Venus Flytrap – o plantă carnivoră

Cei grăbiți să meargă direct la minutul 1.15.

Plantele carnivore Venus Flytrap au fascinat oameni din toată lumea. Însă pe mulţi ar putea’să-i surprindă faptul că ele cresc în mod natural doar într-o mică zonă a lumii, într-o arie de 1100 de km, de-a lungul coastei Carolina de Nord şi Sud. Ele trăiesc în mlaştini umede şi însorite, astfel că nu se pot hrăni cu mulţi nutrienţi din sol. De aceea, ele trebuie’să se hrănească cu insecte. Planta este denumită după zeul păgân roman al dragostei şi, implicit, al seducţiei.

Planta creşte în înălţime până la 20-30 cm, produce un ciorchine rotund de flori mici albe şi frunze lungi de 8-15 cm. Aceste frunze au nişte capcane care se îndoaie repede de la mijloc pentru a prinde o insectă imprudentă, care atinge una din cele cinci stamine. Apoi capcana se închide foarte repede, cât ai clipi din ochi, în aproximativ o zecime dintr-o secundă.1 După aceea, frunza secretă o sevă roşie care digeră insecta în circa 10 zile, iar când a terminat, se redeschide. După ce a mâncat trei sau patru insecte, capcana se ofileşte.

Până recent, oamenii de ştiinţă nu au înţeles cum funcţionează această capcană. Dar acum, cu ajutorul unui aparat de fotografiat foarte puternic şi matematicii, o echipă condusă de doctorul Mahadevan de la Universitatea Harvard a explicat funcţionarea ei.2 Când capcana se declanşează, frunza de formă convexă (curbată în exterior) devine concavă (curbată în interior). Cercetătorii au arătat că această capcană funcţionează asemenea unei mingi de tenis, tăiată în două, care poate’să fie întoarsă cu partea dinăuntru în afară atunci când este apăsată cu o anumită putere.1 Acest model geometric ingenios face predicţii clare şi poate fi mărit la scala mecanismelor non-musculare.

Închiderea bruscă a acestor plante depinde în totalitate de o geometrie foarte precisă. Dacă raportul este prea mic, capcana se va închide prea lent şi nu imediat; dacă este prea mare, atunci bariera de energie este prea înaltă, iar frunzei îi va lua prea mult timp ca’să se închidă rapid.3 Planta începe’să se închidă în momentul în care insecta atinge staminele, moment în care agită o cantitate mică de apă în frunză ce trece repede de bariera de energie. De asemenea, frunza suculentă are multă apă între celule, iar aceasta emană cu repeziciune vibraţii.

Chiar şi Darwin a scris o carte despre plantele care prind insecte, iar planta Venus Flytrap a numit-o „una dintre cele mai frumoase din lume.”4 Cel care a condus cercetarea a spus: „Studiul nostru ne-a lăsat nelămuriţi în legătură cu o întrebare care a motivat cercetarea şi anume, cum a evoluat acest mecanism?”1 şi a denumit aceste plante „inexplicabilii ingineri hidraulici ai naturii.”2 Bineînţeles, nu există niciun motiv’să credem că ele au evoluat!

……
sursa

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: