Un popor care nu este un popor

…, despre caracterul neasemănător lumii al Adunării Domnului

Deuteronom 32:21
”Şi Eu îi voi întărîta la gelozie printr-un popor care nu este un popor. Îi voi mânia printr-un neam fără pricepere.” Este poate prima proorocie ”dintr-un loc întunecos” cu privire la Adunare, numită de Moise ”un popor care nu este un popor”.
Despre devenirea noastră ca popor scrie și Petru: ”voi care altădată nu erați un popor, dar acum sunteți poporul lui Dumnezeu” fără să uite să adauge că suntem un popor migrator, un popor fără patrie limitată geografic, fără cetățenie aici: ” vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pămānteşti care se războiesc cu sufletul.”
Balaam amintește în profeția lui despre Israelul spiritual: ”Îl văd dar nu acum, îl privesc dar nu de aproape” și la Numeri 23:9 ”Îl văd din vîrful stîncilor, Îl privesc de pe înălţimea dealurilor: Este un popor care locuieşte deoparte, Şi nu face parte dintre neamuri.
Neamurile sunt simbolizate în Vechiul Testament prin copaci, chiar prin copacii pădurii, Israelul firesc este simbolizat de smochin și viță iar unitatea Domnului Isus și a Adunării este simbolizată de Viță și de Mlădițe. Dacă din lemnele pădurii se fac case, mobile, scule, arme și idoli, din lemnul de smochin nu prea poți face mare lucru, din lemnul de viță nu se poate face aproape nimic: ”Fiul omului, ce are lemnul de viţă mai mult decît orice alt lemn, viţele de vie mai mult decît cele ce sunt printre copacii din pădure? Ia oare cineva din lemnul acesta, ca să facă vreo lucrare? Face cineva din el vreun cârlig de atârnat ceva în el?” Ezechiel 15
Cei ce au cetățenia cerească, speranță celeilalte lumi, cei ce avem gândul lui Cristos, devenim într-un fel inutili planurilor și socotelilor celor ce nu au aceste promisiuni.
Caracterul nostru  de străini și călători pe pământ nu are de-a face cu o separare fizică de lumea din mijlocul căreia am fost smulși. Domnul Isus a spus: ”nu te rog să-i iei din lume ci să-i păzești de cel rău”!
Copiii lui Dumnezeu așa cum sunt de împrăștiați pe fața pământului au în ei o altă gândire, rumegă alte gânduri, fierb în vasele lor alt fel de hrană. Diferența între copiii lui Dumnezeu și ceilalți oameni nu este dată de o apartenență la o religie care de multe ori seamănă cu un popor dintre etniile pământului, cu președinte, listă de membrii și cu un fel de limbă limitată dar comun acceptată și știută de toți, ci diferența este dată de unitatea speranței în ceea ce nu se vede și nimeni din ei nu vrea să facă văzut. Ancora speranței ce pătrunde până dincolo de perdeaua dinăuntru este o imagine a siguranței încredințării ce o avem în lucrurile nevăzute. Iar când avem această încredințare, refuzăm orice fel de unități date de lucruri văzute: apartenența la o religie(popor religios), subordonarea față de un cleric, impozitul față de o industrie religioasă tot mai agresivă în șiretenia înșelării.
Îmi spunea cineva zilele trecute: ”trebuie să fii undeva”. Adică să fii înscris în una din bisericile ademenitoare din jur.
Oare chiar trebuie? Cine spune asta? Domnul? Unde?
Oare acea limbă de lemn care a grăit nu avea un alt îndemn pentru suflete decât: ”înscrieți-vă!” Ce alt fel de hrană ținea în vasele minții pentru a hrăni pe cei flămânzi?
Bătrânii credincioși care au stat în închisori, majoritatea din ei(NM, CI, VVM, etc.) au refuzat elegant orice asociere religioasă. Când i-am cunoscut eu eram membru activ în religia mea, religie care o iubeam nespus și pentru nimic în lume nu mi-aș fi putut închipui c-aș părăsi-o vreodată. Mi s-a părut straniu de tot să nu fii nimic, să nu aparții la nici una din religii, se poate asta? 
Am meditat la  acestă stare și apoi am pus întrebări. Am primit și răspunsuri, chiar în versuri și pe melodii.
Era prin 1986(aveam 19 ani), zilele mele în Cultul ce-l iubeam erau numărate. Am ieșit din tabără cu inima liniștită și fără tam-tam 3 ani mai târziu. Am început să mă adun cu niște frați din cartier care purtau mărturia lui Isus și nu se rușinau nici de Numele de creștin, fără prenume.
De atunci, numai a crescut încredințarea mea că noi ca popor al lui Dumnezeu nu suntem un popor asemenea etniilor, dar nici asemenea religiilor lumii. Suntem împrăștiați, fără temple, fără popi și fără ierarhi. În anii prigoanelor văzute și nevăzute am fost împodobiți din belșug cu agenți și informatori, clerici sau ”frați” simplii, adesea oameni ”smeriți-smeriți”,  strecurați și furișați printre noi ca să ne pândească libertatea e care o avem în Cristos cu gând să ne aducă la robie. Pe unii i-au dus. Cu atât mai mult, cei ce au rezistat s-au dovedit perle de mare preț, o comoară aleasă în ziua aceea. Iar dacă Domnul îi socotește așa, așa trebuie să-i socotim și noi, să zicem despre frați cel puțin ca Pavel: ”bucuria și cununa mea”.
Să căutăm să avem ochii deschiși, vederea clară, orbirea spirituală este o boală, se vindecă. Să cunoaștem bogățiile slavei moștenirii Lui în sfinți. În ei a pus Domnul talanții, nu în organizații religioase, nici în seminarii teologice, nici în ierarhii, ci în acești foarte neînsemnați frați ai Lui.

Să nu fim descurajați de lipsa aspectului de popor pământesc a celor chemați la promisiuni cerești. Cum este Cel ceresc așa sunt și cei cerești. Cum este? ”Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința. Era așa de disprețuit că-ți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă.” Dacă nu vedem bine pe Domnul Isus și pe frații săi, să nu ne trezim că ajungem să zicem: ”când te-am văzut noi?”

Adunarea Domnului Isus este un popor care nu este un popor, este un popor care locuiește deoparte și nu este numărată printre religiile acestei lumi. Mult mi-am frământat mintea în adolescență. Recent un frate tânăr îmi spunea cu durere: ”unde-i frate grupul acelea de frați care e așa cum trebuie?” I-am răspuns: ”Tu ești cum trebuie?” , ”Păi,..nu!” ”Vezi, dacă ai găsi acel grup de frați, l-ai întina cu prezența ta.”

A avea ancora minții întinsă (speranța evangheliei), a ține mărturia lui Isus, a căuta să fii plăcut lui Dumnezeu, a-ți ține vasul în curăție și înfrânare, a-ți lua partea ta de suferință ca un bun ostaș al lui Cristos și a face aceste lucruri împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată este cred o modestă descriere a celui care caută să facă voia lui Dumnezeu în Adunarea Domnului Isus.

Mai mult de ce este scris nu dau sfaturi nimănui cu cine să se asocieze, e riscant de dat astfel de sfaturi, se cere o cercetare temeinică, e mai ușor de observat și de avertizat oamenii de cine să se disocieze(despartă). E ca la falsificarea banilor. Ca să spui cert că o bancnotă e veritabilă se cere cercetare de toate felurile. Multe falsuri sunt însă așa de grosolane că se văd ușor  de la prima privire.
Dar într-un fel am dat aici destule sfaturi despre ”învoire”. Doi oameni pot merge împreună numai dacă sunt învoiți. A te învoi la un drum presupune comuna acceptare că toate celelalte căi nu vor fi urmate. Principale învoire de care este condiționată înrolarea sub autoritatea Domnului este arătată în Matei 18:20 ”Unde sunt doi sau trei adunați pentru Numele Meu!”

 

Mărit să fie Domnul!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: