Nu merge așa! Despre prefăcătoria pe care o pregătește Barnevernet.

Felul luptei noastre este bine rânduit în Scripturi.
Nu putem face cum vrem sau cum se nimerește sau cum ne atrag alții.

Avem cazul din Filipi când apostolii arestați și abuzați pe față dar pe nedrept urma să fie eliberați pe ascuns. Ei au refuzat această eliberare.
Să citim:

”Cînd s-a făcut ziuă, dregătorii au trimes pe ceice purtau nuielele (Greceşte: lictori.), să spună temnicerului: „Dă drumul oamenilor acelora.“ Şi temnicerul a spus lui Pavel aceste cuvinte: „Dregătorii au trimes să vi se dea drumul; acum dar, ieşiţi afară, şi duceţi-vă în pace.“ Dar Pavel le-a zis: „După ce ne-au bătut cu nuiele în faţa tuturor, fără să fim judecaţi, pe noi, cari sîntem romani, ne-au aruncat în temniţă, şi acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge aşa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!“ Ceice purtau nuielele, au spus aceste cuvinte dregătorilor. Aceştia s-au temut, cînd au auzit că sînt romani. Dregătorii au venit să-i potolească, i-au scos afară din temniţă, şi i-au rugat să părăsească cetatea. Ei au ieşit din temniţă, şi au intrat în casa Lidiei; şi, dupăce au văzut şi mîngîiat pe fraţi, au plecat.” FA 16

Pare incredibil. Bătuți, dezbrăcați, batjocoriți, biciuiți, când li se oferă eliberarea o refuză. De ce?

Pentru că noi creștinii suntem chemați să fim mărturie. Conflictul între creștini și autorități e programat în Planul lui Dumnezeu pentru ca toți oameni de pretutindeni să se dea de gândurile lui Dumnezeu. Acest conflict nu trebuie refuzat de către noi. (”Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor.” Matei 10:18)

Dacă apostolii ar fi primit oferta eliberării pe ascuns, ar fi mărturisit prin asta că sunt de acord că au fost vinovați. Eliberarea pe ascuns era o prefăcătorie la care ei au fost invitați să ia parte. N-au fost de acord pentru ca lipsa lor de vină să fie evidentă. A trebuit să fie scoși din închisoare pe față de către dregători, nu de către lictori (purtătorii de nuiele).

Ce face acum Barnevernet? Tot cam așa ceva.
Pregătesc o înfiere internațională. Cum că da, familia este vinovată, ei n-o să dea copiii lui Marius și Ruth, ci îi vor da unchiului din Romania.
Cam așa au făcut și cu indienii. Barnevernet a dat copii în India…după un an.

O acceptare a unei astfel de prefăcătorii ar duce mult la știrbirea mărturiei.
Ar fi o recunoaștere a unei vini care nu există. Afirm că Barnevernet trebuie să dea copiii înapoi familiei: mamei și tatălui, nu unchiului. Acest lucru trebuie cerut. Plus că dacă se întâmplă cum vrea Barnevernet, unchiul e clar că va da copiii înapoi părinților, dar acest lucru înseamnă expulzarea familiei din Norvegia.

India a acționat când doi copii indieni au fost răpiți de Barnevernet. Indienii au blocat o investiție norvegiană în India și atunci lucrurile ”s-au aranjat”, au cedat aranjamentului preparat de Barnevernet ca să iasă tot ei cu dreptatea deasupra: unchiul indian ”a adoptat” copiii care au fost duși în India de familia care deja îi adoptase în Norvegia. Normal că imediat copiii au fost dați părinților, dar Barnevernet a ieșit teoretic învingător, nu și-a călcat legile. Eu cred că nu trebuie acceptat un astfel de aranjament.
Barnevernet trebuie să ducă ei copiii înapoi acasă la familie  și să-și ceară iertare pentru abuz. Așa cum au cerut apostolii la Filipi: ”Să vină ei singuri să ne scoată afară!”

Subiectul este adevărul evangheliei care trebuie să strălucească din această aparent tristă întâmplare, nu doar câștigarea copiilor.

Familia trebuie să ceară insistent și urgent copiii înapoi, trebuie afirmat ca literă de evanghelie cum este scris dreptul părinților de a-și educa copiii, nu dreptul statului și copiii trebuie dați părinților în Norvegia pe față și repede, nu pe ascuns unchiului.

Până atunci Ierihonul trebuie înconjurat, sunând din Facebook, WordPress, Google, Viber, Skype, Whatsapp, și alte trâmbițe pentru care Barnevernet n-are nici o armă de luptă și nici nu s-au gândit că i-ar putea deranja vreodată în adâncimile fiordurilor lor.

Așa cum pana lui Wurmbrand a răsturnat comunismul cu susul în jos și l-a lăsat o pagină tristă de istorie, acest caz poate în aceste ultime zile să rezidească cetatea dreptului părinților de a-și educa propriii copii.

”Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe. Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobîndească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea, şi au fost chinuiţi.” Evrei 11:33-35

Anunțuri

15 Responses to Nu merge așa! Despre prefăcătoria pe care o pregătește Barnevernet.

  1. alexpop7620 spune:

    Domnul să vă binecuvânteze! Foarte adevărat.

    Apreciază

  2. vesteabună spune:

    Este un război al conceptelor.
    Legea statelor este bună și Dumnezeu a pus-o. Autoritatea legii vine de la Dumnezeu ca să ”pedepsească pe cel ce face răul și să laude pe cele ce face binele”. La Filipi, Pavel și cei închiși au apelat la dreptul lor de cetățeni romani pentru a înălța acest principiu al evangheliei, că ”stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu.” Ei au apelat la lege să fie sloboziți după lege.
    Ce se întâmplă când apar autorități și organisme care nu-și fac treaba? Autorități care nu pedepsesc răul, ci-l propagă, nu laudă binele, ci-l ignoră?
    Atunci când deviează de la slujba lor, aceste autorități numite în Scriptură duhuri ale răutății sau ”toiag de cârmuire al răutății” își vor găsi prăbușirea când se ating de moștenirea celor neprihăniți.(Psalmul 125)
    Educarea copiilor nu este doar un drept al omului, conform filosofiei umaniste, noi trebuie s-o privim ca o poruncă a lui Dumnezeu cum și este. Norvegienii trăiesc într-o frică din acest punct de vedere, ei se tem tot timpul că le ia statul copiii. Este o realitate.
    Barnevernet nu este altceva decât o mlădiță răsărită din adânca rădăcină a iubirii de bani. Nu vă temeți să le scoateți la iveală mizeriile! Și comunismul avea teorii frumoase și chiar un pic de dreptate.
    Pacea și rânduiala din lume este păstrată de legi, legile sunt date de Dumnezeu. Dumnezeu dă legile ca noi să putem duce o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia (pasiunea pentru Dumnezeu) și frica. Regatul, republica, uniunea care încalcă aceste rânduieli nu se pune contra unui grup sau unor principii, ci contra Dumnezeului care a lăsat un Cuvânt. Iar Dumnezeu va răsturna înjghebările ridicate împotriva lui, izvodirile minții. Dar nu le va răsturna înainte de a le defini, pentru ca toți să vadă prin contrast și prin conflict: falsitatea minciunii și frumusețea devărului. Suntem chemați să definim 3D acest rău din toate fețele și direcțiile, din trecut și viitor, privit ca și cauze și consecințe, căci mărimea adevărului este arătată și de adâncimea minciunii.
    Mulțumesc de comentariu.

    Apreciază

  3. Dan spune:

    Si totusi …daca numai in modul acesta isi vor putea primi copii inapoi…!?
    Numai in pielea lor sa nu fi . Crede-ti ca ii mai arde mamei sa mai astepte vreo scuza din partea autoritatilor . Ma cam indoiesc .

    Apreciază

    • vesteabună spune:

      Credem, credem și când avem emoții ”crede-m”.
      Dacă acceptă prefăcătoria ”autorităților”, ei vor trebui să plece din Norvegia dacă vor să fie împreună cu copiii lor. Pentru că în varianta pregătită de ”autorități” ei sunt decăzuți din drepturi ca părinți și copiii vor fi înfiați de altcineva din altă țară.
      Zicea cineva că cea mai de seamă calitate a nebunului este ”consecvența”. Nebunia Barnevernetului are nevoie de consecvență, ei îi vor da copiii unchiului, dar nu ca să-i dea unchiul părinților (teoretic) sau dacă o va face, ei nu mai calcă în Norvegia.
      Ei trebuie să ceară înapoierea copiilor fără condiții.
      Iar cât despre legea lor care zice că n-ai voie să atingi copiii cu nuiaua, atât timp cât în Biblie scrie că e musai, dați-mi voie să nu fiu de acord cu ea. Atâta timp cât aceeași lege cere ”bisericilor” să nu discrimineze pe homosexuali, atunci prefer să n-o ascult.
      Acest lucru nu-l spun numai pocăiții, îl spun și ortodocșii de la Muntele Athos.
      Eu zic că trebuie insistat pe principii, nu pe conjunctură.
      Chiar dacă conjunctura te-ar îndemna la scurtături, trebuie ținută calea.

      Apreciază

      • Dan spune:

        Asa este , am avut emotii cand am scris..,,crede-ti” . Scuze.
        Trebuie sa ne gandim ca si copii sufera cumplit de dorul patintilor , in sensul acesta gandesc ca trebuie curmata cat mai grabnic suferinta copiilor fie si prin metoda infierii de catre o ruda .

        Apreciază

  4. alexpop7620 spune:

    Marius și Ruth vor ca copiii lor să le fie copii, nu nepoți. Dacă Barnevernert poate da copiii „răpiți”, unchiului, atunci la fel de bine îi pot da înapoi părinților. Și de aceea protestăm: Barnevernert a avut nevoie de o zi pentru a destrăma o familie, deci au la dispoziție tot O SINGURĂ ZI pentru a o reface, și, bineînțeles, cu scuzele de rigoare. În plus, o familie aflată în această situație ar putea, ulterior, da în tribunal guvernul norvegian și a cere milioane de euro despăgubiri. Poate că ajung prea departe, dar teoretic totul este posibil. Important este ca în prima fază copiii să fie înapoiați părinților. Nu se negociază nimic în astfel de cazuri. TOTUL!!!

    Apreciază

    • vesteabună spune:

      Barnevernet este un monstru ideologic, ca și nazismul și comunismul. Norvegienii prin Barnevernet sunt convinși că ei sunt superiori ideologic restului lumii iar noi restul, plebea, epigonii nu pricepem înaltele lor standarde ideologice. Ca și comuniștii sau naziștii, și ei răpesc oameni fără explicații. Cui să explice, ce, putem noi înțelege? Ca orice dictatori ideologi își impun brutal ideologia practicând cu convingere ceea ce cred asupra ”primitivilor” needucați care nici nu vor să priceapă cât bine vor ei să le facă cu forța.
      Ce, ”noaptea de cristal” și apoi Auschwitzul n-au fost inițiate de un ”popor educat” intoxicat ideologic?
      Dictatura ”protecției copilului” este un concept ce se impune prin practică, treptat. Guvernul Norvegiei afirmă prin oamenii lor că ”cum adică ei nu respectă familia”? 80% din copiii născuți în Norvegia sunt crescuți de părinții lor.
      Se mai poate comenta ceva?
      Nu este acceptabilă nici o idee care este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă pedeapsa copiilor nu e etică, atunci nici pedeapsa oamenilor mari nu este, norvegienii ne pot da lecții despre subiect, îl au pe Breivik.
      Nici maimuțele, nici iepurii nu-și omoară copiii, există la toate animalele sentimentul matern, la cloșcă, la pisică, la toate, la toate. Darmi-te la oameni? Să ignori acest aspect al creației (dragostea părintească), să găsești motive să desparți copilul de dragostea părintească pe niște principii absurde și arbitrare este o formă de nazism. Ateismul îi duce pe oameni la astfel de aberații.
      Irod și faraon le-au fost înaintași.
      Barnevernet trebuie să dea copiii înapoi părinților iar noi trebuie să stăm cu ochii pe ei.
      Într-adevăr există unii părinți ce-și traumatizează copiii, trebuie închiși părinții, eventual îndreptați, monitorizați iar în cazuri extreme decăzuți din drepturi. Aici la Barnevernet e caz de dragoste de bani, afacerile cu adopții, comerțul cu suflete de oameni explică resorturile acestor păpușari.
      Ai citit cartea ”Afaceri cu suflete de copii?” a lui Mariana Goron. Seamănă cazurile.

      Apreciază

      • alexpop7620 spune:

        Nu, n-am citit cartea de care vorbiți; mulțumesc de recomandare.
        În Austria, de exemplu, este interzis, ca și în Norvegia, să aplici „corecții disciplinare” copiilor, dar toate familiile (de austrieci) pe care le cunosc „încalcă” legea asta. Normal, totul se face în dragoste părintească, dar părinții sunt conștienți de faptul că ei, în timpul copilăriei, au fost disciplinați in felul acesta și a funcționat foarte bine.
        Moftul norvegienilor și a celorlalte guverne care interzic disciplinarea biblică, și nu numai, este o nebunie modernă și naște monștri, ca de exemplu Breivik, de care ați amintit.

        Apreciază

    • Silvia Bora spune:

      Corect ! copiii trebuie de urgenta dati parintilor !!!!!!!! CE ESTE ACEST BARNEVERNET ? ATITUDINE NAZISTA CARE TREBUIE DISTRUSA ASA CUM EI AU NENOROCIT ATITEA FAMILII !

      Apreciază

  5. Gabriel spune:

    Ar fi bine sa fie dati in orice fel(rudelor). Si apoi se poate continua lupta impotriva acestui sistem diabolic de a distruge familia.

    Apreciază

    • vesteabună spune:

      Ar fi ridicol să formăm partide de idei despre ”cum să fie salvați copiii Bodnariu!” Deocamdată este ”foarte rău”. Tot ”foarte rău” e să se tărăgăneze. Chiar dacă își vor primi copiii un ”rău” mare tot s-a făcut. Ar fi ”bine” să-i primească unchiul, dar nu ”foarte bine”: ei n-ar mai călca în Norvegia până la majorat cu părinții, ceea ce înseamnă expulzarea propriilor cetățeni. (Ceaușescu a mai expulzat pocăiții.)
      Deci între foarte rău, rău, bine și foarte bine noi suntem acuma doar la repriza 1-a.
      Eu propun meci întreg, câștig, nu remiză.
      Dacă Barnevernet dă copiii unchiului e 1-1, familia recunoaște că ”a greșit”, că educația biblică trebuie să cedeze în fața ”superiorității culturale norvegiene”.
      Dacă se insistă că da, avem dreptul să ne disciplinăm copiii, că da, avem dreptul să-i ”îndoctrinăm”, că da, trebuie să învețe munca în casă de la părinți și alte lucruri de bun simț pe care și ei le fac, atunci și ceilalți părinți creștini își vor putea ridica capul sus. Acuma stau cu toții ca broasca sub grapă.
      Să băgăm de seamă: cazul Bodnariu nu e unic, mâine se va repeta, mai acceptăm o minciună?
      Scapă doar Estera sau scapă tot poporul? Asta e chestiunea.
      Uită-te în Biblie Gabriel: a scăpat poporul, dar a murit Haman și ai lui.
      A scăpat Daniel, dar imediat au fost nimiciți acuzatorii lui.
      A trecut poporul marea Roșie și au fost înecați egiptenii.
      Vor scăpa pruncii lui Bodnariu cu siguranță, dar dacă filosofia asta criminală, nazistă, elitistă nu este ”răpită” de la mama ei: statul norvegian, atunci nu este un câștig mare, ci o înfrângere, o recunoaștere.
      Să ne amintim de ce i-a spus Samuel lui Agag când înainta vesel: ”După cum sabia ta a lăsat femei fără copii, tot aşa şi mama ta va fi lăsată fără copii între femei.” 1 Samuel 15:33
      Toate țările au Protecția Copilului și e foarte bine, abuzuri sunt peste tot cu siguranță, dar un sistem filosofic de tip darwinist ce a dus la răpirile de oameni perfect asemănătoare deportărilor naziste sau gulagului siberian deocamdată au doar norvegienii.
      Acest sistem trebuie scos în evidență.
      Mă rog Tatălui ca să-i întărească pe părinți, să nu-și piardă inima din pricina necazurilor, să stea în spărtura din familia lor și Cel ce mângâie pe cei întristați le va răsplăti.
      Gabriel, ai nume de înger, să fii ascultător!

      Apreciază

  6. ovidiu spune:

    In principiu ai dreptate, insa sunt acesti parinti oameni ai credintei?Cunosc ei calea aceasta?Pt ca , daca nu sunt , nu v-a functiona ceea ce spui.
    Totusi au plecat in Norvegia unde e o viata mai buna.Copiii nu au avut cetatenie romana.Sunt amanunte care spun ceva totusi despre ei.In mod absolut trebuie sa li se dea copiii.dar fara a umbla prin credinta, Dzeu nu le v-a da biruinta cum spui ca ar fi bine.Avraam a mers in directie inversa.Nu vreau sa intru in amanunte, cred ca intelegi ce vreau sa spun.Stii ce e trist e ca LUMINA IN CRESTINISM VINE DIN OCICIDENT. Tu esti contra curentului ca scrii despre rusi de ex.
    Cei ramasi in Babilon au ramas pt o viata mai buna.te miri ca au fost incercati la maxim prin Haman-ca sa inteleaga ca nu tara ci Dzeu ii ocroteste si le da painea?
    Un alt lucru pe care crestinii il ignora, ma tem ca nu vei fi de acord, e ca ne concentram pe cateva cauze cum e iubirea de bani.
    Nu cred ca e suficient.Uita-te la dezvoltarea psihologiei si psihiatriei.
    Nimeni nu spune clar ca trei din stalpii acestor discipline au practicat spiritismul: Freud, Adler, Young.Marile lor „descoperiri” sunt de fapt ispirate din astfel de comunicari.
    Pt generatiile de azi, daca zice un psiholog a spus DzeuDzeul Bibliei e depasit , El nu stie ce stie un psiholog.
    In curand acest dzeu v-a decreta ca nebuni pe cei care cred intr-un Dzeu al istoriei.Vad ca toti crestinii se simt incomod, dar cand niste nebuni care se cred intelepti decreteaza , in virtutea unor diplome de studii- ca acei copii trebuie luati de la mama si apoi mai crud separati, nu e cazul sa ne intrebam totusi cine e in spate?
    Pt ca nu e deloc lipsita de logica separarea lor.Uniti copiii ar pastra invataturile de la parinti.Cei mari i-ar invata pe cei mici.Asa separati, le pot sterge tot, le pot prelucra mintile.Ce, poti spune ca nu exista nimic diabolic in aceste metode?
    Iubirea de bani e ceva din care se poate dezvolta raul in noi.Cu toate acestea impotriva crestinilor exista un Plan dincolo de carne si sange.Ma rog , nu stiu in ce masura vrei sa dezvolti astfel de subiecte.
    Mai spun atat: pe un site ortodox, nu mai stiu titlul prima pagina e dedicata acestor evenimente.Acolo scrie si cum acesti „doctori” daca au plans copiii dupa mama i-au declarat bolnavi mintal si i-au indopat cu medicamente pana i-au nenorocit.Eu ma tem ca aceasta stiinta in ghilimele v-a face mult mai mult rau si deja face-cunosc multi oameni distrusi pe viata de medicamentele lor- decat face acum Barnevernet.

    Apreciază

    • vesteabună spune:

      Ovidiu, mulțumesc de comentariu.
      Își răspund pe puncte:

      ”…insa sunt acesti parinti oameni ai credintei?”

      Ca și cauză la de ce s-a ajuns aici, nu contează credința așa de mult. Contează cugetul. ”Este un lucru plăcut dacă cineva din pricina cugetului său față de Dumnezeu suferă întristare îndurând pe nedrept”. Ei au dreptul la mila noastră. Noi trebuie să ne punem în locul lor, să suferim cu ei fără să punem la socoteală altceva decât suferința lor și cugetul lor bun. Samariteanul nu i-a dat examen de teologie celui căzut între tâlhari, probabil i-au dat preotul și levitul.

      ”….au plecat in Norvegia unde e o viata mai buna.”

      Fiecare face ceva pentru o ”viață mai bună”. Unii rămân strungari, salariați, alții ca mine și ca tine ne-am făcut firme. Am prieteni care-mi explică că nu pot fi plăcut Domnului ca patron. Am și angajați pocăiți și ”evlavioși” care-mi explică asta.

      Unii cred că ”…LUMINA IN CRESTINISM VINE DIN OCCIDENT”.

      Să știi că rușii de care ai scris și pe care-i cunosc așa de bine sunt convinși că nu este nimic bun în occident și că creștinismul pur și imaculat nu mai există pe terra decât în spațiul ex-sovietic dar și acolo numai pe alocuri.

      ”…ne concentram pe cateva cauze cum e iubirea de bani.
      Nu cred ca e suficient.Uita-te la dezvoltarea psihologiei ”

      Banii sunt rădăcina, psihologia este tulpina, răpirile de copii sunt ramurile și suferința imensă sunt fructele, roadele plecate din rădăcină. E foarte bine spus: ”Pt generatiile de azi, daca zice un psiholog a spus Dzeu. Dzeul Bibliei e depasit , El nu stie ce stie un psiholog.” (Lasă te rog pauză și după punct, nu doar după virgulă.)

      ”…. impotriva crestinilor exista un Plan dincolo de carne si sange” Am scris depsre el: https://vesteabuna.wordpress.com/2015/04/21/exista-o-conspiratie/

      ”Ma rog , nu stiu in ce masura vrei sa dezvolti astfel de subiecte.”
      Am timp limitat și nu vreau să fușeresc. Am scris totuși azi o postare: https://vesteabuna.wordpress.com/2015/12/21/irodul-secolului-21/
      Sâmbătă am vrut să trec pe la voi, dar am întârziat pe la frații din celelalte locuri și n-am mai intrat.

      Salutări tuturor!

      Apreciază

      • ovidiu spune:

        Am zis sa raspund la raspunsul tau pt ca ma framanta un gand.Mai inainte insa , crede-ma ca nu i-am judecat.Ci doar incercam sa atrag atentia ca nu oricine e chemat sa duca lupta in acest fel.Poate fi greu, prea greu pe umerii lor.Ghedeon a trimis multi acasa.Eu unul vad o minune ca ei rezista.M-am pus in locul lor nu stiu cum as fi rezistat.Deci departe de a-i judeca nu as vrea sa le cerem lor ceea ce doar Domnul Insusi le poate cere.
        Dar iata ce ma framanta.
        Nu toti cautam o viata mai buna ci cautam sa fim unde Domnul ne cheama.Ca nu crede nimeni asta, fiecare v-a fi judecat in dreptul sau. Iar imparateasa din Seba ne v-a judeca pe toti.
        Avraam e un exemplu dupa care s-au ghidat multi crestini.El a mers pe calea pe care Domnul l-a chemat.Lot insa nu.Lot a vazut campiile Sodomei bune pt sine.Accentuez acest pt sine.
        In rest Lot e credincios, Lot e drept, Lot sufera.
        Poate cineva azi nega ca elementele Sodomei sunt din plin prezente in tarile Europei Occidentale si in special in cele nordice?
        Era Sodoma bogata?Era .La fel Norvegia.Erau sodomiti?Erau,de acolo numele lor vechi.La fel Norvegia.Erau rai cu strainii cei din Sodoma?
        Da, chiar daca din interese economice sau de alt motiv ii primeau cu zambete, inima lor era rece.Asa sunt europenii, asa nordicii.Cei crescuti drept, chiar pagani raspundeau cu capul pt tine , asa gandeau, dc erai oaspetele lor.Vezi, Lot, vezi batranul din Ghibea locuitor temporar.Se simt europenii sau norvegienii responsabili pt strainii care le sunt oaspeti?Ii protejeaza cu pretul vietii?Un roman inca mai poate gandi asa, mostenind de la parinti bunul simt si frica de Dzeu.
        Dar o sa rad bine dc o sa spui ca norvegienii se poarta bine cu strainii.Se vede acum ce mult bine le fac.Da, te ajuta material dar inima lor e ca a celor din Sodoma.Materialista si rece.Normal ca nu vreau sa generalizez dar evidentele striga pe ulita in gura mare.
        Erau , au devenit homosexualii agresivi cu strainii in Sodoma?Da, asa scrie in Genesa.
        Acum , este adevarat ca in lume homosexualii au devenit tot mai agresivi obligandu-ne sa acceptam noi si copiii nostri felul lor de viata?
        Fortand statul, institutiile si culmea scarbei obligand preotii si biserica sa se prostitueze cununandu-i religios.
        Deci repet, fortat.Cu ce era mai rau in Sodoma?Nu erau nici aia toti homosexuali, nici toti agresivi.Faceau si fapte bune, altfel nu l-am vedea pe Lot intre ei.Careva il v-a fi ajutat si pe el sa se integreze in Sodoma asa cum multi roamni sunt ajutati sa se integreze.Dar abia acfum ne trezim sa intelegem pretul ajutorului dat.
        Si totusi era ca azi….deci te intreb eu ; comparam cazul cu Moise in cosulet, cu Haman, dar oare nu se compara mai degraba cu Lot?
        Vedem tot ce se intampla in jur si totusi ne atrag campiile Sodomei…Suntem toti socati, intr-o zi, brusc , intr-o clipa, dar la Lot cum a fost?
        Haman a facut-o in timp, au avut vreme evreii sa posteasca, mama lui Moise are 3 luni , apoi mai are timp pana la intarcat, sa se roage, sa se obisnuiasca cu gandul.Doar Lot pierde tot in cateva ore.
        Daca lumea v-a mai fi, acest focar de infectie v-a fi distrus de Dzeu pt ca s-a depasit limita.Nu m-as mira sa fie ca atunci mana Lui.Dar, poate, sa speram se vor trezi unii lideri europeni din somnul mortii…Ce bine ar fi!!!

        Apreciază

  7. vesteabună spune:

    Ovidiu îți răspund aici.

    Mulțumesc de asemănarea pe care o faci între Sodoma și Norvegia din prisma atitudinii față de străini. Rudele mele mi-au spus la fel, învinuirile astea cu disciplinarea copiilor sunt pretexte. Și norvegienii ca toți oamenii, când copiii lor face trăznăi îi disciplinează, chiar în public și nimeni nu cheamă Barnevernetul.
    Străinii din Norvegia însă care au copii trăiesc o teama continuă.
    Barnevernetul cu ei, cu străinii are treabă:
    Sunt puțini, împrăștiați și fără putere în fața unui stat atotputernic.
    Cam ca și acel om ce a poposit în Sodoma.
    O formă de înrobire ca a sodomiților față de străini: ”ați venit la noi facem ce vrem noi cu voi”.

    Dar noi ce așteptăm?
    Dacă pe vremea lui Moise s-ar fi găsit ceva evrei deștepți să vrea să instaureze ordinea în Egipt?
    Să-și facă partid politic, să ceară paie la cărămizi, să le lase copiii în pace, etc. etc. ?
    Tu zici că ce bine ar fi ca ”liderii europeni să se trezească”. Eu nu-i văd foarte treji nici în ce privește ”refugiații”. Mai treji sunt Orban, cel al polonezilor, ai noștri, i-a orbit Dumnezeu pe europeni.

    De acord că timpul va fi scurt ca la Sodoma.
    Dar lucrurile acestea se întâmplă ca să putem identifica timpurile că tare bine seamănă. Lucrurile scrise în vechiul testament au fost scrise ”pentru învățătura noastră”.

    Eu nu cred că mai este timp să așteptăm trezirea liderilor și recunoașterea adevărului de către oameni politici. Politicienii sunt slabi și cedează la presiuni, la șantaj, la amenințări. Trebuie să ne rugăm pentru guverne. Ai arătat bine creșterea puterii gay-lor și impunerea legilor lor. Eu mulțumesc lui Dumnezeu că trăim într-o țară unde biserica majoritară este împotriva gay-lor și împotriva ecumenismului (deocamdată)…. și acesta este un lucru bun.

    Eu cred că trebuie să așteptăm răpirea Adunării și apropierea sfârșitului acestui ”eon”: veac rău, cum este numit în Scripturi, apoi judecata, răsplătirile și continuarea veșniciilor cu veacuri mai bune.
    Important este să fim în corabie, să fim în Țoar și să nu ne uităm înapoi.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s