Și n-au știut nimic

”…..cum era în zilele dinainte de potop, cînd mîncau şi beau, se însurau şi se măritau, pînă în ziua cînd a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic, pînă cînd a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.” Matei 24:38-39

noe

Opinia publică era batjocura, oamenii de obicei batjocoresc ce nu cunosc.

În alt loc scrie că ”înadins se fac că nu știu” deci este o neștiință voită, nu se poate spune”: ”vai săracii!”.
Să fim serioși, Dumnezeu nu este nedrept când își dezlănțuie mânia, frământarea cugetului din fiecare om îi dă acestuia destule argumente ca să nu se poată dezvinovăți, lucrarea legii fiind scrisă în inima fiecăruia.

Neștiința care este în oameni vine din împietrirea inimii lor cum clar scrie: ”din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor”  Efeseni 4:18 Este vorba atât de o degenerare a generațiilor, una după alta, cât și de o degenerare a educației: cu cât o generație este mai îndepărtată de Dumnezeu decât cea dinaintea ei va încuviința sisteme de educație tot mai ateiste, evoluționiste. Aceste așa-zis științe furnizează minții fragede a pruncilor temelii false de gândire, care duc repede la argumente ateiste ce împietresc mintea tinerilor pe măsură ce cresc și justifică păcatul și ateismul.

Ce stare tristă! Să nu știi vremurile, să nu știi de unde a început lumea, să nu știi ce-o așteaptă. Să aștepți evoluție când de fapt va fi o prăpădenie neașteptată și o dezamăgire generală. Trist. Să nu știi! Să vrei să te faci că nu știi de fapt.

Potopul a lăsat urme în fiecare loc de pe pământ, forma actuală a pământului este dată de aluviunile depuse de potop. Să nu vrei să vezi aceste evidențe înseamnă să te prostești pe tine. De aici începe educația, de la creație, de la martorii lui Dumnezeu împotriva omului: cerul și pământul. Și de-aici începe și știința, știința cea pe drept numită astfel, cea care te face să cauți și să crezi Cuvântul care te scapă de mânia viitoare.

Astăzi noi trăim acele zile, zile în care ”de la răsărit și de la apus” vin oameni și cred Cuvântul, iar cei din țări așa-zis creștine de secole se laudă cu evoluționismul din școli. Ce stare de prostire generală, ce poate fi mai trist, decât ca omul să nu vrea să știe ce i-ar face bine, stare de plâns.

Dar din această stare, fiecare om care se vede osândit poate să iasă prin pocăință și credință, adică prin mărturisirea păcatelor lui înaintea lui Dumnezeu, în Numele Domnului Isus Hristos. Orice crede acest Cuvânt al iertării și-și mărturisește păcatele lui Dumnezeu este iertat  și reabilitat prin simpla credință în această promisiune. O promisiune plină de speranță.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: