Cel ce stîrneşte certuri între fraţi

”Şase lucruri urăşte Domnul, şi chiar şapte Îi sînt urîte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mîinile cari varsă sînge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele cari aleargă repede la rău, martorul mincinos, care spune minciuni şi cel ce stîrneşte certuri între fraţi.” Proverbe 6:16-19
Am mai scris aici despre ceartă: certurile sunt ca zăvoarele.

Observați că Domnul nu-i urăște pe frații care se ceartă. Nu, ci pe cel ce stârnește cearta dintre ei.
Mare învățătură.
Provocatorul răului, ațâțâtorul e pricina vaiului lumii, a dezastrului: ”Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!”

Uite că ne mai liniștim. Nu se poate să nu apară certuri. Ce bine! Credeam că gata, dacă avem o slăbiciune, nu mai suntem buni de nimic. Da ce? Ilie n-a avut slăbiciuni? Și a fost bun: să se roage.

Deci frații care se ceartă nu sunt urâți de Domnul, ci este urât cel ce-i ațâță.
Diavolul oare?
Nu, nu scrie așa, scrie: omul acela prin care vine…cearta, sau alt prilej de păcătuire. E vorba de un om.
Imaginea este aceasta: când doi frați se ceartă, undeva este un al treilea, un om care-i ațâță, care-i alimentează. Vai de ăla.

Eu știu că este o moarte a persecutorilor. Lactanțiu a scris despre ea. Și despre chinul dinaintea ei.

Dar să mă întorc la ”cel ce stârnește certuri”.
Am scris despre un caz de la Suceava aici: https://vesteabuna.wordpress.com/2012/09/13/am-facut-ca-principalii-urmariti-sa-se-suspecteze-reciproc-puscarii-nevazute2/ despre semănarea intenționată a certei între doi frați prigoniți
 
și despre un caz de la Chicago aici:
https://vesteabuna.wordpress.com/2012/08/27/puscarii-nevazute-1/ , am ajuns chiar eu cel care m-am certat cu fratele meu, ațâțat de alții.

Cel ce stârnește certuri nu este unul din cei care se ceartă.  Acela este urât de Domnul. Poate o face în ascuns, poate spune doar o vorbă, sau știind slăbiciunile unuia sau altuia dintre frați, îi alimentează doar cu știri rele pe fiecare despre celălalt. E destul. Domnul nu urăște pe fratele sau frații căzutți victime certei, ci pe acela care-a stârnit cearta. Desigur, nu e plăcut pentru un părinte ca unii din copiii lui să se certe, e un sentiment sfâșietor, eu știu cum e și poate și voi care sunteți părinți,  dar poate tocmai de aceea știm, ca să avem în noi înșine imprimată durerea Tatălui atunci când ne certăm cu frații noștri. Să ne fie pildă. Cu atât mai vie este ura Tatălui față de cei ce stârnesc certurile dintre frați.

Când cade zăvorul certei, să-l ridicăm, să nu lăsăm să crească iarba pe cărare, să nu ruginească ușa închisă, chiar dacă scârțâie, s-o deschidem. Nu suntem în necunoștință despre planurile celui rău.

Cât despre cel ce stârnește certuri, este descris cu detalii aici: ”Omul de nimic, omul nelegiuit, umblă cu neadevărul în gură,  clipeşte din ochi, dă din picior, şi face semne cu degetele. Răutatea este în inima lui, urzeşte lucrurile rele într-una, şi stîrneşte certuri.

Poate nu ne dăm seama de la început cine e acela, dar Tatăl știe mai bine ca noi. E un fel de Amalec(ligușitor) de multe ori, urât de Dumnezeu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s