Moab și Amon: pofta și arta

După ce am scris despre doi dușmani ai Israelului, dar aliați între ei: madianiții și amaleciții, că reprezintă cearta și lingușirea, urmează astăzi să scriu despre Moab și Amon, mai mult decât aliați, frați după tată și copii ai bunicului lor.

Moab înseamnă poftă, dorință iar Amon înseamnă artă, iscusință, meșteșug.

Aproape că înțelegând semnificația numelui, nu mai trebuie decât să ne amintim câte necazuri au făcut ei poporului ales, ca să înțelegem ce vrea Tatăl să ne învețe prin acele necazuri și prin acei dușmani.

Odată că la ieșirea din Egipt, Dumnezeu i-a interzis lui Moise să se războiască cu Moab și Amob și i-a spus că nu vor moșteni nici o palmă de loc din țara lor. Și Moise și apoi Iosua așa au făcut, au ocolit cu grijă teritoriile lui Amon și Moab.

Pe vremea judecătorilor, Iefta a fost acuzat de amoniți că evreii au vrut să le ia țara. Având o cunoaștere perfectă a Cuvântului scris și a istoriei din el, Iefta nu s-a lăsat intimidat și fiind bine argumentat în el însuși atât la justețea cauzei lor cât și la abuzul dușmanilor, a fost întărit prin credință și i-a învins pe amoniți prin război.

Amon înseamnă artă, iscusință. (Dumnezeul lor era Moloh sau Milcom care înseamnă rege.) Cu cât duh de iscusință în câte domenii vrea carnea noastră să ne facă să ne fim regi nouă înșine fiecare. Ba în meseria noastră, ba în slujirea noastră, ba în ce scriem și publicăm, ba în cum facem una și alta, câți clienți avem, ce renume am dobândit, este un sine în noi ca Moloh care ațâță duhul de ”amon”, de artă, de iscusință al cărnii noastre. Și ne trezim că nu mai facem ce facem din dorința cristică ca fiecare să se gândească nu la foloasele lui, ci la foloasele celuilalt, ci din dorința carnală, adamică, josnică  de a se afișza pe sine, de a fi rege(Moloh) prin Amonul (arta, iscusința) din el, înjosind pe alții. După cum a văzut Solomon: ” Am mai văzut că orice muncă şi orice iscusinţă la lucru îşi are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia.” Eclesiastul 4:4

Cât Amon (artă, iscusință) este și în multă din așa zisa slujire creștină. În loc de o interpretare muzicală care să scoată în evidență cuvintele cântate spre folosul și zidirea ascultătorilor, Moloh își primește jertfa unei interpretări îndelung studiate și repetate, cizelate la un nivel de artă la care absolut nimeni nu se gândește la mesajul cuvintelor, care cuvinte sunt ignorate de parfumul jettfei nebune a interpretării amonite(artistice).

Artiștii vin spre noi ca Amoniții: ”voi ați vrut să ne cuceriți țara!” Să facem și noi ca Iefta, să le aratăm că nu am primit nici o plamă de loc din țara fiilor lui Amon, să nu amestecăm iscusința firească cu harul crucii.

Parcă la fel e cazul meșterului Dimitrie din Efes:”meseria noastră cade în dispreț!” Tot un atac amonit, un meșteșug amenințat de Adevăr.

Cu Moab e la fel, el reprezintă pofta, pofta ochilor, pofta cărnii, dorința. Dumnezeul lor era Chemoș care înseamnă distrugere. Să ne ferim de poftele cărnii care se războiesc cu sufletul, caută să-l distrugă. Unde lucrează pofta este distrus și duhul și sufletul omului. Dorința proprie crează planuri proprii. Întrebați pe orice angajator cum e când are angajați șmecherași care nu se gândesc în timpul lucrului decât la interesul lor mărunt, la micile ciupeli sau ciubucuri și nu la interesul firmei care-i plătește. Tot așa e cu noi, dacă ne place să ne socotim oameni din casa (în vechime casa reprezenta gospodăria, ferma, atelierul, ogorul, proprietatea) lui Dumnezeu, unde am primit fiecare o slujbă la care să ne stea mintea, iar noi, în loc să ne strofocăm doar la interesul casei, suntem copleșiți cu dorinți (moabiți) proprii, care vor produce în noi gânduri și planuri distincte de ale Stăpânului.

Când ne stăpânesc astfel de dorinți, suntem atacați și cuceriți de moabiți. Aproape distruși.

Când se nasc gânduri de mărire în noi, prin iscusința noastră, că ce aptitudini avem, câte limbi vorbim, câți bani am făcut, câte școli sau meserii, câte călătorii, ce bine ne administrăm atunci suntem atacați și măguliți de amoniți. Ei vor să ne facă regi ai noștri.

Vedeți: Moab te distruge, Amon te înalță, dar ei sunt frați.
Unul e evident ”băiatul rău”: Moabul-pofta, celălalt pare bun: Amonul-iscusința. Dar s-ar putea ca ei fiind frați să te ducă prin Amon la Moab, prin artă la poftă, prin înălțare la distrugere, căci mândria merge înaintea căderii.

Și desigur, primul (Moab) va veni al doilea, iar al doilea născut (Amon) va veni primul, căci lucrurile se petrec în oglindă.

Așa că dragii mei, când vă poartă război astfel de dușmani, mergeți la Cuvânt și vedeți cu ce fel de arme se luptă cu ei.

Despre luptă, în următoarea postare cu voia lui Dumnezeu.

(din cuvântul de duminică din adunare)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: