Două feluri de singurătăți (înstrăinări)

Un fel: singurătatea(înstrăinarea) celui retras, a celui departe de oameni, a ”pustnicului”.
Alt fel: singurătatea anonimului, a celui pierdut într-o masă mare de oameni.

Îmi zicea cineva anul trecut: ”…eu merg acolo unde-s mulți, nu mă-ntreabă nimeni nimic.” E cel mai răspândit fel de singurătate.

Că pustnici sunt puțini, dar pierduți în mulțime sunt mulți.

Singura formă de părtășie care poate alunga singurătatea și poate asigura o legătură frățească reală este adunarea mică. Cât de mică? Acel număr de oameni mai mare decât doi-trei și mai mic decât să nu se observe când unul lipsește. Cam atâția cât să poată bea dintr-un pahar la frângerea pâinii.

Desigur că un astfel de număr mic nu ar putea asigura un salariu de pastor, dar cu siguranță nici Domnul, nici apostolii Săi nu s-au gândit la acest aspect. Ba da, apostolii ne-au avertizat că vor veni unii care vor face din evlavie un izvor de câștig.

Că-i zici înstrăinare, că-i zici singurătate, e cam același lucru, e lipsa de legătură, de oglindire, de ”dare și primire”. Să căutăm acel mediu, să construim și să întreținem acel mediu între noi care să alunge înstrăinarea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: