Rana și durerea (1)

”Cînd vor fi în ţară foametea, ciuma, rugina în grîu, şi mălura, lăcustele de un soi sau altul, cînd vrăjmaşul va împresura pe poporul Tău, în ţara lui, în cetăţile lui, cînd vor fi urgii sau boli de vreun fel:  dacă un om, dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni şi cereri, şi fiecare îşi va cunoaşte rana şi durerea şi va întinde mînile spre casa aceasta,  ascultă-l din ceruri,….” 2 Cronici 6:28-30a

Scopul disciplinării părintești a Tatălui din ceruri este ca să ne sensibilizeze, să ne facă simțitori față de lucrurile care nu le știm.

Există o axiomă logică: nimeni nu știe ce nu știe. Fiecare om se scaldă fericit în lumina interiorului picăturii cunoașterii lui și ignoră ceea ce este înafara picăturii.

Dar lucrurile care le doresc oamenii sunt înafara ”picăturii”, ei nu le cunosc. Cum poți să faci pe cineva să dorească ceea ce el nici nu cunoaște, nici nu vrea?
Iată o întrebare grea. Cum să faci sensibil pe un insensibil?

Ca să răspundă la această întrebare Dumnezeu a lăsat în Biblie Pilda Leprei.
Problema leprei este nu doar că dă răni, ci că aceste răni nu dor. Lepra nu doare. Lepra produce insensibilitate.
Un doctor indian a instruit bolnavii săi să-și ia o pisică lângă ei, pentru că șoarecii le mâncau mădularele devenite fără simțiri. Dar să cităm:

”Înainte ca Sadan să plece, am revăzut toate pericolele pe care putea să le întâmpine. Din moment ce organismul său nu mai avea un sistem de avertizare prin durere, orice obiect ascuțit sau fierbinte putea să îi facă rău. Deoarece în spitalul și în atelierul nostru învățase să își poarte singur de grijă, acum era încrezător în sine. A luat trenul spre Madras și s-a intors acasă.

Duminică seara, după o cină bogată servităcu familia, Sadan s-a dus în fosta sa cameră, unde nu mai dormise de patru ani. S-a întins pe patul de pe podea și a adormit în pace și mulțumire. Era în sfârșit acasă, pe deplin acceptat din nou de ceilalți.

A doua zi dimineața, când s-a trezit și s-a examinat, așa cum fusese învățat să facă la spital, s-a înfiorat. O bucată a părții din spate a degetului arătător era sfârtecată.

Știa cine era vinovatul, deoarece văzuse multe răni de felul acesta la alți pacienți. Dovezile erau clare: trădătoarele picături de sânge, urmele în praf, bucata decimată de tendon și carne, care fuseseră reconstruite cu atâta grjă cu câteva luni înainte. Un șobolan îl vizitase în timpul nopții și îi rosese degetul.

S-a gândit imediat la ce va zice medicul său. A fost în agonie toată ziua. Se gândea să se întoarcă la sanatoriul mai devreme, însă în cele din urmă s-a hotărât să își țină promisiunea și să stea tot weekendul. A căutat în zadar o capcană de șobolani, care să îl apere în acea ultimă noapte, dar magazinele erau închise cu ocazia unei sărbători.

A decis că trebuie să stea treaz, pentru a se păzi de alte răni. (Mai târziu, pentru a preveni astfel de tragedii, am încercat să păstrăm această lege la spital: toți pacienții externați trebuie să ia cu ei acasă o pisică, pentru a-i păzi de șobolani în timpul nopții.)

Toată acea noapte de duminică Sadan a stat în pat cu picioarele unul peste altul, rezemat de perete, citind dintr-o carte de contabilitate, la lumina unei lămpi de petrol. Pe la ora 4 dimineața, scena a devenit plictisitoare, ochii i s-au îngreuiat și nu a mai putut să se lupte cu somnul. Cartea i-a căzut pe genunchi, iar mâna i-a alunecat într-o parte pe sticla fierbinte a felinarului de vânt.

Când s-a trezit a doua zi dimineața, a văzut îndată că o bucată mare de piele de pe mâna dreaptă era arsă. A început să tremure în pat, disperarea crescându-i ca o tumoare înăuntru, privindu-și mâinile, una roasă de șobolan, celalaltă topită până la tendoane. Învățase care sunt pericolele și greutățile pe care le aduce lepra, de fapt îi învățase pe alții care sunt acestea. Acum era devastat de priveliștea mâinilor sale vătămate. S-a gândit din nou: „Cum aș putea să dau ochii cu doctorul meu, care a muncit atât la mâinile acestea?“

Sadan s-a întors în acea zi la sanatoriul, cu ambele mâini bandajate. Când ne-am întâlnit și am început să îi desfac bandajele, a început să plângă. Trebuie să recunosc că și eu am plâns cu el. În timp ce îmi povestea nefericirea, a spus:
– Mă simt ca și când mi-am pierdut toată libertatea.
Apoi a urmat o întrebare pe care n-am putut s-o uit:
– Cum pot să fiu liber fără durere?” (sursa)

Dumnezeu ne-a lăsat între împrejurări apăsătoare tocmai pentru a împărtăși durerea Lui, ” Suntem întristaţi în toate felurile, dar nu la strâmtorare; nevăzând nici o ieşire, dar calea nu ne este cu totul închisă; persecutaţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu distruşi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea lui Isus,” 2 Corinteni 4

Fără durere rămânem nesimțitori față de durerea Tatălui, față de ”necazul lui Iosif”. Gândiți-vă cum ar fi trupul nostru fără terminații nervoase ce semnalizează durerea? Am păți ca leprosul din India.

      Învățătura cu care rămânem azi este dacă analizăm felul cum preoții din vechime tratau lepra. Ei analizau foarte bine bolnavul. Să citim din Levitic 13.

Scrie de mai multe ori: ”preotul să-l cerceteze…”

Tâlc: cercetarea rănii, adică descoperirea păcatului care nu doare, de care omul râde este o treabă preoțească, este treaba noastră ”eu îmi împlinesc slujba de jertfă în Evanghelia lui Hristos,” zice Pavel. Ca preoție sfântă este în sarcina noastră să definim păcatul, să-i arătăm rana, chiar dacă păcatul nu doare.

Dumnezeu este cel ce trimite foamete, ciumă, lăcuste, urgii și boli, ca să sensibilizeze pe oameni ca să ”facă cereri în Casa aceasta” și ”să-și cunoască ”rana și durerea””. Treaba noastră de preoți este să fim lucrători cu El la a arăta ”rana și durerea” celor ce nu simt nici pe una, nici pe alta. 

    Un doctor de data aceasta român arăta alaltăieri: un ”Ce să facem?” zis de el, ”pe dos și invers”, un semn al neputinței, al legăturii, al robiei celor insensibili. Cum să reacționezi dacă n-ai stimuli? Groaznic. Vine noaptea, vine somnul, dar vine și șoarecele  și-ți roade carnea, iar tu nu poți să faci nimic.

Așa e și cu rana și durerea păcatului ce-i ține pe oameni.
Nu poți să fi liber fără durere.
Iar dacă nu te doare pe tine, crede-l pe fratele tău care plânge pentru tine.
Dacă nu-l doare pe el, plângi tu pentru El.

Cum s-a pierdut simțirea? Cum a ajuns omul nesimțit? S-a împietrit ”prin înșelăciunea păcatului.”

Am scris aici cum: https://vesteabuna.wordpress.com/2013/04/30/simtirea-spirituala/.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: