Partea ta de suferință

”Ia-ţi partea ta de suferinţă ca un bun ostaş al lui Isus Hristos.” 2 Timotei 2:3 (GBV)

Suferința îți vine din împotrivirea pe care o încasezi față de Adevărul care-l rostești.

Spuneam aici, scriind despre bătrânețe: ”Când ești copil sau tânăr n-ai dușmani, pe măsură ce îmbătrânești, se-adună.Cineva spunea că pentru ca să-ți faci dușmani ”nu trebuie să te lupți cu nimeni, trebuie doar să spui ce gândești”.

A spus-o și Churchill: ” Ai duşmani? E bine. Înseamnă că ai luptat pentru ceva, la un moment dat în viaţă.”

În lumea de minciună în care trăim orice adevăr întâmpină opoziție. Sunt rare și fericite situațiile în care un adevăr găsește partizani activi. În general un adevăr supără.
Și instinctiv după astfel  experiențe, de câte ori dorim să afirmăm un adevăr, oricare din noi am câștigat un reflex al tăcerii, al socotirii: ”dacă zic, supăr, se supără pe mine, mă ține minte, dacă tac, nu mi-l fac de dușman”. Și așa tăcem azi, tăcem mâine și ne obișnuim cu fățărnicia tăcerii și ne bucurăm de  mulțimea ”prietenilor” păstrați prin multele minciuni rămase neacuzate.

Pentru că suferința vine din manifestarea adevărului, partea de suferință a fiecăruia dintre noi este atâta de mare cât de multe adevăruri proclamăm. 

Nu vrem suferință, nu vom avea cunună.
Vrem cunună, să ne luăm partea de suferință. Cum? Nicidecum prin automutilare, flagelare sau tehnici de autodistrugere. Nici căutând să intrăm dinadins în dandanale.
Nu, fiecare din noi ne luăm atâta parte de suferință câtă parte de adevăr proclamăm.
Pavel la Efes a proclamat tot Planul lui Dumnezeu.
De aici i s-au tras multe necazuri.

Apoi suferința este opusul distracției. Cui dai timpul? Poți să stai să citești despre suferința și chinurile unor apropiați, să te întristezi de chinul lor, să cauți să-i ajuți, să informezi și pe alții, să scrii un mail, o postare, să dai un telefon sau poți să stai la un film să-ți distrezi creierul. Îți iei partea ta de nepăsare sau partea ta de implicare, vei primi rușine sau slavă.

A-ți lua partea de suferință înseamnă a-ți aduce aminte ”de cei chinuiți”, de ”Isus Cristos”, de ”cuvintele spuse mai dinainte”, de ”suferințele profeților”, etc. A-ți forma stâlpi minții în jurul realității, a durerii, a tragediei umane care numai pentru că ne facem că nu știm, nu vrem să recunoaștem că ne înconjoară.