Era iubit de frățietatea bisericii

Rădoi N. își publică dosarele de la securitate. El are ce.
După ani de persecuție ascunsă, după temniță, apoi iar persecuție urmată de exil, iată că Dumnezeu i-a dat zile să-și vadă dosarele (cât a primit din ele) și să ne arate și nouă câte ceva.
Puțini și-au publicat dosarele: Barthimeu îl are pe blogul lui.
Dosarele fratelui Popescu de la Găujani le-am pus aici.
Mai sunt câteva.
Iată un citat din postarea de azi numită ”cel ce mănâncă cu mine…”:
”Domnul „Dogaru” …. venea în casa noastră, mânca la masa noastră, era iubit de frățietatea Bisericii unde predica de multe ori, și predica foarte elocvent! Iată că elocvența nu are nimic de-a face cu spiritualitatea! Era convingător în ceea ce prezenta de la amvonul Bisericii…

Și totuși, era un trădător!”

Am scris recent despre zâmbitorii din bisericile norvegiene. Eu cunosc ”soiul” de la noi. O caracteristică esențială a oricărui turnător este să-ți câștige atașamentul, să fie simpatic, plăcut, deschis, să ți se confeseze ca să o faci și tu față de el, să-ți ceară ajutorul ca să te încurajeze să i-l ceri, să fie oglinda ta. Cel puțin cei care m-au înconjurat pe mine, cu miere de asta m-au uns, m-au lăudat apoi cât de dulce sunt (mi-a plăcut, recunosc) și mi-au declarat că de aia mă ling, că-s bun. M-am simțit flatat că măcar cineva își dă seama. Dar probabil la fel îl flatam și eu pe Dumnezeu, dar cum pe El nu L-am putut păcăli, m-a lăsat El pe mine să fiu păcălit, să văd ce ”bine” e. Tată bun, înțelept și iubitor.

Teoria atașamentului, pe care o citesc acum, preocupat fiind de cazul Bodnariu, spune pe scurt că dragostea se poate falsifica. Prima dată îi schimbi numele, îi zici atașament și apoi dovedești științific, ca Mengele, că atașamentul nu are cauze biologice (de uter ocupat nouă luni, de ex) sau de comunitate, de limbă, de moștenire, ci este vorba doar de influențe care se pot rupe sau forma în mod dirijat în funcție de necesități …la nevoie, chiar sociale.

Deci dacă societatea nouă, formată din multe perechi de indivizi cuplați câte 2 fără organe necesare și potrivit așezate pentru a se înmulți (homosexuali), dacă această nouă societate vrea cu disperare copii, vrea să se atașeze față de copii, își justifică pretenția cu psihologia pe nedrept numită știință: cu teoria atașamentului. Că ei de fapt au mai mare capacitate de atașament ca mama și tata naturali.

La Caransebeș, s-au pe unde-o fi slujit, pastorul zâmbitor a câștigat repede atașamentul enoriașilor nătângi. Le-a zâmbit, i-a fermecat.

Cu câtă durere se gândește acum Ruth Bodnariu la copiii ei care probabil se bucură fermecați de ”atașamentul” arătat de noii părinți. Familia Nan din Șieu/Maramureș descriind durerea lor, își amintesc cum fiica lor Bianca, de 7 ani le-a spus cu câteva zile înainte de a fi răpită de Barnevernet (27 oct 2015) că ”ea va pleca într-o casă unde o să primească atâtea jucării câte vrea ea, și că o să-l ia și pe Dragoș, frățiorul ei”. Părinții n-au fost atenți, credeau că-s copilării, dar fetiței îi fusese creată deja rama noului atașament proiectat.
Acum tuturor acelor copii le zâmbesc în mod fals niște străini. Atașați.

Ca fratelui Rădoi pastorul Vucu, ani de zile.
Și ca vouă și mie, dragii mei răbdători cititori, pastorii sau preoții repartizați de securitate (majoritatea dintre ei) după capacitatea de a zâmbi la nevoie, de a plânge la ordin și de a crea atașamente, detașamente, culte și oculte.
Noi toți oamenii pământului suntem niște copii răpiți, crescuți de diavolul, păcăliți și înșelați cu atașamentul lui fals și am ajuns să ni-L privim ca străin pe Tatăl nostru drept. Așa cum și Domnul Isus a fost dat afară din biserici de popi zâmbitori care predicau elocvent.
Suntem vulnerabil la atașament, la nevoia de atașament, la nevoia din noi, la dorința de a ne oglindi, de a ne împărtăși. Dar în toate lucrurile trebuie să aibă întâietatea Hristos. Dacă arătăm atașament față de El, atunci nu dorim și nu avem nevoie de atașamente fabricate. Această dorință de a plăcea, de fi recunoscut și aprobat există și este cu atât mai tare în cei în care credința nu a ajuns să-i facă să se mulțumească doar cu aprobarea lui Dumnezeu.
Mă uit duminica seara pe net prin biserici, pe ici pe colo, la cât efort fac pastori care mai de care mai transpirați să-și țină turmulița atașată. Efecte muzicale, spectacol interactiv, joc de scenă, vizitatori, antrenare, să nu cumva să fie plictisitor…”data viitoare vom avea”…”peste două săptămâni va fi”….etc.etc. O activitate centrată pe învățarea și cunoașterea Plăcerii, Voii și Planului lui Dumnezeu este la ani-lumină distanță de preocupările acestor manageri ai atașamentului de grupul, clădirea și contul lor.
Că pentru aceste subterane, dar zâmbitoare activități o grămadă de copii răpiți (mici și mari) sunt sacrificați în inocența lor, nici pastorii, nici popii, nici Barnevernetul, nici Securitatea n-au avut și nu au nici o durere.
Doar grija de a nu fi prinși fără zâmbet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s