Fiindcă suntem înconjurați cu un număr așa de mare de microfoane

Avem microfoane peste tot, în telefoane, în computere, în interfoane, în mașini, în căști, peste tot.
Sunt mici de nu le vezi…și tăcute.
Reproduc fidel orice gând rostit…și doar cele nerostite le scapă.

Martori fideli a tot ce le fac să vibreze.

Spunea un mare specialist în microfoane( generalul Pacepa într-un interviu cu doamna Lucia Hossu Longin din 26-28 februarie 2009):

”Situația din România de la vremea respectivă m-a făcut să trăiesc într-adevăr cu toate luminile aprinse. Pentru că eu eram însărcinat să controlez pe alții și alții erau însărcinați să mă controleze pe mine. Și într-un fel, dacă vrei,[….], mă simțeam ca într-un acvariu,[ …]sub ochii unor securiști care mă înregistrau, care îmi controlau prietenii, […] care știau totul, totul despre mine.
…a fost îngrozitor. Nu am putut împărtăși gândurile mele nici măcar fiicei.[…] De multe ori am hoinărit prin munți ca să-i pot spune ce vreau.[…] dar n-am făcut-o. Nu pentru că n-am avut încredere în ea, ci pentru c-am vrut s-o protejez. Știam că și ea are microfoane în casă. Și sunt convins că, oricât aș fi încercat să-i explic puterea de penetrare a microfoanelor, n-aș fi reușit. E diabolică.

Intimitatea conversației telefonice, a emailului și chiar a propriei case, a ”vieții private” cum ne place s-o numim e o utopie în era microfoanelor și a camerelor video cât bobul de mac sau de orez.
Să trăim în așa fel încât să nu ne fie teamă de ele.
Iar dacă vreodată, ca Pavel la Damasc vom căuta o frânghie și o coșniță ”privată”, să avem grijă să fie fără fir și fără baterii, că dacă boldul morții este păcatul, puterea păcatului este legea, atunci puterea diabolică de care vorbea fugarul general dispare fără puterea leg(ătur)ii, adică acolo unde nu sunt nici fire, nici baterii, nici borne.

Ca amintire personală: în 1989 toamna când mi s-a deschis dosar de către Securitate, ni s-a aprobat brusc și cererea de instalare a unui post telefonic.
Eram căsătoriți de un an, cu copil mic, am văzut telefonul ca un dar de la Dumnezeu, (era una din minunile și privilegiile vremii: să ai telefon)
telefon
ne-am pus pe genunchi și am mulțumit frumos pentru dar.
Un vecin, când a auzit că ni s-a aprobat cererea (ne mutasem doar de un an) m-a privit năuc și mi-a spus că el că el avea cerere de 23 de ani și nu i s-a aprobat.
Doar târziu(recent) am aflat că încă din anii 70, TOATE aparatele telefonice  din România erau înzestrate din fabricație cu sistem de înregistrare ambiental, chiar când nu se vorbea la telefon.
Oricum, ciudatul aparat era privit atunci cu suspiciune de orice român normal la cap și chiar și noi ascultam Europa Liberă și Monte Carlo în bucătărie, nu în living unde era telefonul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s