Emigrați sau expulzați? , postare istorică (anii 1960-70)

Revenind la depănarea istoriei din anii post-staliniști, nu e greu de depistat faptul că după întronarea în adunări a oamenilor lor, securiștii au avut mult ”de furcă” cu cei sinceri din adunări pe care nu i-au putut frânge.

De multe ori, toate metodele unite: raportările dinăuntru, înfiltrarea(cea mai perfidă), izolarea, defăimarea, destrămarea de anturaje, presiunea de grup, discreditarea, influențarea pozitivă sau altele, deși făceau în general ravagii, nu erau în stare să dărâme pe unul sau altul din cei tari. Iar lângă ”stâlp” rămânea cât de cât în picioare și ”clădirea”.

Una din metodele de expulzare mascate a celor incomozi a fost forțarea emigrării. După ce au plecat în vest unii din cei falși pentru a pregăti terenul și a-l face ”minat”, cei ce urmau să fie expulzați au fost trași și împinși spre ”plecare”.

Mă gândesc la oameni ca Relu B., Mia I., dintre moisiști, apoi Bănel C. de la BER, Liviu O., Aurel P., Vasile B., Pavel N. de la baptiști și alții. Presiunea spre a fi determinați să ”emigreze” a fost mare și asupra multor altora, dar aceștia au refuzat oferta mascată sub eticheta ”eliberare”.

Subiectul este dezbătut în scrisorile lui Pocsy, în dialogul cu Aurel P și cu Relu B.

Știu din discuțiile cu alții cât de mare a fost presiunea sugestiilor de a depune și ei actele, lucru refuzat cu onoare de cei conștienți de locul în care i-a pus Tatăl.

Nu zic că nu a fost Voia lui Dumenzeu să plece unul și altul, dar spunea cu puțină ironie bătrânul Aron M. când se întreba: ”Mă, nu știu de ce nu ”v-a trimis” pe niciunul Domnul în Africa sau la musulmani, cum de vă trimite pe toți în America?” A fost extrem de puternică presiunea dinăuntru, mai ales asupra acelora ce se doreau eliminați, că atracția vestului a fost mare sunt perfect conștient, eu însumi dacă mă cercetez bine nu știu dacă aș fi rezistat.

Adunările rămase fără stâlpi au rămas pradă liderilor înfiltrați, îmbrăcați în piei de oi , iar istoria acelor ani trebuie privită prin această prismă. Și a acestor ani.

Dar poate că vremea acestor judecăți a trecut și n-a venit încă. Dacă vremea pocăinței acelor vinovați(cei ce i-au prigonit, mai ales dinăuntru) a expirat, atunci e valabil ce scrie ”nu judecați nimic înainte de vreme”, căci rostul unei judecăți la vreme este pocăința impricinatului, iar dacă nu se face(împăcarea vinovatului cu pârâșul) în mod sigur vremea citirii sentinței încă n-a sunat.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: