Sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn

”Chiar dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! „N-aveţi nici o teamă de ei, şi nu vă tulburaţi!  Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.“ 1 Petru 3:14-15a

Pare a nu se potrivi boala cu leacul, cum adică să sfințim pe Hristos în inimă atunci când avem de suferit?
Pare, dar pentru cine cunoaște tâlcul duhovnicesc al Vechiului Testament, simbolistica ce o poartă fiecare din lucrurile Vechii Închinări nu pare deloc, e o potrivire foarte bună.
Cum înțelegem ”sfințiți în inimile voastre pe Cristos ca Domn”? E un fel de hotărâre nătângă a inimii de a vizualiza un Hristos mistic, o stare de extaz ca a celui ce vede ochii icoanei sau urechile statuii? Oare asta să însemne a-L ”sfinți” pe Hristos în inimă?

Nu cred.

Eu cred că textul scris de Petru are o parlelă perfectă în Vechiul testament: s-o citim: 2 Cronici 6

”Cînd vrăjmaşul va împresura pe poporul Tău, în ţara lui, în cetăţile lui, cînd vor fi urgii sau boli de vreun fel:  dacă un om, dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni şi cereri, şi fiecare îşi va cunoaşte rana şi durerea şi va întinde mînile spre casa aceasta,  ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi iartă-l; răsplăteşte fiecăruia după căile lui, Tu care cunoşti inima fiecăruia, – căci numai Tu cunoşti inima copiilor oamenilor,” și așa e tot capitolul 6.

Să ținem cont că nu pentru miei, leviți și pântece  a scris Domnul Vechiul Testament, ci pentru învățarea Căilor Mântuirii de către fiecare din noi astăzi au ”pățit” evreii atunci atâtea năpaste. Vechiul Testament este un model didactic, ca la școală, de citit des, de învățat bine și de aplicat după nevoie.

Dar hai să vedem simbolistica:

Țara Canaanului de atunci reprezintă ”Țara” promisiunilor lui Dumnezeu de astăzi pentru noi, o ”țară” care atârnă de ceruri, de roua cerului, de Har, (nu de trudă ca Egiptul de Nil).

Casa Domnului de atunci ne reprezintă pe noi, credicioșii, noi suntem Casa Lui, îndeosebi pentru că acea casă nu avea geamuri.
Casa Domnului (Cortul sau mai târziu Templul) este un simbol pentru lăuntrurile noastre, pentru inimile noastre, atât personal (”un om”) cât și ”de obște” (”tot poporul”).

Leviții, seminția aleasă să slujească Casa reprezintă adunarea.

Marele Preot, cel care conducea Casa și slujea înăuntru (nevăzut pentru cei de afară) reprezintă pe Domnul Isus Cristos, Marele Preot al mărturisirii noastre care ia rugăciunile (tămâia) și împreună cu cărbunii jertfei rostirii noastre (starea noastră mărturisită înaintea lui….(”fiecare își va cunoaște rana și durerea”…) ) le duce pe altarul de aur a prezentării înaintea Tatălui (pe cel ce mă va mărturisi îl voi mărturisi și eu). De aceea eu ca levit trebuie să am ochii ațintiți asupra Marelui Preot, dacă el duce tămâia înseamnă că eu mi-am adus bine jertfa, dacă nu ceva n-a fost bine la mărturisirea mea (rostirea, jertfa mea) adică nu m-am pocăit bine, nu mi-am mărturisit starea cum trebuie înaintea Lui, nu am ajuns să-mi ”cunosc rana și durerea”.
În ce condiții ne cunoaștem noi cel mai bine ”rana și durerea”? Atunci când suntem înconjurați de …..

Vrășmașii: amoniții(artiștii), moabiții(pofticioșii), madianiții(certăreții), amaleciții(lingușitorii), canaaniții(negustorii),   reprezintă pe împotrivitori, pe cei ce asediează cetatea cea mică, au fiecare corespondent în lumea de astăzi. Cum scăpăm de ei?

Sfințind pe Hristos. Cum?

Să ”traducem” textul citind un exemplu de cum au procedat evreii pe vremea lui Iosafat când au fost atacați de amoniți: (citiți 2 Cronici 20): Iosafat a vestit un post, s-a strâns poporul la templu și au pus la probă ce se rugase Solomon: ”Doamne, Tu ai zis că dacă facem așa, scăpăm. Acum suntem atacați, fă ceva.” Și un prooroc (Iahaziel) a ieșit și i-a încurajat  spunând de două ori ”nu vă temeți și nu vă înspăimântați” (Petru parcă citează de aici) și au plecat la luptă cântând iar dușmanii s-au ucis între ei. Sfârșitul e pilduitor: ” Iosafat şi poporul său s-au dus să ia prăzile; au găsit printre trupuri multe bogăţii şi lucruri scumpe, şi au luat atît de multe că n-au putut să le ducă pe toate. Trei zile au prădat, căci era multă pradă.  A patra zi, s-au strîns în valea Beraca (Binecuvîntare), unde au binecuvîntat pe Domnul; de aceea au numit locul acesta valea Beraca, nume care i-a rămas pînă în ziua de azi.  Toţi oamenii din Iuda şi din Ierusalim, în frunte cu Iosafat, au plecat veseli şi s-au întors la Ierusalim, căci Domnul îi umpluse de bucurie, izbăvindu-i de vrăjmaşii lor.”

Concluzie: contextul este conflictul, văzut sau nu. Pentru noi nu contează dacă e văzut sau nu, că oricum a sfinți pe Hristos se face în inimă, nu pe estradă, nu la teatru. ”Dumnezeu căruia îi slujesc în duhul meu” (Romani 1:9) spune Pavel. Dumnezeu știe cui slujim în duhul, ce pasiuni ne animă, dacă avem în inimile noastre pizmă, sau gelozie, sau pofte diverse, sau hobbyuri, sau dacă avem pasiunea arzătoare să slujim smeriți și drept în Casa lui, înăuntrul nostru. Prigoana vine ca să aducă prada, binecuvântarea, ne bucurăm în avans, fiecare atac pregătește o pradă. Ferice de noi.  Expresia ”în duhul meu” este echivalentul expresiei ”casa aceasta” din Vechiul Testament. În duhul să se ducă lupta (agonia) noastră, lupta în rugăciune a noastră unii pentru alții.

Deci cum sfințim pe Hristos în inimă?

(Dar mai întâi când? Atunci când avem de suferit pentru neprihănire.)

Cum procedăm?

Nu scriem memorii, nu arătăm altora cât suntem de prigoniți, am mirosi a fum. Nu, noi în primul rând trebuie să ne cunoaștem că rana și durerea care ne-a făcut să ne înghesuie vrășmașii, nu e o pedeapsă, ăsta e drumul, drumul crucii. Când suntem încolțiți mergem înăuntrul nostru, în inimă (Casa Aceasta) și ne ducem mărturisirea înaintea Marelui Preot al mărturisirii noastre, ne rugăm. L-am mărturisit pe El înaintea oamenilor și avem necazuri, bun, acum mergem și-i mărturisim pe oameni înaintea Lui și El ia mărturisirea noastră (tămâia, rugăciunea) și o duce înainteaTatălui, apoi Tatăl declanșează ostilitățile, slobozește îngerii. Fără această procedură, fără să cerem așa, nu se întâmplă nimic.

Un om care nu s-a pocăit vrea doar avantajele casei, pentru sine, e ca un hoț într-o firmă, nu se implică ca un angajat, nu slujește după rânduieli.

Un om pocăit va căuta să arate și altora prada (binecuvântarea) ca leproșii.

Dumnezeu ne strâmtorează prin vrășmași ca să ne facă părtași sfințeniei Lui: ”în grea cumpănă, trântiți jos, prigoniți, nu vedem nici o ieșire…” de ce așa? ” Fiul a trecut pe-acolo, de dragul lumii întregi, ca nici noi să nu batem ”robii”, ci să-i învățăm, să nu vorbim cu aroganță, ci strâmtorați , împărtășind durerea celor ce ne ascultă, ca să ne rugăm pentru oameni cu dragostea Tatălui, după rânduiala Tatălui cu durerea Tatălui.

O poveste: sâmbătă seara ne-am întâlnit cu niște rude, credincioși. Povești, politică, ”nemții ăștia, nu-i suport” mi-a spus unul. I-am răspuns cu o poveste creată ad-hoc: ”Era un om care avea trei copilași la masă, îi privea cu drag, se jucau frumos, se iubeau ca frații, erau o familie fericită. Dar copii au crescut și s-au înmulțit, au început să se urască și omul care a trăit mult, i-a văzut cu durere pe nepoții nepoților lui cum se ucideau unii pe alții. Pe om îl chema Noe iar noi suntem nepoții.”
Ruda mea m-a ascultat tăcut și a înțeles că nu e bine să urâm alte nații.
Dar câtă durere este pentru Dumnezeu din cer care privește creația lui care suferă din cauza păcatului, cu câtă înțelepciune trebuie să ne poarte El ca să ne arătăm și noi blânzi unii cu alții, ca El.
Slăvit să fie Domnul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: