Mai mulți oameni au văzut-o pe cea mai tânără zâmbind jos în apă. Cronica fraților hutteriți (34)

     Când a văzut aceasta, Georg Wagner a spus ”Fie ca aceasta să fie în numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh.” Și-a luat rămas bun cu zâmbetul pe buze. Apoi călăul l-a aruncat în foc și și-a dat duhul cu bucurie. Aceasta s-a întâmplat pe 8 februarie 1527. O cântare a fost scrisă despre el, care încă este cântată în biserică.

     Judecătorul de acolo a plecat acasă gândindu-se să mai aresteze alții de aceeași credință, dar în acea noapte, Dumnezeu în mânia sa i-a luat viața, deodată murind în patul său.

1528

    În 1528, trei frați și două surori au fost închise la Znaim în Moravia,1 unde judecătorul, pe nume Lebisch, era un dușman amar al fraților. Pe zi ce trecea, frații și surorile încă erau ținuți în închisoare, iar Lebisch a întrebat consiliul cu gravitate ce doreau a face în chestiunea botezaților eretici, deși în ciuda mandatului regelui, ei nu au fost aduși la judecată. Dacă nu vroiau să face ceva privitor la această chestiune, el se va duce la însuși regele pentru a le denunța neascultarea. Dar dacă erau gata pentru a-i condamna, însuși caii săi vor căra lemnul pentru rug. Răspunsul consiliului a fost simplu: ”Judecător Lebisch, lăsăm chestiunea pe mâinile tale. Fă ce dorești cu ei.” Lebisch a adus lemn de foc cu propriile căruțe, iar cei trei frați și două surori au fost arși. Astfel că au fost condamnați în această manieră sumară și s-au dat pe sine însuși ca o ofrandă arsă lui Dumnezeu, Domnul, îndeplinindu-și jurămintele făcute la botez și au fost credincioși până la moarte adevărului dumnezeiesc pe care l-au recunoscut.

     Acest Lebisch, răzbătut de ura și invidia șarpelui cel vechi, nu și-a astâmpărat setea de sânge de credincioși nevinovați. A continuat până și-a adus propria judecată pe capul său. Le-a oferit bani oricui i-ar spune unde se întâlnesc frații.Când o anumită casă i-a fost arătată, s-a pornit din piață cu polițiști și gărzi. În fața casei, Lebisch s-a accidentat călcând într-o gaură menită să țină o firmă de tavernă. Și-a rănit piciorul, a căzut și s-a rugat cu smerenie gărzilor să-l ridice de jos și să lase răufăcătorii să scape. Frații au auzit țipetele și au fugit din casă.

    După aceasta, judecătorul Lebisch a devenit groazni de bolnav. Se credea că zace inconștient și deodată a început să țipe ”Oh, botezații, botezații!” Asta era tot ceea ce spunea, dar o tot repeta. Într-un final, a mugit ca un bou și și-a mușcat limba până când sângele i-a țâșnit și făcea spume la gură, de au ajuns soția și copii să nu mai suporte să stea cu el. Doar servitoarea lui fetiță, o rubedenie, a stat la capul său până când s-a înecat cu propriul său sânge. Ea i-a spus fratelui Bastel Wardeiner totul despre aceasta. Rudelor lui nu le plăcea ca oricine să vorbească despre aceasta, dar se știa în general printre oameni că a păcătuit vărsând sânge nevinovat. Prin asemenea exemple (multe altele pot fii descrise în această carte), Dumnezeu bagă frica în oasele ticăloșilor astfel încât opera sa să se răspândească printre oameni, pentru onoarea sa și pentru mântuirea multora ce caută să se facă dreptate și o viață nouă. Fără întărirea perpetuă a lucrării sale, dușmanul ar fi înăbușit-o imediat. Nici măcar o scânteie a adevărului nu ar mai fi rămas.

    Tot în același an 1528, nouă frați și trei surori au fost luați prizonieri la Bruck an der Mur în Stiria. Din pricina credinței lor, au fost condamnați la moarte, legați și duși la un loc de execuție din afara orașului. Dar ei erau plini de bucurie și au spus: ”Le-au vorbit cu sinceritate domniilor din Bruck, reamintindu-le că sângele sufletelor nevinovate va fii pe capul lor.”

     Cum oamenii s-au adunat împrejurul lor, condamnații au îngenunchiat și s-au rugat lui Dumnezeu din inimile lor. Apoi s-au ridicat cu bucurie și s-au pregătit pentru sabie. Dar călăul s-a neliniștit din cauza la ce avea să facă. Cel mai tânăr frate i-a încurajat pe ceilalți să îndure durerea cu putere pe când le venea rândul. I-a pupat pe fiecare în parte pe buze, spunând ”Dumnezeu să te binecuvânteze, fratele meu cel iubit, astăzi vom fii împreună în rai.” Cei nouă frați au fost decapitați pe o pajiște verde. Mărețul lor curaj a fost un miracol. Au îngenunchiat și și-au dat sângele sub loviturile sabiei.

    Cele trei surori au fost înecate. Au refuzat să se întoarcă de la Dumnezeu. Mai mulți oameni au văzut-o pe cea mai tânără zâmbind jos în apă. Unii credeau că era îndârjită de către diavol, iar altora le-a fost atinsă inima, pentru că și-au dat seama că aceasta nu putea veni decât de la Dumnezeu. Mărturia lor vitejească pentru adevărul divin este păstrată într-un cântec ce a fost scris pentru ei.2

    În același an, în miercurea după Ziua Tuturor Sfinților (1 noiembrie), fratele Johannes Bair de Lichtenfels a fost prins. A fost întemnițat din pricina credinței sale și pentru că a rămas neatârnat, a zăcut într-o temniță la Bamberg, în Franconia(Bavaria) pentru douăzeci și trei de ani. A scris o scrisoare bătrânilor bisericii, în ea fiind scrise următoarele:

Dragi frați,

Am primit tăblia de scris, ” Expunerea religiei, doctrinei și credinței noastre”, șase lumânări și niște creioane. Dar deși Biblia era pe lista de pe tabletă, a fost exact lucrul ce nu a ajuns la mine. Dacă încă o aveți, vă implor să mi-o trimiteți, dacă așa e vrerea lui Dumnezeu, căci aș prefera-o în loc de orice. Trimiteți-o mie prin frați în credință sau orice altă persoană cu inimă bună, dacă asta este voia Domnului. Eu sufăr mult din lipsa Cuvântului lui Dumnezeu în aceste zile și ani lungi. Îmi aștern amărăciunea în fața lui Dumnezeu și vouă, biserica sa, pentru că am avut o mare foame și sete pentru Cuvântul lui Dumnezeu pentru mulți ani ce au fost lungi. Zilele mele de tristețe în închisoare se numără la douăzeci de ani minus opt săptămâni, atâția ani împlinindu-se miercurea după Ziua Tuturor Sfinților.

1 Martyrs Mirror, 428, Beck, 66-67, Znaim (Znojmo) este aproape de granița dintre Austria și Cehia, la aproximativ 35 de mile sud-vest de Brno.

2 Martyrs Mirror, 429. ME, I, 444, ”Bruck”, 68. Pentru cântec, ”Nun wollen wir aber singen” (Acum să cântăm împreună), vezi LdHBr, 25-27, Wackernagel, Kirchenlied, III, 467-468.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: