Prima mea compunere

Eram în clasa a II-a.
Din cei 9 elevi în clasele 1-4,  eram 5 copii de pocăiți. Nu s-au făcut dansuri la serbare anii aceia, n-avea cu cine să facă învățătorul. Cei doi copii de martori nu au primit nici cravata roșie.
În primele zile din septembrie ni s-a cerut să facem o compunere cu ”Cea mai deosebită întâmplare petrecută în vacanța de vară!”
Eu fusesem la evanghelizare la Liviu Olah, într-un sat la 15 km distanță.
Acesta a fost subiectul compunerii mele. Părinții nu mă verificau, eram bun la școală și nu era nevoie, temele erau o joacă pentru mine, notele veneau bune, n-avea rost.

Fusese foarte deosebită întâmplarea: am plecat singur de acasă până în alt sat la adunare de unde am luat camionul CAP-ului în care se puseseră bănci și am plecat mai departe. Camionul era plin și treceam prin pădure, pe un drum nou care la un moment dat avea o surpătură. Camionul a încetinit, dar am trecut cu bine. Am descris emoțiile tuturor. Am scris în compunere că pe drum am cântat (nu cred că am scris ce cântări am învățat atunci: Numai Harul și Eu am un scump Mântuitor). Apoi că a fost lume multă la evanghelizare, unde iarăși am cântat mult și ne-am întors acasă cu cursa de seară. Numai emoții. Asta a fost cea mai deosebită întâmplare din vacanță și am descris-o cu naivitatea unui copil de-a doua, fără să cunosc eu amănuntele ideologice contrare. Mi s-a cerut, am scris.

Dascălul a citit atent, n-am știut de ce zâmbește discret. Nu mi-a mai dat caietul înapoi și în drum spre casă a intrat pe la noi unde a discutat cu mama.
Lucrurile s-au aranjat, nu mai știu cum.

De ce scriu?

Dacă eram în Norvegia, pentru compunerea mea puteam fi acuzat de îndoctrinare, mă luau de-acasă și mă dădeau la altă familie pe veci. Comuniștii, de nici o nație, n-au ajuns la acest nivel, rareori luau copiii din familii.

În vacanța de vară  a clasei a III-a iar l-am văzut de dascăl povestind îndelung pe drum cu mama. Se negocia trimiterea mea într-o tabără de pionieri. M-au trimis. Acolo era îndoctrinare comunistă și naționalistă îndeosebi cu cântece patriotice. M-am întors cu câteva ”cântări” în plus, dar nu așa frumoase ca cele de la adunare. Și am mai învățat să mă bat mai bine cu alți băieți, că nu mă apăra nimeni.

În clasa șaptea iar m-au trimis în tabără. Pe tren am cunoscut o fată liniștită cu un an mai mare. cu care am discutat multe. O chema Estera. Mă gândeam atunci dacă ea știe că o cheamă ca pe Împărăteasa din Biblie, dar n-am deschis subiectul. Mai târziu am înțeles că și taberele erau o extensie a sistemului sovietic de ”lagheri” (tabără) de îndoctrinare comunistă, o imitație românească de fapt, Slavă Domnului, ca tot comunismul de la noi.

Au mai fost și alte metode ”soft” de prigoană, fără atingere fizică. În cazuri extreme au închis, dar au urmărit îndelung pe toți prin informatori infiltrați la scară largă. Pe unii ”i-au sinucis”.

Cazul Bodnariu din Norvegia, desigur un exemplu al unui fapt curent în acea țară de la marginea pământului, dovedește că civilizația nu este un prieten al evangheliei. De fapt ce numim civilizație? Banii cuiva sau educația lui? Nu cred. Sistemul norvegian are și bani și educație, dar este criminal în esență pentru că încalcă la nivel de stat un drept fundamental al omului: dreptul la educația propriilor copii. Când un stat este călărit de o filosofie criminală, atunci calul moare din cauza călărețului. Este o chestiune de timp până acel stat va dispare sau va fi victima luptei în care-l bagă călărețul său.

În comparație cu norvegienii, comuniștii au fost umani, au fost buni. N-au smuls copiii din familii. Răpirea copiilor amintește de cele mai negre perioade ale istoriei lumii, îndeosebi perioada nazistă. Ideea că statul are dreptul ”să gândească” în locul tău este sinucigașă pentru acel stat. Să nu uităm că Dumnezeu ține toate lucrurile prin Cuvântul puterii lui, deci și statele, suntem învățați de evanghelie să ne rugăm pentru împărați, probabil cei ai Norvegiei de aceea fac prostii că nu se roagă nimeni pentru ei.

De citit: Iov 12

”El ia robi pe sfetnici şi tulbură mintea judecătorilor…..El ia mintea căpeteniilor poporului, El îi face să rătăcească în pustiuri fără drum.”

Să mulțumim lui Dumnezeu că nu este peste tot așa, avem unde fugi, mai sunt țări normale și avem promisiunea că până la sfârșit tot vor fi.

Să ne rugăm pentru eliberarea copiilor familiei Bodnariu, dar nu numai ai lor, eu sunt convins că acei copii vor scăpa, dar rămân alte zeci de mii captivi. Biată țară lăudăroasă, vai de el popor care și-a dat mintea ”statului”! Să mijlocim.

De fapt în cazul de față, Protecția Copilului este un nume sub care se ascunde un arbore uriaș răsărit din rădăcina iubirii de bani: ”Iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele1 Timtei 6:10 Acesta este unul din felurile de rele. Mai sunt.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: