedere în mod public. Prima dată spunea că trebuie să se despartă ca frați și surori. Apoi, când dădea să plece, s-a întors înspre cei din cameră, spunând că se desparte de ei ca de niște străini și săraci cu duhul.

ÎN AL ȘASELEA RÂND, Gabriel a încercat să îndreptățească înșelătorul și să-l condamne pe credincios, spunând, ”Lui Schützinger îi este aruncat în cârcă totul, dar el va fi acceptat din nou când altcineva este exclus.”

ÎN AL ȘAPTELEA RÂND, ei [Gabriel și Filip] disprețuiau o cerere a frăției prin a pleca împotriva dorinței întregii frății, care dorea ca ei să rămână și să vorbească pe mai departe despre chestiune.

ÎN AL OPTULEA RÂND, s-a decis în unanimitate în Austria superioară și în Moravia că ei [Gabriel și Filip] meritau excluderea pentru comportamentul lor nelegiuit. Totuși, niște oameni cu mintea lumească care prima dată participaseră la luarea deciziei au spus după aceea că aceasta nu s-a făcut în concordanță cu ordinea firească, din moment ce lor [lui Gabriel și lui Filip] nu li s-a cerut să mai apară o dată în fața frăției. Ei spun că acesta este singurul motiv pentru separarea de slujitorii lor și de către toți copiii lui Dumnezeu și pentru continuarea în păcat a lor. Dar noi și toți care dorim pacea cădem de acord, în timp ce ar fi bine să fie chemați înaintea frăției iarăși, nu era vreun păcat sau nedreptate în a nu face aceasta, din moment ce ei au disprețuit cererea întregii frății și nu s-au supus. Din moment ce necredincioșii fac din această omitere singurul motiv pentru decăderea lor, ne este clar că ei pur și simplu evită supunerea creștină, dragostea și comunitatea. Aproape toți dintre ei s-au întors la proprietatea privată, lăsând casa Domnului pradă paraginii.

ÎN AL NOUĂLEA RÂND, ei de asemenea sunt de acord că au greșit când au crezut acestea, acum că sunt excluși, și să-și lase comunitatea și copiii lui Dumnezeu, refuzând să ia în considerare avertismentul serios al acestora (astfel că nu este nedrept că biserica Domnului v-a lăsat să mergeți în drumul vostru pe când nu a-ți vrut să ascultați.) Dumnezeu Atotputernicul le-a arătat în ce constă eroarea lor. Se simt înclinați acuma să-i caute pe toți aceia pe care i-au rănit și se bucură să se reunească cu ei în Domnul. Sunt împiedicați de alții, oricum, care fac tot posibilul să împrăștie confuzie.

Percepeți acest avertisment cu inima. Dacă acești oameni vin la voi, să nu vă dezorienteze. Așteptați până la vizita de care vă spuneam; apoi puteți să ascultați o relatare mai exactă despre toate cele descrise aici în doar câteva cuvinte. Rugați-vă la cel Atotputernic să vă protejeze de la a devia și mai mult și să vă elibereze din greșeala voastră. Fie ca el încă o dată să vă aducă la pace în adevăr împreună cu toți ai lui cei sfinți, prin Isus Hristos pururea. Amin. Fie ca Dumnezeul a tot harul și a milei toate, care și-a trimis preaiubitul Hristos să proclame unitate și pace, să vă conducă inimile înspre dragostea lui Hristos și înspre supunere și ascultare genuină în veci de veci. Amin.

Hans Gentner, ca un adevărat păstor al oamenilor săi, a fost dintotdeauna entuziasmat să trimită o asemenea scrisoare. Acum că urma calea mai perfectă, s-a gândit că ar trebui să-și viziteze oamenii din nou, pe aceia care l-au trimis la biserică și să le arate calea mai excelentă care duce la mântuire.

Totuși, biserica și bătrânii au simțit că o abordare diferită ar fi mai bună în acest moment, iar Hans Gentner a fost de acord cu promptitudine.

Cam pe vremea asta Cristoph Gschäl a trimis mulți oameni cu frică de Dumnezeu din Carintia și Stiria la biserica lui Dumnezeu și la începutul iernii el însuși a venit cu câțiva însoțitori.

Dar doi dintre ei, Hans Seidel din Murau și Hans Donner din Wels au fost luați prizonieri din pricina adevărului divin miercurea dinainte de Sărbătoarea Nașterii Domnului 1538 la St. Veit în Carintia. După ce s-au ținut cu curaj de credința lor și adevărul lui Hristos, au fost condamnați la moarte și executați cu sabia. Depunând mărturie adevărului cu bucurie până la final, au pecetluit această mărturisire cu sângele lor. Acestea sunt spuse în cântarea lor și în scrisoarea pe care ei au scris-o din închisoare, care s-a păstrat până în ziua de azi.1

1 Scrisoarea de la cei doi frați, Hans Seidel și Hans Donner, se află în A b 5, fol. 250-255, Biblioteca Universitară din Budapesta; vezi Friedmann, Schriften, 111, 127. Cântarea lui Donner, ”Ich dank dir, lieber Herr, mein Gott” (Îți mulțumesc, Domn iubit, al meu Dumnezeu), este în LdHBr, 88-89; de asemenea vezi Wolkan, Lieder, 172; ME, II, 84; Martyrs Mirror, 450; Beck, 141-142; MQR, oct. 1947, 238.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s