Când ai în suflet un mormânt

Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.” 2 Corinteni 4:10-11

O familie de prieteni și-au pierdut fiica după o lungă suferință acum doi ani.
Am stat lângă ei ca prietenii lui Iov fără să putem înțelege decât în parte ce înseamnă durerea de a-ți pierde un copil.
E mult mai mare decât durerea pierderii unui părinte.
La fiecare întâlnire cu ei aduceau vorba despre cea care s-a dus, iar și iar și iar.
După fiecare despărțire de ei îi spuneam soției: ”ei au în suflet un mormânt!”
Meditam zilele trecute la porunca Domnului Isus: ”să faceți aceasta spre amintirea mea!” , să ”vestim moartea” Lui!
Să păstrăm vie amintirea acelor crude momente, să fim în starea să purtăm cu noi, în noi ”răstignirea lui Isus”, așa cum preotul purta pielea și părțile necurate ale animalului dus să fie ars de tot afară din tabără, imagine a purtării batjocoririi lui.
Durerea motivului morții Domnului să ne fie vie, amănuntele chinuirii lui (de la Abel până azi) să nu le uităm.
Să fie reală în conștiința noastră propovăduirea unui ”Cristos ca răstignit”!
Cristos este răstignit astăzi, răstignirea lui Isus este o realitate de azi, nu doar un fapt istoric. Când te-am văzut noi? Oridecâteori…în temniță(în orice fel de temniță, chiar cele de înșelare și minciună, cu pereți de sticlă), vezi închisul dar nu vezi zidurile, nu știi că stă într-o închisoare. Și ce sunt străinii ignorați, închișii și bolnavii nevizitați, flămânzii și însetații nesăturați, decât morminte fără flori, înmormântați de cruda noastră ignoranță și îndepărtați de conștiințe abrutizate de criminala filosofie a crezului ateu?!

Când ai în suflet un mormânt, nu mai iubești de pe pământ
nimic din ce te-ar trage firea… În suflet ai doar amintirea,
ți-e fiica ta sau fiul morți și toată viața ta le porți
viu chipul lor ca-ntr-un chimir. Ți-e lumea-ntreagă cimitir

și-n cap o groapă și-un sicriu cu cel iubit de tine, viu.
Cel mort, tu viu în tine-l porți iar viii, ție-ți par ca morți.
De când s-a dus al tău iubit tot gândul tău și-al tău vorbit
se-ncolăcesc ca un cârcel și iar te-ntorci vorbind de el,

iar cugeți și privești pierdut, iar pomenești de ce-a făcut
de ce-a mai zis, de unde-a fost, nu-ți mai găsești la viață rost,
iar ți-amintești și-ți fuge dorul…dar doar în tine-i viu odorul,
ceilalți te-ascultă prefăcuți că te-nțeleg…dar stau ca muți

și-așteaptă vremea ca să-ți treacă și-ncearcă-ncet ca să te facă
să uiți, să nu mai stai plângând și…. mortul să ți-l scoți din gând.

Dar oare nu la fel și eu creștinul veacului ateu
ar trebui să stau sedus cu gândul la Cristosul dus
ce va veni…și să-L aștept? Să nu am alt fior în piept,
să-mi fie frații Lui, acei ”neînsemnați”..și  ”frați ai mei”?

Să-mi fie vorba mea mereu la dragostea lui Dumnezeu
la ce-a făcut…și-n cei în jur să-L văd în chipul cel mai pur.
În cânt de păsări, cântă El, parfumul florilor, la fel.
E-un dar al Lui și coptul rod. În toate parcă-i scris un cod…

…un alfabet al altei limbi prin care sufletul mi-l plimbi
să-nvăț a buchisi tăcut abecedarul neștiut
al limbii Noului Canaan. Mă văd în mine, ca-ntr-un han
ca un străin și-un călător închis în trupu-mi trecător…

…într-un sicriu de carne mort ce înc-o vreme o să-l port
pe mine astfel îmbrăcat. Aș vrea să fiu eliberat
aș vrea mai bine să mă mut, să nu mai pribegesc pierdut
prin lumea-n care sunt străin închis în propriul meu chin.

Când trupu-ți vezi ca un sicriu, iar Cel Ascuns în tine-I viu
ți-e Duhul sus, dar trupul jos și umbli-”n moartea lui Cristos”
batjocorit și ocărât, ironizat, bătut, urât
vorbit de rău și defăimat … în ”Haina” asta îmbrăcat.

Anunțuri

2 Responses to Când ai în suflet un mormânt

  1. anonim spune:

    Am citit cu lacrimi acest post şi nu putem spune decât: Mărit să fie Domnul şi pentru aceste gânduri inspirate printr-un viu de la un Viu de Sus şi împărtăşite în vers frumos pentru cei morţi de jos. Rima e întâmplătoare şi neintenţionată, dar nu şi ideea. La urma urmei toţi suntem purtători în suflet de cel puţin un mormânt. Unii conştienţi, alţii mai puţin (uni cară cimitire). Cât priveşte înţelesul şi interpretarea versetelor din 2 Cor. 4:10-11, nu-i la fel pentru toţi. Este incomod un ISUS răstignit pe care să-L mai porţi cu tot cu jug, chiar dacă ne asigură că-i bun şi sarcina uşoară. Mai ales dacă nu ne aparţine: „…Comoara aceasta…” Şi uite’aşa, suntem creştini de tot felul. Unii de două mii de ani, unii mai catolici, alţii mai evanghelici. Important e să fim practicanţi şi neaparat UNA, în diversitate. Fiecare cu morţii lui. Oricum… Un Isus de sezon (de sărbători) e mai confortabil. De crăciun ne este oferit cadou, să-l primim pe prunc să se nască în inima noastră. Nici de paşti nu-i prea incomod, cu toate ghionturile de pe drumul crucii. Dar cel mai profitabil este să-l porţi pe I€$U$. Cu evanghelia lui prosperă toţi. Revenind la titlu „Când ai în suflet un mormânt” mă regăsesc în aceste versuri cu diferenţa: (-…cel viu, ca mort în mine-l port chiar de’i viu, în duh e mort). Şi nu’i uşor. Par frustrat, sau chiar sunt? Uneori procese de conştinţă. Dar cât e viu tot mai e speranţă.

    Harul să ne fie înmulţit!

    Apreciat de 1 persoană

  2. […] pentru ei câteva versuri dintr-o poezie care am scris-o acum doi ani pentru o familie dragă ce și-au pierdut fiica după o lungă […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s