(continuare de la postarea precedentă)
”Nu cred că și-a amintit să le citească. Dar dacă și-ar fi amintit, sunt sigură că ar fi zâmbit regăsind vehemența sa de atunci, pentru că în cei 4 ani care au urmat s-a maturizat. Totuși maturizarea nu i-a adus nici un fel de dragoste pentru spectacol. iată comentariul lui la un anunț dintr-un ziar, anunț în legătură cu o nuntă care a avut loc doar cu câteva luni înainte de a noastră: ”Pentru mine, ”satinul greu, sidefat, corsetul strâns, umerii goi…broderiile, paietele strălucitoare…diadema cu imitație de diamante…navele lungi ale bisericii, lacrimile, pufniturile, chelnerii în sacouri albe nu sunt deloc un eveniment sublim. Nu e decât o plictiseală costisitoare, unde se întâmplă puține lucruri de ținut minte. Este în mine ceva care se împotrivește părții de specatocol din nunți cu o înverșunare pe care o am pentru foarte puține lucruri, așa cum nu pot suporta un om pricăjit care se laudă cu isprăvile lui dar nu-și poate dovedi spusele.
( ……) Nimeni nu înțelege de ce dorim de fapt numai o cununie civilă, dar noi ne urmăm calea cu credința că Dumnezeu este conducătorul și judecătorul motivelor noastre. Nunta noastră nu e primul lucru cu care noi i-am șocat pe ceilalți. Puțini au încercat cu adevărat să înțeleagă de ce am așteptat atât de mult înainte să ne logodim și de ce am plecat singur în junglă. Au fost puțini, de fapt, și aceia care au crezut că suntem o ”pereche potrivită.” Pentru mine vorbele și îngrijorările celorlalți nu mai contează. Am trecut printr-o școală lungă, în care am învățat să trăiesc numai înaintea lui Dumnezeu și să-L las pe El să-mi călăuzească gândurile, să-mi lumineze conștiința și să mă învețe să mă tem doar de neîmplinirea voii Sale. Vreau să pot spune întotdeauna împreună cu Apostolul: ”Dumnezeu e judecătorul meu”. (va urma)
Sursa: Ellisabeth Elliot, Umbra celui atotputernic, pag 300-301 Ed Discipolul Cluj, 2010
Vestea Bună 