Halal Londra

Am fost la Londra de două ori. Am rude acolo, de fapt rude am în toată lumea, de multe nații și mai nou de mai multe culori ale pielii.
La Londra am trăit un mic șoc, a fost ceva ce nu mă așteptasem. În mintea mea aveam Londra lui Spurgeon, Londra secolelor ale căror timpuri erau descrise în cărțile citite în copilărie, în mintea mea era o Londră prin care se plimbau oameni albi.
Nu sunt rasist, sau nu mă cred.
Hotelul la care am stat era al unor indieni.
Pe stradă se plimbau pakistanezi, indieni, arabi, negri de diferite nuanțe, asiatici.
Am spus la mulți: m-am plimbat o zi prin respectivul cartier (nord-est) și n-am văzut mai mult de 50 de englezi.

Toate magazinele erau ținute de străini. ”Mălai extra”, ”zahăr tos” și alte alimente de la noi erau la putere pe rafturi(asta m-a bucurat un pic).
Ce m-a șocat  a fost numărul mare de magazine HALAL.
Nu știți ce înseamnă? Nici eu n-am știut.
Halal este un termen coranic și înseamnă ”permis” deci ”halal food” e: ”alimente permise, mâncare permisă”.
E un termen care apare peste tot în Londra pe reclame.
halal

Și mai era ceva.

Cum am stat mai multe zile și am călătorit cu mașina, prima zi a șederii și ultima m-am odihnit de oboseala drumului, cu scurte plimbări, ieșit la masă, etc.
Se mănâncă ieftin la pakistanezi, la arabi, la turci.
Așteptând un ceva numaiștiucumîizicepicantdetot pakistanez, pe o masă din restaurant erau niște cărțulii.
Privindu-le, am fost îndemnat de bărbosul zâmbitor de la tejghea să iau, să citesc. ”Take, take:…ia, ia”
Am luat.
Broșuri ”de evanghelizare” musulmane.

Cine-a zis că este o legătură între islam și terorism? Nu e niciuna conform unei broșuri gratuite bineînțeles (erau teancuri).
Doctorii în teologie islamică te lămuresc buștean că religie mai pașnică ca islamul nu este.cartiislamlondra
Intercalez o altă istorie.

Acum câțiva ani am presimțit că-mi voi încheia afacerile din Danemarca. Mi-am zis: ia să fac cadou tuturor partenerilor mei de afaceri câte o Biblie în daneză. Am întrebat pe un frate danez unde pot să cumpăr câteva Biblii în daneză. N-a știut.

Nu sunt la librărie?

Nuuuuu.

Un sfertuleț de secundă m-am gândit că poate sunt undeva gratis dar n-am zis tare, în Danemarca așa ceva deja știam că nu există.

Dar roagă-l pe Germ (un frate pensionar), te poate ajuta.
Germ a zis: ”fără probleme, când vii data viitoare le ai.” Germ locuia lângă granița germană.
Am ajuns după un timp la Germ și mi-a dat Bibliile și factura: 10 Biblii= 600 de euro(era în coroane, vreo 4500 de coroane).
Soția a observat șocul meu și mi-a șoptit: acuma taci și plătește!

Am plătit cu sughițuri și mi-am răspuns în mine la întrebarea:”de ce sunt așa de puțini credincioși în Danemarca?”

(Înapoi la Londra)La aceste gânduri mi s-a oprit creierul meu  când am ajuns la ultima pagină a unei broșurici:
corangratis

Citește! Cea mai pozitivă carte din lume. Însemnătatea gloriosului Coran.  GRATIS.
Comandă on-line sau sună la…….

George Muller, Hudson Taylor, Darby….e casa voastră, dar probabil e o altă casă pustie.

Am rămas cu o învățătură după aceste trăiri. Dacă pot să dau o Biblie gratis, s-o dau, dacă pot să cumpăr ieftin, să cumpăr.

Am cumpărat Biblii cu 7,5 lei, cu 10 lei, cu 15 lei. Merită!

Aproape orice mărturie de întoarcere la Dumnezeu a vreunui om începe cu: ”am primit de la cineva o Biblie!”

Vreau să fiu ”cineva”!

2 Responses to Halal Londra

  1. vesteabună spune:

    Londra are primar musulman:
    http://adevarul.ro/international/europa/laburistul-sadiq-khan-primar-musulman-londrei-1_572ce3a65ab6550cb8a0b693/index.html
    Parcă e un vis urât: islamizarea Europei.
    De la Genghis Khan la Sadiq Khan au trecut 800 de ani.
    Sadic.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: