Când numești lumea: cultură și credința: sectă, biruie lumea în capul tău, despre cartea ”Sectanții” de Vasile Ernu

Despre cartea lui Ernu: Sectanții.
”Avem nevoie de o sectă” strigă Ernu către lume imputându-i lipsa de etaloane și de atașament față de vreun set de  valori ce nu se schimbă.
”Sectanții au conștiința că sunt diferiți și asta le dă rezistență” mai spune el și iată, la vârsta de trecut de 40 de ani începe parcă să vadă diferența dintre roșcovele culturii și belșugul de pâine al credinței.
Pentru că: cine ”are nevoie de o sectă” dacă nu cei ce închinându-se la cultură, descoperă că spre deosebire de credință acest animal (cultura) nu are coloană vertebrală, e un fel de melc, un fel de meduză ce ia forma vasului conjunctural în care o trântește istoria.
Cel crescut în mediul principial al ”sectei”, de fapt în umbra credinței ”sectanților” vede lipsa, cel necrescut acolo nici nu știe ce lipsește.
O carte ce se citește pe nerăsuflate de către un sectant, o carte neînțeleasă probabil de un nesectant. Pentru că nimeni nu știe ce nu știe.
Disprețuitorii de pâine se aleg dintre cei ce n-au flămânzit niciodată.
Îl văd pe Ernu murind sectant, e încă sectant în capul lui și chiar el o spune. Rămâi pe viață.
Dar e nevoie de pocăință ca să devii ”sectant”, pocăință nu în fața unor lideri probabil corupți de bani și rupți de realitate, ci în fața unui Tată care dă oamenilor termene de pocăință.
”Sectanții petrec zile întregi dezbătând ce spune Biblia despre una sau alta” arată Ernu din amintirile copilăriei sale, ”avem nevoie de ceva la ce să ne raportăm” strigă el lumii care speră să-l asculte, așa cum se raportează sectanții la Biblie. La ce? l-aș întreba eu … asta n-a mai scris în carte.
”Sectanții impun limite copiilor lor, nu-i lasă la film”, dar ce dulci erau apele furate din filmele de la cinematograful la care mergeau pe ascuns. Concluzie e că totuși e bine să fie limite în educație.
Citindu-l pe Ernu mi-am amintit cum aveam 5-6 ani când a poposit circul în satul nostru. 5 lei, ca alte circuri.
”Acolo nu te duci!” a dat sentință mama și după ton și față mi-am dat seama că subiectul nu e negociabil.
Am mers totuși pe ascuns și stăteam la coadă la căminul cultural ori la gaura dintr-o ușă, ori mai apoi ne-am cățărat într-un măr să privim pe geam.
Sunt poate vreo 600 de km între satul meu din Apuseni și satul lui din Buceag, e cu 3 ani mai tânăr omul, dar aceeași Biblie din capetele părinților noștri a produs aceleași dureri și aceleași semințe.
Circ e toată lumea în care m-am tot dus apoi, dar sentimentul că ceea ce ”este scris” e mai presus de ”cele ce se văd” nu l-a șters nimeni.
Cât de important e să nu pierdem ”anii sugativă” de învățare ai copiilor noștri, ai copiilor mici.
Noi nu mai vem copii mici, fiica noastră cea mică a terminat azi liceul, dar scriu pentru cine are. E valabil și pentru nepoți.
Ernu a fost învățat Biblia de către părinți.
Maine primesc în vizită un fel de ”ernu”, un prieten din State, crescut în adunare, foarte deștept, dar ateu. Că pământul are 4,5 miliarde de ani, că evoluție. Mama lui foarte credincioasă suferă mult, cu mine el stă de vorbă că jucăm ping-pong cu creierele, batem idei peste fileu: poc-poc, el să se justifice, eu să sap.
Mai bine împotrivitor decât indiferent.
Abia aștept, dar mă rog să pot plânge cu el, pentru el.
”Da, sunt sectant” afirmă Ernu…”și vă voi povesti în carte Tora sectei mele” , spune Ernu și asta e toată cartea: o încercare de a privi înăuntrul sectei cu un ochi neutru.
Nu știu ce să cred, că n-am în cap soft de ortodox, dar  e posibil ca după cum e scrisă cartea, ortdocșii (pravoslavnicii cum a scris, ca să nu-i supere pe cei din dreapta Prutului) să creadă că el tot sectant e în cap și sectanții să-l acuze că ”a plecat în lume”. El se vrea neutru, stând ca Eutih pe geamul istoriei și privind cu un ochi făina credinței și cu altul slănina lumii, mai mult încercând să spună lumii că marginalii ăștia-s băieți buni și a-ți avea ce învăța de ei voi ăștia care râdeți de ei.
Oricum, cartea e bună, eu am citit-o ca la creație: într-o seară și o dimineață și am îndoit vreo 30 de foi.
Istoria recentă cu Vechiul Testament se împletesc în carte, holodomorul sovietic cu naționalizarea egipteană seamănă, apar în carte unchiul Dan și Ferenc Visky, opinii despre legătura cu lumea, cu politica, cum că nu poți lega leviatanul cu undița, absolut de acord.
Apare și Iosif în carte, dar ce nu apare și ce nu scrie Ernu este despre viclenia securității și a KGB-ului care a creat dizidenți fabricați probabil și în minuscula lor comunitate. Poate n-a priceput, ca cei mai mulți.
Apar și otdelionii (neînregistrații, separații) în carte cu opinii negative ale scriitorului (Ernu a crescut între cei înregistrați), mă gândesc ce carte ieșea dacă el creștea într-o comunitate de neînregistrați.
Într-un fel, Ernu mi-e frate, el a crescut în URSS și a venit în România, eu am crescut în România și am mers în fosta URSS de peste 200 de ori, după 1990.
Ernu a părăsit ”secta” că e prea strâmtă, eu că e prea largă, dar probabil ”sectanți” am rămas amândoi.
Vă recomand cartea, tuturor care ați ajuns cu cititul până aici.
Un sectant.

Anunțuri

One Response to Când numești lumea: cultură și credința: sectă, biruie lumea în capul tău, despre cartea ”Sectanții” de Vasile Ernu

  1. vesteabună spune:

    Un comentariu al unuia care nu știe, dar scrie: http://inliniedreapta.net/jurnal/duda-zilei-vasile-ernu-elogiu-agramat-adus-stalinismului/
    Probabil omul n-a citit cartea.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: