Rostul bătrâneții…gânduri din Psalmul 71

Despre dușmani.

1.Cu aceștia începe Psalmul 71.
Și mulți alți Psalmi.
Când ești copil sau tânăr n-ai dușmani, pe măsură ce îmbătrânești, se-adună.
Cineva spunea că pentru ca să-ți faci dușmani ”nu trebuie să te lupți cu nimeni, trebuie doar să spui ce gândești.

2.Noi ca creștini n-avem dușmani proprii. Peste tot Domnul Isus ne-a spus: ”din pricina mea”.
Vai de noi dacă suntem vorbiți de rău din pricina noastră, a eului nerăstignit, a gurii sparte.
Ferice de noi dacă suntem vorbiți de rău din pricina Lui, a Cuvântului Său care-L vestim, a mărturiei Lui, a părtășiei suferințelor Lui.

3.Când ești bătrân și slăbit, dușmanii te pot copleși.
Se potrivesc versetele 9-11:
”Nu mă respinge la bătrâneţe; nu mă părăsi când îmi slăbeşte puterea.

Pentru că vrăjmaşii mei vorbesc împotriva mea şi cei care-mi pândesc viaţa se sfătuiesc împreună,

 spunând: „L-a părăsit Dumnezeu; urmăriţi-l şi prindeţi-l, pentru că nu este nimeni care să-l scape!“

4.Încununarea vieții unui om este bătrânețea.

Este o promisiune în Psalmul 37: ”Ia seama la cel integru şi priveşte pe cel drept, pentru că sfârşitul unui astfel de om este pacea”.
Se repetă în Evrei ”uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire”.
Dacă cineva este fariseu, la bătrânețe nu mai are putere să-și țină masca.
Dacă cineva este credincios sincer, la bătrânețe va fi tot mai eliberat de grijile și gândurile pământești iar cuvântul lui va fi mai sănătos.


Despre rostul bătrâneții: învățarea altora

5.versetul 18:

”Şi chiar până la bătrâneţe şi păr cărunt, Dumnezeule, nu mă părăsi, până voi face cunoscut braţul Tău generaţiei acesteia, puterea Ta tuturor celor care vor veni.” (GBV)

”Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la bătrâneţe cărunteca să vestesc tăria Ta neamului de acum, şi puterea Ta neamului de oameni care va veni!”(Cornilescu)

Acesta este rostul anilor când porți păr cărunt: ”ca să vestesc”, ”ca să faci cunoscut”. Nu ca să ”ieși la pensie” petrecându-ți poate viața într-un hobby steril.

6. Anii bătrâneții înseamnă înțelepciune adunată, înseamnă experiență.
Și mai trebuie să însemne ceva: apostolul spune că semnul maturității spirituale este ca oricine să ajungă să fie în stare să învețe pe alții.
Într-o adunare după voia lui Dumnezeu, într-un mediu sănătos nimeni nu ”iese la pensie” de la slujba învățării.
Iar slujba învățării nu este numai în adunare (unde toți ne învățăm ”unii pe alții”) ci mai mult în afara ei, între cei rătăciți și confuzi, între cei derutați și robiți de gânduri din minți îmbătate de deșertăciune.
A ști ceva, a fi experimentat ceva, e una și a ști să înveți pe alții ceea ce știi și ai experimentat e mai mult.
Capacitatea de a învăța presupune chemare, conștiență, motivație, dragoste, blândețe.
Blândețea nu are biserică spunea Nicolae Bethlen(anul 1700) iar atitudinea și starea potrivită de a învăța pe alții nu se găsește în nici o instituție, nu este dată de nici o diplomă, nu este garantată de nici un titlu, ci de creșterea în omul lăuntric până la statura plinătății Lui, ca să nu mai fim copii, ci să fim în stare să învățăm pe copii.
A crește până la statura plinătății Domnului, a sta ”lipit” de Domnul, adică a avea gândul Lui, te face vrednic să înveți.

7. Iată, acesta este rostul perilor cărunți.
Nu toți au harul bătrâneții.
Ieri am fost la înmormântarea unui prieten de 54 de ani.
El nu și-a mai trăit bătrânețea Lui.
A avea ani bătrâni e un Har.
Vârsta bătrâneții este un timp dăruit pentru învățarea ”generației de acum” adică a celor mai tineri.

 

 

Mărit să fie Domnul!

One Response to Rostul bătrâneții…gânduri din Psalmul 71

  1. C spune:

    “până la bătrâneţe Eu sunt Acelaşi, şi până veţi încărunţi Eu vă voi purta. Eu v-am făcut şi Eu vă voi duce; da, vă voi purta şi vă voi scăpa.” Isaia 46:4

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: