Frați furați

”… luați seama ca nimeni să nu vă fure…cu vreo amăgire deșartă”

Am citit recent o carte ce descria o întâmplare adevărată din America secolului 19. În Texas, copiii unei familii de coloniști albi au fost răpiți de indienii comanși. O fată răpită, pe nume Cynthia Ann Parker avea 9 ani în momentul răpirii. Crescând, după ani Cynthia Ann a ajuns soția șefului de trib și a avut 3 copii cu acesta, a învățat limba și felul de trai al tribului de răpitori, a uitat limba engleză și s-a adaptat perfect felului de viață al comanșilor.

După 25 de ani, când deja Cynthia Ann avea 34 de ani, în urma unui raid al unor fermieri americani printr- tabără a comanșilor, aceștia au observat că una dintre ostatice avea ochi albaștrii și și-au dat seama că este Cynthia Ann. Au dus-o la familia ei  împreună cu fetița ei de 2 ani.

Șocul pe care l-a trăit familia a fost să constate că sora lor nu-i mai recunoaște, că ea se consideră pe ea însăși comanșă și dorește să ajungă iar la soțul și la tribul ei. A avut și două încercări de evadare.

Sora lor furată nu mai cunoștea limba ei maternă, obiceiurile casei ei, învățase limba și obiceiurile străinilor și-și creștea copiii în ele. Cynthia Ann se simțea perfect în identitatea ei dată de răpitori și îi considera străini pe frații ei.

Cartea citită descrie în detaliu eforturile făcute de familia ei pentru a o ”reintegra”. Eforturile familiei din cartea citită s-au dovedit zadarnice. După câțiva ani Cynthia a murit neîmpăcată cu soarta ei. Ceea ce frații ei numea salvare, ea vedea ”răpire”.

Citind m-am gândit cât de asemănătoare este această istorie cu istoria îndepărtării oamenilor de Dumnezeu. Amăgirea, limba și obiceiurile șarpelui ne-au cucerit și ne-au îmbibat personalitatea încât ajungem să-l vedem străin pe Dumnezeu, să nu-i pricepem limbajul și să ne fie nesuferită compania Familiei alor Lui. Ajungem să vrem la vechiul ”trib”.

Am citit recent și felul în care unele adunări sunt absorbite de un fel de ”indieni ideologici”, călări pe cai (bani) și aceea furați de la alți ”albi” și cum amestecul acesta de hoți/frați furați/frați nefurați devine o învălmășeală de mulțimi ce se unduie împinse de spaime false(gen: darbism sau păcatoșenia celor care cred siguranța mântuirii) sau trase de înșelătorii atrăgătoare(”trezirea” zulu sau poonenism). M-am gândit cât de greu e să-i faci pe frații furați să vadă că-s furați și cât de și mai greu e să-i faci să dorească revenirea acasă. Lupta pentru roșcove e probabil mai palpitantă.

(În cazul la care mă refer, consider că Darby a fost un învățător bun, cu plusurile și lipsurile lui, ca orice om, urmașii lui au dus creștinismul în China de exemplu și cine vrea să-l facă eretic se acoperă cu o rușine asemănătoare ciorii ce croncăne că ea-i porumbel. Iar ”siguranța mânturii” răsturnată de exemplul divorțatului cu 12 copii (dorim nume real și doi-trei martori, dar martori ai vieții lui nu doar al afirmațiilor lui, poate nu e ”mântuit” deci n-a avut ce pierde) e un exemplu gol.

Frații Cynthiei Ann au suferit enorm pentru răceala și indiferența sorei lor. Tot așa Dumnezeu dorește ca să ne întoarcem la El ca fii rătăciți, să ne pocăim, orice om este un rebel, toți suntem urmașii dreptului Noe și bunicii noștri ai tuturora au adus jertfa după potop și au primit cuvintele legământului de sub curcubeu. În timp, peste generații, prin degradare lumea a ajuns unde este acum, la acest nivel de înstrăinare.

Atitudinea față de ”frații furați” și de fapt față de orice om (într-un fel fiecare om este un frate furat) să nu fie nicidecum cea de acuzare fără probe, ci una de dragoste fermă, respingând obiceiurile primitive și josnice ale naturii vechi (carnale, trăirea în carne) și promovând prin exemplu și Cuvânt virtuțile Tatălui și natura Lui nouă din noi. O acuzare care nu dă timp educației în neprihănire și creșterii în înțelegere produce frustrare, răcire și o mai mare îndepărtare a celui ce se dorește apropiat.

”Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin Cuvântul Mărturisirii lor și nu și-au iubit viața chiar până la moarte….”

1.Sângele Mielului ne vorbește de ispășire, de curățirea noastră lăuntrică ca și casă a Lui, ispășire simbolizată în Lege de ”ziua ispășirii”.
2.Cuvântul Mărturisirii ne vorbește despre ”sabia Duhului”
3.Nu și-au iubit viața ne arată abandonarea noastră totală în dedicarea pentru Planul și Gândurile Sale.

Orice luptă, orice cucerire ia timp. Nici cucerirea Canaanului nu s-a făcut în două zile.
A fost nevoie de timp pentru nimicirea acelor popoare ”ca să nu se înmulțească fiarele sălbatice”.
Tot astfel după Rusalii ”domniile și stăpânirile din locurile cerești” au fost dezbrăcate de putere” și acum orice ”vrășmaș este făcut așternut al picioareler Lui” în mod treptat, nu dintr-o dată. Acolo scrie ”așteptând de acum”, deci este un proces.

Așa că dragul meu frate nefurat, cât de mult ai plâns pentru frații tăi furați? Dar pentru cei cu totul neîntorși? Ai ca și Apostolul o durere în inimă pentru ”rudele tale”? Doar dragostea va lega dorința ta de vindecarea lor, căci orbirea nu se tratează cu bastoane albe, ci cu alifie. Decât o mustrare repezită sau o abandonare inconștientă, e mai bun un plâns împreună și o ridicare cu duhul blândeții (samariteanul ”a pierdut” două zile) a celui căzut. Ceea ce ia timp.

Și înstrăinarea a fost tot un proces, a luat timp.
Nu știu de ce a trebuit să fiu în București când am scris rândurile de mai jos. Poate lor le sunt adresate mai întâi:

E greu să vinzi pe-un liber, însă robii
se dau ei înşişi spre a fi vânduţi.
Mult mai uşor de păcălit sunt orbii
şi lesne-ncrezători: cei surzi şi muţi.

A trebuit deci ca cu mai-nainte
de-a se vorbi de vinderea de fraţi,
să-nceapă semănarea de cuvinte
ce-au înrobit pe cei eliberaţi.

Întâiul Legământ pentru robie
năştea şi e simbolizat de-Agar,
e plin de legi şi reguli ce îmbie
să te întorci la lege de la Har.

Dar Sara reprezintă libertatea
La care-am fost prin Har răscumpăraţi
De cel ce-a înrobit captivitatea
spre-a nu mai fi nicicând încătuşaţi.

Prin reguli seci şi vorbe repetate
prin ritualuri goale şi pustii
Robie faci din dulcea libertate
Şi robi din cei nascuţi să fie fii.

Aşa a fost atunci: o mare parte
din cei care crezuseră odat’,
la lege s-au întors, la fapte moarte
zidind din nou ce-ntâi au dărâmat.

Şi Duhul lor a fost din nou sub lege
adus… şi iar Vraşmaşului s-au dat
ca robi părând a nu mai înţelege
că legea prisoseşte spre păcat.

Cel plin de Har a fost dispreţuit
şi nu i s-a mai dat Lui locu-ntâi,
în locul lui mulţi oameni s-au suit
cu capuri mari, dar “fără căpătâi”.

Cum legea niciodată n-a făcut
nimic desăvârşit, nici conştiinţa
acelora ce-n ea s-au bizuit…
rămas-a pentru cei maturi credinţa…

să se apropie prin ea de Dumnezeu.
dar cerberii străvechilor porunci
închis-au Calea Vieţii tot mereu
pe fii silindu-i să rămână prunci.

A fost uşor să-i vinzi ca robi atunci
(vorbesc de anii-aceia de demult)
pe necrescuţii fii, rămaşi tot prunci
cu robii-asemănându-se mai mult.

Comoara cea din vas a devenit
tot mai sărăcăcioasă si mai pală
când vasul a fost tot mai preţuit
şi tot mai împopoţonat cu fală.

de aici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s