Cu lacrimi!

Când eram copil eram extrem de impresionat de cei ce predicau cu lacrimi!

Apoi când am citit Biblia nu m-am mirat deloc că Pavel a învățat ”cu lacrimi”, nici că Domnul Isus a zis: ”cei ce seamănă cu lacrimi”. Și Timotei a avut lacrimi de care își amintea Pavel, Pavel spunea plângând despre cei ce se poartă ca vrășmași ai crucii, etc.

Eu plâng greu! Recunosc că este o tăbăceală a simțirii, impietrire dată de asimilarea mediului abrutiza(n)t croit de gândirea păcatului, mediu în care mai ușor ne ne ascuțim unii altora mânia, în loc să ne muiem inima. Cercetarea de sine ne face însă să plângem, descoperirea cuvintelor Lui ne dă o lumină în care dacă ne cercetăm, ne vedem și pe noi ”vrednici de plâns”.

Pentru un medic de exemplu, nu se poate să nu simtă împreună cu cel căruia îi descoperă un diagnostic grav, tot așa pentru un creștin nu se poate să nu ”simtă cu alții”.
Îndemnul este să ne aducem aminte, ”de cei chinuiți”, ”de cei închiși”, etc. să simțim cu ei.
Apropierea oamenilor de Dumnezeu, jertfa duhovnicească a rostirii cuvintelor Lui, a aducerii gândurilor oamenilor spre pocăință nu se poate face fără simțire-împreună.

Lacrimile vin din dragoste. Plângi pentru cei ce-i iubești. ”V-am scris cu multă mîhnire şi strîngere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să vedeţi dragostea nespus de mare, pe care o am faţă de voi.”
Plângi chiar dacă el nu simte cu tine.
Plângi chiar dacă el nu plânge.
Simți chiar dacă el nu simte, te rogi chiar dacă el nu se roagă.
Plângi chiar dacă el se uită la tine disprețuindu-te.
”Mă tem ca, la venirea mea la voi, să mă smerească din nou Dumnezeul meu cu privire la voi, şi să trebuiască să plîng pe mulţi din cei ce au păcătuit mai înainte, şi nu s-au pocăit de necurăţia, curvia şi spurcăciunile, pe cari le-au făcut.”
Cum?
Ei nu se pocăiesc și tu să plângi Pavel?
Cam așa! Ca un tată cu copiii lui! Ca o doică!

De Dumnezeu oricine se apropie prin pocăință, nu prin decizii.

Pocăință fără lacrimi nu se poate.
Nu se poate pocăință fără regrete și fără lepădare de sine.
Când omul se vede cu adevărat ”vrednic de plâns” va plânge!

Iar cel ce-i aduce această veste care-l face să vadă, va plânge cu el.

Toți oamenii au în ei păcat, dovada și puterea amăgirii, a înșelării. Toți cei ce nu s-au pocăit de păcat sunt vrednici de plâns, amăgirea care-i face să iubească păcatul îi face vrednici de plâns.

Exemple de amăgire:
Pe vremea Caritasului (1993)veneau în orașul nostru mulți oameni la ”băgat la Caritas”. Pe mulți i-am găzduit(rude, frați), i-am purtat cu mașina, (se dormea atunci pe malul Someșului, cine nu avea cunoștințe în oraș).  Unul singur, din Focșani m-a ascultat și a plecat fără să lase ”la Stoica”. Pe ceilalți căutam să îi conving ”cu lacrimi” să nu bage banii acolo. Nici o șansă!
Era o excrocherie evidentă dar cine să mă creadă, vorbeam în vânt. Îți venea să plângi de copilăria minții lor, de credulitatea că există o afacere care dă de 8 ori.

”Tu cât ai?” era întrebarea. Țin minte un coleg de serviciu care avea 800.000 de scos. ”Îmi iau un microbuz și fac Turcia!” îmi spunea entuziast, (țin minte și azi, discutam pe hol la intrarea în birou). A pierdut tot. ”-Tu cât ai?(de scos)” m-a întrebat el. ”-Eu n-am băgat!” le spuneam întristat de miopia lor. Eram eu cel privit cu o milă profundă. Am ”plâns” cu ei în 5 august 1993 când s-au oprit plățile, dar n-am plâns tare. Șeful laboratorului de chimie a făcut infarct și a murit, avea mult de scos, om de 50 de ani.

La fel acum câțiva ani cu terenurile. ”Am atâtea ari sau atâtea hectare!” ”Nădejde” mare!. Eu, care lucram tot ca înainte, eram privit cu o milă profundă de ”investitorii” făcuți la aprozarul din colț, devenit bancă peste noapte, eram privit ca un fraier. Numărul de divorțuri și de dezastre familiale ce au urmat deziluziei mă face  să plâng acum de ce n-am plâns atunci cu ei. Mă face să privesc cu mai mult dispreț toți idolii inimii care fac ochii lipiți de pământ și inima lipită de aceste înșelăciuni. Regret și timpul petrecut în discuții la nivelul la care oricine ne asculta credea că amândoi credem în ”veșnicia acelor case”, la focul aprins pe altarul acelor nebune jertfe.

Spiritual e tot așa, o grozavă amăgire, o uriașă distanță între gândurile lui Dumnezeu, frumos așternute în Biblie și gândurile oamenilor.

Regret ca profetul că n-am capul plin cu lacrimi. ”O! de mi-ar fi capul plin cu apa, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, aș plînge zi si noapte pe mortii fiicei poporului meu!” Ieremia 9:1

Cum să fac să am capul plin cu lacrimi?

”Să se grăbească să facă o cîntare de jale asupra noastră ca să ne curgă lacrămile din ochi, şi să curgă apa din pleoapele noastre! Căci strigăte de jale se aud din Sion: «Cît sîntem de prăpădiţi! Cît de jalnic sîntem acoperiţi de ruşine! Trebuie să părăsim ţara, căci ne-au surpat locuinţele!“ – „Ascultaţi, femeilor, cuvîntul Domnului, şi să prindă urechea voastră ce spune gura Lui! Învăţaţi pe copiii voştri cîntece de jale, învăţaţi-vă plîngeri unele pe altele!” Ieremia 9:18-20

Lacrimile vin din conștientizarea păcatului, din învățarea cântării  cântecelor de jale. Strigătele de jale se aud din Sion, adică Adunarea este locul unde se dă semnalul pocăinței. Să ne fie cântecele cântece de jale ale pocăinței, să ne învățăm unii pe alții, să ne învățăm copiii noștri starea care conduce la pocăință.

Să nu-i învățăm felul de viață al neamurilor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: