Nu s-a lăsat niciodată asimilat de un creştinism instituționalizat și fals(3)

Continui să postez în serial un document vechi de aproape 30 de ani: mesajul transmis de fratele Mia Iovin la trecerea la Domnul  fratelui Vasilică V. Moisescu la data de 13 aprilie 1985.

” O CĂPETENIE UN OM MARE A PLECAT DINTRE NOI ! “(partea a 3-a)

(urmare de aici)

Și apoi, cine nu cunoaşte şi cântă în atîtea biserici din România, cîntarea nr.485, din cartea: ”CîntărileEvangheliei” modificată pe alocurea de o cenzură neautorizată:”Fără număr se pierde în zare”. Ce să mai zicem de frumuseţea şi adîncimea versurilor din cîntarea:”Dulce e viaţa, ca-n ceruri dusă, chiar pe pămint.” Voi cita doar o singură strofă aci, potrivită cu această ocazie:”Vremea se scurge si nu se-ntoarce,şi nu se-ntoarce iar la izvor…Din El ne adăpăm şi veşnic tineri stăm, Vreamea se scurge iar ia Izvor”.

Mai tirziu, prin anul 1957, scrie frumoasele şi duioasele versuri, adaptate la o melodie pe aceiaşi măsură, care aveau să-i fie cîntate de cei dragi, în serile lungi de priveghere lingă catafalc: „Nu mai e nici o amărăciune-,cînd spre cer pleci…Acolo, toate-s o minune, Viaţa fost-a un vis pot spune, faţă de veci…(Refren):” Zic  bun rămas, eu merg acas, să-L întâlnesc pe Mirele Ceresc.” Iată şi ultima strofă a acestei cintări, care vorbeşte dela sine: „Pentru-această zi glorioasă m-am pregătit…Zilnic calea crucii spinoasă, mă ducea spre odihn-aleasă, la-L meu Iubit…”

Ca şi credincios şi om în societate, a fost de o umilinţă pilduitoare, de un spirit de sacrificiu total, trăind împreună cu familia, soţie şi patru copii, în condiţii nespus de modeste, în schimb dăruind şi dăruindu-se chiar pe sine altora, cu o bunătate şi adeseori naivitate de copil. Din ale lui, cît şi din interesele lui personale, era întodeauna gata să dea, să renunţe, fiind întodeauna gata de sacrificiu, ca şi un miel de jertfă. Dar era cu un curaj ca de leu, cind era vorba de tărîmul lui Dumnezeu, de „Adevărul” Cuvîntului lui Dumnezeu. Aici nu putea face concesii, dar avea multă ingăduinţă pentru cei slabi în  credinţă şi ignoranţi. Din dragostea lui vie pentru Adevăr şi din fidelitatea lui faţă de Domnul şi tărîmul sfînt, s-a născut un conflict cu toate sistemele religioase omeneşti, care au înlocuit autoritatea lui Dumnezeu în Adunările creştine, cu autoritatea uzurpatoare a omului.  Nu s-a  lăsat niciodată asimilat de un creştinism instituționalizat și fals, de aceia a fost ”sacrificat si lepădat „ca însusi Domnul Isus, de „ai Săi”, prigonit şi batjocorit,  duşmanii lui crezând că în  felul acesta aduc o slujbă aleasă lui Dumnezeu…

Împreună cu alţi fraţi, care au fost structurați duhovnicește la fel, împărtăşind aceiaşi soartă „a lepădării”, a luat fiinţă „Adunarea Creştină” din Arad, str.Oituz 27, în anul Domnului 1952, care a devenit curînd o adevărată oază duhovnicească, loc de refugiu pentru toţi cei prigoniţi. Doar cerul va putea confirma binecuvîntările spirituale revărsate peste această comunitate şi răspindite prin ea, spre slava lui Dumnezeu. Caracterul strîngerii  laolaltă a Adunării era intim-familiar, de tip betanic, in care predomina simplitatea şi naturaleţea, in contrast profund cu formalisml tipicar din bisericile creştine.

Dar, după aproape 7 ani dela înfiinţare, Deavolul şi slujitorii lui nu au putut rămânea pasivi, cu privire la existenţa şi influența acestei Adunări. Aşa se face că la 16 Dec. 1958, un număr de 12 fraţi sunt arestaţi, cea mai mare parte dintre ei fiind direct din efectivul Adunării. S-a înscenat în pripă un proces, de către regimul comunist, cu avizul favorabil dat din partea unor căpetenili religioase, iar autorizaţia de funcţionare dată de Cultul Creştin după Evanghelie, prin preaiubitul fr.Alecu Panaitescu, avea să fie confiscată, iar localul închis și sigilat. Pedepsele administrate ca urmare a procesului, de către Tribunalul Regiunii 3 Militare din Cluj,deplasat la Timişoara pentru dezbateri, au fost foarte severe, datorită încadrării de uneltire la adresa ordinii sociale”, Organizaţie mistico-religioasă care a preconizat schimbarea regimului din R.P.R. Fratelui Vasilică, făcut cap de lot, i s-a repartizat nu mai puţin de 25 ani munca silnică”.  Au urmat ani grei de suferinţe şi închisoare, atît pentru el cît şi pentru familia lui, pentru că a ştiut să stea cu şira spinării dreaptă şi să nu accepte nici un fel de compromis. Închisorile cele mai grele din ţară, cum au fost: Timișoara, Gherla şi Jilava, unde l-am reîntîlnit după aproape 6 ani de detenţie, aveau să-I întărească şi mai mult credinţa şi consacrarea, astfel ca în tot restul vieţii să-şi poată duce spre culme slujba şi opera încredinţată lui de  Domnul.

Și dacă Domnul l-a chemat la o aşa slujbă nobilă, de a fi un martor neabătut al Celui care a zis:”Eu sunt Calea, Adevărul  şi Viaţa”, El i-a dat și o soţie credincioasă, iubitoare si devotată la jugul Evangheliei, de o gingășie, smerenie şi puritate, ce nu se pot imita. Ea, sora Sînzeana, cum o numea fratele Vasilică, avea să-I fie de un real folos, în cele mai grele încercări ale vieţii. (va urma)

moisescu3

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s