De ce și-au pus adunările creștine pastori?

…că în Noul Testament sunt mai rari decât …caii din Apocalipsa.

Nu știm cine a fost ..pastor la Corint de exemplu și nici la vreuna din celelalte adunări. (De fapt eu știu sigur că n-a fost, dar unii cred că a fost.)

Sunt câteva argumente pentru care chiar adunări bune și învățate bine(mai ales cu referire la preoția tuturor credincioșilor), după plecarea (în general la Domnul) a celor din prima generație, adunări bune zic își aleg pastori.

De ce oare? Sunt multe argumente invocate:

1.Ca acel pastor să aibă timp să viziteze pe frați.
2.Că pastorul să aibă timp să viziteze pe necăjiți.
3.Că pastorul să aibă timp să evanghelizeze.
4.Că pastorul să aibă timp să studieze Biblia.
5.Că pastorul să aibă timp să se pregătească de predică.
6.Că pastorul este….unsul Domnului prin ordinare și trebuie să fie pastor în fiecare biserică(ca în Creta).
7.Că pastorul are ….haruri speciale…numai el poate să boteze și să facă frângerea pâinii. (Ca și cum ceilalți frați n-ar putea, n-ar avea dreptul sau le-ar fi interzis să facă punctele 1-7)

Asta a fost teoria. Să vedem practica. Vom lua un caz real, vremurile sunt apropiate, anul 1988. Până astăzi enoriașii bisericii de care vorbim sunt convinși că ”pastorul” lor a fost un semi-martir, că a făcut închisoare pentru Domnul și că cine spune altfel are ceva cu ”fratele păstor”. Eu n-am nimic cu el, îl iau doar de exemplu. Aș putea să spun că-l cunosc, că ne-a fost în casă de câteva ori, că nu mi-a inspirat încredere niciodată, dar nu pot proba. În paginile de mai jos, pastorul (citește: ”lupul îmblănit”) a scris cu mâna lui nota informativă în care-și toarnă la securitate oaia. Asta se poate proba.

restul aici: http://barthimeu.wordpress.com/2014/05/07/deci-este-clar-o-convingere-bumerang/

Deci să tragem câteva concluzii practice:

1.Fratele păstor avea timp.
2.Fratele păstor avea timp să se întâlnească săptămânal cu ofițerul coordonator care-i trasa sarcini.
3.Fratele păstor avea timp să viziteze pe enoriaș pentru ”a stabili natura discuțiilor purtate…”
4.Fratele păstor ținea cont ”de anumite reguli cultice”
5.Fratele păstor a spus securistului că cel urmărit n-a fost la biserică, că umblă în  misiune, etc.

În mod sigur ”fratele păstor” și cei ca el au avut o ordinare specială, o putere coborâtă de la Departamentul Cultelor ca să fie martori a discuțiilor din biserică și să le raporteze, să fie agenți și informatori ai securității în București, în toată România, în Europa, în America și până la marginile pământului.

Deci, de ce și-au pus bisericile pastori?
Ca să aibă cine să-i vândă la securitate în mod organizat, centralizat, la nivel național.
Dacă nu-și puneau pe cine mai găsea securitatea coadă de topor?
Găseau, dar mai greu, așa le-a fost ușor.
Dumnezeu a găsit cu cale să facă de ocară pe cei ce nu i-au ascultat Cuvântul și și-au pus conducători după chipul lumii, prin tocmai conducătorii puși și prin sistemul aprobat de ei înșiși.
Dureros dar real!
Adevărul Cuvântului Său rămâne în ciuda tuturor falsurilor: ”noi toți suntem frați”, nu avem ierarhii în fața tronului de Har, iar parodiile de ierarhii puse de oameni au dus la cazuri ca cel de mai sus:
Cum am scris aici:
”Tâlcul care Tata chiar prin mușuroi
ni-L arată astăzi și ne vrea-nvățați
e că-n Adunare tot așa, nici noi
n-avem un ”mai mare”, ci suntem toți frați.

Mare este înțelepciunea Lui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: