Focul de paie

Se aprinde repede, arde violent și se stinge brusc.

focdepaie
După ce constructorii expresiei ”prezența lui Dumnezeu” în mediul evanghelic au reușit s-o patenteze fără opoziție, aceste paie de minți sunt aprinse săptămânal de pretendenți ai ”prezenței” pe care ei neapărat o simt.

Pretenția ține puțin, căci paiele ard repede, eforturile de a întreține flacăra cer totuși o implicare și nu există nici un standard care să deosebească focul bun de focul rău, paiele de alte paie, sau de lemn sau de…aur, argint.

Unde începe înșelătoria totuși? De la ce nivel în jos un discurs sau un exercițiu religios este foc de paie?

Foarte simplu: acolo unde în discurs se renunță la logică, la deducție (spune Liiceanu), la argument, la convingere, ceea ce rămâne sunt paie. Și dacă discursul absurd se rostește cu foc, e foc de paie.

Comenius spunea că dogmatismul înspăimântă mintea și făcea un apel dureros la parcurgerea în educație a anevoioaselor căi ale înțelegerii.

Spectacolul religios al anilor noștri face apel la ”lucrarea lui Dumnezeu”, îl cheamă pe Dumnezeu ”la lucru”, seamănă  cu  cu o ipotetică fabrică în care niște muncitori leneși cred că-i fac o mare bucurie patronului când insistă: ”lucrează tu șefule!”

Șeful nostru ne-a dat de lucru, ne-a cerut implicare, devotament, angajare, dedicare, renunțare la sine. S-o numim ”evlavie” această stare de supunere de bunăvoie la rigorile unui angajament, s-o asemănăm cu entuziasmul unui proaspăt fericit acceptat într-o firmă de prestigiu. Din această poziție răspunsul nostru logic ar trebui să fie un mare interes pentru activitatea care trebuie s-o facem în ”firmă”. Cât ar fi de ridicol ca la ședințele de producție sau de planificare toți angajații doar să-L laude pe șef și doar să-l cheme să lucreze, că mai bine ca el nu știe nimeni. Cât ar fi de ridicol ca pe nimeni să nu-l intereseze procedurile de lucru, instrucțiunile de folosire a uneltelor, nimeni să nu raporteze nimic, ci toți să defileze doar. E ridicol așa-i? Dar aceasta este starea multor creștini și a multor adunări din zilele noastre, oameni care se strâng pentru a consuma, lipsiți de interes și de angajament față de planul și voia Tatălui.

De unde această lipsă de angajament? Din lipsă de logică a proclamării.
Încăput pe mâinile tâlharilor de oameni, creștinismul lipit de clădiri a sucombat sub discursul golit de rațiune al fabricanților de prezență.

De la adunări în care se studia Biblia, acum 50 de ani, de la adunări în care Planul lui Dumnezeu era detaliat, de la creație până la răpire și după aia, s-a ajuns la stări în care suprema excitare o dau relatările de experiențe ”cumalucratdomnuîninimamea”, că bineînțeles că dacă a lucrat atunci înseamnă că-s bun în fața Lui. Însoțită neapărat de muzica unei trupe care cu ochii închiși și mâinile pe sus ”simte” pe Domnul și prezența lui, toată adunarea pleacă acasă îmbătată de noua porție de ”atmosferă divină” inhalată.

Lipsa de plan, lipsa de logică, lipsa de antrenare a minții într-un proces deductiv de tip ”de ce?-de aia”, lipsa de proclamare a Planului lui Dumnezeu (care include cel puțin creația, ispășirea și răscumpărarea) duce la lipsa de angajament, la lipsa de dedicare, la lipsa de implicare. Afirmații nu se fac, răspunsuri nu se dau, întrebări nu se pun, se respiră doar, așa intră dumnezeul veacului acestuia în oameni, ca și curentul electric, te ia cu toți fiorii. Debusolarea minților confuze nu poate produce un angajament logic al cuiva pentru nici o cauză.

Focul de paie e comod, nu-ți trebuie multă minte să-l aprinzi, iar de stins se stinge singur, e bun de-o slujbă.

Focul ce arde pe aur, focul aprins de Dumnezeu pe altarul de aur  e altceva.     Neapărat presupune dedicare, presupune jertfă, presupune angajament. De acolo începe, de la jertfă, de pe altarul de aramă, focul de acolo se ia, e un foc care nu are voie să se stingă. E un traseu logic de la păcat la slavă, de la animalul înjunghiat la tămâia ce se evaporă pe cărbuni încinși. Tot acest traseu are o semnificație, un tâlc, un ”înțeles duhovnicesc”și acesta este singurul fel în care avem voie să folosim termenul ”duhovnicesc”. Cuvântul ”duhovnicesc” e un termen legat de logică, de explicații, de înțelegeri ale unui plan, nu de fantome, năluci și umpleri.

cu drag

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s