Prinși în lucrul Domnului

”Dacă soseşte Timotei, aveţi grijă să fie fără frică la voi; căci el este prins ca şi mine la lucrul Domnului.” 1 Corinteni 16:10

Criteriul după care Dumnezeu apreciează pe cei din casa Lui este competența și râvna în lucrul casei Lui. Robul cel credincios și înțelept este apreciat, robul rău și leneș este descalificat.

Vedeți, e ca și într-o firmă, ca și angajarea dintre oameni, contează mai întâi fidelitatea decât competența, credincioșia mai mult decât deșteptăciunea. Sau mai bine zis, deși contează amândouă, prima dată un om trebuie să dea dovadă de fidelitate față de cel care l-a angajat, în competență poate crește ulterior.

Aceste criterii divine trebuie să precumpănească și în cântarul aprecierilor noastre. Dacă cineva este apreciat de Dumnezeu, să fie apreciat și de noi, dacă este aprobat de Dumnezeu, atunci Cuvântul Lui să fie ascultat și să aibă greutate și pentru noi, dacă nu, n-ar trebui.

”Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blîndeţa înţelepciunii!” Iavov 3:13

Vorbărețul, palavragiul veacului acestuia are în codul genetic dorința de impunere, de a se pune în fața și de a dori supuși. E nebunia lui, e prostia lui, e felul lui înfumurat și superficial. Problema e la tine, nu la el, tu te vei supune palavragiului?

Lumea e plină de lațuri, poate nu-ți place asta. Pentru tine lațurile, capcanele ar trebui să fie degeaba: ” Dar degeaba se aruncă lațul înaintea ochilor tuturor păsărilor;” Proverbe 1:17
Să cadă ei în ele, cei ce le-au înodat.

Tu îl vei recunoaște ca învățător, ca autoritate pe cel ce s-a făcut singur, pe cel ce l-au făcut oamenii, sau pe cel ce are aprobarea Lui Dumnezeu și semnele acestei aprobări? De la cine iei pildă și îndemn? Dacă ești tânăr, cine sunt bătrânii la care Scriptura lui Dumnezeu îți spune că trebuie să fi supus?

Ei, iată o întrebare bună pentru orice cuget serios, într-o lume plină de confuzie, ignoranță și impostură. Cred că aici ne ajută semnele date de apostol: dacă cineva este prins în lucrul Domnului și face acest lucru îm mod destoinic, cu discernământ, atunci va câștiga înaintea Domnului o poziție prin care va primi ce este mai mult și mai greu de lucru pe zi ce trece. Acești oameni trebuie ascultați, acestora trebuie să le fim supuși.
”Fiți și voi supuși unor astfel de oameni și fiecăruia care ajuta la lucru și se ostenește.” 1 Corinteni 16:16

Dumnezeu are o singură lucrare pe pământ, această lucrare nu are de-a face cu cultele și sistemele religioase inventate de oamenii care caută câștig, ci e o lucrare care are de-a face cu cugetele oamenilor și cu credința oamenilor. Că mulți, chiar majoritatea oamenilor sunt prinși în religii care deformează lucrul lui Dumnezeu și falsifică modelul Casei Lui este evident, dar tot evident este că în acestă grozavă confuzie Dumnezeu își rezervă dreptul de a asigura penetrarea evangheliei Lui către orice cuget omenesc și această stare conflictuală între cuget și gânduri va fi luată în considerare în ziua judecății.

Eu nu scriu aici pentru a acuza pe un om sau altul care de multe ori au un cuget bun dar fiind prinși în religii proaste, lucrarea lor devine rea prin asociere. Este justificat să părăsești această asociere doar dacă vrei să fi un lucrător bun, dar dacă nu vrei, stai acolo unde ești, un lucrător leneș și rău va întina orice loc. Ce lucrător vrei să fi?

Cine vrea să fie cu adevărat un lucrător bun în Casa lui Dumnezeu trebuie să fie aconfesional, deasemenea trebuie să fie lipsit de mijloace de a fi manipulat prin bani sau altceva. Să fie ca un geamantan fără toartă din acest punct de vedere, să n-ai de ce să-l agăți.

Lupta cea bună (agonia cea bună) este rugăciunea, lucrul Domnului este propovăduirea Cuvântului. Prinde-te în asta!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s