”…mulțumiți cu apă și o mică bucată de pâine pentru o zi întreagă, prestând muncă grea. Cronica fraților hutteriți (44)

1531

     Toți cei care au pornit cu Zaunring au reușit în a ajunge la Auspitz așa cum au plănuit, deși au călătorit în mare spaimă de tâlharii la drumul mare. Au fost adăpostiți și li s-a dat refugiu de către oamenii de acolo, dar au trebuit să sufere o mare nevoie și foamete, deoarece nu cunoșteau țara și munca din podgorii. În afară de aceasta, nu aveau nicio provizie și deseori au trebuit să fie mulțumiți cu apă și o mică bucată de pâine pentru o zi întreagă, prestând muncă grea. Și așa, aveau grijă de bolnavi și copii cât de mult puteau cu mijloacele lor modeste. Și-au adus neamurile de la Austerlitz și i-a cazat la Steurowitz, la o jumătate de milă de Auspitz, sperând că o să fie în siguranță acolo. Dar în curând tâlharii au venit noaptea, le-au luat tot ce au avut și au bătut pe frați atât de tare, încât unul dintre ei a murit. ”Un val cheamă un alt val,”1 ceea ce a necesitat multă răbdare din partea sfinților.

      Era un om pe nume Kaspar ce avea o casă la Auspitz. Cu ceva timp înainte venise din comunitatea de la Austerlitz. S-a prefăcut că se căiește în inima sa, dorind să se reunească cu Zaunring și oamenii săi; dar totul era doar de fațadă. A luat pe frați în casa lui, prefăcându-se fericit să le ofere un acoperiș deasupra capului. I-a lăsat să lucreze în podgoria sa, de abea cu ceva hrană, până când vremea culegerii viei se apropia. Apoi și-a dezvăluit înșelăciunea, renunțând la ideea de frăție și i-a dat afară din casă cu mâna goală.

      Prin aceste greutăți, credincioșii se îngrijeau cu devotament de cei slabi și nevoiași, îngrijindu-se și de nevoile lor. I-au adus la Auspitz, unde au cumpărat o casă lângă piața de cai prin înțelegere cu măicuțele de la Brünn, care dețineau pământul și le-a împrumutat și bani. Au început să se adune în această casă și să aibă grijă de copiii lor, cu un frate care avea frică de Dumnezeu și câteva surori să îi educe în disciplină și în căile Domnului; iar noaptea, copii dormeau cu părinții lor.

       Pe vremea aceasta, doi frați din Auspitz, Hans Amon cu un insoțitor, și doi din Austerlitz au fost trimiși la Tirol să raporteze bisericii despre diviziunea care tocmai a avut loc. Aceștia patru au rugat biserica din Tirol să trimită frați pentru a investiga chestiunea.

      Pe atunci, deoarece Dumnezeu a dorit să purifice oamenii săi și pentru că păcătoșii nu pot rămâne în biserica drepților, s-a întâmplat ca un slujitor al unui mic grup din Suabia să sosească la Auspitz și să se intereseze despre credință, Ordnung și învățămintele bisericii lui Dumnezeu. A vorbit cu Wilhelm Reublin despre mai multe articole de credință, dar cum nu au căzut de acord asupra unui punct, acest slujitor din Suabia nu a dorit să rămână. Ceilalți frați și bătrânii l-au întrebat de ce pleacă. Când le-a spus cum i-a explicat Reublin unul dintre articole, bătrânii au spus, ”Dar aceasta nu este poziția bisericii,” și au sugerat că poate nu a înțeles bine. Dar omul a insistat că întocmai așa auzise de la învățătorul lor Reublin. Bătrânii l-au întrebat pe Reublin, dar a negat acest lucru. Omul din Suabia, însă, tot insista pe ceea ce a spus mai devreme, chemându-l pe Dumnezeu ca și martor. În sfârșit, alții care l-au mai auzit l-au contrazis, iar el a trebuit să își admită vina și să mărturisească că a vorbit exact cum spusese omul. Bătrânii i-au spus lui Reublin că această chestiune era prea serioasă pentru a putea fi închisă.

Curând după, Reublin s-a îmbolnăvit foarte tare. Fără ca bătrânii sau biserica să știe și în ciuda marii foamete a oamenilor, a ascuns 24 de guldeni pe care îi adusese de la el de acasă. Fiind bolnav, i-a încredințat banii unei surori măritate pe nume Katharina Loy, care imediat l-a raportat. Aceasta a făcut și mai greu ca bătrânii să încheie problema.

Pe atunci, Jakob Hutter și Simon Schützinger au sosit din Tirol. Au examinat situația lui Reublin cu atenție și l-au convocat înaintea bisericii. A fost exclus ca un necredincios și răutăcios Anania. El însuși a admis că o asemenea judecată era justă.

Jakob Hutter și Simon Schützinger au fost rugați de către comunitățile de la Austerlitz și Auspitz să investigheze diviziunea și să administreze disciplină. Au investigat chestiunea cu temeinicie și au luat-o în considerare cu frică de Dumnezeu. I-au găsit pe cei din Austerlitz cei mai vinovați, dar când Jakob i-a mustrat, nu au vrut să asculte de el. Și totuși le-au arătat greșelile lor și i-a certat pentru lipsa lor de discernământ: În primul rând, s-au purtat nedrept excluzând neîntinații; în al doilea rând, au fost de acord cu libertatea cărnii, rezultând în întoarcerea la proprietatea privată; în al treilea rând, căsătorii cu necredincioși au fost făcute; și erau mai multe puncte similare.

Niciun avertisment sau pedeapsă nu a ajutat, oricum. O libertate a cărnii a dus la o alta, așa cum falsa învățătură din mărturia lor de credință tipărită încă o dovedește. Era imposibil să îi deosebești de oamenii din lume. Deși încă susțineau că se țin de prima lor chemare, viețile lor arătau mai nimic din aceasta. Dar într-un fel minunat, Dumnezeu a adus treptat înapoi bisericii pe cei de la Austerlitz care încă erau devotați, așa cum vom vedea în relatarea noastră mai târziu. Când Jakob Hutter și Simon Schützinger au adus această chestiune la un rezultat satisfăcător, așa cum au fost rugați să o facă, au încredințat biserica lui Georg Zaunring. Amândoi au fost încredințați milei Domnului, pornind înspre biserica din Tirol, unde Dumnezeu a lucrat cu putere.

      Împrejurul mijlocului anului 1531 alte lucruri s-au întâmplat. Din moment ce Dumnezeu întotdeauna caută să îmbunătățească munca pe care a început-o, era decis să construiească și să purifice biserica sa. Va fi relatat în rândurile ce urmează cum a dat oamenilor săi, pe care i-a numit sarea pământului, un asemenea zel încât nu puteau cruța ochii, mâinile sau picioarele care răneau trupul lui Hristos. Slujitorul lor, Adam Schlegel a atras unii membri în desfrâu și s-a comportat într-o manieră scandaloasă. Curând după ce aceasta a fost descoperit, a fost disciplinat, serviciul său i-a fost luat de la el și i-a fost interzis să mai învețe. Alții i-au luat partea, incluzând alt slujitor Burkhard de Ofen. Aceștia doi căutau fiecare scuză pentru a se găsi în contradicție cu biserica (cum fac oamenii ce doresc să își abandoneze prietenii), dar nu a fost nimic ce ar fi putut aduce cu adevărat la înaintare. Așa că amândoi au fost excluși din biserică ca și adversari ai adevărului.

1 ”Pentruce te mânjești, suflete, și gemi înlăuntrul meu?…Un val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor tale; toate talazurile și valurile tale trec peste mine.” (Ps. 42:5-7, Cornilescu, 2008)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s