Cum să păstrezi un amvon?

Nu se poate.

Amvonul este un obiect de pe pământ, un lucru, pentru unii o comoară. Stă sub incidența amenințării apăsat descrise de Domnul Isus: ”n-o strângeți, c-o fură hoții!”

Citesc despre bătăliile dintr-o sală de ziduri de cărămidă cu amvon de lemn, sală în care probabil au intrat hoții la furat: http://ioan8.wordpress.com/2013/09/15/depozitie-de-la-un-martor-ocular-despre-mineriada-carismatica-care-a-continuat-si-astazi-in-carol-davila/
(Sunt într-un fel legat emotiv de oamenii de acolo. Bunicul meu a mărturisit că deși era seminarist la baptiști prin anii 1930, s-a întors la Dumnezeu cu adevărat mergând și ascultându-l pe Tudor Popescu ce predica la o casă. Apoi tot bunicul meu a fost omul a cărui lectură, după Biblie erau cărțile de CHM. Am fost și eu acolo odată în 1986, în timp ce-mi făceam armata lângă București. Am prieteni acolo.)

Un comentator dă sfaturi practice despre cum să aperi un templu de ziduri și un amvon de lemne:

” Imi pare rau sa o spun dar fratii din conducere au partea lor de vina.
Fr. I…. B…… nu trebuia lasat sa vorbeasca. Corul putea incepe o cantare, putea sa fie intrerupt, avertizat si mustrat in fata bisericii ca nu are dreptul sa se ridice la amvon atat timp cat este pus sub disciplina, i se putea opri statia, etc. Sunt metode logice si normale pe care fratii din conducere le puteau folosi, dar se tem ca se deranjeaza programul.
Nu pot sa inteleg cum este posibil ca unul singur sa faca ce vrea in fata unui sfat de frati compus din 20 de persoane plus o adunare intreaga compusa din sute de persoane.”

Biete sfaturi, biet amvon, biet templu! Rădăcina amară a banilor prințesei Raluca a odrăslit și dă roade.

Oameni buni, peste tot în Noul Testament sfaturile date de apostol erau: ”depărtează-te!”, ”depărtați-vă!” nicidecum ”îndepărtați-i!”.
Cum poți să faci această îndepărtare de cei rebeli când tu ai un templu de apărat și un amvon de păstrat?
Nu poți.
Nu te lăsa amăgit.
Dacă ai un templu de închinare fix, indiferent cât de cerești au fost constructorii lui, mai devreme sau mai târziu templul va intra în posesia stăpânilor lui de drept: oamenii firești, pământești. Cel de la amvon va vorbi și cei ce-l ascultă îl vor plăti.

Adunarea lui Dumnezeu nu trebuie să aibă temple și proprietăți, în mod sigur casele noastre sunt mai mari decât micile noastre inimi în care încap atât de puțini frați.
De ce să ne adunăm în încăperi în care să fie mai mulți decât cei ce-i putem purta în inimă?

Oameni buni, dacă vă amăgiți construind temple, să nu vă mirați și să nu plângeți atunci când copiii voștri vor plăti zeciuială la o gașcă de infractori ce le vor ocupa.

Dumnezeu nu locuiește în temple de cărămidă, ci în temple de carne de om. El nu și-a legat numele de ziduri sau de lemne cioplite, de ceva făcut de mâini, ci de mâinile, picioarele, ochii, urechile, gura și mințile trupurilor de carne făcute de El, ispășite de Cel al Lui, sfințite. Trupurile noastre sunt templul Lui, nu zidurile construite de noi sau de alții.

Cântarea ”În temple zidite de mâini omenești tu Doamne nu stai niciodată!” compusă în lanțurile închisorii ar trebui să fie un manifest pentru abandonarea bucuroasă a acestor deja de mult cucerite așezăminte. Să nu ni se mai învârtă gândurile inimii în jurul unor clădiri și a slujbelor ce se pot face acolo, ci modelul care să-l avem în minte atunci când slujim lui Dumnezeu să fie modelul Cortului Întâlnirii, cu toate imaginile ce conduc gândul în supunere spre Domnul Isus Cristos: Miel jertfit și Mare Preot în același timp.

Ar fi frumos pentru visători ca să se în tâmple ca în poezia lui Arghezi, dar nici măcar această imagine nu ajută, se pare că șoarecii sunt șobolani și albinele muște.

Tâlharul pedepsit (de Tudor Arghezi)

Într-o zi, prin asfinţit,
Şoaricele a-ndrăznit
Să se creadă în putere
A prăda stupul de miere.

El intrase pe furiş,
Strecurat pe urdiniş,
Se gândea că o albină-i
Slabă, mică şi puţină,
Pe când el, hoţ si borfaş,
Lânga ea-i un uriaş.

Nu ştiuse ca nerodul
Va da ochii cu norodul
Şi-şi pusese-n cap minciuna
Că dă-n stup de câte una.

Roiul, cum de l-a zărit
C-a intrat, l-a copleşit.
Socoteală să-i mai ceară
Nu! L-au îmbrăcat cu ceară,
De la bot pâna la coadă
Tăbărâte mii, grămadă,
Şi l-au strâns cu meşteşug,
Încuiat ca-ntr-un coşciug.

Nu ajunge, vreau să zic,
Să fii mare cu cel mic,
Că puterea se adună
Din toţi micii împreună.

4 Responses to Cum să păstrezi un amvon?

  1. Excelsior spune:

    Mai devreme sau mai tarziu, aceasta va fi soarta tuturor bisericilor. [moderat]

    Apreciază

    • vesteabună spune:

      Daniel e prea lung comentariul si nici nu cred ca e la postarea mea.
      Ma mir ca ti-ai inchis blogul, comentariul tau era bun de o postare!
      Daca propui „sa dea inapoi” de la mersul gresit inainte, cine-ti garanteaza ca orbii care n-au vazut drumul drept inainte vor vedea drumul drept inapoi? Daca au cazut in gropile din fata ochilor, vor cadea si in cele din spate.
      Orbirea e problema, nu sensul.
      O zi senina!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: