Cum recunoaștem lupii în blană de oaie?…câteva semne

lupi

Lupul e viu, blana e moartă, ghearele de obicei nu sunt acoperite și alte semne.
Mai e coada care chiar dacă e acoperită cu blană, la lup nu e smerită, dreaptă în jos ca la oaie, e așa ca un corn semeț în sus în mod normal sau invers cu coada între picioare când fuge fricos. Căci lupii sunt fricoși, Păstorul cel Mare e dușmanul lor.

Dar să rămânem cu 3 semne de analizat la cel ce zice că-i oaie și tu ai îndoieli:

1.Tunde-i puțină lână din blană și așteaptă să crească. Dacă e oaie nu se va sinchisi, va crește la loc și de-o tunzi toată. Lupul se va supăra, va arăta tuturor locul tuns și va spune tuturor ce rău ești că l-ai tuns. Nu te va reclama la Păstor! Asta ca să avem toată libertatea să testăm duhurile.

2. Dă-i de mâncare și așteaptă! Dacă e oaie va rumega după mâncare, dacă e lup poți aștepta mult și bine. Lupul e dobitoc necurat. Asta ca să înțelegem că cei ai Domnului și cugetă la Cuvântul Lui, nu doar citesc.

3. Urmărește copitele. Cam greu, că de obicei lupii în blană de oaie umblă încălțați în râvnă fără pricepere, așa ca să nu se vadă copitele. Dar  oprește-l, descalță-l puțin de iureșul râvnei lui (treci peste: ”frate, nu stinge duhu’”) și vezi dacă are copita despicată sau gheare lăbărțate. Asta ca să urmărim discernământul(copita despicată). Oile cunosc glasul Păstorului, îl discern.

4.(completare 13 mai 2013) Calcă-i puțin pe gheare, vor scheuna înainte de a realiza că trebuiau să behăie. Acest semn e ușor de pus în practică. Pe oaie mai că nici nu poți s-o calci pe copită. Oaia are copita despicată și aproape verticală.

3 Responses to Cum recunoaștem lupii în blană de oaie?…câteva semne

  1. M.M spune:

    „…….Dă-i de mâncare și așteaptă! Dacă e oaie va rumega după mâncare, dacă e lup poți aștepta mult și bine……..”
    Buna pilda.
    Multi sunt cu o ravna fara pricepere in ce priveste lucrul Domnului.Daca ne uitam numai in lumea blogosferei vedem o asfel de ravna pe multe bloguri. Aceasta ravna vine din FIREA VECHE ,si nu dintr-o colaborare stransa cu Domnul,nu se cugeta in privinta voii Sale,daca este sau nu voia Sa in cea ce se face pentru El. Ap.Pavel spune urmatoarele in 1 Corinteni 15;58 : „De aceea prea iubitii mei frati,fiti tari,neclintiti,sporiti intotdeauna in lucrul Domnului,cáci stiti ca OSTENEALA VOASTRA IN DOMNUL nu este zadarnica.”Acest cuvant „IN DOMNUL” inseamna ca sa fiu in EL si nu in FIREA VECHE.De la El trebuie sa vina indemnul ca sa fac cutare sau cutare lucrare.Orice indemn,gand care ma cuprinde,trebuie sa cuget la el:este de la DOMNUL sau din FIRE ?Pe temelia pusa de El prin Apostoli,nu trebuie cladit paie,fan,trestie….toate vor arde in ziua Domnului.1 Corinteni 3;10-15.

    Apreciază

  2. Sorina spune:

    Foarte frumoasa metafora… si instructiva, pentru cine o pricepe… Sa te calauzeasca Pastorul sa inveti a descoperi care sunt oile adevarate! Si sa ii descoperi pe lupi si sa ii demasti; dar numai pe lupii adevarati, sa nu lovesti cumva – din greseala – vreo oita mai natanga!)! 🙂

    Apreciază

  3. vesteabună spune:

    Un film cu rumegatul oii. La secunda 35 se termină ”cine cugetă la Cuvântul Domnului găsește fericirea” și după o scurtă pauză, la secunda 40 vine o nouă rumegătură, ceva de genul: ”El vă va aduce aminte de tot ce v-am spus eu”. Animal curat lăsat de pildă. Când mâncăm brânză sau caș să ne amintim că aceste pilde le avem ca să învățăm din ele, pe noi și pe alții.

    Cum am scris aici:
    Să mestecăm din pilda comorilor Scripturii
    urechea să discearnă Cuvintele precum
    a gustului plăcere o simte cerul gurii. (Iov 12:11: ” Nu deosebeşte urechea cuvintele, cum gustă cerul gurii mîncările?”)
    …de-ai înțeles aceasta? Începe de acum!”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: