Cronica fraților hutteriți (21) De la Constantin cel Mare la Wycliff

În plus, au finanțat fundații religioase, universități și mănăstiri, pentru a răspândi religia papală. De fapt, orice dorea Sfinția sa Papa, acești împărați erau dispuși să ofere, promițând tot felul de privilegii.

Și așa noul ”Hristos” din Roma, susținut de împărat, și-a trimis apostolii în toate ținuturile cu ”evanghelia” lui a violenței. A vrut să creștineze regate mărețe și națiuni puternice prin intermediul războiului și al vărsării de sânge. Stăpânirea sa a crescut atât de mult ca o adunătură a răilor împotriva căreia cu greu îndrăznea cineva să se opună. Astfel că Dumnezeu cel Măreț a lăsat acești presupuși creștini în greșeala lor de a servi creatura mai degrabă decât Creatorul.

Pornirea nebună de a fi papă și de a conduce a luat asemenea proporții încât un papă îl elimina pe celălalt, fiecare folosindu-se de o adunătură de oameni malefici, ucigând prin violență sau otravă. În stricăciunea lor l-au sfidat pe Dumnezeu luând cu forța acest oficiu.

Petru de Aragon a protestat împotriva acestei(practici), spunând că Hristos a venit să pregătească un drum pentru Sfântul Duh și că Roma a fost o reală Sodoma și Gomora.

Dolcino de Novarai a fost luat prizonier în Spania împreună cu nevasta sa, rupt în bucăți și ars, iar călăii săi îi aruncau cu veselie cenușa în aer. În comunitatea bisericii sale erau aproximativ șase mii de oameni care aveau toate lucrurile la comun. Au fost acuzați de multe fapte malefice, așa cum astăzi multe minciuni sunt spuse despre credincioși.

Johannes Scotus Erigena și Berengarii de Tour au protestat împotriva acestei abominații, spunând în particular că trupul lui Hristos nu se află în pâine și că cuvintele lui Hristos de la Cina cea de Taină au avut înțelesul pe care multe alte cuvinte pe care el le-a spus: sunt vinul, calea, ușa, lumina, ”piatra de împiedicare”, piatra unghiulară. Și nu este niciuna dintre acestea la propriu. După ce mulți oameni le-au luat partea, au fost scoși în afara legii și respinși de către papi și cardinali în cadrul unui conciliu.

(Petru) Waldoiii , un influent cetățean al orașului Lyon din Franța de pe timpul Papei Ioan al XXII-lea avea aceeași viziune. Și-a împărțit avuția printre săraci. Oamenii numiți Waldensieni își trag originile de la el. Au trăit în regatul Boemiei și acolo au îndurat mari suferințe provocate de Roma.

În Italia, la Sicilia și în alte locuri s-au ridicat Fraticellii, de asemenea numiți Frații Săraci. Credeau în sărăcie voluntară, neavând nimic al lor, dar având toate lucrurile în comun, iar soarta lor a fost în discordanță cu cea a Romei. Trupul lui Hermannus, un fondator al acestui grup, a fost scos la suprafață după ce fusese îngropat pentru douăzeci de ani, iar oasele sale au fost arse până s-au făcut cenușă – un act de stupiditate crasă. Adepții săi au fost persecutați prin foc și cu sabia pe timpul Papei Bonifaciu al VIII-lea.

Sub Papa Clement al VI-lea a apărut un om numit Petru Ioan, care a interpretat revelația lui Ioan, apostolul, spunând că biserica de la Roma era adevăratul Babilon, o sinagogă senzuală a diavolului, iar papa era anticristul. Adepții săi nu erau tolerați. La porunca lui Clement, trupul său a fost exhumat, iar oasele sale au fost arse până s-au făcut scrum.

Era un om în Anglia numit John Wycliff care învăța că Isus nu se află în pâinea messei, nici natura sa, nici trupul său. Messa nu este instituită de către Hristos. Diplomele universitare sunt la fel de folositoare în biserică așa cum este și diavolul. Decretele nu sunt altceva decât o carte plină de minciuni și aceia care le studiază sunt neghiobi. Alegerea papei de către cardinali vine din partea diavolului. Papa înșelînd împărați, regi și principi și așa aceștia măresc averea bisericii împotriva voinței lui Hristos. Din cauza învățăturilor lui, corpul lui Wycliff a fost, de asemenea, dezhumat și ars de s-a făcut scrum.iv

Pe vremea aceasta exista un învățător pe nume Piccard. De la el și-au luat Piccarzii numele.v De asemenea. Erau numiți înhabitanți ai gropilor pentru că locuiau în peșteri întunecoase și găuri sub pământ.

i Dolcino a fost un lider al Frăției Apostolice din secolul al treisprezecelea, născut în Novara, Italia (nu Spania). A fost ars pe rug la Vercelli, pe 1 iunie 1307, Schaff-Herzog, III, 478-479.

ii Johannes Scotus Erigena este amplasat cronologic în secolul 9 d.Hr pe baza scrierilor sale. Este datat până în anul 877 d.Hr. Anul morții sale este considerat 882. Schaff-Herzog, X, 303-307; Rufus M. Jones, Studies in Mystical Religion (New York, 1970), 113-129.

iii Convertirea lui Peter Waldo și începutul misiunii sale sunt plasate în general în a doua jumătate a secolului al 12-lea. A murit înainte de 1218. Schaff-Herzog, XII, 241. Pentru o scurtă discuție cu privință la mișcarea ce poartă numele lui Waldo, vezi Eberhard, Arnold, The Early Anabaptists (Rifton, NY, 1984), 9 – 14; Samuel Henri Geiser, Die Taufgesinnten Gemeinden im Rahmen der allgemeinen Kirchengeschichte (2nd ed., Courgenay, Elveția, 1971), 64 – 77. Ioan al XXII-lea a fost papă din 1316 până în 1334.

iv John Wycliff, cca. 1330 – 1348. Corpul său a fost exhumat și ars în 1428. Schaff-Herzog, XII, 454-466.

v Dacă originea numelui ”Piccarzi” era cunoscută cronicarului, acuma aceasta este obscură. Ar putea fi o corupere a numelui ”Begarzi,” o mișcare care a activat în secolul al 12-lea sau o dezvoltare din germana medio-înaltă ”begehart,” un frate laic. De asemenea, ei sunt legați de un preot din secolul al 12-lea din Liege, Lambert le Begue. Ce se credea în secolul 15 era că au fost fondați de Begga, fiica canonizată a lui Pepin de Landen. Oricare ar fi originea, numele ”Piccarzi” a devenit un termen derizoriu folosit pentru a denumi diverse grupuri eretice, incluzând Frații Boemi (Cehi) în secolele al 16-lea și al 17-lea. Vezi Schaff-Herzog, 27-30; IX, 50; Mennonite Encyclopedia (Scottdale, PA, 1959), IV, 168. De asemenea, referințele la ”Piccarzi” din J. K. Zeman, The Anabaptists and the Czech Brethren in Moravia, 1526-1628:A Study of Origins and Contacts (The Hague, 1969).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: