Cântare de jale

Am citit cântări de jale în Vechiul Testament. Ieremia a scris multe.
Dăunăzi la o înmormântare a unui frate mi-a fost dat să aud cântări de jale. Inimaginabil. Fratele, 85 de ani, singur credincios în familie a lăsat cu limbă de moarte să fie înmormântat de frați. Familia i-a respectat dorința.
Dar bocitoarea, o rudă, se tânguia jelind: ”cine te-o înșelat pe tiiiiiine?”, ”cum o să treci vama fără lumiiiiină?”
Mari dileme. A fost o plăcere pentru mine ca în vorbirea de la groapă să le spun cum se poate trece vama și cu ce lumină. E bine că oamenii întreabă, chiar și cântându-se. Au primit și Nou Testamente toți câți au fost la înmormântare, Cuvântul s-a rostit clar, lucrul s-a făcut..

Dar cântarea de jale pe care vreau s-o cânt acum e despre vechea mea biserică de unde am plecat acum 26 de ani.
Pastorul care m-a botezat și cununat a fost dat afară la revoluție, cică că era securist.
Era, un pic, dar mult mai puțin decât securiștii care l-au dat afară și care au rămas.
Acum aceștia l-au dat afară și pe al doilea pastor și au divizat biserica în care mulți oameni nedumeriți nu prea pricep ce se întâmplă.
Noua podgorie are imagini sugestive pe Facebook. Iată una:
via
Probabil dezbinarea se trage și de la Believe, am scris atunci:
”..unul din pastorii care s-a opus fenomenului, (culmea: de la o biserică ”organizatoare”), probabil mâine va fi detronat de ”lupii tineri” din haita de unde  m-a dat și el pe mine afară acum 22 de ani. Nu mă bucur deloc, omul a fost și este sincer, a vrut să vindece Babilonul prin opoziția lui și fiarele îl sfâșie zâmbind. Poate se dezmeticește.”

Nu-mi iese din minte scena cu paharul gol:
pahar

”…..Atunci (era în 1993) el mi-a zis: ”adu-mi te rog un pahar cu apă!”. M-am dus la bucătărie și în timp ce apa curgea (să vină rece) el mi-a strigat din living: ”dar fără pahar”. M-am prins de șmecherie: că adică conținutul stă doar în formă, nu se poate fără formă. Am închis apa, am luat paharul gol, m-am dus în fața lui și stând în picioare i-am spus: ”nu pot să vă dovedesc că conținutul poate exista fără formă, dar pot să vă dovedesc că există formă fără conținut” și am întors paharul cu fundul în sus. Se pare că a trebuit să treacă 22 de ani ca să vadă că paharul e gol..::”

Lada este fără zestre, că dacă subiect de dezbinare ajunge dacă să se accepte tobele și muzica bolundă în biserică, atunci cei care au plecat cu ele au moștenirea fetei babei cu ei. Și fericirea ei o vor avea.
La Dumnezeu lucrurile sunt bune și foarte bune.
Când însă cel rău le împletește îl face pe om fericit când alege doar răul dintre rău și foarte rău.
Dar să-i zici la diferență bine e o nebunie.
Dar cum să-i zici?
N-ai cum. Trebuie să cânți de jale.
Asta am făcut și eu aici descriind un pic lucrurile ca și bocitoarea de la înmormântare.

Dar mai am o strofă. Dacă cauți doar un pic pe net numele capului dezbinator vei fi uimit să afli că dânsul este în solda unei organizații americane de decenii. Și deh, ca americanii, ei au pus coada la cireașă în materie de teologie, cu organizația lor recentă s-a început evanghelizarea în România, că până la ei noi eram fără plan și fără rost, că omul lor din  România este noul apostol Pavel al zonei căruia trebuie să i se trimită ajutoare. Că și ”apostolul” trimite…Ce trimite? Poze cu ”roadele” lui de slujire, cu noii convertiți la care nu le scrie în frunte că au fost furați en-gros de la biserica perdantă. Jaf și pradă ca la bandiți. Nouă speranță? Da de unde ….drac gol ca toți dracii, o nouă evanghelie, a cincea: evanghelia după sponsor.
Iar mai departe: un abțibild de pe o tobă ne spune că ”sunt un om liber”. Dacă aceasta va fi atmosfera din noua vie atunci totul e clar.
Amin.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: