Patimile păcatelor și patimile lui Hristos

Să le punem alături:

Romani 7:5  ” Căci, cînd trăiam supt firea noastră pămîntească, patimile (pasiunile, GBV) păcatelor, aţîţate de Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.”

1 Petru 1:11 ” Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, cînd vestea mai dinainte patimile (patimile care erau pentru Hristos, GBV) lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.”

smochin

E același cuvânt în Biblie (pathēmata), tradus bine în românește.

Când citim însă, le înțelegem diferit, … sau poate doar eu?

La ”patimile păcatelor” înțelegem patima ca pasiune, ca frământare de dorinți și de pofte, ca preocupare a minții cu păcatul, anterioară săvârșirii păcatului.

La ”patimile lui Hristos” ne vine să înțelegem numai suferințele fizice ale lui Hristos, nu ca ceva ce ar avea de-a face cu noi.
Chiar mulțumim Domnului pentru suferințele Lui ”în locul nostru” ca să nu mai suferim noi,…deviem spre gândirea ”lucrează Tu Doamne în locul nostru” ca să nu mai lucrăm noi,… noi să ne vedem de treaba și de drumul nostru și Tu Doamne să suferi, că de aia ești Dumnezeu, ca nouă să ne meargă bine.

Vreau să repar prin acest post această deviere de gândire, sper că va fi de folos și altora. E o mică corecție ”la bătaia puștii”, care sigur va scoate din funcție mai multe minciuni.

Să explic.

Patimile păcatelor, acestă expresie o înțelegem bine, așa este: o stare a minții de preocupare cu păcatul înaintea săvârșirii lui: hoțul care plănuiește cu pasiune o spargere, șarlatanul care coace o înșelătorie, mincinosul care ticluiește o minciună, curvarul care își hrănește mintea cu imagini, frământă pasiuni înainte de a face fapte incriminatori, acestea sunt patimile păcatelor.

Patimile lui Hristos sunt la fel, doar că au ca subiect pe Hristos, Cuvântul și Planul Lui. Anania îi spune lui Pavel despre cât va trebui să ”pătimească” pentru Numele lui Isus.
Patimile lui Hristos sunt tot o stare a minții oamenilor subjugați de Planul lui Hristos, preocupați de Casa lui Dumnezeu.
Nicio roadă nu se coace pe un pământ nelucrat, lucrarea pământului este patima celui ce culege.
Niciun fruct nu se coace fără pom, îngrijirea pomului este patima celui ce vrea fructe.

Profeții amintiți de Petru nu doar că vesteau suferințele fizice ale unui Hristos viitor, ci absolut toți fără excepție au trăit în trupul lor, pe pielea lor suferințele atât fizice cât mai ales lăuntrice absolut asemănătoare Domnului Isus. Așa le vesteau.
Iosif, vândut de frații săi, o pildă pentru toți vânduții de toții ”frații” istoriei, până astăzi.
Avram, scos din casă și trimis aiurea, pus să-și ucidă fiul, tracasat încoace și încolo.
Moise, care ”credea că frații lui vor înțelege”, trăia ”ocara lui Hristos” nu ocara Lui, o trăia ca pildă pentru ocara noastră.
Daniel, nu numai rob, ci probabil și eunuc, famen, însingurat și înșelat a avut o singură mângăiere: promisiunea Cuvântului lui Dumnezeu, s-a ținut tare de ea.
Ieremia, Ilie, Elisei și absolut toți profeții au purtat în ei PATIMILE LUI HRISTOS, PASIUNILE LUI, PLANUL LUI, așa cum un microbist își poartă în cap fotbalul, sau un pescar hobbyul lui.
Scriptura zugrăvește clar diferența dintre dorul lăuntric al profeților sau al leviților care înțelegeau Voia lui Dumnezeu și o doreau și nepăsarea marii părți a poporului aprins de altă patimă, de alt foc, de pofta păcatului. Această patimă îi mistuia ca un foc lăuntric.
Tot la fel și noi, nu putem vesti Planul și voia Dumnezeului care plânge de dragul copiilor Lui înșelați fără a trăi în mod real emoția, durerea aceasta în noi. Dacă ne detașăm de implicarea noastră în Plan, dacă nu ne luăm partea de suferință (patimă, pasiune) nici nu vom birui. Jugul, crucea, partea de suferință se iau, cât îți iei atâta ai.

Am un foc pe care doresc să-l aprind spune Domnul isus, era focul patimilor Lui, a pasiunilor Lui.

Cum erau trăite aceste pasiuni de cei ce le aveau în ei?

Cu o plăcere și o satisfacție reală a minții, cu o liniște a credinței, cu delectare:
De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strîmtorări, pentru Hristos; căci cînd sînt slab, atunci sînt tare.”   2 Corinteni 12:10

Este singurul nostru fel de ”a-L simți pe Dumnezeu”, de a trăi emoții. Dar patimile lui Hristos nu sunt doar niște emoții nătângi lipsite de suportul rațional al înțelegerii planului Său, ci sunt emoții tocmai legate de dorul împlinirii acestui Plan. Emoții au și catolicii vechi, emoții au și carismaticii noi, emoții avea azi dimineață și doamna care plângea pe rupte  la știri că i-a furat cineva icoana cu Arsenie Boca, dar acestea nu sunt patimile, emoțiile, pasiunile lui Hristos.

Oamenii care nu poartă jugul lui Hristos, nu înseamnă că sunt liberi, toată lumea poartă jug (pasiune, patimă), unii poartă cu greu, cu scârbă, un jug pus de alții, alții poartă cu plăcere, neștiutori, înșelați, un jug al altora, iar alții poartă cu mândrie jugul lor propriu și se și laudă că-i al lor, nu al altora. Dar toate aceste juguri sunt rele, unul singur este jugul bun: jugul lui Hristos.
Toate pasiunile sunt rele și grele, una singură e cea bună: patima, pasiunea lui Hristos. Asta nu te lasă cu vârsta, nu cade și nu albește ca părul, nu se strică ca dinții, nu se zbârcește ca pielea, nu tremură ca gleznele, nu se întunecă ca retina și nu se tăbăcește ca timpanul. Nu-și pierdea mirosul și gustul ca și trupul nostru de carne.

Pasiunea lui Hristos e pasiunea bună. Se cultivă ca un pom. Poza de sus e din grădină, luată ieri. Se îngrijește greu un smochin, mai ales la paralela 46, dar pentru că unii vecini au reușit, am învățat de la ei și după truda de a-l înveli peste iarnă, acum e plin de roade. ”Cine îngrijeşte de un smochin va mânca din rodul lui şi cine-şi păzeşte stăpânul va fi preţuit.” (Proverbe 27:18).
Să îngrijim și noi ”Pomul Bun și rodul lui bun”, pe Domnul Isus Hristos, învățătura Lui, ”Timotee, păzește ce ți s-a încredințat”, ”fii preocupat în totul cu acestea”, ca un foc al jertfei care trebuie întreținut, seara și dimneața, ca un smochin care se cere udat, îngrășat și învelit, tot așa omul nou al gândurilor se hrănește cu ”cuvintele credinței și ale bunei învățături”.
Cine îl învață pe Hristos va ajunge să cunoască încet-încet patimile Lui, gândirea aceea care îl va detașa de patimile păcatelor și de lume cu tot ce oferă ea. În plus, neapărat va stârni furia diavolului și va trăi și fizic patimile așa cum le înțeleg cel mai mulți, dar prima dată este în inimă.

Focul inimii se hrănește cu jertfa Cuvântului, să folosim această imagine a jertfei pentru a oglindi trăirile gândurilor și rostirilor noastre, să aducem jertfa la loc rânduit, la timp potrivit, îmbrăcați în haine curate, din animale alese, să facem slujba în casa Domnului după rânduială. Rânduiala nu este un program religos, ci o subordonare (rânduire) a acțiunilor noastre după Hristos.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: