Duh de credință

” Însă, fiindcă avem același duh de credință, potrivit cu ceea ce este scris: “Am crezut, de aceea am vorbit!”, și noi credem, și de aceea vorbim.” 2 Corinteni 4:13

”Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd. ” Evrei 11:1

”Pentrucă noi nu ne uităm la lucrurile cari se văd, ci la cele ce nu se văd” 2 Corinteni 4:18

Lucrurile nu se văd acum, dar unele lucruri cândva s-au văzut, iar altele cândva se vor vedea. Credința se referă la lucruri din trecut și din viitor, nu din prezent. Credința se referă la istorii scrise în text scris de Dumnezeu.

”Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu…” Nu se vede azi procesul de creație a lumii, dar atunci s-a văzut, nu se vede potopul, nimicirea Sodomei, trecerea Mării Roșii, etc

A crede înseamnă în mod expres a nu vedea ACUM, dar nu înseamnă cu nu s-a văzut vreodată ceea ce credem, NICI CĂ NU SE VA VEDEA CÂNDVA.

Duhul de credință este un duh de cercetare (proorocii cercetau stăruitor) de învățare a trecutului, a lucrărilor împlinite (Psalmul 111: 2 ”Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toţi ceice le iubesc.”) Credința te ține ca în fața unei oglinzi, te ține în fața Cuvântului. Acest Cuvânt îți scrie despre trecut, îți proorocește despre viitor, dar nimic despre astăzi: 12 noiembrie 2013.

Ce folos atunci? Tu trăiești azi, nu acum 3000 de ani și nici peste 1000 de ani?

Dumnezeu este Cuvânt. Numai umpluți cu Cuvântul lui suntem legați prin gânduri de El, în El, iar  în Cuvântul lui ne este deschisă poarte dinspre trecut și fereastra spre viitor.

Duhul de credință este un ”duh de istorie”, a avea acest duh înseamnă a nu trăi clipa, ci înțelepciunea ei, lecția ei, tâlcul obiectului a cărei umbră este de exemplu, chiar însăși existența noastră în carne.  Căci ce este trupul trecător, decât o bună lecție care odată trăită, la ascultarea  asupra învățării ei Profesorul îți pune întrebarea ”Și-a urât vreodată cineva din voi trupul său?”? Ca să avem de rumegat răspunsul, fără de care mintea noastră rămâne nătângă: ”După cum trupul este unul …tot așa este și Cristos.”

Și dacă trupul de carne este o umbră a lucrurilor viitoare, ce este atunci hrana lui, lumea vegetală și animală? Ce este atunci creația aparent fără viață, dar nu fără mișcare care ține și hrănește această lume? Tot o umbră este, a cărei răcoare ne face să binecuvântăm și soarele ce ne-a încălzit și obiectul ce-L umbrește încă vremelnic. Delectându-ne în aceste înțelepciuni, cum putem simți furia unui persecutor, decât tot ca o adiere în plus a unei umbre trecătoare peste umbra în care oricum cu bucurie stăteam?

A avea credința înseamnă a medita, a cugeta continuu la orânduirile și mărturiile Domnului.

Mărit să fie Domnul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s