Piața adopțiilor (utopie) sau copiii-bancomat (realitate)

”…nici robii, nici sufletele oamenilor. Şi roadele atît de dorite sufletului tău s-au dus dela tine. Toate lucrurile alese, strălucite, sînt pierdute pentru tine, şi nu le vei mai găsi. Ceice fac negoţ cu aceste lucruri, cari s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei.” Apocalipsa 18:13-15
Am citit aici o analiză extrem de bună din punct de vedere juridic a situației atât de dureroase a copiilor furați.
Înainte de a da citate, adaug doar că în filozofia de marketing, o marfă trebuie să posede cel puțin două caracteristici bine definite pentru a se distinge și a fi aleasă. Copiii vânduți au ca valoare odată materialul genetic (Barnevernet ia cu prioritate copii adoptabili: cu ten deschis, inteligenți, frumoși) și apoi valoarea incomensurabilă a gingășiei și candorii oferite de starea de copil, o oglindire a frumuseții, bunătății și înțelepciunii lui Dumnezeu în om, probabil cam cum era Adam înainte de cădere, fără ”istețimea” deseori vicleană, dată de cunoașterea binelui și răului, a celui matur.
Pentru aceste valori cineva plătește, se stă la coadă, se vând bine.

Citate:
”Aşa cum reiese dintr-un raport către Parlamentul european, sistemele scandinave de protecţie a copilului se aseamănă între ele în agresivitatea cu care tratează familia. Faptul că Barnevernet, agenţia de protecţie a copilului din Norvegia, poate recurge la preluarea copiilor din sânul familiilor fără o decizie judecătorească şi pe criterii din cele mai arbitrare nu face decât să-i trădeze ADN-ul de instituţie de stat. (Dacă este codeţinută de agenţi privaţi asta nu o face decât să fie mai eficientă, fără a-i schimba natura). Statul însuşi se defineşte ca un monopol teritorial al utilizării forţei şi tot ce atinge este afectat de acest păcat al agresiunii instituţionalizate.”

”….o societate liberă ar avea alte instituţii pe care existenţa statului le face imposibile acum. De exemplu, o piaţă a adopţiilor. Iată cum cred că ar sta lucrurile într-o astfel de situaţie ideală, dar nicidecum utopică.

Pe fondul existenţei unei pieţe a adopţiilor, orice familie care nu mai doreşte un copil va găsi o altă familie care să-l cumpere, pentru un preţ convenit. Este posibil ca, în multe cazuri acest preţ să fie zero. Este posibil ca, în multe cazuri, vânzarea să fie doar parţială, cele două familii contribuind în diferite măsuri la creşterea copilului. Este greu de imaginat cum anume va arăta o piaţă liberă a adopţiilor şi cum va diferi în diverse locuri, dar se poate spune ceva cu destulă certitudine: că, oricât de denaturaţi ar fi părinţii, ar avea un interes să păstreze cât mai sus valoarea de vânzare a copilului, ceea ce i-ar asigura o minimă purtare de grijă, măcar până la momentul vânzării.”

”Mai mult, ar fi natural ca, în cazul vânzării sau preluării copiilor, să aibă un drept preferenţial membrii apropiaţi ai familiei lărgite: bunicii, unchii şi mătuşile, chiar şi fraţii sau surorile deveniţi adulţi, ar trebui să aibă prioritate la preluarea copilului.”

”În practică, ceea ce face statul de regulă, fie că vorbim de statele scandinave, fie că vorbim de statul român, este să interzică sau să restricţioneze puternic o piaţă a adopţiilor şi să creeze un cadru instituţional plin de stimulente perverse.

O agenţie de stat, care are dreptul să ia copilul din familie fără hotărâre judecătorească, într-un sistem judiciar de stat, deci birocratic şi predispus la favorizarea statului, va tinde să ia mai mulţi copii din familiile lor naturale, limitele nefiind impuse decât de propriile păreri şi de mecanismele vagi ale opiniei publice.

Dacă, în plus, acea agenţie este reglementată de stat, dar este un serviciu externalizat, deci operat ca o firmă privată care primeşte bani în funcţie de câţi copii are în asistenţă sau câţi copii preia din familiile problematice, atunci va avea stimulente evidente pentru a fi mai eficientă şi pentru a include câţi mai mulţi copii în sfera sa de acţiune.”

”Mai mult, un stat asistenţial, care oferă plăţi generoase şi pentru familiile receptoare, va crea o cerere ruptă de interesele copilului. Copilul va putea fi privit ca un bancomat de către familiile receptoare. O astfel de familie va avea stimulente evidente să trateze copilul mai degrabă ca pe un obiect ce înlesneşte obţinerea unor venituri monetare, spre deosebire de familiile care sunt dispuse să plătească un preţ pentru adoptare, şi pentru care copilul este un scop în sine.

”Un alt fapt terifiant: 953 de taţi ai copiilor asistaţi, adică 13,8% dintre cei morţi în această perioadă, s-au sinucis. De asemenea, s-au sinucis 438 de mame, adică 11,9% (pp. 73-75).”

Tot articolul: http://www.aparatorul.md/barnevernet-cand-statul-isi-dezvaluie-natura-monstruoasa/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s